Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 3180/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 3180/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 11-11-2014 în dosarul nr. 11373/193/2014

Ds._ Art. 336 Cod penal

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B., JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 11 noiembrie 2014

Președinte – A. M.

Grefier – D. A.

Ministerul Public reprezentat prin Procuror A. D.

Sentința penală nr. 3180

La ordine judecarea acțiunii penale privind pe inculpatul D. G. trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul asistat de avocat P. L..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-au citit actele și lucrările dosarului, s-au audiat inculpatul, declarațiile acestuia fiind consemnate în proces-verbal atașat la dosarul cauzei, inculpatul declarând că recunoaște săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată, solicitând ca judecata să se facă doar în baza probelor administrate în cursul urmării penale, înțelegând prin aceasta să profite de dispozițiile art. 374, 396 alin. 10 Cod procedură penală.

Față de cererea inculpatului, reprezentantul Ministerului Public este de acord cu admiterea acesteia.

Instanța admite cererea formulată de inculpat, revenind asupra audierii martorilor din lucrări.

Văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. solicită condamnarea inculpatului la pedeapsa închisorii cu aplicarea disp. art. 91 Cod penal, considerând că dispozițiile noului Cod penal sunt mai favorabile pentru inculpat, urmând a fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul inculpatului solicită a se ține seama de toate circumstanțele reale și personale ce pledează în favoarea acestuia, faptul că nu are antecedente penale, a recunoscut și regretat săvârșirea faptei, a condus pe o distanță scurtă la o oră la care traficul era foarte redus, motive pentru care solicită amânarea aplicării pedepsei.

Inculpatul, având cuvântul, recunoaște și regretă săvârșirea faptei.

JUDECĂTORIA

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. înregistrat la această instanță la data de 06.08.2014, a fost trimis în judecată inculpatul D. G. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 22.08.2013, în jurul orei 0115, a condus autovehiculul marca VW Passat, cu nr de înmatriculare_, pe . Flămânzi, jud. B., având în sânge o concentrație alcoolică de 1,80 g %o și, respectiv 1,65 g%o la probele sânge recoltate la orele 0220 și 0320.

Competența și legalitatea sesizării instanței, precum și legalitatea administrării probatoriului și a efectuării actelor de urmărire penală au fost verificate prin Încheierea din 25.09.2014 a judecătorului de cameră preliminară, constatându-se îndeplinirea condițiilor prev. de art. 342 și următoarele Cod procedură penală.

Inculpatul, legal citat, s-a prezentat în instanță, recunoscând și regretând săvârșirea faptelor, solicitând judecarea cauzei conform art. 374 alin. 4 Cod procedură penală.

Cercetând actele și lucrările dosarului, instanța reține că la data de 22.08.2013, în jurul orei 0115, lucrătorii de poliție din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției orașului Flămânzi, aflați în timpul executării serviciului de patrulare și control al traficului rutier pe raza orașului Flămânzi, pe . locuinței martorei A. E., au oprit regulamentar autoturismul marca Volkswagen Passat, cu nr. de înmatriculare_, pre circula dinspre oraș Flămânzi către ., județul B..

Procedând la legitimarea conducătorului auto, care se afla singur în autoturism, acesta a fost identificat în persoana inculpatului D. G., de 46 ani, din comuna Frumușica, . B., acesta fiind posesor; al permisului de conducere categoria B emis de autoritățile Italiene (./01.10.2012), valabil până la data de 03.07.2023, precum și utilizatorul autoturismului pe care îl conducea.

Întrucât inculpatul emana mirosul caracteristic de alcool, a fost testat cu aparatul etilotest tip "Drager" .-0550, rezultatul fiind de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, la ora 0122, nr. test_.

În aceste împrejurări, inculpatul D. G. a fost condus la Spitalul Județean de Urgență "Mavromati" B., unde a fost examinat clinic și i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la orele 0220, respectiv 0320.

Analizele toxicologice efectuate la Serviciul de Medicină Legală B., prin Buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie nr. 998 și 999 din data de 22.08.2013 au stabilit că inculpatul D. avea o alcoolemie de 1,80 g/l, respectiv 1,65 g/l alcool pur în sânge.

Cu ocazia audierii de către organele de urmărire penală, inculpatul D. G. a declarat că anterior depistării sale în trafic la data de 21.08.2013, în intervalul orar 1400-1500 a consumat băuturi alcoolice, respectiv 1 litru bere, iar în momentul depistării sale în trafic se deplasa către domiciliu. Inculpatul a mai arătat că este acord cu rezultatul alcoolemiei și că regretă cele întâmplate. Inculpatul a menținut aceeași poziție și în fața instanței.

În cauză a fost audiat martorul M. R. D., care a fost de față la oprirea în trafic a inculpatului, la legitimarea și testarea cu aparatul etilotest a acestuia, precum și la cele declarate verbal la momentul opririi sale în trafic.

Cele arătate mai sus se dovedesc cu proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, proces-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, declarații inculpat și declarații martori.

Sub aspectul legii penale mai favorabile, având în vedere că limitele de pedeapsă sunt aceleași atât conform legii penale vechi, cât și noii reglementări în vigoare de la 01.02.2014, însă modalitățile de executare a pedepsei sunt mai avantajoase inculpatului, în sensul că legea nouă nu prevede suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar condițiile suspendării sub supraveghere nu impun atât de multe limitări, instanța consideră că vechea reglementare este mai favorabilă, motiv pentru care va califica fapta săvârșită de inculpat ca fiind infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Cum faptele prezentate mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002, instanța va reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea acestei fapte, urmând a-i aplica o pedeapsă în temeiul acestui text legal.

La stabilirea și individualizarea pedepsei ce urmează a-i fi aplicate inculpatului D. G., instanța va avea în vedere circumstanțele generale de individualizare așa cum sunt enunțate de dispozițiile art. 72 Cod penal 1969, precum și circumstanțele personale ale acestuia, care este în vârstă de 47 ani, este la prima încălcare a legii penale, neavând antecedente penale, a recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale și a cercetării judecătorești, este căsătorit, nu are copii minori, are 10 clase.

Față de cele arătate mai sus, instanța consideră că pentru reeducarea inculpatului este necesară aplicarea unei pedepse cu închisoare al cărei cuantum va fi coborât sub minimul special, dându-se astfel eficiență disp. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.

În ceea ce privește modalitatea de executare a pedepsei, instanța, față de întreg probatoriul administrat în cauză, consideră că inculpatul se poate reeduca și fără executarea efectivă a pedepsei, urmând a se dispune suspendarea sub supraveghere a acesteia conform disp. art. 861, 862 Cod penal 1969 rap. la art. 16 din Legea 187/2012, încredințând supravegherea Serviciului de Probațiune B..

Se va atrage atenția inculpatului asupra obligativității de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 Cod penal 1969, respectiv să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune B., să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal 1969 se va interzice inculpatului dreptul de a conduce orice autovehicul pe perioada termenului de încercare.

Se va atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii de infracțiuni în termenul de încercare sau al nerespectării obligațiilor impuse.

Văzând și disp. art. 272 și următoarele Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE

Califică fapta pentru care a fost trimis în judecată inculpatul D. G. ca fiind infracțiunea prev. de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002.

Condamnă pe inculpatul D. G., CNP_, fiul lui G. și E., ns. la data de 03.07.1967 în mun. B., cetățean român, căsătorit, fără copii minori, stagiul militar satisfăcut, studii – 10 clase, agricultor, fără antecedente penale, domiciliat în .. Frumușica, jud. B., pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art. 374 alin. 4, 396 alin. 10 Cod procedură penală și art. 5 Cod penal la pedeapsa de 10 luni închisoare;

Face în cauză aplicațiunea art. 71, 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal 1969.

În temeiul art. 861, 862, 71 alin. 5 Cod penal 1969 suspendă sub supraveghere executarea pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani, încredințând supravegherea Serviciului de Probațiune B..

Atrage atenția inculpatului asupra obligativității de a se supune măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 alin. 1 Cod penal 1969, respectiv să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de probațiune B., să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea, să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă, să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal 1969 interzice inculpatului dreptul de a conduce orice autovehicul pe perioada termenului de încercare.

Atrage atenția inculpatului asupra disp. art. 864 Cod penal 1969 privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii de infracțiuni în termenul de încercare sau al nerespectării obligațiilor impuse.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 482 lei, cheltuieli judiciare, în care s-a inclus suma de 164,10 lei, contravaloarea probelor biologice, ce se va vira în contul_ Trezoreria B. pentru Spitalul Județean MAVROMATI B..

Cu apel în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11 noiembrie 2014.

Președinte, Grefier,

Plecat de la instanță semnează grefier șef secție

Red. M.A.

Tehnored. M.A.

Ex. 4/19.01.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Conducere sub influenţa băuturilor alcoolice. Art.336 NCP. Sentința nr. 3180/2014. Judecătoria BOTOŞANI