Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Tribunalul CONSTANŢA - Sentințe și decizii penale / 2014

Decizia nr. 217/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 31-03-2014 în dosarul nr. 1573/256/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE PENALĂ Nr.217

Ședința publică din data de 31 03 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. V. G.

Grefier I. B.

Cu participare procuror N. Z.

S-a luat în examinare contestația formulată de condamnatul P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA, împotriva sentinței penale nr.723 din 25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal rn._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.358 alin.1 Cod procedură penală, se prezintă intimatul condamnat P. M. – în stare de deținere, asistat de avocat oficiu E. R. V. O., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.257-262 Cod procedură penală .

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

Instanța întreabă dacă mai exista cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și având în vedere că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, desființarea sentinței penale contestate si rejudecând, sa se dispună respingerea contestației la executare ca urmare a sesizării comisiei constituite in baza HG nr.836/2013 în ceea ce-l privește pe condamnatul P. M..

Apreciază ca instanța de fond in mod greșit a făcut aplicarea art.6 Cod penal in vigoare, si a redus pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat in formă continuată, cu aplicarea art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală, la 3 ani si 4 luni închisoare ca urmare a noilor limite de pedeapsă prevăzute de noul cod penal, pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.

Instanța a apreciază ca pedeapsa de 5 ani închisoare depășește limita prevăzuta de legea în vigoare întrucât a avut in vedere cauza de reducere, respectiv aplicare art.320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală însă, conform art.6 Cod penal pedeapsa care depășește maximul special prevăzut de legea mai favorabilă, se reduce la acest maxim, fără alte cauze de agravare sau reducere, conform art.187 din codul penal.

Or, instanța a dat eficiență dispozițiilor art.320 indice 1 Cod procedură penală si, dacă ar interpreta in mod global legea penală mai favorabilă în vigoare, ar fi trebuit sa dea eficiență si art.36 din codul penal în ceea ce privește sporul aplicabil pentru fapta continuată.

Apreciază ca instanța de fond, în mod nejustificat a redus aceste pedepse iar concursul aplicat conform legii vechi, respectiv cumulul juridic, fără a da eficiență sporului obligatorie de 1/3 din totalul celorlalte pedepse mai ușoare, care s-ar fi impus conform legii noi.

Instanța a făcut o aplicare pe instituții a legii penale mai favorabile însă, dacă ar fi mers pe aceeași idee, este greșit totuși rezultatul întrucât nu a dat eficiență în primul rând, pedepsei aplicabile in cazul infracțiunii continuate.

In opinia sa, instanța ar fi trebuit sa facă o apreciere a pedepsei aplicabile conform interpretării globale a noului cod penal si nu o interpretare pe instituții, iar pedeapsa de 5 ani închisoare nu ar fi trebuit sa fie redusă întrucât aceasta nu depășește maximul prevăzut de lege, nici conform legii vechi, nici conform noii legi.

Prin urmare, apreciază ca in mod greșit s-a redus pedeapsa rezultantă de la 6 ani închisoare la 4 ani si 4 luni închisoare, impunându-se menținerea pedepsei de 6 ani închisoare întrucât aceasta nu depășește rezultanta conform legii penale mai favorabile.

Aparatorul contestatorului condamnat, avocat E. R. V. O. având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia in temeiul art.425 indice 1 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, cu consecința menținerii ca legală si temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Raportat si la dispozițiile art.15 din Constituția României în ceea ce privește retroactivitatea legii cu privire la aplicarea în timp a legii penale mai favorabile, în sensul in care legea penală mai favorabilă ar trebui apreciată nu global ci dând posibilitatea fiecărei instituții juridice în parte a fi evaluată din punct de vedere a legii penale mai favorabile.

Solicită a se observa ca deja a fost sesizată Înalta Curte de Casație si Justiție cu privire la dispozițiile legate de aplicarea legii penale mai favorabile pe instituții iar soluțiile Înaltei Curți susțin modalitatea de soluționare a cauzelor, pe care o dă si Curtea Europeană a Drepturilor Omului, mai exact sentința Scopola contra Italiei, care vine si precizează ca legea penală mai favorabilă se poate aplica si condamnaților cu sentințe definitive si irevocabile.

În acest sens, apreciază ca in mod corect Judecătoria Medgidia a descontopit pedepsele in pedepsele inițial aplicate, a coborât limitele de pedeapsă ținând seama de art.15 din Constituția României, pe fiecare instituție in parte si a redus pedeapsa de 5 ani închisoare la pedeapsa de 3 ani si 4 luni închisoare apreciindu-se a fi incidente si dispozițiile art.33-34 Cod procedură penală.

Solicită a se observa ca sporul acela de 1 an de zile nu a reprezentat o reapreciere a sentințelor si a faptelor, ci l-a considerat ca o autoritate de lucru judecat si a aplicat acel spor exact așa cum menționat prin sentința penală nr.934/14 03 2012, rămasă definitivă prin Decizia penală nr.1039/07 august 2013 a Curții de Apel Ploiești, motiv pentru care, în mod corect Judecătoria Medgidia a apreciat aceste situații pe care comisia le-a supus atenției instanței.

Contestatorul condamnat P. M., in ultimul cuvânt, arată ca este de acord cu concluziile formulate de apărătorul său.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Asupra contestației de față;

Prin sentința penală nr.723 din 25.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar penal nr._, s-a stabilit:

„Admite contestația la executare ca urmare a sesizării Comisiei constituite în baza H.G. nr.836/2013 de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile privind pe condamnatul P. M., CNP_, fiul lui L. și M., născut la 10.06.1992 în municipiul Medgidia, județul C., domiciliat în sat Zorile, ., ., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C..

Descontopește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată condamnatului P. M. prin sentința penală nr.2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 990/P din 14.11.2013 a Curții de Apel C. și repune în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

- 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia;

- 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești;

- 3 ani închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art.323 Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești;

- 1 an închisoare – spor de pedeapsă aplicat prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești.

Constată că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia are corespondent în prevederile art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar pedeapsa aplicată nu depășește maximul special de 3 ani și 4 luni închisoare prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de furt calificat, în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului.

Constată că pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.320¹alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești are corespondent în prevederile art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal.

În baza art.6 alin.1 din Noul Cod penal;

Reduce de la 5 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești, maximul special prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului.

Constată că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art.323 Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești are corespondent în prevederile art. 367 alin.1 din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar pedeapsa aplicată nu depășește maximul special de 3 ani și 4 luni închisoare prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului.

În baza art.33 lit.a și art. 34 lit.b din Codul penal 1969;

Recontopește pedepsele menționate și aplică astfel condamnatului P. M. pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă sporul de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești.

În final, condamnatul P. M. execută pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

Anulează mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2487 din 15.11.2013 emis de Judecătoria Medgidia în baza sentinței penale nr. 2295/17.09.2013 și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 36 alin 3 Cod penal 1969;

Deduce din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare perioada executată de la 15.09.2011-la zi.

Menține starea de arest a condamnatului și celelalte dispoziții ale sentinței penale menționate mai sus.

Face aplicarea art.407 alin.1 Cod procedură penală.

În baza art. 275 alin.3 Cod procedură penală;

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia”

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 17 februarie 2014, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în baza H.G. nr.836/2013 în cadrul Penitenciarului Poarta Albă, a sesizat instanța pentru aplicarea legii penale mai favorabile cu privire la condamnatul P. M., în prezent deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal 2009.

La sesizare au fost atașate: fișa de evaluare a situației condamnatului din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile, sentința penală nr.2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 990/P din 14.11.2013 a Curții de Apel C., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2487 din 15.11.2013 emis de Judecătoria Medgidia, sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești.

Pe rolul Judecătoriei Medgidia cauza a fost înregistrată sub nr._ din 17.02.2014.

La data de 7 februarie 2014, condamnatul P. M., deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C., a sesizat instanța pentru aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, având în vedere . Noului Cod penal.

Pe rolul Judecătoriei Medgidia cauza a fost înregistrată sub nr._ din 07.02.2014.

La termenul de judecată din 25 februarie 2014, instanța a dispus conexarea cauzelor.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 990/P din 14.11.2013 a Curții de Apel C. și i s-a aplicat condamnatului P. M. pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

A fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2487 din 15.11.2013 de către Judecătoria Medgidia.

A început executarea pedepsei închisorii la 15.09.2011.

La data de 1 februarie 2014 a intrat în vigoare noul Cod penal (Legea nr. 286/2009) și Legea de punere în aplicare a acestuia –Legea nr.187/2012.

Potrivit art. 6 din Codul penal, ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

Potrivit art. 4 teza I Cod penal, „Legea penală nu se aplică faptelor săvârșite sub legea veche, dacă nu mai sunt prevăzute de legea nouă.”

Pentru aplicarea dispozițiilor art. 6 Cod procedură penală, instanța urmează să analizeze, în ordinea menționată, următoarele aspecte:

a). aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește limitele maxime de pedeapsă, avându-se în vedere, dacă este cazul, aplicarea cauzei legale de reducere prevăzute de art. 320¹Cod procedură penală, după verificarea prealabilă a incriminării faptei și în actuala lege penală;

b).aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni.

a). În ceea ce privește limitele de pedeapsă mai favorabile, instanța urmează să stabilească limitele maxime de pedeapsă prevăzute de legea nouă pentru infracțiunile pentru care inculpatul a fost condamnat.

În acest sens, instanța a avut în vedere și împrejurarea că la individualizarea cuantumului unora dintre pedepsele cu închisoarea aplicate condamnatului s-a reținut cauza legală de reducere a pedepsei prevăzută de dispozițiile art. 320¹ alin. 7 Cod procedură penală din 1969 care are corespondent în prevederile art.396 alin.10 Cod procedură penală, ce prevăd același tratament sancționator, reducerea pedepsei cu 1/3, în cazul în care cauza a fost soluționată prin procedura recunoașterii învinuirii, potrivit dispozițiilor art. 375 alin. 1, 2 Cod procedură penală, instituție similară celei prevăzute de art. 320¹Cod procedură penală din 1968, urmând a fi reținute la stabilirea limitelor de pedeapsă potrivit legii noi.

b). În referire la aplicarea legii mai favorabile în ceea ce privește tratamentul juridic sancționator privitor la concursul de infracțiuni, instanța are în vedere că pedepsele rezultante aplicate condamnatului, separat de pedepsele individuale ce o compun, fac și ele obiectul examinării din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal.

S-a reținut că acest text face referire deopotrivă atât la pedepsele individuale stabilite pentru infracțiuni distincte, cât și la pedepsele rezultante aplicate pentru o pluralitate de infracțiuni. Textul art. 6 se referă la ,,executarea completă a pedepsei”, fiind de observat că pedeapsa ce se execută poate fi o pedeapsă aplicată pentru o singură infracțiune sau poate fi o pedeapsă rezultantă aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni.

De asemenea, sintagma ,,o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară” are în vedere atât prevederea în lege a unei pedepse pentru o singură infracțiune, cât și prevederea în lege a pedepsei (maximului acesteia) pentru un cumul de infracțiuni.

În ce privește formularea în text ,,maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită”, legiuitorul, chiar dacă folosește singularul, nu exclude însă pluralul. Or în cazul ,,maximului special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite” legea se referă la maximul special stabilit prin lege ca urmare a constatării unei pluralități de infracțiuni și de pedepse.

În același sens interpretativ este și art. 595 alin 1 cod procedură penală, care prevede: ,,Când, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsură educativă, intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă sau o măsură educativă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 4 și 6 din Codul penal”.

Astfel, acest text se referă la o pedeapsă ce se execută, respectiv o pedeapsă prevăzută de lege mai ușoară decât cea care se execută. Or, întrucât textul nu distinge, pedeapsa ce se execută poate fi o pedeapsă singulară sau o pedeapsă rezultantă, prin urmare și pedeapsa prevăzută de legea ulterioară putând fi, după caz, pedeapsa stabilită în norma de incriminare pentru infracțiune sau pedeapsa determinabilă prin lege pentru pluralitatea de pedepse.

Instanța a apreciat că principiul legii penale mai favorabile trebuie aplicat atât cu ocazia stabilirii pedepsei pentru fiecare infracțiune în parte, cât și cu prilejul aplicării pedepsei rezultante pentru concurs. Astfel, mai întâi s-a stabilit pedeapsa pentru fiecare infracțiune concurentă în baza principiului legii penale mai favorabile, iar apoi s-a aplecat pedeapsa pentru concurs pe temeiul aceluiași principiu, respectându-se în acest mod mecanismul de determinare a pedepsei rezultante pentru concursul de infracțiuni.

Aplicarea pedepsei rezultante este o operațiune autonomă în raport cu stabilirea pedepselor pentru fiecare infracțiune concurentă.

Or, odată fapta stabilită și pedeapsa aplicată conform uneia dintre legi, se poate recurge la instituțiile care funcționează independent din cealaltă lege, dacă ele sunt mai favorabile infractorului.

Așadar, în cazul succesiunii de legi penale în timp, cu privire la tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni s-a aplicat legea penală mai favorabilă independent de legea determinată ca fiind mai favorabilă în raport de fiecare dintre infracțiunile concurente.

În vederea evidențierii și stabilirii pedepselor aplicate condamnatului pentru fiecare infracțiune, pentru a se analiza incidența legii penale mai favorabile, instanța a repus în individualitatea lor aceste pedepse, această chestiune fiind doar o operațiune de tehnică a redactării hotărârii, și nu o operațiune juridică impusă de lege.

În consecință, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată condamnatului P. M. prin sentința penală nr.2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 990/P din 14.11.2013 a Curții de Apel C. și s-a repus în individualitatea lor pedepsele componente, după cum urmează:

S-a constatat că pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 2295/17.09.2013 a Judecătoriei Medgidia are corespondent în prevederile art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar pedeapsa aplicată nu depășește maximul special de 3 ani și 4 luni închisoare prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de furt calificat, în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului.

S-a constatat că pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.320¹alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești are corespondent în prevederile art. 228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal.

În baza art.6 alin.1 din Noul Cod penal, s-a redus de la 5 ani închisoare la 3 ani și 4 luni închisoare pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești, maximul special prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de furt calificat prev. de art.228 alin.1-229 alin.1 lit.b și d din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului.

S-a constatat că pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de asociere în vederea comiterii de infracțiuni prev. de art.323 Cod penal cu aplicarea art.320¹ alin.7 Cod procedură penală - pedeapsă aplicată prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești are corespondent în prevederile art. 367 alin.1 din Noul Cod penal cu aplicarea art.396 alin.10 Cod procedură penală, iar pedeapsa aplicată nu depășește maximul special de 3 ani și 4 luni închisoare prevăzut de Noul Cod penal pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, în raport de încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina condamnatului.

În ceea ce privește tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni, este de precizat că, spre deosebire de Codul penal 1969 care a reglementat o majorare judiciară, optativă, a pedepsei rezultante pentru o pluralitate de infracțiuni, noul Cod penal reglementează limite maxime fixe și obligatorii (legale) ale pedepselor rezultante, în funcție de cuantumul pedepselor ce intră în pluralitate.

În cauză, față de împrejurarea că petentului i s-a aplicat un spor de contopire, dar care este mai redus decât sporul ce i se poate aplica în temeiului art. 39 lit.b din Noul Cod penal, s-a apreciat că legea penală mai favorabilă pentru concursul de infracțiuni este Codul penal 1969.

În consecință, în baza art.33 lit.a și art 34 lit.b din Codul penal s-au recontopit pedepsele menționate și s-a aplicat astfel condamnatului P. M. pedeapsa cea mai grea de 3 ani și 4 luni închisoare, la care se adaugă sporul de pedeapsă de 1 an închisoare aplicat prin sentința penală nr. 934/14.05.2012 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă prin decizia penală nr.1039/07.08.2012 a Curții de Apel Ploiești.

În final, condamnatul P. M. va executa pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

S-a anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2487 din 15.11.2013 emis de Judecătoria Medgidia în baza sentinței penale nr. 2295/17.09.2013 și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare.

În baza art. 36 alin 3 Cod penal 1969, s-a dedus din pedeapsa de 4 ani și 4 luni închisoare perioada executată de la 15.09.2011-la zi.

S-au menținut starea de arest a condamnatului și celelalte dispoziții ale sentinței penale menționate mai sus.

Împotriva acestei hotărâri a declarat contestație P. de pe lângă Judecătoria Medgidia, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de contestație, parchetul arată că au fost aplicate greșit dispozițiile art. 33 și 34 Cod penal 1969.

În speță instanța de fond a constatat corect incidența art. 6 din noul Cod penal, față de pedeapsa de 5 ani închisoare stabilită pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a, g, i Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal și art. 320 ind 1 cod procedură penală, și a redus pedeapsa la 3 ani și 4 luni închisoare.

P. arată că, potrivit art. 39 alin 1 lit b) din noul Cod penal, în caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte și, în cazul închisorii, se aplică pedeapsa cea mai grea la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite. Astfel, apreciază că în mod greșit au fost aplicate dispozițiile art. 33-34 Cod penal 1969.

Pentru considerentele de mai sus parchetul solicită desființarea sentinței și pe fond respingerea sesizării comisiei de evaluare privind situația condamnatului P. M..

Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate, precum și din oficiu, conform art. 425 ind 1 Cod procedură penală, tribunalul constată contestația Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia ca fiind fondată, urmând a o admite pentru considerentele care urmează:

Prin sentința penală nr 2295/17 09 2013 a Judecătoriei Medgidia, P. M. a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare.

Pedeapsa rezultantă este compusă din următoarele pedepse:

Prin dispozițiile art. 6 alin 1 Cod penal, legiuitorul a urmărit respectarea principiului legalității coroborat cu acela al legii penale mai favorabile, în sensul ca persoanele condamnate aflate în executarea pedepselor să nu execute o pedeapsă mai mare decât maximul special care ar putea fi aplicat acestora în baza legii noi, ținând cont de situația lor juridică concretă.

Astfel, principiul legalității pedepsei are sensul că pedepsele pot fi aplicate numai în limitele prevăzute de lege. Totodată, principiul legii penale mai favorabile raportat la pedepsele definitiv aplicate, are sensul că o pedeapsă aplicată care depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru aceeași situație juridică, se reduce la acest maxim. În sfârșit, este unanim admis că legea penală mai favorabilă se stabilește în funcție de situația concretă a fiecărui condamnat, și nu în mod abstract.

În mod corect instanța de fond a constatat că infracțiunile sancționate cu pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare, respectiv de 3 ani închisoare aplicate condamnatului, au corespondent în noul Cod penal, iar maximul de pedeapsă prevăzut de legea nouă pentru infracțiunile corespondente, stabilit în condiții concrete similare de săvârșire și judecată astfel cum au fost reținute cu autoritate de lucru judecat de instanța de condamnare, nu este mai redus decât pedepsele aplicate.

Astfel, infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208-209 lit a, g, i Cod penal 1969, este prevăzută la art. 228 -229 lit b și d Cod penal, pedeapsa maximă aplicabilă fiind de 5 ani închisoare.

Instanța de condamnare a reținut în încadrarea juridică dispozițiile art. 320 ind 1 Cod procedură penală 1969, al cărui efect obligatoriu este reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege. Această dispoziție rămâne legiferată și în noul Cod de procedură penală, la art. 396 alin 10 cod procedură penală.

Astfel, în cazul concret al condamnatului P. M., pedeapsa maximă ce i-ar fi putut fi aplicată potrivit legii noi ar fi fost de 3 ani și 4 luni închisoare (maximul de 5 ani închisoare redus cu o treime) deoarece, în aplicarea legii penale mai favorabile la pedepse definitiv aplicate, se are în vedere situația de fapt unică reținută de instanța de condamnare cu autoritate de lucru judecat, și se compară situația juridică concretă a condamnatului potrivit legii vechi (pedeapsa aplicată) cu situația juridică concretă potrivit legii noi (pedeapsa maximă ce s-ar aplica potrivit dispozițiilor legii noi incidente în situația de fapt unică reținută). Or, se poate constata, ca situație de fapt ce produce consecințe juridice atât potrivit legii vechi cât și potrivit legii noi, că condamnatul a îndeplinit condițiile pentru a fi judecat potrivit procedurii simplificate.

Pedeapsa maximă de 3 ani și 4 luni închisoare aplicabilă condamnatului este însă mai mare decât pedeapsa concret aplicată, de 2 ani și 6 luni închisoare, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile art. 6 alin 1 Cod penal pentru a se putea reduce această pedeapsă.

Aceeași situație se constată și în privința pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 Cod penal 1969, care are corespondent în art. 367 Cod penal, fiind pedepsită cu maximul de pedeapsă de 5 ani închisoare. S-a reținut și în acestă situație de către instanța de condamnare că sunt aplicabile dispozițiile art. 320 ind 1 cod procedură penală 1969 cu efectul obligatoriu (legal) al reducerii limitelor de pedeapsă cu o treime, astfel încât acest beneficiu al legii, fiind prevăzut și de legea nouă, rămâne un drept câștigat al condamnatului.

Pedeapsa de 3 ani închisoare este însă mai mică decât maximul ce ar fi putut fi aplicat condamnatului potrivit legii noi, de 3 ani și 4 luni închisoare, prin urmare nici în acest caz nefiind aplicabile dispozițiile art. 6 Cod penal.

Cu privire la pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului P. M. pentru infracțiunea de furt calificat în formă continuată prevăzută de art. 208-209 lit a, g, i Cod penal 1969, cu aplicarea art. 41 alin 2 Cod penal 1969 și art. 320 ind 1 cod procedură penală 1969, de asemenea tribunalul constată că instanța de fond a stabilit în mod corect incidența art. 6 cod penal, în sensul că această pedeapsă trebuie redusă la cuantumul de 3 ani și 4 luni închisoare.

În ce privește reținerea în încadrarea juridică a formei continuate a infracțiunii, și efectele acesteia asupra determinării pedepsei maxime prevăzute de legea nouă pentru faptele săvârșite, în vederea aplicabilității art. 6 Cod penal, tribunalul reține următoarele:

Potrivit art. 42 Cod penal 1969, ,,Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, la care se poate adăuga un spor potrivit dispozițiilor art. 34…”. Din această prevedere rezultă că sporul la care se face referire (de până la 5 ani închisoare) este opțional, lăsat la aprecierea judecătorului. În speță, pedeapsa maximă prevăzută de lege pentru infracțiunea de furt calificat reținută în sarcina condamnatului P. M. era de 15 ani închisoare, și rezultă că judecătorul fondului nu a depășit această limită și nu a adăugat un spor de pedeapsă în considerarea infracțiunii continuate.

Potrivit art. 36 alin 1 Cod penal, ,,infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, al cărei maxim se poate majora cu cel mult 3 ani în cazul pedepsei închisorii…”

Tribunalul constată că și în prezenta reglementare cuantumul sporului ce ar putea fi aplicat infracțiunii continuate este de natură judiciară, lăsat la opțiunea magistratului, care îl poate utiliza sau nu, în funcție de particularitățile cazului concret. Astfel, cu titlu general, în cazul infracțiunilor continuate, nu se poate ști dacă va exista un spor aplicabil la maximul prevăzut de lege, și dacă da, care va fi cuantumul acelui spor. În cazul de față, se constată că un astfel de spor de pedeapsă peste maximul prevăzut de lege nu a existat.

Față de considerentele de mai sus, tribunalul reține că, în aplicarea art. 6 Cod penal, judecătorul ce soluționează contestația nu are posibilitatea de a identifica dispoziții legale care să-i permită stabilirea, la fiecare caz concret și numai pe baza acestor dispoziții, a cuantumului sporului de pedeapsă aplicabil peste maximul prevăzut de legea nouă, pentru ca, în acest fel, să stabilească un maxim legal la care să se raporteze atunci când va reduce obligatoriu pedeapsa aplicată.

Pe de o parte, sporul prevăzut de art. 36 alin 1 nu este un spor cert sub aspectul existenței și cuantumului, și nici unul obligatoriu, ci doar posibil. Pe de altă parte, legea penală se aplică în concret și nu în abstract, din aceasta rezultând că pentru un condamnat sporul respectiv nu va exista, pentru un al doilea sporul va fi într-un cuantum intermediar, în timp ce pentru al treilea va fi –în funcție de circumstanțe –în cuantumul maxim prevăzut de lege.

O asemenea operațiune de individualizare nu poate fi însă realizată în cadrul contestației având ca obiect aplicarea art. 6 Cod penal, deoarece ar conduce la încălcarea autorității de lucru judecat. De aceea, în cadrul judecății contestației, maximul special prevăzut de lege –la cazul concret –poate fi stabilit numai prin luarea în considerare a dispozițiilor legale care, prin ele însele, indică un asemenea maxim. În cazul infracțiunii continuate, maximul special prevăzut de lege este maximul prevăzut de textul de incriminare pentru infracțiunea respectivă.

În plus, revenind la cazul concret al condamnatului P. M., se poate constata că judecătorul de condamnare a stabilit neaplicarea unui spor de pedeapsă peste maximul special prevăzut de lege –cu alte cuvinte a stabilit că, în cazul concret al acestuia, maximul prevăzut de lege pentru infracțiunea continuată coincide cu maximul prevăzut de lege pentru aceeași infracțiune în forma simplă. Astfel fiind, nu este admisibil ca judecătorul contestației să încalce această autoritate de lucru judecat și să procedeze la o reindividualizare a pedepsei, considerând că, potrivit legii noi, s-ar fi impus majorarea pedepsei până la maximul prevăzut de lege sporit cu 3 ani.

O analiză aparte s-ar fi impus dacă, în concret, judecătorul de condamnare ar fi aplicat un spor de pedeapsă peste maximul prevăzut de lege, însă acest aspect nu face obiectul cauzei de față.

Tribunalul reține că, în cazul contestatorului condamnat P. M., pedeapsa maximă prevăzută de noua lege este pedeapsa de 5 ani închisoare, prevăzută de art. 229 Cod penal.

O a doua chestiune ce trebuie analizată din perspectiva aplicării art. 6 cod penal la o infracțiune calificată ca fiind continuată conform vechiului cod, este aceea a reținerii caracterului continuat și potrivit noului cod sau, dimpotrivă, a unor infracțiuni simple aflate în concurs. Chestiunea prezintă relevanță întrucât, în situația aprecierii că, potrivit noului Cod penal, faptele condamnatului sunt încadrabile ca fiind mai multe infracțiuni simple de înșelăciune aflate în concurs, legea însăși prevede care ar fi cuantumul sporului de pedeapsă.

Tribunalul reține că o astfel de reîncadrare juridică ipotetică nu s-ar putea realiza deoarece ar trebui ca judecătorul contestației să procedeze și la o redozare a pedepselor pentru fiecare infracțiune simplă reținută, ceea ce ar fi inadmisibil, deoarece, câtă vreme infracțiunile nu au fost judecate în fața sa, nu poate aplica pedepse pentru ele. Astfel, nu s-ar putea stabili o pedeapsă maximă rezultantă potrivit legii noi, pentru un concurs de infracțiuni, câtă vreme nu pot fi cunoscute pedepsele concrete aplicabile pentru fiecare fapt material ce ar constitui o infracțiune simplă.

În ce privește pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată condamnatului, tribunalul reține că, separat de pedepsele individuale ce o compun, face și ea obiectul examinării din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal.

Astfel, acest text face referire deopotrivă la pedepsele individuale stabilite pentru infracțiuni distincte, cât și la pedepse rezultante aplicate pentru o pluralitate de infracțiuni. Textul art. 6 se referă la ,,executarea completă a pedepsei”, fiind de observat că pedeapsa ce se execută poate fi o pedeapsă aplicată pentru o singură infracțiune, sau poate fi o pedeapsă rezultantă aplicată pentru o pluralitate de infracțiuni. Tribunalul are în vedere, în acest sens, și faptul că legea face diferență între conceptul de pedeapsă stabilită, și pedeapsă aplicată. În cazul concursului de infracțiuni, pedepsele pentru fiecare infracțiune în parte sunt pedepse stabilite, și doar pedeapsa rezultantă este pedeapsă aplicată. Or, cum art. 6 se referă la sancțiunea (pedeapsa) aplicată, este evident că, în cazul pluralității de infracțiuni, pedeapsa aplicată este cea rezultantă, care în conținutul ei înglobează juridic mai multe pedepse.

De asemenea, sintagma ,,o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară” are în vedere atât prevederea în lege a unei pedepse pentru o singură infracțiune, dar și prevederea în lege a pedepsei (maximului acesteia) pentru un cumul de infracțiuni.

În ce privește formularea în text ,,maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită”, aceasta, chiar dacă folosește singularul, nu exclude însă pluralul. Or, dacă se are în vedere ,,maximul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite” se constată că legea se referă la maximul special stabilit prin lege ca urmare a constatării unei pluralități de infracțiuni și de pedepse. Astfel cum se va reține în continuare, spre deosebire de reglementarea anterioară, legea însăși stabilește în prezent care este cuantumul (ce reprezintă în același timp și maximul) pedepsei rezultante aplicate pentru o pluralitate de pedepse concurente concrete.

Astfel, este de precizat că, spre deosebire de Codul penal 1969 care a reglementat o majorare judiciară, lăsată la aprecierea magistratului, a pedepsei rezultante pentru o pluralitate de infracțiuni, noul Cod penal reglementează limite maxime fixe și obligatorii (legale) ale pedepselor rezultante, în funcție de cuantumul pedepselor ce intră în pluralitate.

Astfel, potrivit Codului penal 1969 nu se putea stabili maximul legal al unei pedepse rezultante aplicabile în cazul în care erau incidente dispozițiile concursului de infracțiuni, deoarece legea lăsa judecătorului aprecierea asupra posibilei majorări, până la maximul special sau până la cu 5 ani închisoare mai mult decât acest maxim special.

În schimb, potrivit Codului penal actual, legea însăși stabilește cuantumul exact al pedepsei rezultante aplicabile, prin urmare stabilește maximul prevăzut de lege pentru un concurs concret de infracțiuni, și pentru un cumul concret de pedepse .

Prin urmare, maximul special prevăzut de legea nouă pentru mai multe infracțiuni săvârșite pentru care s-au stabilit pedepse, calculat în conformitate cu dispozițiile art. 39, 43 și 44 Cod penal, se subsumează noțiunii reglementate de art. 6 Cod penal.

În ce privește interpretarea sintagmei din cuprinsul art. 6 Cod penal ,, lege care prevede o pedeapsă mai ușoară”, tribunalul reține căaceasta nu este sinonimă cu definiția legală prevăzută la art. 187 Cod penal, aceea a ,,pedepsei prevăzute de lege”.

Astfel, sub un prim aspect, ,,pedeapsa prevăzută de lege” se referă la pedeapsa prevăzută într-un text de lege care incriminează o faptă (infracțiune) unică săvârșită în formă consumată, pe când ,,legea care prevede o pedeapsă mai ușoară” are în vedere legea în ansamblul ei care, prin coroborarea dispozițiilor incidente, prevede o pedeapsă mai ușoară pentru situația juridică completă a condamnatului (aceasta putând consta, după caz, în concurs de infracțiuni, recidivă, tentativă, recunoașterea vinovăției, etc) .

Sub un al doilea aspect, scopul fiecăruia din cele două texte este diferit, astfel încât și interpretarea lor trebuie făcută în funcție de scopul pentru care au fost edictate.

Astfel, scopul definiției de la art. 187 Cod penal este acela de a da un sens unitar reglementărilor care au aplicabilitate sau nu în funcție de un anumit cuantum maxim al pedepsei prevăzute pentru infracțiunea respectivă; spre exemplu condițiile de existență ale recidivei, condițiile de aplicabilitate ale unor instituții de drept penal precum renunțarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, internarea într-un centru de detenție a minorului, etc, sau a unor instituții de drept procesual penal precum arestarea preventivă (art. 223 alin 2). Aceste dispoziții legale nu pot avea aplicabilitate diferită, în funcție de modalitatea concretă de săvârșire a infracțiuni; altfel spus, art. 187 face o individualizare abstractă a aplicabilității instituțiilor ce depind de o anumită limită maximă a pedepsei ,,prevăzute de lege”.

În schimb, scopul art. 6 Cod penal este cu totul diferit, și anume este acela de a asigura echitatea și legalitatea în aplicarea pedepselor, și aceasta raportându-se la specificul fiecărui caz concret, și nu la situația abstractă rezultată numai din textul legii.

Echitatea în aplicarea pedepselor presupune ca o persoană având aceeași situație de fapt cu o alta, să beneficieze de același tratament juridic ca și aceasta din urmă.

Situațiile de fapt pot consta, de exemplu, în faptul că actele materiale au rămas în faza tentativei, în faptul că inculpatul a îndeplinit condițiile pentru a i se aplica dispozițiile speciale de reducere a limitelor de pedeapsă, în faptul că inculpatul a săvârșit în concurs mai multe fapte, etc. Or, dacă –spre exemplu - doi infractori săvârșesc aceeași faptă rămasă în faza tentativei, și unul este condamnat definitiv conform legii vechi la o pedeapsă ce depășește maximul prevăzut de legea nouă pentru tentativa la aceeași infracțiune, este inechitabil ca acestuia să nu îi fie redusă pedeapsa aplicată până la maximul astfel stabilit, pe motiv că ,,pedeapsa prevăzută de legea nouă” ar însemna ,,pedeapsa aplicată pentru infracțiunea în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere”, câtă vreme cel de-al doilea infractor ar fi condamnat potrivit legii noi, evident în limitele prevăzute de această lege, luând în considerare limitele reduse corespunzător tentativei. Astfel, deși ambii au săvârșit o tentativă, interpretarea art. 6 Cod penal prin prisma art. 187 cod penal ar conduce la concluzia că primul infractor este condamnat la o pedeapsă echivalentă pentru infracțiunea în formă consumată, în timp ce al doilea este condamnat la o pedeapsă echivalentă pentru tentativă.

În mod similar, aceeași este concluzia și în cazul altor situații de fapt, cum este concursul de infracțiuni .

Având în vedere considerentele de mai sus, tribunalul va evalua, în raport cu ansamblul pedepselor aplicate condamnatului P. M., ținând seama și de reducerea uneia dintre acestea la maximul special prevăzut de legea nouă, dacă pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare depășește maximul special prevăzut de noul Cod penal pentru același concurs de infracțiuni.

Potrivit art. 39 lit b) noul Cod penal, ,,Când s-au stabilit numai pedepse cu închisoarea, se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite”.

Considerând pedeapsa cea mai grea ca fiind pedeapsa de 3 ani și 4 luni închisoare redusă de la 5 ani închisoare potrivit art. 6, tribunalul constată că o treime din pedepsele de 2 ani și 6 luni închisoare și 3 ani închisoare (contopite în cea mai grea) este în cuantum de 1 an și 10 luni închisoare .

Ca urmare, maximul special al pedepsei rezultante stabilit legal potrivit legii noi este de 5 ani și 2 luni închisoare, maxim care este mai mic decât pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată condamnatului conform Codului penal 1969.

Sub acest aspect instanța de fond a făcut o aplicare greșită a legii atunci când, în privința pedepselor singulare aplicate, le-a evaluat din perspectiva dispozițiilor noului Cod penal (una din pedepse fiind redusă în baza legii noi) dar în privința stabilirii cuantumului pedepsei rezultante a ținut cont de dispozițiile legii vechi.

Spre deosebire de aplicabilitatea art. 5 Cod penal, care permite ultraactivitatea legii vechi abrogate atunci când această lege, în integralitatea ei, produce efecte mai favorabile inculpatului, art. 6 Cod penal nu repune sub nici o formă în vigoare legea veche, ci se limitează la verificarea legalității pedepsei aplicate din perspectiva comparării acesteia cu dispozițiile legii active –noul Cod penal. Astfel, în ecuația creată de art. 6, există pe de o parte o pedeapsă definitiv aplicată, iar pe de altă parte o lege în vigoare. Aplicând prevederile legii în vigoare la situația de fapt a condamnatului reținută cu putere de lucru judecat în hotărârea de condamnare (infracțiunea pentru care a fost condamnat, împrejurările constatate care agravează sau atenuează răspunderea penală, etc), judecătorul trebuie să stabilească dacă rezultatul ce l-ar obține din aplicarea legii noi este mai redus decât pedeapsa definitivă pe care o execută condamnatul, iar în caz afirmativ, trebuie să reducă această pedeapsă la pedeapsa determinată potrivit legii noi în vigoare.

Astfel, este nelegal a se apela la prevederile legii vechi pentru a stabili pedeapsa rezultantă, deoarece aceste prevederi sunt și rămân abrogate din perspectiva aplicării art. 6 Cod penal, și astfel nu pot fi aplicate.

În ce privește aplicarea prevederilor legii în vigoare, este inadmisibil a se aprecia că unele din dispozițiile legii pot fi omise de la aplicare –cum este cazul instituției concursului de infracțiuni –deoarece legea este în vigoare în integralitatea ei, și nu numai anumite texte din aceasta.

Codul penal permite, în art. 5, ultraactivitatea legii vechi utilizând o ficțiune juridică, și anume că această lege veche ar fi în vigoare (deși în realitate este abrogată) pentru cazul concret judecat, în condițiile în care este mai favorabilă. Această ficțiune nu se mai justifică în cazul aplicării legii penale mai favorabile la cazuri definitiv judecate, pentru că, dacă legea veche a fost mai favorabilă, se presupune că ea a fost deja aplicată cu ocazia judecății fondului, deci nu ar putea fi/nu ar trebui aplicată a doua oară. Singura situație posibilă pentru ca pedeapsa definitivă să poată fi redusă este aceea în care legea nouă este mai favorabilă, prin urmare, numai prin aplicarea acestei legi se poate determina maximul de pedeapsă care să fie mai mic decât pedeapsa aplicată. Astfel, în aplicarea art. 6, singura lege aplicabilă este legea în vigoare la momentul judecății.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 425 ind 1 alin 7 pct 2 lit a) Cod procedură penală va admite contestația formulată de P. de pe lângă Judecătoria Medgidia împotriva sentinței penale nr 723 din 25 02 2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr_ .

Va desființa în întregime sentința penală contestată și soluționând cauza, în baza art. 23 din Legea nr 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală va admite contestația la executare formulată de contestatorul condamnat P. M., iar în baza art. 6 Cod penal va reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr 943/14 05 2012 a Judecătoriei Ploiești, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208/209 lit a, g, i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal și art. 320¹Cod procedură penală, la maximul prevăzut de Codul penal, de 3 ani și 4 luni închisoare.

Va reduce pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată condamnatului P. M. prin sentința penală nr 2295/17 09 2013 a Judecătoriei Medgidia, la maximul pedepsei prevăzută de Codul penal, de 5 ani și 2 luni închisoare, și va dispune ca P. M. să execute pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 65 Cod penal va interzice condamnatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit a și b Cod penal.

În baza art. 72 Cod penal va scădea din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, de la 15 septembrie 2011 la zi.

Va anula mandatul de executare al pedepsei nr 2487/15 11 2013 emis de Judecătoria Medgidia în baza sentinței penale nr 2295/17 09 2013 a acestei instanțe, și va dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei pentru pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 40 alin 3 Cod penal, va deduce din pedeapsa stabilită perioada executată, de la 15 09 2011 la zi.

Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 2 lit a) Cod procedură penală:

Admite contestația formulată de P. DE PE L. JUDECĂTORIA MEDGIDIA împotriva sentinței penale nr 723 din 25 02 2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr_ .

Desființează în întregime sentința penală contestată și soluționând cauza dispune:

În baza art. 23 din Legea nr 255/2013 raportat la art. 595 Cod procedură penală:

Admite contestația la executare formulată de contestatorul condamnat P. M. (fiul lui L. și M., născut la 10 06 1992, CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă)

În baza art. 6 Cod penal:

Reduce pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată condamnatului prin sentința penală nr 943/14 05 2012 a Judecătoriei Ploiești, pentru infracțiunea prevăzută de art. 208/209 lit a, g, i cod penal, cu aplicarea art. 41 alin 2 cod penal și art. 320¹Cod procedură penală, la maximul prevăzut de Codul penal, de 3 ani și 4 luni închisoare.

Reduce pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare aplicată condamnatului P. M. prin sentința penală nr 2295/17 09 2013 a Judecătoriei Medgidia, la maximul pedepsei prevăzută de Codul penal, de 5 ani și 2 luni închisoare, și dispune ca P. M. să execute pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare.

În baza art. 65 Cod penal

Interzice condamnatului, pe durata executării pedepsei îmchisorii, exercițiul drepturilor prevăzute de art. 66 lit a și b Cod penal.

În baza art. Cod penal scade din pedeapsa rezultantă aplicată perioada executată, de la 15 septembrie 2011 la zi.

Anulează mandatul de executare a pedepsei nr 2487/15 11 2013 emis de Judecătoria Medgidia în baza sentinței penale nr 2295/17 09 2013 și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru pedeapsa de 5 ani și 2 luni închisoare, din care se scade perioada executată, de la 15 09 2011 la zi.

În baza art. 272 cod procedură penală:

Dispune avansarea sumei de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C., reprezentând onorariul avocatului numit din oficiu E. R. V. O.

În baza art. 275 alin 3 Cod procedură penală:

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 31 03 2014 .

PREȘEDINTE, GREFIER,

T.-V. GheorgheIulia B.

Red.jud.fond.A.I.S.

Red./tehnored.jud.contest.T.V.G. / 15 04 2014 /2ex

← Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr....		Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... →

Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 217/2014. Tribunalul CONSTANŢA