Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1558/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1558/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 12-05-2014 în dosarul nr. 2561/193/2014

Dosar nr._ contestație la executare

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ

JUDETUL BOTOSANI

Ședința publică din 12 mai 2014

PREȘEDINTE – M. M.

GREFIER – I. B.

SENTINȚA PENALA NR. 1558

Pe rol judecarea contestației la executare formulată de condamnatul T. I., aflat în Penitenciarul B..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul.

Procedura – fără citare și fără participarea procurorului.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre deliberare.

Desfășurarea ședinței a fost înregistrată audio conform art.369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A :

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 11 februarie 2014, contestatorul T. I., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestație la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.

Pentru justa soluționare a contestației instanța a solicitat Penitenciarului B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile.

Soluționarea contestației s-a făcut potrivit art.23 din Legea nr. 255/2013, așa cum a fost modificat prin OUG nr.116/2013, fără citarea contestatorului și fără participarea procurorului. Condamnatul a fost înștiințat despre termenul acordat în cauză și i s-a adus la cunoștință că are posibilitatea formulării de note scrise. Acesta a înaintat la dosar note scrise prin care a solicitat analizarea situației sale juridice prin prisma noilor dispoziții penale care sunt favorabile și stabilirea unei pedepse în baza acestor texte de lege.

Analizând contestația la executare formulată de condamnatul T. I., instanța reține că acesta este arestat în executarea pedepsei de 4 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1708 din 27.05.2011 a Judecătoriei Iași, rămasă definitivă prin decizia penală nr.313/01.03.2012 a Curții de Apel Iași, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.2 ind.1 lit.a din Codul penal din 1969, cu aplicarea art. 75 lit.c, 74, art.76 din vechiul Cod penal.

Prin aceeași sentință s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.71 și art.64 lit.a teza a doua, lit.b din Codul penal și s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de la 31 martie 2009 la 01 aprilie 2009.

În baza hotărârii menționate s-a emis mandatul de executare nr.2042/2011 din 02.03.2012.

Potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim. Conform art.4 din Legea 187/2012 pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.

Art.595 din Codul de procedură penală prevede că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal.

Analizând cererea contestatorului în raport de prevederile legale menționate instanța constată că nu se impune modificarea pedepsei aplicate contestatorului, pedeapsă ce nu depășește limita maximă prevăzută de legea nouă. Astfel, se constată că pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina condamnatului s-a aplicat pedeapsa de 4 ani și 6 luni închisoare ce este situată sub maximul de 10 ani prevăzut de art.234 din Codul penal actual. Cum reducerea pedepsei operează doar în situația în care pedeapsa stabilită depășește maximul special prevăzut de noul text incriminator, instanța urmează să constate că în cauză nu se impune reducerea pedepsei pe care o execută contestatorul.

Mai mult, conform art.4 din Legea 187/2012, pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu se reduce în urma intrării în vigoare a noii legi. Ca atare, în cauză nu se impune modificarea pedepsei aplicate ce este conformă și cu noua legislație penală.

În consecință, instanța va respinge contestația formulată de numitul T. I. iar în baza art.275 alin.2 Cod procedură penală îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 40 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată în baza art.595, art.598 din Codul de procedură penală de condamnatul T. I. (născut la 20.02.1986, CNP_, deținut în Penitenciarul B.).

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă contestatorul să plătească statului suma de 40 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 12 mai 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

Plecat de la instanță

Semnează grefier șef secție

Red. M.M

Tehnored. M.M/3 ex.

03.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1558/2014. Judecătoria BOTOŞANI