Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1114/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1114/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 08-04-2014 în dosarul nr. 2451/193/2014

Dosar nr._ Contestație la executare- art.595 C.p.p.

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ

JUDETUL BOTOSANI

Ședința publică din 8 aprilie 2014

PREȘEDINTE – M. M.

GREFIER – I. B.

SENTINȚA PENALA NR. 1114

La ordine judecarea contestației la executare formulată de condamnatul A. V.- M., aflat în Penitenciarul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul.

Procedura – fără citare și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre deliberare.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A :

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 10 februarie 2014, persoana privată de libertate A. V.- M., aflată în Penitenciarul B., a formulat contestație la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia este arestat.

Contestatorul nu și-a motivat cererea susținând doar că pedeapsa ce i-a fost aplicată în baza legii vechi este prea mare.

În vederea soluționării cererii instanța a solicitat Penitenciarului B. copia mandatului de executare emis pe numele contestatorului și fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile.

În conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 255/2013, așa cum a fost modificat prin OUG nr.116/2013, judecata contestației s-a realizat fără participarea procurorului și a condamnatului (căruia i s-a comunicat termenul de soluționare și că are posibilitatea de a formula concluzii scrise). Contestatorul nu a depus la dosar concluzii scrise.

Analizând contestația la executare formulată de condamnatul A. V.- M., instanța constată că acesta execută pedeapsa 1 an și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.577/22.10.2013 a Judecătoriei Rădăuți, rămasă definitivă la data de 5 noiembrie 2013.

Prin această sentință s-a aplicat petentului pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.86 alin.1 din OUG195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală și pedeapsa de 1 an închisoare pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art.85 alin.1 din OUG195/2002 cu aplicarea art.37 lit.a din Codul penal, art.320 ind.1 din Codul de procedură penală.

În baza art.33 lit.a, art.34 din Codul penal din 1968 s-au contopit cele două pedepse în rezultanta de 1 an închisoare.

În temeiul art.83 din Codul penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării următoarelor pedepse:

-3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.529/18.10.2010 a Judecătoriei Rădăuți;

-8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.76/26.01.2011 a Judecătoriei Rădăuți;

- 4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.800/21.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți;

S-au repus în individualitatea lor pedepsele rezultante dispuse prin sentința penală nr.529/18.10.2010 a Judecătoriei Rădăuți, sentința penală nr.76/26.01.2011 a aceleiași instanțe și sentința penală nr.800/21.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți astfel:

-2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.529/18.10.2010 a Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea infracțiunii prev. de art.85 alin.1 din OUG 195/2002;

-3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.529/18.10.2010 a Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002;

-8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.76/26.01.2011 a Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea infracțiunii prev. de art.85 alin.1 din OUG 195/2002;

-8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.76/26.01.2011 a Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea infracțiunii prev. de art.85 alin.2 din OUG 195/2002;

-4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.800/21.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002;

-4 luni închisoare stabilită prin sentința penală nr.800/21.12.2011 a Judecătoriei Rădăuți pentru comiterea infracțiunii prev. de art.86 alin.1 din OUG 195/2002.

În baza art.34 din Codul penal s-a procedat la contopirea pedepselor enumerate mai sus, stabilite pentru infracțiuni concurente, petentul având de executat pedeapsa cea mai grea de 8 luni închisoare.

În temeiul art.83 alin.1 din Codul penal s-a dispus executarea acestei pedepse rezultante alături de cea de un an închisoare stabilită în urma contopirii, pedeapsa finală de executat fiind de 1 an și 8 luni închisoare.

Prin aceeași sentință s-a făcut aplicarea disp. art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal.

În baza hotărârii menționate s-a emis de către Judecătoria Rădăuți mandatul de executare nr.669/2013 din 5 noiembrie 2013.

Prin cererea de față condamnatul A. V.- M. solicită aplicarea legii penale favorabile și, în consecință, reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată de Judecătoria Rădăuți. Cererea condamnatului se întemeiază pe prevederile art.595, art.598 din Codul de procedură penală. Conform art.595 din Codul penal „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal”.

Potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Pentru a stabili în cauză incidența legii penale mai favorabile instanța trebuie să verifice dacă pedepsele aplicate condamnatului prin sentințele menționate depășește sau nu limitele maxime prevăzută de legea nouă și să compare legile penale succesive sub aspectul regimului sancționator al concursului de infracțiuni și recidivei.

Infracțiunile pentru care a fost condamnat contestatorul se regăsesc și în noul Cod penal iar din analiza comparativă a pedepselor aplicate cu limitele maxime actuale se constată că aceste pedepse nu depășesc aceste limite. Astfel, infracțiunea prevăzută de art.85 alin.1 din OUG 195/2002 se regăsește în art.334 alin.1 din Codul penal și este sancționată cu închisoare cuprinsă între 1 an și 3 ani; infracțiunea prevăzută de art.86 alin.1 din OUG 195/2002 se regăsește în prezent în art.335 alin.1 din Codul penal și este sancționată cu închisoare de la 1 an la 5 ani. Se constată că pedepsele aplicate petentului prin sentința penală nr.577/2013 a Judecătoriei Rădăuți pentru cele două infracțiuni nu depășesc limitele maxime de 3 ani și respectiv 5 ani, motiv pentru care nu se impune reducerea lor.

Aceeași soluție se impune și în ce privește celelalte pedepse stabilite prin sentințele penale nr.529/18.10.2010, nr.800/21.12.2011 și nr. 76/26.01.2011, toate ale Judecătoriei Rădăuți. Prin aceste hotărâri petentul a fost sancționat cu închisoare de maxim patru luni pentru infracțiuni prevăzute de art. 85 alin.1 din OUG 195/2002, 85 alin.2 din OUG 195/2002 și art. 86 alin.1 din OUG 195/2002, infracțiuni pentru care limitele maxime de pedeapsă nu depășesc 5 ani. Ori, condamnatului i s-au aplicat pedepse situate chiar sub limitele minime ca urmare a reținerii de circumstanțe atenuante sau cauza legală de reducere prevăzută de art.320 ind.1 din vechiul Cod de procedură penală. Ca atare, nu se impune reducerea pedepselor aplicate prin sentințele prezentate mai sus.

Referitor la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța urmează să compare pedeapsa rezultantă la care s-a ajuns în cazul contopirii pedepselor în baza legii vechi, cu pedeapsa rezultantă care s-ar obține în baza art.39 alin.1 din actualul Cod penal. În urma acestei comparații se constată că prevederile art.34 din vechiul Cod penal sunt favorabile condamnatului deoarece nu impun aplicarea unui spor de pedeapsă la pedeapsa închisorii cea mai grea, așa cum s-ar proceda în cazul aplicării noilor prevederi în materia concursului de infracțiuni.

Conform art.39 alin.1 lit.b din Codul penal, când s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Față de cele arătate se constată că în cazul contestatorului aplicarea dispozițiilor art.34 din Codul penal din 1968 este favorabilă motiv pentru care se apreciază și că sub aspectul regimului sancționator al concursului de infracțiuni nu se impun a fi aduse modificări sentinței.

Referitor la aplicarea disp. art.83 din Codul penal din 1968, text în baza căruia s-a adiționat la pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare la cea de un an închisoare, se constată că aplicarea acestui text de lege este impusă și de noua lege penală. În acest sens art.15 alin.2 din Legea 187/2012 prevede că „regimul suspendării condiționate a executării pedepsei prevăzute la alin.1, inclusiv sub aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969”. Dispoziția de adiționare a pedepsei anterioare la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă în termenul de încercare se menține, astfel că nu se impun modificări ale pedepsei sub acest aspect.

În concluzie, constatând că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul A. V.- M..

În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală, condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată în baza art.598, art.595 din Codul de procedură penală de condamnatul A. V.- M., fiul lui Ș. M. și L., născut la 16.11.1981, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul B..

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 40 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 8 aprilie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Plecat de la instanță

Semnează grefier șef

Red. M. M.

Tehnored. M.M

3ex/29.07.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1114/2014. Judecătoria BOTOŞANI