Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 2037/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2037/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-06-2014 în dosarul nr. 4646/193/2014

Dosar nr._ Art. 595 Cod procedură penală

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din 18 iunie 2014

PREȘEDINTE – S. I.

GREFIER – C. A. P.

Sentința penală nr. 2037

La ordine judecarea procesului penal având ca obiect „intervenirea unei legi penale noi” formulată de condamnatul M. A. F..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul.

Procedura legal îndeplinită – fără citare părți.

S-a făcut referatul cauzei după care, constatând cauza în stare de judecată instanța o reține spre deliberare.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.

J U D E C A T A

Asupra contestației de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.03.2013, contestatorul M. A. F., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestație la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.

Pentru justa soluționare a contestației, instanța a solicitat de la Penitenciarul B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de Comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.

Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:

Contestatorul M. A. F. se află în executarea Mandatului de Executare a Pedepsei Închisorii nr. 649/2012 din 23.10.2012 emis de Judecătoria Suceava în baza sentinței penale nr. 523/3 octombrie 2012 a Judecătoriei Suceava (definitivă prin nerecurare).

Prin această sentință penală contestatorul M. A. F. a fost condamnat la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la violare de domiciliu, prevăzută de art. 26 Cod penal/1968 raportat la art. 192 alin. 1 și 2 Cod penal/1968, cu aplicarea art. 320 ind. 1 vechiul Cod procedură penală și la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art. 26 Cod penal/1968 raportat la art. 211 alin. 1, alin. 2 ind. 1, lit. a, b și c Cod penal/1968, cu aplicarea art. 320 ind. 1 vechiul Cod procedură penală.

În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod penal/1968 s-au contopit pedepsele aplicate în prezenta cauză, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa cea mai grea de 5 (cinci) ani închisoare.

În temeiul art. 71cp/1968 s-au interzis inculpatului, pe perioada executării pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II a și lit. b Cod penal/1968, cu titlu de pedeapsă accesorie.

Executarea pedepsei a început pe data de 24.10.2012 și va expira pe data de 23.10.2017.

Potrivit art. 6 alin. 1 Cod penal când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Totodată instanța va avea în vedere și Decizia nr. 1 din 14.04.2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție potrivit căreia „în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei înainte de . noului cod penal, pentru ipoteza unui concurs de infracțiuni într-o primă etapă se verifică incidența dispozițiilor art. 6 din Cod penal cu privire la pedepsele individuale. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii vechi depășește maximul la care se poate ajunge în baza legii noi, conform art. 39 Cod penal. În cazul în care pedeapsa rezultantă aplicată potrivit legii noi depășește maximul la care se poate ajunge în baza art. 39 Cod penal, pedeapsa rezultantă va fi redusă la acest maxim. În caz contrat, pedeapsa rezultantă va rămâne astfel cum a fost stabilită potrivit legii vechi.”

Infracțiunea de complicitate la violare de domiciliu se regăsește în dispozițiile art. 48 raportat la art. 224 alin. 2 și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă, astfel încât nu se impune reducerea pedepsei.

Infracțiunea de complicitate la tâlhărie se regăsește în dispozițiile art. 48 raportat la art. 234 alin. 1 Cod penal și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, nici în acest caz neimpunându-se reducerea pedepsei.

În ceea ce privește regimul sancționator al concursului de infracțiuni, comparând pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare aplicară contestatorului cu pedeapsa aplicabilă acestuia potrivit art. 39 Cod penal actual, care, pe lângă pedeapsa cea mai grea, impune aplicarea, în mod obligatoriu, a unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, reiese că regimul sancționator al concursului de infracțiuni prev. de Codul penal anterior este mai favorabil contestatorului decât actuala reglementare.

Prin urmare, apreciind că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța va respinge prezenta contestație la executare.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge contestația la executare formulată de către persoana privată de libertate M. A. F., fiul lui R. și V., născut la data de 16.04.1979 în Suceava, județul Suceava, cu domiciliul în municipiul Suceava, .. 7A, ., ., CNP -_, în prezent deținut în Penitenciarul B., ca nefondată.

În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul M. A. F., să plătească statului suma de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18 iunie 2014.

Președinte Grefier

Red. S.I./Thred. C.A.

22.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 2037/2014. Judecătoria BOTOŞANI