Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 156/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 156/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 21-01-2014 în dosarul nr. 24009/193/2013

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – SECȚIA PENALĂ

JUDEȚUL B.

Ședința publică din 21 ianuarie 2014

P. – A. V.

GREFIER – B. M.

Ministerul Public prin procuror – D. D.

SENTINȚA PENALA NR. 156

La ordine judecarea contestației la executare formulată de contestatorul C. R. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat C. A., care substituie pe avocat din oficiu P. O., pentru contestatorul lipsă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care, se constată că s-a primit la dosar adresa nr. X/_ din 15.01.2014 a Penitenciarului Iași în care se menționează că persoana privată de libertate C. R. C. nu poate fi prezentată din motive medicale.

Având în vedere că la data formulării cererii și în prezent contestatorul se afla în Penitenciarul Iași, din oficiu, instanța pune în discuție excepția de necompetență în soluționarea cererii și declinarea competenței în favoarea Judecătoriei Iași.

Procurorul este de acord cu excepția invocată solicitând declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

Avocat C. A., pentru contestator, este de acord cu declinarea la Judecătoria Iași.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 304 Cod procedură penală.

J U D E C A T Ă :

Asupra contestației de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 28 octombrie 2010 condamnatul C. R. C., deținut în Penitenciarul Iași, a formulat contestație la executarea pedepsei de 6 ani și 8 luni închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, motivând că pedeapsa aplicată este prea aspră având în vedere că este la prima abatere, solicitând reducerea acesteia.

Legal învestită cu soluționarea cauzei, instanța a dispus citarea condamnatului, desemnarea unui avocat din oficiu și a solicitat relații de la Penitenciarul Iași cu privire la situația juridică a acestuia.

Pentru termenul de astăzi s-a primit de la Penitenciarul Iași (fila 9 ds.) adresa nr. X/_/PIIS/06.11.2013 în care se arată că persoana privată de libertate se află încarcerat în executarea mandatului nr. 3000/26.09.2012 emis de către Judecătoria B..

Potrivit art. 461 alin. 2 raportat la art. 460 alin. 1, 6 din Codul de procedură penală, competența de soluționare a contestației la executare revine, după caz, fie instanței de executare, fie instanței în a cărei rază teritorială se află locul de deținere, corespunzătoare în grad instanței de executare.

În speță, instanța corespunzătoare de la locul de deținere este Judecătoria Iași.

Prin urmare, instanța va admite excepția de necompetență teritorială și va declina competența de soluționare a cauzei în temeiul art. 461 alin. 2 raportat la art. 460 alin. 1, 6 din Codul de procedură penală în favoarea Judecătoriei Iași căreia i se va înainta dosarul conform art. 42 din Codul de procedură penală.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului; onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. (av. P. O. - delegația nr. 2545/2014) din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru aceste motive,

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE :

Admite excepția de necompetență teritorială.

Declină competența de soluționare a cauzei având ca obiect contestație la executare privind pe contestatorul C. R. C., fiul lui V. și M., născut la data de 16.09.1992, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, în favoarea Judecătoriei Iași.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu în sumă de 100 lei se va avansa Baroului de Avocați B. (av. P. O. - delegația nr. 2545/2014) din fondurile Ministerului Justiției.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică din 21 ianuarie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.V.

Tehnored. B.M.

Ex. 4/ 04.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 156/2014. Judecătoria BOTOŞANI