Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 612/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 612/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 06-03-2014 în dosarul nr. 3068/193/2014
Dosar nr._ Liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. JUDEȚUL B.
Ședința publică din data de 06 martie 2014
Completul compus din
PREȘEDINTE - M. A. V.
GREFIER –A. D.
cu participarea procurorului D. A., reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALĂ NR. 612
La ordine soluționarea sesizării de liberare condiționată privind persoana privată de libertate V. G., formulată de Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă persoana privată de libertate V. G., în stare de detenție din Penitenciarul B., asistat de avocat din oficiu F. V. ce substituie pe avocat Gagos Z.-M..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri noi de formulat ori excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a sesizării, cheltuielile judiciare urmând a rămâne în sarcina statului.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea sesizării, întrucât a executat fracția prevăzută de lege, a participat la activități lucrative, a manifestat interes față de activitățile și programele educaționale și apreciază că a dat dovezi temeinice de îndreptare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 59 Cod penal.
Persoana privată de libertate lasă la aprecierea instanței soluționarea sesizării.
Dezbaterile orale din timpul ședinței de judecată au fost înregistrate audio, în conformitate cu dispozițiile art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.
J U D E C A T Ă:
Asupra sesizării de față:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19 februarie 2014, Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B., propune în conformitate cu art. 587 alin. 1 Cod procedură penală, liberarea condiționată a persoanei private de libertate V. G..
Acesta a fost prezent la proces fiind asistat de avocat din oficiu, conform art. 90 Cod procedură penală.
Din examinarea procesului-verbal nr. 26 din 19.02.2014 întocmit de comisie, rezultă că numitul V. G. este încarcerat în Penitenciarul B. în executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 420/2009 a Judecătoriei A. pentru comiterea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art. 209 Cod penal, sentință în baza căreia s-a emis mandatul de executare nr. 548/2010.
Executarea pedepsei a început la data de 04.02.2011 și urmează să expire la data de 03.02.2015.
Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1461 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 974 zile. Până la data de 19.02.2014 aceasta a executat 1197 zile închisoare, din care 85 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate.
Condamnatul este recidivist, fiind anterior condamnat pentru o altă faptă, nu a mai beneficiat de liberare condiționată și execută pedeapsa în regim semideschis.
Conform caracterizării întocmite de unitatea de detenție, persoana privată de libertate a manifestat un comportament corespunzător pe parcursul traseului execuțional, în sensul că a respectat prevederile regulamentului de ordine interioară. Deși a fost sancționat disciplinar de două ori, acesta a fost recompensat de 13 ori cu suplimentarea dreptului la vizită, a participat programe și activități educative, având o atitudine pozitivă pe parcursul desfășurării acestora.
Pe domeniul social a beneficiat de informare privind serviciile care vizează reintegrarea socio-profesională a foștilor deținuți. A fost inclus în programe de asistență psihologică, conform recomandărilor.
Din analiza mențiunilor înscrise în procesul verbal întocmit de comisia din cadrul Penitenciarului B., raportat la condițiile cumulativ cerute pentru a fi oportună liberarea condiționată, se apreciază că acestea sunt îndeplinite. Cu privire la disciplina condamnatului și stăruința în muncă, persoana condamnată a participat la activități lucrative având considerate ca executate un număr de 85 de zile. În ceea ce privesc dovezile temeinice de îndreptare, se observă că este îndeplinită și această condiție, condamnatul participând la programe educative, de asistență psihologică și psihosocială ce i-au fost recomandate.
Față de cele expuse mai sus, instanța va admite sesizarea și va dispune liberarea condiționată a persoanei private de libertate V. G., din executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 420/2009 a Judecătoriei A..
În baza dispozițiilor art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat, în care s-a inclus onorariul avocatului desemnat din oficiu, rămân în sarcina acestuia.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea Comisiei de propuneri pentru punerea în libertate condiționată din cadrul Penitenciarului B..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului V. G., CNP_, ns. la 11.01.1986 în oraș A., domiciliat în ., județul Teleorman, de sub puterea mandatului nr. 548/2010 al Judecătoriei A..
În temeiul art. 275 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariu avocat oficiu se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică, azi 06 martie 2014.
Președinte, Grefier,
Red. M.A.V.
Tehnored. M.A.V.
Ex. 4/9.05.2014
| ← Infracţiuni rutiere. O.U.G nr. 195/2002. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








