Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 21/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 21/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 25388/193/2013
Dosar nr._ art. 87 alin. 1 din OUG nr. 195/2002
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din data de 8 ianuarie 2014
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. M.
GREFIER – I. B.
cu participarea procurorului P. C. de la P. de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ NR. 21
La ordine judecarea procesului penal privind pe inculpatul A. G.-I., trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, infracțiune prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns inculpatul asistat de avocat desemnat din oficiu C. Berențan E.- P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care apărătorul inculpatului depune la dosar împuternicire avocațială.
Inculpatul precizează că solicită ca judecarea dosarului să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală, cerere ce a fost consemnată în scris. De asemenea, inculpatul declară că recunoaște infracțiunea pentru care este trimis în judecată și nu are probe de propus în apărare.
Instanța pune în discuție cererea formulată de inculpat de judecare a cauzei conform art.320 ind.1 din Codul de procedură penală.
Avocatul acestuia arată că sunt îndeplinite condițiile art. 320 ind.1 din Codul de procedură penală.
Procurorul pune concluzii de admitere a cererii formulată de inculpat.
Instanța admite cererea inculpatului și dispune judecarea dosarului în procedura simplificată, constatând că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 320 ind.1 din Codul de procedură penală.
Inculpatul arată prin apărător arată că nu are cereri noi astfel că instanța declară procesul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri, conform art.340 din Codul de procedură penală.
Reprezentantul Ministerului Public arată că din probatoriul dosarului rezultă că inculpatul a condus un autoturism pe raza mun. B. având o alcoolemie peste limita legală. Din declarațiile martorilor coroborate cu procesul verbal de constatare a infracțiunii și buletinul de analiză rezultă vinovăția inculpatului în comiterea infracțiunii prev. de art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
Pentru fapta săvârșită se cere de către procuror condamnarea acestuia la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării potrivit art.81 din Codul penal. Este exclusă aplicarea în cauză a unei sancțiuni administrative având în vedere că potrivit fișei de cazier rutier inculpatul a mai comis abateri iar fapta reținută în sarcina sa este o infracțiune de pericol.
Av. C. Berențan E.- P. solicită ca la individualizarea pedepsei instanța să facă aplicarea art. 320 ind.1 din Codul de procedură penală și să aibă în vedere circumstanțele personale ale acestuia și circumstanțele reale ale faptei. Fapta comisă nu a produs pagube, inculpatul nu a fost implicat în vreun accident, nu are antecedente penale, este la o vârstă fragedă, a avut o conduită procesuală adecvată. Față de acestea se cere aplicarea art.81 din Codul penal și reducerea pedepsei sub minim, pedeapsă care să meargă până la aplicarea unei amenzi.
Inculpatul, în ultimul cuvânt, declară că regretă ce s-a întâmplat.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 304 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Asupra acțiunii penale de față:
Prin rechizitoriul nr.6097/P/2012 întocmit la data de 31 octombrie 2013 de P. de pe lângă Judecătoria B. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului A. G.-I. pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, infracțiune prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
În fapt s-au reținut de către parchet următoarele:
În noaptea de 08/09 noiembrie 2012, în jurul orelor 00:30, în timp ce circula cu autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. B., jud. B., inculpatul a fost oprit de un echipaj de poliție ce efectua serviciul de patrulare și control al traficului rutier. S-a procedat la legitimarea conducătorului auto și întrucât s-a constatat că emana miros de alcool, organele de poliție au procedat la testarea alcoolscopică a acestuia, constatându-se că avea o concentrație alcoolică de 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Județean B. unde i s-au recoltat două probe biologice de sânge la interval de o oră în vederea stabilirii alcoolemiei; rezultatul analizelor s-a consemnat în buletinul nr.1728,1729/08.11.2012 în care se arată că la prima probă (recoltată la orele 00:50) inculpatul avea o alcoolemie de 1,20 g%o și la proba a doua o alcoolemie de 1,00 g%o.
Audiat de organele de poliție, A. G.-I. a declarat că în seara de 8 noiembrie 2012, în intervalul orar 22:00- 24:00, a consumat băuturi alcoolice ( 2 litri de bere) la barul Enjoy din B. după care s-a urcat la volanul mașinii proprietate personală cu intenția de a se deplasa la domiciliu, împrejurare în care a fost identificat de lucrătorii de poliție.
La stabilirea situației de fapt prezentate și a răspunderii inculpatului organele de urmărire penală au avut în vedere următoarele mijloace de probă: proces verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorului D. C. R., declarațiile acuzatului, procesul verbal de examinare clinică, protocolul aparatului etilotest, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie.
Numitul A. G.-I. s-a prezentat în instanță unde a fost asistat de avocat desemnat din oficiu, asistența juridică fiind obligatorie conform art.171 alin.3 din Codul de procedură penală.
Acuzatul a solicitat judecarea cauzei în baza probatoriului administrat la urmărirea penală, conform art.320 ind.1 din Codul de procedură penală, recunoscând fapta comisă conform rechizitoriului. Acesta nu a propus probe în apărare.
Cererea inculpatului a fost pusă în discuția părților și admisă de instanța de judecată ce a constatat că sunt îndeplinite condițiile cumulative ale art.320 ind.1 din Codul de procedură penală. S-au avut în vedere atitudinea procesuală a inculpatului care a recunoscut în totalitate situația de fapt prezentată de parchet în actul de trimitere în judecată și nu a propus probe în apărare precum și probatoriul administrat în faza de urmărire penală care este considerat de instanță ca fiind complet.
Din analiza acestui probatoriu rezultă că inculpatul A. G.-I. se face vinovat de comiterea faptei descrise anterior. Declarațiile inculpatului, actele medicale aflate la dosar și procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, coroborate cu depozițiile martorului D. C. R. (ce a asistat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto) susțin situația de fapt invocată de acuzare în actul de trimitere în judecată și care va fi reținută și de instanță. În ce privește consumul de băuturi alcoolice, se constată că este dovedit cu declarațiile inculpatului, protocolul aparatului etilotest, buletinul de analiză toxicologică-alcoolemie, buletinul de examinare clinică.
În concluzie, instanța reține că la data de 9 noiembrie 2012 numitul A. G.-I. a condus pe drumurile publice din județul B. un autoturism având în sânge o alcoolemie de circa 1,20 g%o, faptă ce întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge prevăzută de art.87 alin.1 din O.U.G. 195/2002.
La stabilirea și dozarea pedepsei ce va fi aplicată acuzatului instanța va lua în considerare circumstanțele în care a fost comisă fapta (ora la care s-a efectuat deplasarea când traficul este redus, distanța scurtă parcursă, valoarea alcoolemiei constatate), limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege incriminator și care vor fi reduse cu o treime conform art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală, gravitatea faptei comise, circumstanțele personale ale autorului.
Inculpatul A. G.-I. are 26 ani, nu are antecedente penale, are studii medii, nu are o ocupație în prezent, nu este căsătorit și a avut o conduită procesuală adecvată. Atât în faza de urmărire penală cât și în timpul judecății inculpatul a adoptat un comportament corespunzător, sincer, de regret al faptei comise, atitudine ce denotă că acesta a înțeles gravitatea și consecințele infracțiunii de care este acuzat. De asemenea, din probele dosarului rezultă că inculpatul a avut un comportament preinfracțional adecvat, în conformitate cu normele și valorile sociale, acesta fiind apreciat în comunitate, aspecte ce vor fi reținute ca circumstanță atenuantă conform art.74 lit.a din Codul penal.
Față de toate aceste criterii instanța apreciază că se impune stabilirea unei pedepse situate sub minimul special (conform art.76 din Codul penal) respectiv 6 luni închisoare.
Elementele ce caracterizează persoana inculpatului și poziția sa procesuală denotă că acesta dispune de resursele necesare reeducării și îndreptării comportamentale și că lăsarea sa în libertate nu constituie un pericol pentru cei din jur astfel că funcțiile pedepsei pot fi exercitate și fără ca autorul să fie supus unui regim de detenție. De aceea, se va dispune ca executarea pedepsei aplicate să fie suspendată condiționat conform art.81 din Codul penal, stabilindu-se un termen de încercare de 2 ani și 6 luni (potrivit art.82 din Codul penal).
În temeiul art.359 din Codul de procedură penală instanța va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal, text de lege ce prevede că în caz de comitere a unei noi infracțiuni în cursul termenului de încercare se va revoca beneficiul suspendării urmând ca pedeapsa să fie executată în regim de detenție.
În baza art.71 alin.1, 2 din Codul penal se va aplica infractorului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiași articol se va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii. Interzicerea acestor drepturi este impusă de art.71 din Codul penal la aplicarea pedepsei accesorii avându-se în vedere gravitatea și natura infracțiunii comise, circumstanțele personale ale inculpatului și cele legate de împrejurările faptei.
În temeiul art.191 alin. 1 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 750 lei cu titlul de cheltuieli judiciare, sumă ce include contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie de 160 lei și onorariul avocatului din oficiu în cuantum de 200 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Condamnă inculpatul A. G.-I., fiul lui G. și M., născut la 05.01.1987 în orașul Câmpina, jud. Prahova, domiciliat în mun. B., ..14, ., studii medii, fără ocupație, necăsătorit, fără copii, fără antecedente penale, CNP_, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care o îmbibație alcoolică de peste 0,80g/l alcool pur în sânge, infracțiune prevăzută de art. 87 alin.1 din O.U.G. 195/2002 cu aplicarea art.320 ind.1 alin.7 din Codul de procedură penală, art.74 lit.a, art.76 din Codul penal la pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare.
În temeiul art. 81 din Codul penal suspendă condiționat executarea pedepsei aplicate pe o durată de 2 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare conform art. 82 din Codul penal.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal privind consecințele nerespectării termenului de încercare.
În baza art.71 alin.1,2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal iar în temeiul alin.5 al aceluiași articol suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 191 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în cuantum de 750 lei din care suma de 200 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu se va vira Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției (av. C. Berentan E.-P.- delegație nr.2818/2013) .
Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1728,1729 din 08.11.2012 în sumă de 160 lei se va vira în contul_ Trezoreria B. pentru Spitalul Județean B. din fondurile Ministerului Justiției .
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 8 ianuarie 2014.
Președinte Grefier
Redactat M.M.
Thred. I.B.
Ex.3/10.04.2014
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








