Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2924/2014. Judecătoria BOTOŞANI

Sentința nr. 2924/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 17-10-2014 în dosarul nr. 12608/193/2014

Dosar nr._ liberare condiționată

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA B.

Ședința publică din 17 octombrie 2014

Complet constituit din:

Președinte: M. M.

Grefier: S. O.

Ministerul Public, P. de pe lângă Judecătoria B.,

reprezentat prin procuror – P. C.

SENTINȚA PENALĂ Nr. 2924

Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată privind pe condamnatul S. O..

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă petentul asistat de avocat C. R. ce substituie pe avocat din oficiu S. A..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, văzând că nu mai sunt cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul la dezbateri asupra fondului.

Avocat oficiu C. R., pentru petent, arată că acesta insistă în admiterea cererii și liberarea sa condiționată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca nefondată a cererii formulată de către petent, întrucât în cauză nu este îndeplinită condiția obligatorie referitoare la executarea fracției prevăzută de lege.

Condamnatul solicită să fie liberat condiționat întrucât are o . afecțiuni medicale, urmând să suporte și o intervenție chirurgicală.

Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio potrivit dispozițiilor art. 369 alin. 1 Cod procedură penală.

J U D E C A T A:

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei B. la data de 17 octombrie 2014 petentul S. O. a solicitat instanței să dispună liberarea condiționată cu privire la pedeapsa de 2 ani și 6 luni ani închisoare pe care o execută în Penitenciarul B..

Petentul și-a motivat cererea invocând afecțiunile medicale de care suferă solicitând a fi liberat condiționat la executarea unei treimi din pedeapsă.

Investită cu soluționarea dosarului instanța a dispus citarea petentului din Penitenciarul B. și desemnarea unui apărător din oficiu pentru acesta.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr.16 din 15 octombrie 2014 al comisiei din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului.

Analizând cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cp din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Instanța constată că petentul S. O. se află în executarea unei pedepse de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 38/2014 pronunțată de Judecătoria P. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 209 Cod penal din 1969, mandat de executare a pedepsei nr. 48/2014.

Din cuprinsul procesului-verbal întocmit de către comisie rezultă că deținutul - condamnat S. O. a început executarea pedepsei la data de 10.04.2014 și că aceasta urmează să expire la termen la data de 09.10.2016. Transformată în zile, pedeapsa este egală cu un număr de 914 zile. Până la data încheierii procesului-verbal acesta a executat 189 zile, fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 609 zile, astfel că petentul nu a executat fracția de 2/3 prevăzută de lege.

În condițiile în care condamnatul nu a executat fracția minimă prevăzută de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, aceasta fiind prima dintre cerințele art.59 din Codul penal, instanța urmează a respinge cererea de liberare condiționată, nemaifiind necesar a se cerceta existența celorlalte condiții referitoare la condamnare și conduita petentului.

În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, instanța va fixa termen pentru reînnoirea cererii după împlinirea fracției de pedeapsă prevăzută de lege.

În baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga petentul să plătească statului suma de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, ce se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRAȘTE :

Respinge cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul S. O., fiul lui I. și Gurița, născut la 24.01.1971, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul B..

Stabilește ca cererea să fie reînnoită la împlinirea fracției de 2/3 din pedeapsă prevăzută de art.59 din Codul penal din 1968.

În temeiul art.275 alin.2 din Codul de procedură penală obligă petentul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 140 lei.

Onorariul avocatului din oficiu se va avansa Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției (av. S. A.- delegație nr.2695/2014).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 17 octombrie 2014.

Președinte Grefier

Red. M.M.

Tehnored. O.S./18.12.2014

EX.2

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2924/2014. Judecătoria BOTOŞANI