Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2452/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2452/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-08-2014 în dosarul nr. 9710/193/2014

Dosar nr._ Contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 26 august 2014

PREȘEDINTE – M. G.

GREFIER – A. D.

cu participarea procurorului D. A.,

reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.

SENTINȚA PENALĂ NR. 2452

La ordine judecarea contestației la executare formulată de contestatorul G. C..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă contestatorul asistat de avocat Gagos Z. D. ce substituie pe avocat oficiu M. M..

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-au citit actele și lucrările dosarului, după care, văzând că nu mai sunt alte probe, cereri sau excepții de formulat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul pentru dezbateri asupra fondului cauzei.

Procurorul pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a contestației, având în vedere că motivul contestației nu se regăsește printre cele expres prevăzute de art. 598 Cod procedură penală, urmând a fi obligat contestatorul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Apărătorul contestatorului, față de motivele invocate, solicită admiterea contestației.

Contestatorul lasă la aprecierea instanței soluționarea contestației.

J U D E C A T A

Asupra contestației de față,

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 02.07.2014 sub nr._, condamnatul G. C., încarcerat în Penitenciarul B., a solicitat ca pe calea contestației la executare să se dispună reducerea pedepsei în executarea căreia este arestat în prezent.

În motivare, contestatorul a arătat că pedeapsa pe care o execută este prea mare și datorită unei suspendări, care trebuia contopită legal, i s-a adunat la pedeapsă.

Pentru justa soluționare a cauzei s-a dispus atașarea copia mandatului de executare, fișa de evaluare și fișa privind situația juridică a acestuia.

Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanța reține că persoana privată de libertate G. C. execută pedeapsa de 3 ani și 10 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr. 105/13.02.2014 a Judecătoriei D., definitivă prin Decizia penală nr. 271/16.05.2014 a Curții de Apel Suceava, sentință prin care contestatorul a fost condamnat la:

- pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 336 alin 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 1 și art. 38 Cod penal,

- pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 335 alin 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin 1 și art. 38 Cod penal.

În baza art. 34 lit. b, art. 36 Cod penal 1969, cu aplic. art. 5 Cod penal, au fost contopite cele două pedepse și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.

Prin aceeași sentință, în temeiul art. 83 cod penal 1969, s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1152/12.11.2009 pronunțată de Judecătoria D., definitivă prin nerecurare la data de 24.11.2009, și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute în final 3 ani și 10 luni închisoare.

În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare nr. 122/2014 din 19.05.2014.

Potrivit art. 598 alin 1 Cod procedură penală, contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Instanța constată că motivul invocat de contestator nu se încadrează în dispozițiile legale enunțate.

Hotărârea prin care s-a dispus condamnarea contestatorului este definitivă iar solicitarea condamnatului de a se reduce pedeapsa, pentru motivele invocate, nu poate fi soluționată pe calea contestației la executare întrucât ar presupune modificarea sentinței, ceea ce nu este posibil. Solicitarea contestatorului presupune practic o nouă individualizare a pedepselor și stabilirea unor pedepse mai mici în raport atitudinea procesuală corectă invocată de acesta.

Acesta lucru nu este posibil în cadrul contestației la executare deoarece ar însemna încălcarea principiului de drept potrivit căruia orice hotărâre definitivă se bucură de autoritate de lucru judecat. Stabilirea cuantumului pedepsei este atributul instanței investită cu soluționarea cauzei pe fond, astfel că orice modificări ulterioare ale sancțiunilor nu pot fi efectuate decât de organele de control judiciar cu ocazia soluționării căilor de atac legale. De observat că inculpatul a atacat sentința în cauză, iar aceasta fiind verificată și menținută de Curtea de Apel Suceava

Pentru motivele expuse, cererea contestatorului G. C.va fi respinsă de instanță care va dispune, în temeiul art. 272 alin. 2 din Codul de procedură penală, obligarea lui la plata cheltuielilor efectuate cu soluționarea prezentei cereri în sumă de 125 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – av. M. M., delegație nr. 2198/2014, și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul G. C., fiul lui V. și L., născut la data de 24.03.1976 în mun. D., jud. B., CNP_, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească statului cheltuieli judiciare în sumă de 125 lei (din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu – av. M. M., delegație nr. 2198/2014, și se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26.08.2014.

Președinte Grefier

Red. M.G.

Tehnored A.D.

Ex.4/4.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 2452/2014. Judecătoria BOTOŞANI