Mandat european de arestare. Decizia nr. 340/2014. Tribunalul CLUJ
Comentarii |
|
Decizia nr. 340/2014 pronunțată de Tribunalul CLUJ la data de 30-10-2014 în dosarul nr. 23326/211/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL CLUJ
SECȚIA PENALĂ
Cod operator de date cu caracter personal: 3184
Dosar nr._
DECIZIA PENALĂ NR. 340/2014
Ședința din cameră de consiliu de la 30 octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: S. T.
Grefier: D. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj a fost reprezentat prin procuror I. C.
Pe rol se află contestația formulată de P. DE PE L. JUDECĂTORIA CLUJ-N. împotriva încheierii penale f.nr. din data de 17.10.2014 pronunțată de Judecătoria Cluj-N. prin care a fost respinsă solicitarea de emitere a mandatului european de arestare în vederea executării pedepsei aplicate condamnatului M. D..
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat ori excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.
Reprezentanta Ministerului Public, având cuvântul, solicită, în baza art. 88 al. 4 lit. b din Legea nr.302/2001, admiterea contestației formulate împotriva încheierii penale f.nr./17.10.2014 a Judecătoriei Cluj-N., desființarea acesteia și obligarea Judecătoriei Cluj-N. în sensul emiterii unui mandat european de arestare, conform art. 88 al.4 lit.b din Legea nr. 302/2004.
Arată că instanța de fond a omis să analizeze faptul că inculpatul nu se află la prima confruntare cu legea penală, întrucât, astfel cum rezultă din însăși sentința penală nr. 179/31.01.2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._/211/2011, sentință depusă la dosarul cauzei, inculpatul fusese condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 315/1996 a Tribunalului T., iar Judecătoria Cluj-N., prin sentința penală nr. 179/31.01.2014 a menținut beneficiul liberării condiționate a restului de pedeapsă de 2146 zile închisoare rămas de executat din pedeapsa de 20 de ani închisoare mai sus-menționată.
Cu alte cuvinte, numitul M. D. a beneficiat deja de clemența organelor judiciare, care au ales să mențină beneficiul liberării condiționate, conform art. 61 al. (1) C.pen. 1969, deși instanța avea posibilitatea de a revoca liberarea condiționată și de a dispune executarea restului de pedeapsă alături de pedeapsa nou aplicată. Or, având în vedere cuantumul extrem de mare al pedepsei aplicate inițial sus-numitului, respectiv de 20 de ani închisoare, aceasta fiind o pedeapsă deloc de neglijat, precum și circumstanțele comiterii celei de-a doua fapte, în stare de recidivă postcondamnatorie, respectiv de două sau mai multe persoane împreună, pe timp de noapte și prin escaladare, agravante care imprimă atât faptei, cât și inculpatului, un grad de pericol social crescut, respingerea ca inoportună a solicitării emiterii unui mandat european de arestare în cauză apare ca o încurajare a numitului M. D., precum și a altor persoane aflate într-o situație similară, în sensul comiterii de alte fapte, fără teama suportării de consecințe penale efective (din moment ce nu se emite un mandat european de arestare, se ajunge la prescripția executării pedepsei, astfel că orice condamnat este încurajat să se sustragă de la executarea pedepsei, știind că, în privința sa, nu se va emite un mandat european de arestare).
În fine, referitor la resursele umane și cheltuielile judiciare necesare pentru emiterea și executarea unui astfel de mandat, arată că, dincolo de faptul că acestea nu constituie un criteriu prevăzut de Legea nr. 302/2004, dacă ar fi ca instanțele să se ghideze după acest criteriu, cel mai probabil nici nu s-ar mai pronunța multe soluții de condamnare, având în vedere resursele necesare pentru executarea de către condamnați a pedepsei închisorii aplicate de instanțe.
Față de actele existente la dosar, instanța reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Reține că prin încheierea penală fără număr din data de 17.10.2014, pronunțată în dosarul nr._, Judecătoria Cluj-N. a respins solicitarea de emitere a mandatului european de arestare în vederea executării pedepsei aplicate condamnatului M. D., fiul lui I. și M., născut la data de 05.10.1970, având în vedere caracterul derizoriu al infracțiunii pentru care s-a pronunțat condamnarea, inculpatul sustrăgând fier vechi și cupru din hala fostei stații de incubații, aparținând persoanei vătămate ., respectiv resursele umane și cheltuielile judiciare necesare pentru emiterea și executarea unui mandat european de arestare.
Împotriva acestei încheieri a declarat contestație P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N., acesta solicitând desființarea încheierii și obligarea Judecătoriei Cluj-N. la emiterea unui mandat european de arestare, deoarece instanța a omis să analizeze antecedentele penale ale condamnatului, care a executat anterior o pedeapsă de 20 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea unei infracțiuni de omor, din executarea căreia a fost liberat condiționat cu un rest de executat de 2146 zile. De asemenea, nu s-a luat în considerare faptul că M. D. a comis fapta împreună cu alte persoane, pe timp de noapte și prin escaladare și efracție, respectiv împrejurarea că, dacă se refuză emiterea mandatului european de arestare atunci persoane care comit infracțiuni similare, vor fi încurajate să le comită și apoi să plece din țară.
Analizând încheierea atacată prin prisma motivelor de contestație, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul constată că deși este real că infracțiunea comisă pare derizorie, totuși, mandatul european de arestare se impunea a fi emis pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 88 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 “Autoritatea prevăzută la alin. (3) emite un mandat european de arestare atunci când, față de natura infracțiunii săvârșite, vârsta și antecedentele penale ale persoanei solicitate, precum și alte împrejurări ale cauzei, consideră că este oportună emiterea unui mandat european de arestare și sunt întrunite următoarele condiții:
a) persoana solicitată se află pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene;
b) mandatul de arestare preventivă sau mandatul de executare a detențiunii pe viață sau a închisorii este valabil;
c) nu a intervenit, potrivit legii române, prescripția răspunderii penale sau a executării pedepsei ori amnistia sau grațierea;
d) atunci când arestarea și predarea se solicită;
… în vederea executării pedepsei, pedeapsa aplicată sau restul de pedeapsă rămas de executat este detențiunea pe viață sau închisoarea de un an sau mai mare”.
Prin Sentința penală nr. 179/31.01.2014 a Judecătoriei Cluj-N. M. D. a fost condamnat la pedeapsa de un an închisoare cu executare în detenție, pentru săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a, g și i din Codul penal cu aplic. art. 75 lit. c, art. 37 lit. a din Codul penal din 1969 și s-a menținut liberarea condiționată pentru restul de 2146 zile închisoare rămase de executat din pedeapsa de 20 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 315/1996 a Tribunalului T..
Prin urmare, condamnatul M. D. are antecedente penale, iar acestea nu sunt de neglijat raportat la cuantumul ridicat al pedepsei anterioare și la restul rămas de executat de aproape 6 ani închisoare.
Infracțiunea de furt calificat a fost comisă în termenul de încercare al liberării condiționate, aspect de care condamnatul a fost conștient, fără să îl înfrâneze însă, de către mai multe persoane împreună, dintre care unele minore, pe timp de noapte și prin escaladare, inculpatul fiind și recidivist, toate aceste aspecte constituind cauze de agravare. D. urmare, nici circumstanțele de comitere a infracțiunii nu sunt în favoarea condamnatului, iar vârsta de 44 ani este una la care se pot comite în continuare infracțiuni.
Este adevărat că sunt ridicate cheltuielile de executare a mandatului european de arestare, dar acesta nu constituie un criteriu de apreciere a oportunității sau inoportunității emiterii mandatului european de arestare, „alte împrejurări ale cauzei” nereferindu-se la cheltuielile de executare, care sunt la fel de mari indiferent de cuantumul pedepsei de executat. Pe de altă parte, dacă legea prevede că se poate emite mandat european de arestare pentru o pedeapsă de minim un an, înseamnă că aceasta nu este considerată una derizorie.
Pentru considerentele de mai sus, în temeiul art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 88 alin. 4 lit. b din Legea nr. 302/2004 se va admite contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva încheierii fără număr din data de 17.10.2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, pe care o va desființa și va dispune emiterea de către Judecătoria Cluj-N. a mandatului european de arestare pe numele condamnatului M. D., fiul lui I. și M., născut la data de 05.10.1970, CNP_, în vederea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 179/31.01.2014 a Judecătoriei Cluj-N..
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 4251 alin. 7 pct. 2 lit. a din Codul de procedură penală rap. la art. 88 alin. 4 lit. b din Legea nr. 302/2004 admite contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Cluj-N. împotriva încheierii fără număr din data de 17.10.2014 a Judecătoriei Cluj-N., pronunțată în dosarul nr._, pe care o desființează și dispune emiterea de către Judecătoria Cluj-N. a mandatului european de arestare pe numele condamnatului M. D., fiul lui I. și M., născut la data de 05.10.1970, CNP_, în vederea executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 179/31.01.2014 a Judecătoriei Cluj-N..
În baza art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.10.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
S. T. D. B.
Red. S.T./31.10.2014/4 ex.
← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 676/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 625/2014.... → |
---|