Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 283/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 283/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 1913/235/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ Nr. 283/2014
Ședința publică din data de 22 septembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE A. Ț.
Grefier C. B.
S-a luat spre examinare contestația formulată de către condamnatul L. S. împotriva sentinței penale nr. 1228/20.06.2014 pronunțată de Judecătoria G., cauza având ca obiect liberarea condiționată (art.587 NCPP).
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul condamnat L. S., aflat în stare de deținere, asistat de apărătorul ales av. B. M. L., cu împuternicire avocațială depusă la dosar.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj este reprezentat prin procuror D. M. P..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care,
Apărătorul desemnat din oficiu pentru condamnatul L. S., av. R. I., solicită instanței a constata încetarea mandatului său, având în vedere prezentarea în cauză a apărătorului ales al inculpatului și acordarea onorariului avocațial parțial din F.M.J.
La întrebarea instanței, petentul condamnat L. S., arată că își menține contestația formulată.
Instanța întreabă participanții dacă sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Atât reprezentanta Ministerului Public cât și apărătorul petentului-condamnat arată că nu au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Față de împrejurarea că nu s-au formulat alte cereri și nu s-au invocat excepții, instanța constată că, prezenta contestație a fost formulată în termenul legal, se află în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri judiciare.
Apărătorul ales al condamnatului, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de către petentul condamnat împotriva sentinței penale nr. 1228/20.06.2014 pronunțată de Judecătoria G., cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată formulată de către inculpat. În susținerea cererii sale, arată că, chiar dacă reprezentantul Ministerului Public a solicitat pe fond admiterea cererii de liberare condiționată formulată de către petent, același lucru fiind solicitat și de către comisia care a examinat cu minuțiozitate dacă condamnatul îndeplinește sau nu condițiile prevăzute de lege pentru a putea fi liberat condiționat, instanța de fond a considerat că, ținând cont de faptul că legea penală mai favorabilă este legea veche, dacă prima condiție, respectiv fracția de pedeapsă executată este îndeplinită, celelalte două condiții, stăruința în muncă și dovezile temeinice de îndreptare nu ar fi îndeplinite vis-a-vis de acest inculpat. În opinia sa, este total greșit, deoarece în intervalul cuprins între 2010 – 2014, inculpatul L. a fost preocupat în primul rând de un program de instruire, de cursuri educaționale, de cursuri de școlarizare, a intrat în penitenciar cu 4 clase, a reușit să dobândească și o promovare ca și legumicultor și a participat la activități productive. Faptul că anumite cursuri nu le-a finalizat tocmai datorită faptului că se impunea a fi transferat de la un penitenciar la altul, în opinia sa, acest aspect nu îi este imputabil petentului, care și-a făcut datorita, aproape zilnic a participat la programele de instruire, a avut dorința de a se ridica din punct de vedere al pregătirii pentru că nu s-a mulțumit cu 4 clase și, a dorit și să se instruiască vis-a-vis de programul de comunicare cu membrii familiei, în primul rând cu cei 4 minori. Arată că, ceea ce susține instanța de fond, respectiv ceea ce se înțelege prin stăruința în muncă, ar fi anumite activități lucrative zilnice, excede textului de lege, fiind o interpretare personală a magistratului care a dat soluția în cauză, pentru că, și aceste programe de instruire sunt tot o formă a unei activități productive și, pe lângă aceste programe de instruire, inculpatul a avut și un număr de 30 de zile câștigate ca urmare a absolvirii cursurilor de școlarizare/calificare. Mai mult arată că, de 2 ori a avut prelungiri de câte 6 luni, a primit o sancțiune pentru o faptă cu periculozitate extrem de redusă, intrând de la regimul semideschis la regimul închis. De asemenea mai arată că, în sentința penală contestată s-a susținut că și datorită antecedentelor penale, condamnatul nu poate beneficia de liberare condiționată, fiind știut faptul că, nu toți cei care beneficiază de textul de lege prevăzut de art.59 alin.1 din Codul penal din 1969, sunt infractori primari, deci la prima confruntare cu legea penală.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată în cauză și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind temeinică și legală. Arat că, cele reținute de instanța de fond, respectiv faptul că inculpatul nu a prestat activități lucrative, deși era apt de muncă, că a fost sancționat și că are antecedente penale, sunt chestiuni legale care rezultă din actele dosarului.
Condamnatul L. S., având ultimul cuvânt, solicită instanței admiterea contestației formulată, punerea sa în libertate întrucât a executat 5 ani și 2 luni din totalul de 7 ani închisoare, are 4 copii minori, dorește să fie acasă lângă familie. Arată de asemenea că a participat la multe cursuri, a fost amânat de 2 ori și nu știe de ce nu a participat la muncă întrucât el a dorit să participe.
TRIBUNALUL
Prin sentința penală nr. 1228/20.06.2014 a Judecătoriei G. a fost respinsă propunerea de liberare condiționată formulată de Penitenciarul G. privind pe condamnatul L. S., fiul lui N. și M., CNP_, deținut în Penitenciarul G., de sub efectul pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 837/2014, pronunțată de Judecătoria Baia-M..
În temeiul art. 587, alin. 2, C. proc. pen. s-a stabilit termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată pentru data de 05.12.2014.
În temeiul art. 172, alin. 2, C. proc. pen. suma de 100 lei a fost avansată d-nei av. B. M. din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 275, alin. 3, C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, petentul Penitenciarul G. a propus liberarea condiționată a condamnatului L. S., de sub efectul pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 837/2014, pronunțată de Judecătoria Baia-M..
Cererea nu a fost întemeiată în drept.
Petentul nu a realizat cereri în probațiune.
Instanța a încuviințat și administrat proba cu următoarele înscrisuri: procesul-verbal al comisiei de liberare condiționată, caracterizarea condamnatului.
Analizând probele administrate și dispozițiile legale aplicabile în cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 59 alin. 1 din Codul penal din 1969, „După ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei”.
Iar potrivit dispozițiilor art. 60, alin. 1, din Codul penal din 1969 „Condamnatul care din caza sănătății sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la muncă ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsă arătate la art. 59, sau după caz, în art. 591, dacă dă dovezi temeinice de disciplină și îndreptare”.
Potrivit dispozițiilor art. 100, C. pen. „Liberarea condiționată în cazul închisorii poate fi dispusă, dacă: a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani; b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis; c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească; d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate”. Dacă restul de pedeapsă rămas neexecutat la data liberării este de 2 ani sau mai mare, condamnatul trebuie să respecte măsurile de supraveghere prevăzute la art. 101, alin. 1, C. pen. și poate fi obligat la a respecta măsurile de supraveghere prevăzute la art. 101 alin. 2, C. pen.
Din comparația celor două texte, instanța de fond a apreciat că legea veche este mai favorabilă întrucât: liberarea condiționată nu este condiționată de natura regimului de executare și de îndeplinirea obligațiilor civile. De asemenea, cel liberat condiționat nu trebuie să se supună nici unei măsuri de supraveghere.
În temeiul dispozițiilor Codului penal din 1969, pentru a fi dispusă liberarea condiționată trebuie îndeplinite cumulativ trei condiții: 1. executarea fracțiunii de pedeapsă; 2. stăruința în muncă și 3. dovezi temeinice de îndreptare. In ipoteza în care condamnatul nu a fost folosit la muncă din pricina sănătății sale sau din alte motive, trebuie îndeplinite doar condițiile nr. 1 și 3. De asemenea, se vor avea în vedere și antecedentele penale ale condamnatului.
În lumina acestor dispoziții legale liberarea condiționată apare ca și o instituție menită a încuraja persoanele private de libertate de a-și revizui conduita și totodată de a le recompensa în ipoteza în care au realizat acest lucru. Instituția trebuie privită ca una excepțională având în vedere și formularea legiuitorului „poate fi liberat condiționat”, ceea ce înseamnă că în ipoteza constatării ca îndeplinite a condițiilor prevăzute de lege, instanța nu este obligată a dispune liberarea condiționată, putând aprecia de la caz la caz dacă această măsură este benefică condamnatului și societății.
În speță, pentru a putea beneficia de liberare condiționată, condamnatul trebuie să execute o fracțiune de 2/3 din pedeapsă, ceea ce corespunde unui număr de 1704 zile. Până la data de analizării situației sale în Comisia de liberare condiționată a executat 1803 zile închisoare. Instanța de fond a constatat că această primă condiție este îndeplinită, condamnatul având executată fracția de pedeapsă prevăzută de lege.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, respectiv stăruința în muncă, instanța de fond a constatat că aceasta nu este îndeplinită. Condamnatul a câștigat ca urmare a muncii prestate doar un nr. de 0,91 de zile, restul de 30 fiind câștigate ca urmare a absolvirii cursurilor de școlarizare/calificare. Această împrejurare îi este pe deplin imputabilă întrucât nu era inapt de a munci. Stăruința în muncă trebuie să fie manifestată pe toată durata executării pedepsei. Chiar dacă legea nu prevede în mod expres înțelesul noțiunii de stăruință în muncă, instanța a apreciat că petentul nu trebuie să facă altceva decât să demonstreze că își poate asigura existența în mod licit în libertate. În libertate, asigurarea unei existențe licite implică stăruință în muncă, adică activități lucrative zilnice, cu excepția situațiilor prevăzute de lege. În consecință și stăruința în muncă depusă pe parcursul executării pedepsei trebuie să aibă un sens identic, respectiv să se manifeste cu aceeași regularitate ca în libertate. Dacă condamnatul nu se poate supune acestei exigențe în detenție, cu siguranță nu va putea face acest lucru nici în libertate.
Instanța de fond a apreciat că nici cea de-a treia condiție prevăzută de lege nu este îndeplinită în speță. Instanța a reținut însă că pe parcursul executării pedepsei petentul a săvârșit 1 abatere disciplinară evidențiindu-se prin recompensare de doar 2 ori. În plus de acesta, condamnatul are antecedente penale, sancționat cu amendă administrativă de două ori.
În consecință, constatând neîndeplinite condițiile prevăzute de art. 59, alin. 1, din Codul penal de la 1969 pentru liberarea condiționată, instanța de fond a respins propunerea de liberare condiționată formulată.
Având în vedere abaterile disciplinare comise pe parcursul executării pedepsei, antecedentele penale și reticența acestuia față de activitățile lucrative, în temeiul art. 587, alin. 2, C. proc. pen. instanța de fond a stabilit termenul de reiterare a cererii de liberare condiționată pentru data de 05.12.2014.
În temeiul art. 172, alin. 2, C. proc. pen. suma de 100 lei a fost avansată apărătorului din oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
În temeiul art. 275, alin. 3, C. proc. pen. cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva acestei hotărâri a formulat contestație condamnatul L. S., solicitând admiterea contestației și liberarea sa condiționată de sub efectul pedepsei de 7 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 837/2014 pronunțată de Judecătoria Baia M., arătând că îndeplinește toate condițiile pentru a putea fi liberat condiționat, a executat fracția pedepsei, a fost recompensat de mai multe ori, a participat la cursuri educaționale, a absolvit cursuri de școlarizare, a fost repartizat prin cerere de muncă la croitorie în incinta Penitenciarului G., a participat la toate cursurile socio-educative și este tată a patru copii.
Verificând hotărârea atacată prin prisma motivelor invocate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că prezenta contestație este întemeiată pentru argumente ce vor fi expuse în continuare.
Petentul L. S. se afla la data formulării prezentei propuneri de liberare condiționată în Penitenciarul G., fiind încarcerat din data de 29.07.2009, în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.837/2014 a Judecătoriei Baia M..
La dosarul cauzei a fost depus procesul verbal nr. 272 din data de 05.06.2014 întocmit de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului G., precum și o caracterizare a comportamentului deținutului în timpul detenției.
Raportat la datele cuprinse în aceste acte, prima instanță, constând în mod corect că legea mai favorabilă este legea veche, față de condițiile de acordare a liberării condiționate cuprinse în art. 59 din Codul penal din 1969 a concluzionat în mod corect că din cele trei cerințe prevăzute de lege este îndeplinită cea referitoare la fracția de pedeapsă prevăzută de lege care trebuie executată ori considerată executată, în privința cerinței referitoare la existența unor dovezi din care să rezulte stăruința în muncă a condamnatului reținând că acesta a câștigat zile muncă doar urmare a absolvirii unor cursuri de școlarizare calificare, în opinai judecătorului această cerință presupunând desfășurarea unor activități lucrative zilnice. Totodată, instanța a opinat că cea de a treia cerință prevăzută de lege nu este îndeplinită respectiv că petentul nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, având o abatere disciplinară și nefiind recompensat decât de 2 ori.
Considerăm că deși există argumente care susțin opinia judecătorului, concluzia instanței de fond nu este justificată.
Într-adevăr, conform art. 59 din Codul penal din 1969 există trei cerințe la care trebuie să se raporteze instanța sesizată cu o propunere de liberare condiționată, în acest caz concret condamnatul fiind la a doua discutare în comisie iar aspectele relevate de procesul verbal întocmit de comisia din cadrul penitenciarului și de caracterizarea depusă la dosar sunt favorabile acestuia, atâta timp cât se reține comportamentul său corespunzător pe perioada detenției, faptul că a participat la numeroase activități și programe educaționale, a întreținut o legătură permanentă cu familia și a beneficiat de consiliere individuală. Într-adevăr, condamnatul nu a participat la activități lucrative, însă este de observat că a manifestat interes pentru însușirea unei meserii, aceea de legumicultor, în condițiile în care la . avea nici o calificare, neavând decât patru clase și deși nu a fost recompensat de foarte multe ori, observăm că a fost sancționat o singură dată în anul 2012, pe parcursul celor peste 5 ani de detenție, iar în privința antecedentelor penale este de remarcat faptul că acesta a fost sancționat administrativ de două ori, fără a suferi vreo altă condamnare definitivă la pedeapsa închisorii sau amenzii.
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 2 lit. a C.p.pen. tribunalul va admite contestația formulată de condamnatul L. S. împotriva sentinței penale nr.1228/20.06.2014 a Judecătoriei G., pe care o va desființa în întregime.
Pronunțând o nouă hotărâre, va admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului G. privind pe condamnatul L. S..
Va dispune liberarea condiționată a condamnatului L. S. din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 837/2014 a Judecătoriei Baia mare.
Va dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului L. S., dacă nu este arestat în altă cauză.
Va stabili în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul avocațial parțial din oficiu (cuvenit av.R. I. ), sumă care se va avansa din FMJ.
În temeiul art. 275 al. 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul art. 425/1 al. 7 pct. 2 lit. a C.p.pen. admite contestația formulată de condamnatul L. S., fiul lui natural și M., născut la data de 16.08.1983, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul G. împotriva sentinței penale nr.1228/20.06.2014 a Judecătoriei G., pe care o desființează în întregime.
Pronunțând o nouă hotărâre, admite propunerea formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului G. privind pe condamnatul L. S., fiul lui natural și M., născut la data de 16.08.1983, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul G..
Dispune liberarea condiționată a condamnatului L. S., fiul lui natural și M., născut la data de 16.08.1983, CNP_, deținut în prezent în Penitenciarul G. din executarea pedepsei de 7 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 837/2014 a Judecătoriei Baia mare.
Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului L. S., dacă nu este arestat în altă cauză.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați Cluj suma de 50 lei reprezentând onorariul avocațial parțial din oficiu (cuvenit av.R. I. ), sumă care se avansează din FMJ.
În temeiul art. 275 al. 3 C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22.09.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. Ț. C. B.
Red.2 ex./A.Ț./D.M.
24.10.2014
← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
---|