Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 18-12-2014, Judecătoria BOTOŞANI

Hotărâre pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 16544/193/2014

Dosar nr._ - liberare condiționată -

ROMÂNIA

JUDECATORIA B. – JUDEȚUL B.

Ședința publică din data de 18 decembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte – L. A. L.

Grefier – N. L.

MINISTERUL PUBLIC, P. de pe lângă Judecătoria

B., prin PROCUROR: D. A.

SENTINȚA PENALĂ NR. 3512

La ordine judecarea cererii de liberare condiționată formulată de condamnatul P. I..

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul asistat de avocat D. D., substituind pe avocatul desemnat din oficiu – A. I., conform delegației nr. 3638/18.12.2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care se constată înaintat procesul verbal nr. 17 din 17.12.2014 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul Penitenciarului B..

Apărătorul condamnatului precizează că nu are alte cereri de formulat.

Văzând că nu mai sunt probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul la fond.

Avocatul condamnatului, D. D., solicită admiterea cererii având în vedere că sunt îndeplinite cumulativ condițiile pentru a se dispune liberarea condiționată a petentului, acesta nu a fost sancționat în cursul executării pedepsei și a fost recompensat.

Reprezentantul parchetului solicită admiterea cererii și liberarea condiționată a petentului întrucât are fracția prevăzută de lege, a fost recompensat de două ori, nu a fost sancționat disciplinar. Mai solicită procurorul ca plata cheltuielilor judiciare să rămână în sarcina statului.

Condamnatul arată că are doi copii minori în întreținere și în consecință, solicită admiterea cererii de liberare.

J U D E C A T A

Deliberând asupra cauzei penale de față, reține următoarele:

La data de 14.11.2014, sub număr de dosar 16._, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei B. cererea de liberare condiționată formulată de petentul P. I., prin care acesta solicită să fie liberat condiționat din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 926/2013 a Judecătoriei Iași ( mandat de executare nr. 1053/2013 ).

În motivarea cererii, petentul a arătat a mai fost discutat de comisie în data de 17.09.2014, fiind amânat pentru data de 17.12.2014.

A mai arătat petentul că nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat, a absolvit un curs de calificare, a prestat muncă și a participat la activitățile din penitenciar.

La dosarul cauzei s-a depus procesul verbal nr. 13/17.09.2014 și nr. 17/17.12.2014 întocmite de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de liberate din cadrul Penitenciarului B. însoțit de caracterizarea petentului.

Petentul a fost prezent la judecarea cauzei și a beneficiat de asistență juridică, fiind asistat de avocat desemnat din oficiu.

Analizând cererea de liberare condiționată formulată de petent, instanța reține faptul că liberarea condiționată reprezintă o instituție complementară regimului de executare a pedepsei închisorii care vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, dacă, în prealabil, se constată faptul că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

În conformitate cu prevederile art. 59 al. 1 Cod penal din 1969, aplicabile în cauză față de caracterul lor mai favorabil în raport cu prevederile art. 100-106 Cod penal referitoare la instituția analizată, deținutul poate fi liberat înainte de executarea în întregime a pedepsei în situația în care „a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, urmând a se ține cont și de antecedentele sale penale”.

Din înscrisurile aflate la dosar și anume procesul-verbal nr. 17/17.12.2014 al comisiei, caracterizarea întocmită de unitatea de detenție, rezultă că petentul P. I. este încarcerat în Penitenciarul B. în executarea unei pedepse de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 926/2013 pronunțată de Judecătoria Iași pentru comiterea infracțiunii de furt calificat (mandat de executare nr. 1053/2013).

Executarea pedepsei a început la data de 9.01.2013 și urmează să expire la data de 8.09.2015. Transformată în zile pedeapsa este egală cu 973 zile. Până la data încheierii procesului-verbal, acesta a executat 739 zile (din care 31 zile considerate ca executate ca urmare a muncii depuse), fracția din pedeapsă necesară a fi executată pentru liberarea condiționată fiind de 2/3 din durata pedepsei, respectiv 648 zile, astfel că această condiție este îndeplinită la momentul soluționării cererii.

Condamnatul prezintă antecedente penale și a mai beneficiat de trei ori de liberare condiționată, în anii 2005, 2007 și 2012 și de o grațiere în anul 2003.. Acesta a mai fost discutat o dată în cadrul comisiei de liberări condiționate, fiind amânat până la data de 16.12.2014, conform sentinței penale nr. 2672/23.09.2014 și a sentinței penale nr. 3120 din 6.11.2014 a Judecătoriei B. prin care s-a menținut termenul stabilit de comisie.

În ceea ce privește îndeplinirea celorlalte condiții prevăzute de art. 59 al. 1 Cod penal 1969, instanța reține din caracterizarea întocmită de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului B. că p.p.l P. I. a adoptat pe parcursul executării privative de libertate un comportament corespunzător, nu a fost sancționat disciplinar, a fost recompensat o dată cu suplimentarea dreptului la vizită și pachet pentru implicare în activități lucrative. Condamnatul a participat la activități productive în regim de prestări servicii, având considerate ca executate un număr de 31,25 zile.

Pe domeniul educațional, a participat la activitățile educaționale, moral religioase, două conferințe, u concurs tematic și competiții sportive, a urmat un program de educație civică și un curs de împletitor papură.

Social, dispune de mediu de suport, fiind susținut moral și material de membrii familiei și de concubină pe perioada detenției și a finalizat programul de pregătire pentru liberare.

Psihologic nu a participat la activități specifice din motive care nu îi sunt imputabile.

Condamnatul are antecedente penale, însă acest aspect a fost avut în vedere de comisie cu prilejul discutării situației acestuia la data de 17.09.2014, astfel că, raportat la conduita manifestată de persoana privată de libertate pe întreaga perioadă a detenției, instanța apreciază că aceasta și-a revizuit atitudinea față de valorile sociale și a adoptat un comportament în acord cu regulile impuse. Condamnatul a executat fracția obligatorie prevăzută de lege și prin conduita sa a dovedit interes pentru reabilitarea sa și reintegrarea socială.

Față de acestea instanța consideră că sunt îndeplinite condițiile art. 59 din Codul penal 1969 și că persoana privată de libertate poate beneficia de facilitatea acordată de lege de a fi pus în libertate mai înainte de executarea integrală a pedepsei.

Pentru aceste considerente, instanța va admite cererea și va dispune liberarea condiționată a p.p.l P. I. din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 926/2013 a Judecătoriei Iași ( mandat de executare nr. 1053/2013).

În baza art. 275 al. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei, av. A. I., delegație nr. 3638/2014, se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de liberare condiționată formulată de petentul P. I., fiul lui N. și E., născut la data de 25.01.1986 în mun. Iași, jud. Iași, cu domiciliul în orașul P. Iloaiei, ., jud. Iași, CNP -_, actualmente deținut în Penitenciarul B..

Dispune liberarea condiționată a petentului din executarea pedepsei de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 926/2013 a Judecătoriei Iași ( mandat de executare nr. 1053/2013).

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului; onorariul pentru avocat din oficiu în sumă de 100 lei, av. A. I., delegație nr. 3638/2014, se va avansa Baroului de Avocați B. din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 18.12.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red./Tehnored. L.A.L/03.02.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 18-12-2014, Judecătoria BOTOŞANI