Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1880/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1880/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 04-06-2014 în dosarul nr. 4969/193/2014
Dosar nr._ Contestație la executare
ROMANIA
JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ
JUDETUL BOTOSANI
Ședința publică din 04 iunie 2014
PREȘEDINTE – A. V.
GREFIER – B. M.
SENTINȚA PENALA NR. 1880
Pe rol judecarea contestației la executare formulate în temeiul art.23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul B. S..
La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul ce este încarcerat în Penitenciarul B..
Procedura – fără citare.
S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre deliberare.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin.1 Cod procedură penală.
J U D E C A T Ă :
Asupra contestației la executare de față:
Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 24.03.2014, contestatorul B. S., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestația la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.
Pentru justa soluționare a contestației, instanța a solicitat de la Penitenciarul B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de Comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.
Analizând contestația la executare formulată de contestatorul B. S., instanța reține că acesta se află în executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr.2937/26.11.2013 a Judecătoriei B., desființată în parte prin decizia penală nr.62/20.03.2014 a Tribunalului B., în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 4191/2013 din 21.03.2014.
Prin sentința menționată s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnatul B. S. și s-a dispus contopirea pedepselor la care acesta a fost condamnat prin sentințele penale nr. 83/15.01.2013, nr. 347/14.02.2013 ale Judecătoriei B., pedeapsa rezultantă stabilită fiind cea de 1 an și 6 luni închisoare. La această pedeapsă s-a adiționat pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare stabilită ca urmare a contopirii pedepselor la care se referă sentințele penale nr. 1626/20.06.2008 și nr. 718/21.03.2008 ale Judecătoriei B., aplicându-se condamnatului pedeapsa totală de 2 ani și 6 luni închisoare. Această pedeapsă a fost contopită apoi cu pedeapsa de 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 347/14.02.2013 a Judecătoriei B., condamnatul având de executat în final pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 6 luni închisoare, sporită la 3 ani închisoare.
Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 24.05.2013.
De observat că decizia Tribunalului B. s-a pronunțat după data de 01.02.2014, dată la care au intrat în vigoare noile coduri, penal și de procedură penală, și dacă ar fi fost incidente dispozițiile legii mai favorabile instanța de recurs ar fi făcut aplicarea dispozițiilor art. 6 din Codul penal actual.
Prin sentința penală nr. 1381/25.04.2014 a Judecătoriei B., rămasă definitivă prin necontestare la data de 08.05.2014, s-a admis contestația la executare formulată de Comisia de evaluare a situației juridice a condamnaților aflați în executarea pedepselor de la Penitenciarul B. cu privire la aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului B. S.. Analizând pedepsele aplicate prin sentințele penale nr. 83/15.01.2013 și nr. 347/14.02.2013 ale Judecătoriei B., instanța a apreciat că două pedepse a câte 1 an închisoare fiecare aplicate prin cele două hotărâri pentru fapte comise în timpul minorității trebuie înlocuite cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție și, în urma contopirii celorlalte pedepse cu cele două măsuri educative, s-a pedeapsa finală de 1 an și 10 luni închisoare.
În aceste condiții, instanța reține că situația contestatorului, din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, fost deja analizată, motiv pentru care va respinge contestația la executare de față.
În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 25 lei.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE :
Respinge contestația la executare formulată în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul B. S., fiul lui N. și V., născut la data de 22.07.1990 în localitatea Ștefănești, județul B., cu domiciliul în municipiul B., .. 2, ., ., CNP_, în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..
Obligă contestatorul să plătească statului suma de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 04 iunie 2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Red. A.V.
Tehnored. B.M.
Ex. 4/11.07.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








