Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1324/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 1324/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 2319/193/2014

Dosar nr._ Contestație la executare

art.595 Cpp

ROMANIA

JUDECATORIA BOTOSANI – SECȚIA PENALĂ

JUDETUL BOTOSANI

Ședința publică din 23 aprilie 2014

PREȘEDINTE – A. V.

GREFIER – B. M.

SENTINȚA PENALA NR. 1324

Pe rol judecarea contestației la executare formulate în temeiul art.23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul Babașa C..

La apelul nominal făcut în ședință publică a lipsit condamnatul ce este încarcerat în Penitenciarul B..

Procedura – fără citare.

S-a făcut referatul cauzei după care instanța, constatând cauza în stare de judecată, o reține spre deliberare.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin.1 Cod procedură penală.

J U D E C A T Ă :

Asupra contestației la executare de față:

Prin cererea înregistrată la această instanță la data de 07.02.2014, contestatorul Babașa C., deținut în Penitenciarul B., a formulat contestația la executare având ca obiect aplicarea legii mai favorabile cu privire la pedeapsa în executarea căreia se află.

Pentru justa soluționare a contestației, instanța a solicitat de la Penitenciarul B. copia mandatului de executare și fișa de evaluare întocmită de Comisia din cadrul Penitenciarului B. de evaluare a incidenței aplicării legii mai favorabile din perspectiva noilor reglementări penale și procesual penale.

Analizând contestația la executare formulată de contestatorul Babașa C., instanța reține că acesta se află în executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicate prin sentința penală nr. 1191/P/08.06.2010 a Judecătoriei Medgidia, definitivă nerecurare la data de 09.07.2010, în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 1636 din 09.07.2010.

Prin această hotărâre s-a admis cererea de contopire pedepse formulată de condamnat și s-a dispus contopirea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 1258/20.11.2008 a Judecătoriei C. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie prev. și ped. de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, c și alin. 2 ind. 1 lit. a Cod penal din 1969 cu pedeapsa de 1 an și 2 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 633/21.11.2006 a Judecătoriei Fetești pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. a, g, i, cu aplicarea art. 74, art. 76 Cod penal din 1969, aplicându-se pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

S-a dedus din pedeapsă durata de la data de 17.11.2006 la data de 05.04.2007, de la data de 20.04.2007 la data de 05.02.2008 și de la data de 05.02.2010 la zi. Executarea pedepsei urmează să expire la data de 30.11.2015.

Instanța reține că, potrivit dispozițiilor art.6 din Codul penal actual, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.

Conform art. 23 alin.2 din Legea nr. 255/2013, așa cum a fost modificat prin OUG nr. 116/2013, cererile, contestațiile și sesizările privind persoanele aflate în executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se soluționează de urgență și cu precădere de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau, după caz, centrul educativ ori centrul de reeducare.

Instanța urmează să verifice în speță incidența dispozițiilor legii penale mai favorabile în cazul concursului de infracțiuni, verificând mai întâi dacă pedepsele aplicate pentru infracțiunile săvârșite depășesc sau nu limita maximă prevăzută de legea nouă, pentru ca ulterior să se analizeze dacă, în concret, pedeapsa rezultantă, obținută în urma contopirilor efectuate potrivit reglementării anterioare, depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art. 39 alin. 1 lit. b noul Cod penal.

Instanța constată că infracțiunea de infracțiunea de tâlhărie are corespondent în art. 234 alin. 1 noul Cod penal, iar pedeapsa aplicată de 7 ani închisoare se situează sub maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 10 ani închisoare. Infracțiunea de furt calificat are corespondent în art. 229 alin. 1 noul Cod penal, iar pedeapsa aplicată de 1 an și 2 luni închisoare se situează sub maximul prevăzut de legea nouă, respectiv 5 ani închisoare. Prin urmare, nu se impune reducerea pedepselor aplicate contestatorului prin sentința de condamnare.

În ceea ce privește regimul sancționator al concursului de infracțiuni, instanța reține că, în urma aplicării prevederilor art. 33 lit. a și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal din 1969, i s-a aplicat contestatorului pedeapsa de 7 ani închisoare. Comparând această rezultantă cu pedeapsa aplicabilă potrivit art. 39 alin. 1 lit. b Codul penal actual, care impune adăugarea la pedeapsa cea mai grea a unui spor de o treime din cealaltă pedeapsă stabilită, rezultă că regimul sancționator al concursului de infracțiuni prevăzut de Codul penal anterior este mai favorabil condamnatului decât actuala reglementare.

Prin urmare, apreciind că în cauză nu se impune aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod penal, instanța va respinge contestația la executare formulată de contestatorul Babașa C..

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 25 lei.

Pentru aceste motive,

În numele legii

HOTĂRĂȘTE :

Respinge contestația la executare formulată în temeiul art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 Cod procedură penală de contestatorul BABAȘA C., fiul lui Vișinel și C., născut la data de 10.02.1988, CNP_, domiciliat în localitatea Basarabi, ., jud. C., în prezent persoană privată de libertate în Penitenciarul B..

Obligă contestatorul să plătească statului suma de 25 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 23 aprilie 2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red. A.V.

Tehnored. B.M.

Ex. 4/02.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr. 1324/2014. Judecătoria BOTOŞANI