Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 90/2014. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 90/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2014 în dosarul nr. 2058/212/2014/a1
Dosar nr._
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
-DECIZIA PENALĂ NR.90 –
Ședința publică din data de 29 ianuarie 2014
PREȘEDINTE – I. R.
JUDECĂTORI – E. G.
- N. A.
GREFIER – A.-M. G.
Cu participare PROCUROR – M. C. V.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul inculpat E. M. (fiul lui E. și ., născut la data de 11.12.1979, în Instanbul, Turcia, domiciliat în Turcia, Instanbul, Fevzi, Cakmak Caddesi, Ambarlicesme, Mezdani, nr. 2, CNP_) împotriva încheierii de ședință din data de 27.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 14.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.297 alin.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat E. M. – în stare de arest și asistat de apărător din oficiu U. C. I., în substituirea apărătorului din oficiu A. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar. Se prezintă traducătorul autorizat de limba turcă Hasan Dinci, în baza autorizației emisă de Ministerul Justiției.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.176 – 181 cod procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.3852 cod procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 cod procedură penală, nemotivat.
În baza art.301 cod procedură penală, instanța întreabă dacă mai sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentului inculpat E. Muhharem, avocat A. A., având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat, casarea încheierii recurate și rejudecând să nu se mențină față de inculpat măsura arestării preventive.
Consideră că în acest moment procesual se poate dispune față de inculpat o altă măsură preventivă mai puțin restrictivă, și anume aceea a obligării de a nu părăsi țara sau localitatea de domiciliu.
Menționează că la acest moment procesual legalitatea luării față de inculpat a măsurii arestării preventive nu poate fi contestată, însă nu mai putem discuta de temeinicia acestei măsuri în condițiile în care perioada de arest preventiv de până în prezent l-a determinat pe inculpat să conștientizeze consecințele faptelor sale și să se responsabilizeze în fața legii penale.
Solicită a se avea în vedere că încă din cursul urmăririi penale inculpatul și-a recunoscut fapta, o regretă, iar pe fond solicită aplicarea dispozițiilor art. 3201 cod procedură penală. Menționează că inculpatul are posibilitatea de a locui în municipiul C. și își ia angajamentul de a respecta toate obligațiile pe care instanța i le va impune dacă va dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Concluzionând, solicită admiterea recursului declarat de inculpat cu consecința de a nu fi menținută față de acesta măsura arestării preventive, iar în subsidiar, solicită a se dispune față de inculpat înlocuirea acestei măsuri cu dea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu sau țara. Solicită acordarea onorariului în favoarea apărătorului titular.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, apreciază că încheierea recurată este legală și temeinică și solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat, ca fiind nefondat.
Solicită a se constata că în mod corect instanța de fond a apreciat că față de inculpat se impune a fi menținută măsura arestării preventive, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive subzistă, iar lăsarea acestuia în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere modalitatea în care inculpatul a comis faptele, respectiv conducând fără a poseda permis o ambarcațiune în care se aflau mai multe persoane, printre care și minori, și cărora inculpatul le-a pus prin fapta sa viața în primejdie.
Concluzionând, solicită instanței respingerea recursului declarat de către inculpatul E. Muhharem, ca fiind nefondat.
Traducătorul autorizat de limba turcă Hasan Dinci depune la dosarul cauzei cerere de acordare a onorariului cuvenit pentru traducerea efectuată la acest termen de judecată.
Recurentul inculpat E. Muhharem, în ultim cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului său și solicită să fie cercetat în stare de libertate. Menționează că este vinovat și că regretă fapta comisă.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.
După deliberare;
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință din data de 27.01.2014 pronunțată în dosarul penal nr._ 14, Judecătoria C., în baza art 3001 alin.1 cod procedură penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului E. M..
În baza art 3001 alin 3 c.pr.pen., s-a dispus menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului E. M. (fiul lui E. și ., născut la data de 11.12.1979, în Instanbul, Turcia, domiciliat în Turcia, Instanbul, Fevzi, Cakmak Caddesi, Ambarlicesme, Mezdani, nr. 2, CNP_).
Au fost respinse cererile privind revocarea/înlocuire măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulate de avocatul inculpatului.
Măsurile dispuse au fost comunicate administrației locului de deținere.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 24 ianuarie 2014, pe rolul Judecătoriei C. a fost înregistrat sub nr._ 14, dosarul penal nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta, prin care s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpatului E. M. pentru comiterea infracțiunilor de racolarea, îndrumarea și călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestei activități, faptă prev. de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001; . trecerea ilegală a frontierei, faptă prev. de art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001; conducerea unei nave de către o persoană fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător, faptă prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 191/2003; punerea în navigație a unei nave fără a avea echipaj minim de siguranță, faptă prev. de art. 3 din Legea nr. 191/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Cod penal.
În cadrul acestui dosar penal, prin încheierea nr. 352 din 31.12.2013 a Judecătoriei C., a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanta și s-a dispus luarea față de inculpatul E. M. a măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile, de la data de 31.12.2013 până la data de 28.01.2014 inclusiv.
Ulterior, prin încheierea nr. 3/06.01.2014 a Tribunalului C. a fost respins recursul declarat de inculpat, fiind menținută soluția primei instanțe.
Pentru a lua această măsură preventivă, instanța a constatat că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 143 C.p.p., existând date și indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta de care este bănuit și totodată că în cauză este îndeplinită și condiția prev. de art. 148 lit. f C.proc.pen., dat fiind că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unor infracțiuni pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol care rezultă din împrejurările cauzei și circumstanțele personale ale inculpatului.
Verificând din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive, instanța a apreciat că măsura este legală și temeinică și că motivele care au determinat arestarea preventivă nu au încetat, subzistă și la acest moment procesual și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.
Astfel, instanța a constatat că asupra inculpatului planează suspiciunea rezonabilă că la data de 28.12.2013, în jurul orei 13.50, a condus ambarcațiunea ALICAN 2, în apele teritoriale ale României, la aproximativ 3 Mm Est de grindul C., fără a deține brevet și fără certificat de capacitate corespunzător și fără a avea echipaj minim de siguranță, ambarcațiune care cuprindea un număr de 28 cetățeni afgani, pe care inculpatul i-a călăuzit și îndrumat în vederea trecerii ilegale a frontierei de stat a României, că a organizat această activitate și a condus o navă fără brevet sau fără certificat de capacitate corespunzător.
În legătură cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, instanța a reamintit că potrivit legislației naționale, articolului 5 par. 1 lit. c din Conveția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței Convenției Europene a Drepturilor Omului( Hot. O’H. c. Regatului Unit, 16.10.2001, Hot. Murray c. Regatului Unit, 28.10.1994, Hot Svipsta c. Letoniei, 09.03.2006, etc), arestarea preventivă se poate lua împotriva unei persoane atunci când există motive plauzibile de a bănui că a săvârșit o infracțiune și care depinde de ansamblul circumstanțelor cauzei așa cum reiese din probele administrate în cauza respectivă. Probele însă, care ar putea să dea naștere unei bănuieli legitime, nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar a formula o acuzație împotriva unei persoane, lucru care se întâmplă într-un stadiu ulterior al procesului penal. Astfel, la acest stadiu procesual instanța arată că stabilirea cu certitudine a circumstanțelor comiterii infracțiunilor se vor stabili în cursul cercetării judecătorești, în prezent existând indicii suficiente, astfel cum au fost redate de instanța care a luat măsura arestării preventive, pentru menținerea măsurii arestării preventive.
Subzistența pericolului concret pentru ordinea publică este reflectată de circumstanțele reale în care inculpatul este suspectat că ar fi comis infracțiunile –prin racolarea, îndrumarea și călăuzirea unui număr de 28 de persoane care nu posedau acte de identitate, în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat; inculpatul a condus o navă fără echipaj minim de siguranță și fără a poseda brevet sau certificat de capacitate corespunzător; împrejurarea că a pus în pericol securitatea unui număr mare de persoane, având în vedere capacitatea navei și securitatea acesteia, raportat la distanța parcursă și la numărul persoanelor transportate inclusiv un număr de 12 minori, printre care 7 minori au fost internați la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase C., aceștia suferind de semne de deshidratare), de reacția particulară a opiniei publice la săvârșirea unor astfel de fapte, care încalcă relațiile sociale ce ocrotesc frontiera de stat, și care reclamă, corelativ, o reacție fermă, de reprimare și sancționare, din partea autorităților judiciare în cazul nerespectării acestor norme și de circumstanțele personale ale inculpatului-inculpatul nu are antecedente penale, acest lucru fiind starea normală a oricărei persoane într-un stat civilizat, aspect care nu este de natură a minimaliza eo ipso gravitatea circumstanțelor reale a comiterii infracțiunii.
În urma analizării posibilității luării față de inculpat a altor măsuri preventive, ținând seama de împrejurarea că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive subzistă și nici nu s-au modificat, apreciind caracterul necesar al măsurii pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal, cercetarea judecătorească nefiind începută în cauză și caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzației penale formulată împotriva inculpatului și cu scopul urmărit, existența în continuare a pericolului de repetare a faptelor de natura celor față de care se efectuează cercetări, la faptul că starea de detenție în care se află aceștia are în continuare un caracter rezonabil (organul de urmărire penală a depus diligențe pentru a asigura desfășurarea urmăririi penale cu celeritate - astfel data luării măsurii privative de libertate a fost 31.12.2013, iar trimiterea inculpatului în judecată s-a făcut la data de 24.01.2014), instanța a constatat caracterul insuficient al altor măsuri privative de drepturi, interesul general prevalând asupra regulii respectării libertății individuale a inculpatului, fără a afecta în niciun mod prezumția de nevinovăție, fapt pentru care a respins cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de avocatul inculpatului.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul E. M. criticând-o pentru netemeinicie. Motivele invocate în susținerea recursului au fost consemnate în partea introductivă a prezentei decizii.
Verificând legalitatea și temeinicia încheierii recurate, prin prisma criticilor formulate și din oficiu, se constată că recursul este nefondat.
Inculpatul E. M. a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de de art. 71 alin. 1 din OUG nr. 105/2001; art. 70 alin. 1 din OUG 105/2001; art. 2 alin. 1 din Legea nr. 191/2003 și art. 3 din Legea nr. 191/2003, toate cu aplicarea art. 33 lit. a din Cod penal.
Tribunalul consideră că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie, respectiv art.143 Cod.proc.pen. și art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., referitoare la existența indiciilor de comitere a unor fapte de natură penală, a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, a existenței pericolului concret pentru ordinea publică, în cazul lăsării în libertate a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma acestor dispoziții legale tribunalul apreciază că și la acest moment procesual în cauză sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis mai multe fapte de natură penală, în speță cele pentru care este cercetat, indicii care se regăsesc în probele administrate până în prezent. În acest sens relevante sunt: procesele verbale încheiate de lucrătorii de poliție judiciară din cadrul G. Nave C. însoțite de planșele foto; procesul verbal de stabilire a itinerariului de deplasare a ambarcațiunii Alican 2 însoțit de planșa foto, procesul verbal de efectuare a controlului asupra ambarcațiunii, declarațiile martorilor audiați în cauză, adresa IMSAT MARITIME SA din care rezultă identificarea și verificarea tehnică a echipamentelor aflate la bordul navei, adresa Gărzii de Coastă SCOMAR către G. Nave C., procesele verbale de redare în formă scrisă a identificării apelurilor și datelor transmise/primite de la posturile telefonice, raportul de constatare tehnico științifică întocmit de specialiștii din cadrul Institutului pentru Tehnologii Avansate nr._/18.01.2014, declarațiile inculpatului.
Totodată, subzistă temeiul prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., în sensul că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Astfel, instanța va ține seama de natura și gravitatea infracțiunilor, împrejurările în care este bănuit inculpatul că ar fi acționat, respectiv fără să respecte legislația cu privire la navigație și punând în primejdie viața a 28 persoane, din care 4 femei și 8 copii care au fost găsiți în condiții insalubre și fără minimul de alimente pentru supraviețuire, acordându-li-se serviciile medicale de urgență la cele doua spitale din C..
Ținând seama de împrejurarea că fapte de genul celor ce i se impută inculpatului au un puternic impact negativ în societate, determinând indignarea cetățenilor, în raport și de reacția negativă a opiniei publice în situația în care persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii de infracțiuni cu grad sporit de periculozitate ar fi puse în libertate creându-se aparența că organele judiciare nu acționează cu promptitudine și fermitate inclusiv prin luarea unor măsuri preventive împotriva unor infracțiuni considerate ca fiind grave, instanța reține că la acest moment procesual, din elementele dosarului, există date suficiente din care rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Deși urmărirea penală s-a finalizat fiind sesizată instanța de judecată, în condițiile în care în cauză nu a început cercetarea judecătorească considerăm că nu au intervenit elemente noi favorabile inculpatului care să justifice la acest moment luarea față de acesta a unei măsuri preventive mai puțin restrictive de libertate, cum este măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, în baza baza art.38515 pct.1 lit.b Cod.proc.pen. se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat E. M. împotriva încheierii din data de 27.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 14.
În baza art.189 Cod.proc.pen. suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat A. A., se va avansa din fondurile M.J. către Baroul C..
În baza art.190 alin.4 Cod.proc.pen. suma de 150 lei reprezentând onorariul de traducător se va avansa din fondurile M.J. în favoarea domnului traducător Hasan Dinci.
În baza art.192 alin.2 Cod.proc.pen. va obliga recurentul inculpat E. M. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod.proc.pen.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat E. M. împotriva încheierii din data de 27.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 14.
În baza art.189 Cod.proc.pen.
Suma de 100 lei reprezentând onorariul de avocat din oficiu, în favoarea avocat A. A., se avansează din fondurile M.J. către Baroul C..
În baza art.190 alin.4 Cod.proc.pen.
Suma de 150 lei reprezentând onorariul de traducător se avansează din fondurile M.J. în favoarea domnului traducător Hasan Dinci.
În baza art.192 alin.2 Cod.proc.pen.
Obligă recurentul inculpat E. M. la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, azi 29 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR
I. R. E. G. N. A.
GREFIER,
A.-M. G.
Tehnored.dec.jud.I.R./03.02.2014/ 4 ex.
Tehnored.înch.fond jud.V.V./27.01.2014;
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|








