Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 413/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 413/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 1933/256/2014
DOSAR NR ._
ROMÂNIA
T. CONSTANTA
DECIZIA PENALĂ NR.413
Ședința publică din data de 17.06.2014
P.: A. A.
GREFIER: C. C.
PROCUROR: M. C. V.
S-a luat în examinare contestatia formulată de contestatorul condamnat I. F. – fiul lui C. si D., născut la data de 09.05.1984, detinut în P. P. Albă, jud.Constanta, împotriva sentintei penale nr. 979/12.03.2014 a Judecatoriei Medgidia.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea dispozițiilor art. 358 alin.1 Cod pr. penală, se prezintă contestatorul condamnat I. F., în stare de detinere, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat Lutu M., în baza delegatiei avocatiale depuse la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp. art.257 – 261 si 353 Cod pr.penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Apărătorul din oficiu al contestatorului– inculpat, avocat Lutu M., având cuvântul, învederează instanței că, luând legătura cu contestatorul, acesta i-a precizat că doreste să-si retragă contestatia.
Contestatorul condamnat I. F., fiind întrebat de instanță, precizează că înțelege să-și retragă prezenta cerere, semnând în acest sens în caietul de note al grefierului de ședință.
Instanța pune în discuție cererea contestatorului condamnat de retragere a prezentei cereri.
Apărătorul din oficiu al contestatorului condamnat, avocat Lutu M., având cuvântul, solicită instanței să ia act de retragerea cererii.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită instanței să ia act de manifestarea expresă de voință a contestatorului, în sensul retragerii contestației.
Contestatorul condamnat I. F., în ultimul cuvânt, solicită instanței să ia act de retragerea contestatiei, astfel cum a precizat.
Instanța rămâne în pronunțare pe cererea contestatorului condamnat de retragere a contestatiei.
TRIBUNALUL
Asupra contestatiei penale de fata:
Prin sentinta penala nr. 979/12.03.2014 pronuntata de Judecatoria MEDGIDIA s-a dispus:
-În baza art. 595 CPP raportat la art. 23 din L. nr. 255/2013,
-Respinge contestația la executare formulată de condamnatul I. F..
Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta de fond a retinut ca, prin cererea nr._, înregistrată pe rolul Judecătoriei Medgidia la data de 26.02.2014, condamnatul I. F. a sesizat instanța în scopul aplicării legii penale mai favorabile cu privire la condamnarea la pedeapsa închisorii de 7 ani dispusă prin sentința penală nr. 1334/09.12.2010 a Judecătoriei C..
S-a arătat, în acest sens, că urmare intrării în vigoare a noului Cod penal, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunile judecate s-au redus foarte mult.
Prin urmare, s-a apreciat incidența dispozițiilor art. 6 CP cu privire la condamnarea expusă in fișa de evaluare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 C. pen. și art. 23, alin. 5-6 din Legea nr. 255/2013.
Prin sentința penală nr. 1334/09.12.2010 a Judecătoriei C., persoana privată de libertate a fost condamnată la pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare, astfel:
- 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211, alin. 1, alin. 2, lit. c și alin. 2¹, lit. a CP din 1969,
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 86, alin. 1 din OUG nr. 195/2002,
- 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 87, alin. 1 din OUG nr. 195/2002,
În considerarea dispozițiilor art. 33, lit. a – art. 34, lit. b CP din 1969, privitoare la concursul de infracțiuni, instanța a contopit cele trei pedepse, dând spre executare pedeapsa mai grea a închisorii de 7 ani.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 2258/2010.
Pentru a analiza incidența dispozițiilor art. 4 sau art. 6 CP, instanța va descontopi pedeapsa rezultantă în cele trei pedepse ce o alcătuiesc, urmând a observa aplicabilitatea art. 4 / art. 6 CP pentru fiecare dintre acestea.
Potrivit dispozițiilor art. 234, alin. 1, lit. d CP, tâlhăria calificată săvârșită asupra unui mijloc de transport se pedepsește cu închisoarea de la 3 ani la 10 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 335, alin. 1 CP li art. 336, alin. 1 CP, conducerea unui autovehicul fără permis sau sub influența alcoolului se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Față de cele expuse, în vederea determinării legii penale mai favorabile condamnatului, procedând la analizarea situației juridice a acestuia prin prisma reglementărilor cuprinse în noul Cod penal, instanța va constata, în primul rând, că toate pedepsele cu închisoarea aplicate p.p.l. prin sentința analizată (prezentată în fișa de evaluare) se încadrează în limitele de pedeapsă stabilite de Codul penal pentru faptele judecate definitiv sub legea veche, astfel încât, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr.187/2012, aceste pedepse nu intră sub incidența instituției legii penale mai favorabile.
Impotriva acestei sentinte a formulat contestatie condmanatul I. F., fara a fi motivata.
La termenul din data de 17.06.2014, fiind prezent in fata instantei, condamnatul a aratat ca isi retrage cale de atac formulata, motiv pentru care instanta va lua act de manifestarea de vointa a acestuia si va dispune totodata obligarea la plata cheltuielilor judiciare catre stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea contestatiei formulata de condamnatul I. F., impotriva sentintei penale nr. 979/12.03.2014 a Judecatoriei Medgidia.
In baza art. 275 alin.2 C.p.p. obliga condamnatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
In baza art. 272 C.p.p. dispune avansarea din fondurile Ministerului Justitiei in favoarea Baroului Constanta a sumei de 100 lei, pentru domnul avocat Lutu M..
Definitiva.
Pronunatata in sedinta publica, astazi, 17.06.2014.
PREȘEDINTE COMPLET,GREFIER,
A. A. C. C.
TEHNORED. JUD.A.A./ 4 ex./20.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 434/2014.... | Omor calificat. At. 175 C.p.. Sentința nr. 27/2014. Tribunalul... → |
|---|








