Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1317/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1317/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 2454/193/2014
Dosar nr._ - Intervenirea legii mai favorabile -
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B.
Ședința publică din 10 aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: M. C. G.
Grefier: D. G.
SENTINȚA PENALĂ NR. 1317
Pe rol pronunțarea asupra cererii de aplicare a legii mai favorabile formulată de condamnatul P. P..
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 10 aprilie 2014, cuvântul părților fiind consemnat în încheierea de ședință din acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală .
INSTANȚA,
Asupra contestației la executare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 10.02.2014, sub nr._, contestatorul P. P., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestația la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.
Pentru justa soluționare a contestației, instanța a solicitat de la Penitenciarul B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de Comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.
Analizând contestația la executare formulată de contestatorul P. P., instanța reține că acesta se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 347/05.06.2013 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin nerecurare, sentință prin care contestatorul a fost condamnat:
- la două pedepse de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, prev. și ped. de art. 86 alin 1 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal 1969.
- la două pedepse de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. și ped. de art. 87 alin 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal 1969.
În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 alin 1 lit. b Cod penal din 1969, au fost contopite cele patru pedepse, urmând ca acesta să execute pedeapsa ce mai grea de 3 ani închisoare.
În baza acestei hotărâri s-a emis mandatul de executare nr. 460/2013 din 18.06.2013.
Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 18.06.2013, urmând să expire la data de 17.06.2016.
Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art. 6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 23 alin. 2 din Legea nr. 255/2013, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 116/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.
Instanța urmează să verifice în speță incidența dispozițiilor legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, verificând mai întâi dacă pedepsele aplicate pentru fiecare dintre infracțiunile concurente depășesc sau nu limita maximă prevăzută de legea nouă, pentru ca ulterior să se analizeze dacă, în concret, pedeapsa rezultantă în urma contopirii efectuate potrivit reglementării anterioare depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 Noul Cod penal.
Analizând limitele de pedeapsă prevăzute de Codul penal în vigoare cu privire la infracțiunile pentru care s-a dispus condamnarea, instanța constată că infracțiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere săvârșită de contestator are corespondent în art. 335 alin 1 Noul Cod penal, iar pedeapsa aplicată de 1 an și 6 luni închisoare se situează sub maximul prevăzut de legea penală nouă, respectiv 5 ani închisoare, așa încât nu se impune reducerea pedepsei, iar infracțiunea de refuzul conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei săvârșită de contestator are corespondent în art. 337 Noul Cod penal, iar pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare se situează sub maximul prevăzut de legea penală nouă, respectiv 5 ani închisoare, așa încât nu se impune reducerea pedepsei.
Referitor la regimul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța reține că, în urma aplicării prevederilor art. 33 lit. a și art. 34 lit. b din Codul penal anterior, s-a aplicat condamnatului pedeapsa de 3 ani închisoare. Comparând pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare aplicată condamnatului cu pedeapsa aplicabilă acestuia potrivit art. 39 Cod penal actual, care, pe lângă pe lângă pedeapsa cea mai grea, impune aplicarea în mod obligatoriu a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, reiese că regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal anterior este mai favorabil condamnatului decât actuala reglementare.
Prin urmare, apreciind că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul P. P..
În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 25 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Respinge contestația la executare formulată în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul P. P., fiul lui V. și M., născut la data de 29.06.1959 în loc. Târgu F., jud. Iași, CNP_, domiciliat în mun. Suceava, .. 5, ., f.f.l în loc. Târgu F., .. 54, jud. Iași, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 23.04.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. M.G./25.07.2014
Tehnored. M.G./25.07.2014/4 ex.
| ← Contestaţie împotriva hotărârii judecătorului delegat.... | Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr. 21/2014.... → |
|---|








