Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Sentința nr. 532/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Sentința nr. 532/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 4759/117/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal 3184
SENTINȚA PENALĂ NR. 532/2014
Ședința publică din data de 26 iunie 2014
Completul compus din:
Președinte R. M.
Grefier A. B.
Pe rol fiind pronunțarea cauzei penale privind pe inculpatul M. C. P. trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj nr. 109/P/2011 din data de 26.02.2013 pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală în formă continuată prev. și ped. de art.9 alin.1 lit.b din Legea nr.241/2005, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care,
Instanța constată că mersul dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 19 iunie 2014, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
TRIBUNALUL
Prin rechizitoriul cu nr.109/P/2011 din data de 26.02.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, înregistrat pe rolul acestei instanțe la data de 28.02.2013, s-a dispus trimiterea în judecată în stare de libertate a inculpatului M. C. P., pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.
În actul de sesizare s-a arătat, în esență, că inculpatul în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada august - decembrie 2010, în calitate de administrator al S.C. Premium Prodaliment S.R.L. Florești, nu a evidențiat în mod repetat în actele contabile operațiunile comerciale efectuate și veniturile obținute, cauzând un prejudiciu bugetului consolidat al Statului în sumă de 69.610 lei.
Inculpatul, audiat atât în faza de urmărire penală cât și a cercetării judecătorești, nu a recunoscut învinuirea adusă.
Analizând actele de la dosarul cauzei, instanța reține următoarele:
S.C. Premium Prodaliment S.R.L. a fost înființată în cursul anului 2010, asociat unic și administrator al acesteia fiind inculpatul M. C. P..
S.C. Premium Prodaliment avea sediul social declarat în loc. Florești, . B, . iar punctul de lucru situat în loc. Cluj-N., .. 11, jud. Cluj.
La punctul de lucru sus indicat, în perioada 15.02._11 comisari din cadrul Gărzii Financiare - Secția Cluj au efectuat un control cu privire la realitatea tranzacțiilor comerciale desfășurate de către societatea comercială în perioada august - decembrie 2010, evidențierea acestor operațiuni în documentele financiar contabile, modul de calculare, înregistrare și vărsare a impozitelor și taxelor aferente acestor operațiuni.
În urma controlului efectuat s-a stabilit, pe baza listelor de inventar întocmite de societate cu ocazia efectuării inventarierii patrimoniului la data de 4.01.2011, că stocul faptic de marfă era de 10.971 lei iar stocul scriptic de marfă existent în gestiunea societății, astfel cum rezulta din balanța de verificare a lunii decembrie 2010, era de 184.997 lei.
Din compararea stocului scriptic cu cel faptic, în lipsa vreunui alt document care să justifice în alt fel diferența dintre acestea, organele de control au apreciat că, în perioada august - decembrie 2010 societatea comercială a efectuat vânzări de marfă pe care nu le-a evidențiat în contabilitate, în sumă totală de 174.026 lei. S-a apreciat că prin neînregistrarea în contabilitate a acestor venituri societatea comercială s-a sustras de la calcularea, înregistrarea și vărsarea la bugetul de stat a unui impozit pe profit în sumă de 27.844 lei și a unui TVA în sumă totală de 41.766 lei.
Inculpatul M. C. P. nu a recunoscut învinuirea adusă, precizând că lipsa în gestiune constatată, se regăsește în fapt în stocul de marfă existent în depozit și cu privire la care, încă din faza de urmărire penală, a depus un inventar.
Pe parcursul cercetării judecătorești au fost audiați martorii Z. I., I. S., T. C. și F. C. A., persoane ce au desfășurat activitate în cadrul S.C. Premium Prodaliment S.R.L., aceștia confirmând prin declarațiile susținute că societatea comercială avea într-adevăr și un depozit precum și că uneori marfa din depozit s-a înstrăinat către diferiți clienți doar cu avize de însoțire a mărfii, fără întocmirea de facturi fiscale precum și că inculpatului M. C. P. îi revenea atribuția de a introduce în contabilitate actele încheiate.
De asemenea, la solicitarea inculpatului, instanța de judecată a admis cererea în probațiune cu privire la efectuarea unui raport de expertiză contabilă judiciară, fiind întocmit în cauză, de către d-l. expert A. O. M., Raport de expertiză contabilă existent la fila 111 dosar instanță.
Din cuprinsul acestui raport rezultă că la momentul întocmirii acestuia, expertul nu a dispus de documente contabile primare (avize, facturi) astfel că la obiectivele formulate de instanța de judecată nu a putut formula un punct de vedere ferm. În ceea ce privește inventarul pus la dispoziția organelor judiciare de către inculpat, expertul a arătat că este total diferit de cel avut în vedere de organele fiscale la controlul demarat, fiind întocmit la depozitul societății comerciale. Expertul a mai arătat că, la un simplu calcul matematic, stocul de marfă cuprins în inventarul de la depozit acoperă diferența dintre stocul scriptic și cel faptic constatată însă a precizat că nu poate atesta realitatea celor cuprinse în fișa de inventar, în lipsa documentelor contabile primare.
Având în vedere cele de mai sus, coroborat și cu declarația dată de expert în ședința publică din 19.06.2014 când a fost audiat, instanța de judecată apreciază că nu poate reține apărarea furnizată de inculpat.
Astfel, este de reținut că inculpatul M. C. P., la momentul efectuării controlului Gărzii Financiare, a dat o notă explicativă, existentă la fila 64 dosar urmărire penală, din cuprinsul căreia rezultă că listele de inventar din data de 4.01.2011 puse la dispoziția organelor de control cuprind întregul stoc de marfă al societății comerciale și că, în afara punctului de lucru la care s-a efectuat controlul, societatea comercială nu are alte puncte de lucru sau depozite cu marfă. Ulterior acestor susțineri din nota explicativă, la demararea procedurilor penale, inculpatul a susținut că întreaga marfă constatată lipsă s-ar afla în depozitul societății comerciale, prezentând în acest sens și un inventar. Or, în condițiile în care inculpatul nu a pus la dispoziție și documentele contabile primare care să și ateste realitatea celor consemnate în inventarul de la depozit, din vina sa exclusivă (f.137) instanța de judecată apreciază că acestui inventar nu i se poate acorda nicio valoare din punct de vedere contabil și prin urmare diferența dintre stocul scriptic și cel faptic nu poate fi altfel justificată decât printr-o comercializare a produselor fără forme legale.
În drept, fapta inculpatului, care în calitate de administrator al S.C. Premium Prodaliment S.R.L., în mod repetat și în baza unei rezoluții infracționale unice, în perioada august - decembrie 2010 - nu a evidențiat în acte contabile operațiunile comerciale desfășurate și veniturile obținute, cauzând bugetului de stat un prejudiciu de 69.610 lei și din care 41.766 lei reprezentând impozit pe profit iar 27.844 lei TVA, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit.b din Legea nr. 211/2005 cu aplic. art. 41 al. 2 C.pen.
La individualizarea pedepsei ce se va aplica inculpatului instanța de judecată va avea în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72 C.pen. respectiv modalitatea de comitere a faptei, prejudiciul cauzat, persoana inculpatului ce nu are antecedente penale precum și atitudinea procesuală.
Astfel, o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 211/2005 instanța de judecată apreciază că este în măsură să asigure scopul pedepsei.
În temeiul art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit.a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 și art. 66 Cod Penal va interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
În baza art. 71 al. 1 și 2 Cod Penal va interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal.
În temeiul art. 81 C.pen. va dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen., constatând că sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 81 lit.a și b C.pen. și apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privarea de libertate a inculpatului. Instanța de judecată apreciază că această modalitate de executare a pedepsei conferă caracterul de lege penală mai favorabilă C.pen. din anul 1969.
În temeiul art.359 C.pr.pen. va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al.5 C.pen. va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 și 1382 cod civil va admite acțiunea civilă a Statului R., Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin DGFP Cluj și în consecință va obliga inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 69.610 lei despăgubiri civile reprezentând TVA și impozit pe profit precum și penalități de întârziere și dobânzi până la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Penală va obliga inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.000 lei din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parțial apărător din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj - d-nei av. T. I..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată că potrivit criteriului aprecierii globale conform Deciziei nr. 265/06.05.2014 pronunțată de Curtea Constituțională a României, legea penală mai favorabilă aplicabilă în prezenta cauză este Codul Penal de la 1969.
Condamnă pe inculpatul:
M. C. P., fiul lui V. și Silvie, născut la data de 28.05.1982 în loc. Cluj N., jud. Cluj, cetățean român, studii medii, administrator, domiciliat în loc. Cluj - N., ., ., jud. Cluj, fără antecedente penale, CNP_, la pedeapsa de:
- 2 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 9 al. 1 lit. b din Legea nr. 241/2005, art.53 pct.2 lit. a, art. 64 lit. a teza a II-a, art.65 și art. 66 Cod Penal interzice inculpatului pe o durată de 3 ani după executarea pedepsei principale, exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice
În baza art. 71 al. 1 și 2 Cod Penal interzice inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a teza a II-a Cod Penal.
În temeiul art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 C.pen.
În temeiul art.359 C.pr.pen. atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen. a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate.
În temeiul art. 71 al.5 C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii aplicate pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei .
În temeiul art. 19 si art. 397 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 și 1382 Cod Civil admite acțiunea civilă a Statului R., Ministerul Finanțelor, Agenția Națională de Administrare Fiscală, prin DGFP Cluj și în consecință obligă inculpatul să plătească în favoarea părții civile suma de 69.610 lei despăgubiri civile reprezentând TVA și impozit pe profit precum și penalități de întârziere și dobânzi până la data plății efective.
În temeiul art. 274 Cod Procedură Penală obligă inculpatul să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de 2.000 lei din care suma de 200 lei reprezentând onorariu parțial apărător din oficiu va fi avansată din fondul special al Ministerului Justiției, Baroului Cluj- d-nei av. T. I..
Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
R. M. A. B.
Red. 2 ex./R.M./D.M.
24.10.2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|