Recunoaştere hotărâre penală / alte acte judiciare străine. Legea 302/2004. Sentința nr. 541/2014. Judecătoria BOTOŞANI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 541/2014 pronunțată de Judecătoria BOTOŞANI la data de 26-02-2014 în dosarul nr. 25684/193/2013
Dosar nr._ Recunoaștere amendă
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA B. – JUDEȚUL B.
Ședința publică din 26 februarie 2014
PREȘEDINTE - M. A.
GREFIER - A. D.
Cu participarea procurorului D. A., reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B..
SENTINȚA PENALĂ Nr. 541
La ordine judecarea cauzei penale având ca obiect cererea de recunoaștere și executare a unei pedepse pecuniare formulată de autoritățile statului polon în contradictoriu cu intimatul P. F..
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă avocat oficiu G. A. pentru intimatul lipsă.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-au citit actele și lucrările dosarului, apoi văzând că nu mai sunt probe de administrat, cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reprezentantul Parchetului de pe lângă Judecătoria B. solicită admiterea cererii, recunoașterea amenzii și obligarea intimatului la plata acesteia.
Apărătorul inculpatului solicită respingerea cererii având în vedere că în legislația română fapta intimatului nu este prevăzută drept contravenție.
J U D E C A T A
Asupra cererii de față:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 20.11.2013, autoritățile polone au solicitat conform Deciziei-cadru 2005/214/JAI ca instanța de judecată română să recunoască și să dispună executarea hotărârii prin care numitul P. F. a fost sancționat cu 440 zloți polonezi pentru comiterea unei contravenții la regimul circulației pe drumurile publice.
În motivarea cererii s-a precizat că numitul P. F., cetățean român, a fost sancționat cu 440 zloți polonezi pentru conducerea unui autovehicul în timp ce prezenta o alcoolemie de 0,30 mg/dm3. Potrivit Regulamentului de circulație pe drumurile publice și Legii circulației publice polone fapta menționată constituie contravenție, impunându-se recunoașterea acesteia și punerea ei în executare, cel sancționat locuind în mun. B..
Din examinarea înscrisurilor aflate la dosar instanța reține următoarele:
Numitul P. F. este cetățean român și locuiește în mun. B.. La data de 08 august 2012, în timp ce se deplasa cu un autoturism în localitatea Pobierowo, Republica Polonă, acesta a fost surprins de autorități circulând cu o alcoolemie de 0,30 mg/dm3 în aerul expirat. Cum această faptă constituie potrivit legislației polone contravenție, s-a dispus sancționarea conducătorului auto cu 440 zloți polonezi amendă. Sancțiunea nu a fost contestată de cel sancționat, dar nici executată până în prezent astfel că autoritățile polone au sesizat instanța de judecată de la domiciliul contravenientului pentru a proceda la executarea acesteia, conform Deciziei – cadru 2005/214/JAI a Consiliului Europei din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoașterii reciproce a sancțiunilor pecuniare.
Cererea autorităților străine a fost cuprinsă în certificatul prevăzut la art.4 al deciziei menționate și este însoțită de hotărârea de aplicare a sancțiunii.
Prezenta sesizare se întemeiază pe prevederile art.239 și următoarele din Legea nr.302/2004 de cooperare judiciară internațională în materie penală. Art. 240 din lege prevede că autoritățile judiciare române „recunosc o hotărâre fără alte formalități și iau imediat toate măsurile necesare pentru executarea acesteia, cu excepția cazului în care constată că este aplicabil unul dintre motivele de nerecunoaștere sau neexecutare prevăzute la art. 241”.
Art.239 din Legea 302/2004 enumeră faptele care, dacă se pedepsesc în statul emitent, astfel cum sunt definite de legislația statului emitent, pot fi recunoscute de autoritățile străine, conform prevederilor deciziei-cadru fără a fi necesară verificarea dublei incriminări a faptei. Printre acestea se regăsesc la punctul 33 și comportamentele care încalcă reglementările privind traficul rutier, inclusiv încălcări ale reglementărilor privind orele de condus și perioadele de odihnă și reglementările privind bunurile periculoase. Fapta pentru care a fost sancționat numitul P. F. face parte din categoria comportamentelor ce încalcă reglementările din domeniul traficului rutier astfel că sunt aplicabile în cauză dispozițiile referitoare la recunoașterea hotărârii penale străine.
În plus, instanța reține că în cauză nu există nici unul din motivele de nerecunoaștere și neexecutare prevăzute de art. 241 din lege referitoare atât la certificatul emis de autoritățile polone cât și la persoana și fapta celui sancționat.
În consecință, constatând că sunt îndeplinite cerințele legii, instanța va admite cererea autorităților polone și va dispune recunoașterea amenzii în sumă de 440 zloți polonezi aplicată numitului P. F. pentru săvârșirea contravenției constând în conducerea unui autovehicul în timp ce prezenta o alcoolemie de 0,30 mg/dm3, sancțiune aplicată în Republica Polonă, localitatea Pobierowo, prin Sentința din 26.11.2012 din dosar nr.II K 797/14-/-. Instanța va dispune totodată executarea amenzii aplicate acestuia, urmând ca plata să se efectueze conform art.242 alin.2 din Legea 302/2004 în moneda statului român, la cursul valutar de la data pronunțării respectiv a sumei de 477,70 lei.
În conformitate cu dispozițiile art. 272 și următoarele din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele legii
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea.
În temeiul art.239 din Legea 302/2004 republicată dispune recunoașterea amenzii în sumă de 440 PLN aplicată numitului P. F., CNP_, fiul lui G. și M., ns. la 10.02.1982 în mun. B., domiciliat în mun. B., ., jud. B., pentru săvârșirea contravenției constând în conducerea unui autoturism în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice,având o alcoolemie de 0,30 mg/dm3 în aerul expirat, sancțiune aplicată în Republica Polonă, localitatea Pobierowo, prin Sentința din 26.11.2012 din dosar nr.II K 797/14-/-.
Dispune executarea amenzii aplicată de autoritățile polone.
Cheltuielile judiciare, în care s-a inclus suma de 200 lei, onorariu apărător oficiu ce se va avansa B.A. B. din fondurile M.J., rămân în sarcina statului.
Cu contestație în 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2014.
PREȘEDINTEGREFIER
Red. .MA
Tehn. MA/
Ex. 4/14.05.2014
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Sentința nr. 2998/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








