Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 759/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 759/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 3286/193/2014
Dosar nr._ liberare condiționată
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 18 martie 2014
PREȘEDINTE: S. I.
GREFIER: O. S.
cu participarea doamnei procuror P. C. - reprezentant al Parchetului de pe lângă Judecătoria B.
SENTINȚA PENALA Nr. 759
Pe rol judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul G. P..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă condamnatul în stare de deținere din Penitenciarul B., lipsă fiind avocat din oficiu Gagos Z. D..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după văzând că nu sunt cereri noi sau probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de liberare condiționată având în vedere natura și gravitatea faptelor comise, comportamentul petentului pe toată perioada executării pedepsei, nefiind îndeplinite condițiile liberării condiționate, prevăzute de legiuitor, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Apărătorul condamnatului solicită, admiterea cererii de liberare condiționată, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Condamnatul arată că regretă fata și dorește să i se acord posibilitatea de a fi liberat condiționat.
Dezbaterile orale din timpul ședinței au fost înregistrate audio conform art. 369 alin.1 din Codul de procedură penală.
J U D E C A T A
Prin cererea înregistrată la Judecătoria B. la data de 24 februarie 2014 persoana privată de libertate G. P., a contestat concluziile procesului verbal nr. 13 din 19.02.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Iași prin care s-a propus rediscutarea sa la data de 07.09.2014.
Petentul, consideră că este vorba de o exagerare din partea comisiei de liberări condiționate prin faptul că nu beneficiază de liberare condiționată, având în vedere eforturile depuse pentru a fi din nou în familie, instanța să dispună diminuarea termenului, pentru a fi util societății și celor doi copii ai săi.
Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a beneficiat de asistență juridică din oficiu.
Investită cu soluționarea dosarului instanța a dispus citarea condamnatului de la locul de detenție.
Din înscrisurile dosarului respectiv procesul-verbal al comisiei și caracterizarea condamnatului instanța reține că numitul G. P. execută pedeapsa de 4 ani, 6 luni și 15 zile închisoare aplicată prin sentința penală nr. 333/2014 a Judecătoriei B. pentru comiterea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice prevăzută de art. 321 din Codul penal din 1968 (mandat de executare nr. 528/2014).
Executarea pedepsei a început la data de 24.02.2010 și urmează să expire la data de 07.09.2014. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 1657 zile.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă respectiv 1104 zile închisoare. Până la data luării în discuția comisiei petentul executase 1457 zile.
Petentul prezintă antecedente penale, fiind recidivist, condamnat anterior la 2 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol prin s.p. 2895/1996 a Judecătoriei Iași și 12 ani închisoare tot pentru săvârșirea infracțiunii de viol, prin s.p. 573/2002 a Tribunalului Iași. Acesta a mai beneficiat de liberare condiționată în anii 1997 și 2009, execută pedeapsa la regim semideschis și este la prima analiză a comisiei de liberări condiționate.
Potrivit art.587 din Codul de procedură penală liberarea condiționată se dispune la cererea sau la propunerea făcută potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor. Condițiile în care se dispune liberarea condiționată a unui condamnat sunt prevăzute de art.100 din Codul penal, text în vigoare începând cu data de 1 februarie 2014 ca urmare a intrării în vigoarea a Legii nr.286/2009 privind Codul penal.
Instanța consideră însă că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.59 din vechiul Cod penal, text ce prevede că după executarea a cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. Aplicarea vechilor dispoziții în materia liberării condiționate este impusă de faptul că, sub aspectul condițiilor impuse de legiuitor, aceste norme sunt favorabile persoanei condamnate. Petentul a comis o infracțiune înainte de . Legii nr.286/2009 privind Codul penal și a executat pedeapsa sub imperiul legii vechi astfel că și în materia liberării condiționate sunt aplicabile dispozițiile vechiului Cod penal și ale Legii 275/2006 de executare a pedepselor.
În ce privește situațiile tranzitorii, determinate de succesiunea în timp a mai multor legi penale în aceeași materie, este de observat că și dispozițiile art. 59-60 din Codul penal, prin care este reglementată instituția liberării condiționate, au fost supuse unor modificări susceptibile de a crea situații în care să se impună aplicarea legii penale mai favorabile. Potrivit noilor dispoziții penale, pentru acordarea liberării condiționate se impun a fi îndeplinite mai multe condiții legate nu numai de comportamentul persoanei condamnate pe timpul detenției ci și de regimul de executare a pedepsei, îndeplinirea obligațiilor civile stabilite în sarcina sa prin hotărârea de condamnare. Aceste obligații nu pot fi impuse persoanei private de libertate la acest moment în condițiile în care regimul de executare a pedepsei a fost supus altor dispoziții penale, ce-i sunt favorabile.
În consecință, instanța va analiza prezenta cerere de liberare condiționată prin raportare la vechile dispoziții ale Codul penal respectiv art.59 și următoarele din Codul penal din 1968.
Analizând cererea petentului G. P., rezultă că acesta are antecedente penale, este recidivist, fiind la prima analiză în cadrul comisiei de propuneri de liberări condiționate. In timpul executării fracției de pedeapsă aplicată acesta a avut un comportament oscilant, nu a înțeles să respecte în mod constant prevederile regulamentului de ordine interioară. A fost sancționat disciplinar o dată pentru deținere de obiecte interzise, ulterior fiind recompensat, pentru implicare în activități socio – educative.
Pe plan psihologic a beneficiat de consiliere psihologică specifică centrată pe nevoi specifice.
Comisia pentru liberări condiționate din cadrul Penitenciarul B., opinează că petentul nu poate fi liberat condiționat, propunând liberarea acestuia în termen, respectiv 7 septembrie 2014, instanța apreciind propunerea ca fiind una corectă.
Petentul este recidivist și a mai beneficiat de liberare condiționată în două rânduri, motiv pentru care se consideră de către instanță că pentru a i se acorda din nou beneficiul liberării condiționate trebuie să de-a dovezi temeinice de îndreptare, dovezi care nu există în cauză.
Constatând că nu sunt îndeplinite prevederile legale pentru acordarea liberării condiționate instanța va respinge cererea condamnatului de a fi liberat condiționată și va menține termenul stabilit de comisie, urmând a fi liberat condiționat la termen, respectiv data de 7 septembrie 2014.
În temeiul art. 275 alin. 2 din Codul de procedură penală petentul va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor ocazionate de soluționarea prezentei cauze în sumă de 130 lei, în care se include și onorariul avocatului desemnat din oficiu, care se va vira Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru aceste motive,
In numele legii
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de liberare condiționată formulată de către persoana privată de libertate G. P., fiul lui D. și M., născut la data de 15.01.1975 în mun. Iași, CNP –_, cu domiciliul în .. Țigănești, jud. Iași, în prezent deținut în Penitenciarul B..
În temeiul art. 587 alin. 2 Cod procedură penală fixează termen pentru rediscutarea condamnatului G. P. în comisia de liberări condiționate după data de 07.09.2014.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cod procedură penală obligă persoana privată de libertate la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu Gagos Z. D. (delegația nr. 584/2014) se va achita Baroului B. din fondurile Ministerului Justiției.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare conform art. 587 alin. 3 Cod procedură penală.
Pronunțată în ședința publică, azi 18 martie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
Red. .S.I.
Tehnored O.S./15.05.2014
2 ex.
| ← Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 760/2014.... → |
|---|








