Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 281/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Decizia nr. 281/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 654/256/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR.281

Ședința publică din data de 28.04.2014

PREȘEDINTE – C. D.

GREFIER – O. C.

PROCUROR – Grațiela L.

S-a luat în examinare contestația formulată de contestatorul condamnat B. G., născut la data de 21.06.1991, împotriva sentinței penale nr.316/01.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar_ .

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 cod pr.penală, se prezintă contestatorul condamnat - personal, în stare de deținere, asistat de apărător desemnat din oficiu – avocat D. L. I., conform împuternicirii avocatiale depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.257 – 263 cod pr.penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul cauzei, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Contestatorul condamnat după ce a luat legătura cu apărătorul său, precizează că își retrage contestația formulată.

Instanța pune în discuția părților prezente manifestarea de voință a contestatorului condamnat, în sensul retragerii contestației.

Avocat D. L. având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat, în sensul retragerii contestației.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, solicită să se ia act de manifestarea de voință a contestatorului condamnat, în sensul retragerii contestației.

Contestatorul condamnat în ultimul cuvânt, solicită să se ia act că și-a retras contestația formulată.

Instanța rămâne în pronunțare.

TRIBUNALUL

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin sentința penală nr.316/01.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosar_ s-a hotărât:

În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013, raportat la art. 595 Cod proc. pen.,

A fost admisă ca fondată sesizarea din oficiu privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului B. G.,fiul lui V. și G.,născut la 21.06.1991,în Oltenița,județul Călărași,cu domiciliul în .,CNP_ în prezent deținut în P. P.-Albă,județul C..

În baza art.21 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286 privind Codul Penal ,în referire la art.113 ,art.115 alin.2 lit.b,art.125 din Codul Penal,

S-a înlocuit pedeapsa închisorii de 1 an stabilită prin sentința penală nr. 281/07.12.2010 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin nerecurare-cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 1 (un) an.

S-a constatat că pentru pedepsele de: 4 luni inchisoare pentru art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 C.proc.pen. si art. 74 lit. c C.pen.; si 4 luni inchisoare pentru art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 C.proc.pen. si art. 74 lit. c C.pen., aplicate prin sentinta penala nr. 112 din 08.05.2013 a Judecătoriei Oltenița pentru fapte din 13.05.2011 nu sunt aplicabile disp. art.6 C.proc.pen.

S-a constatat că pedeapsa aflată în executare, de 1 an si 4 luni închisoare, nu depășește maximul prevazut de legea penala noua cu privire la concurs.

În temeiul art. 6 din Codul penal

S-a menținut pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare și dispune emiterea unui nou mandat de executare pentru o durată de 1 an si 4 luni închisoare.

A fost anulat mandatul de executare nr. 162/30.09.2013 emis de Judecătoria Oltenița și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa de 1 an si 4 luni închisoare aplicată prin prezenta hotărâre.

În temeiul art. 40 alin. 3 din noul Cod penal deduce din pedeapsa aplicată perioada executată de la data la 03.10.2013 la zi.

S-a menținut starea de arest și celelalte dispoziții ale sentințelor penale de mai sus.

S-a dispus comunicarea dispozitivului prezentei hotărâri, de îndată, procurorului și condamnatului.

În baza art.515 alin.1 Cod proc.pen., s-a dispus trimiterea unei copii a prezentei hotărâri ,la data rămânerii definitive ,comandantului locului de deținere.

În baza art. 275 alin.3 Cod proc.pen.,

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța fondului a avut în vedere următoarele:

Prin sentința penală nr. 281/07.12.2010 a Judecătoriei Oltenița, definitivă prin nerecurare, persoana privată de libertate B. G. a fost condamnată la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.99,110 Cod penal( faptă din minorat), art. 75 lit.a, 74 lit.a si c, 80 al.2.

În baza sentinței penale nr. 112/08.05.2013 a Judecătoriei Oltenița, definitiva prin decizia penala nr. 1762/27.09.2013 a Curtii de Apel Bucuresti, s-a emis MEPI nr. 162 din 30.09.2013, executarea pedepsei rezultante de 1 an si 4 luni începând la data de 03.10.2013.

Potrivit art. 21, alin. 1 și alin. 4 din Legea nr. 187/2012 „(1)Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. (4)Partea executată din pedeapsa închisorii, precum și durata reținerii și arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenție.”

Potrivit noului Cod penal, instituția măsurii educative privative de libertate a internării într-un centru de detenție este prevăzută de art. 115, alin. 1, pct. 2, lit. b CP și art. 125 CP.

Observând sentința de condamnare, instanța reține că la data comiterii faptei prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal, condamnatul era minor.

Față de cele expuse, în vederea determinării legii penale mai favorabile condamnatului, procedând la analizarea situației juridice a acestuia prin prisma reglementărilor cuprinse în noul Cod penal și Cod de procedură penală, instanța a observat că, potrivit art. 17 din L. nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii privind codul penal, „În aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969, este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de Codul penal”.

Analizând regimul juridic al măsurilor educative reglementate de Codul penal, comparativ cu regimul juridic al pedepsei cu închisoarea executabilă reglementat de Codul penal de la 1968, în lumina dispoziției legale anterior citate, instanța va constată că legea penală mai favorabilă condamnatului o reprezintă noul Cod penal prin aplicarea căruia condamnatul este supus executării unei măsuri educative, cu toate consecințele ce decurg din aceasta, iar nu a unei pedepse, cu interdicțiile, incapacitățile și decăderile prevăzute de legea veche.

În consecință, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din L. nr. 255/2013, contestația la executare a fost admisă.

A constatat intervenirea legii penale mai favorabile pentru pedeapsa închisorii de 1 an stabilită prin sentința penală nr. 281/07.12.2010 a Judecătoriei Oltenița pentru infracțiunea prevăzută de art. 182 alin.1 Cod penal din 1969 cu aplicarea art.99,110 Cod penal( faptă din minorat), art. 75 lit.a, 74 lit.a si c, 80 al.2 Cod penal.

În baza art. 21, alin. 1 din Legea nr. 187/2012 pentru .punerea în aplicare a Legii nr.286 privind Codul Penal ,în referire la art.113 ,art.115 alin.2 lit.b,art.125 din Codul Penal, a dispus înlocuirea pedepsei închisorii de 1 an stabilită prin sentința penală nr. 281/07.12.2010 a Judecătoriei Oltenița, rămasă definitivă prin nerecurare-cu măsura educativă a internării în-un centru de detenție pe o durată de 1 (un) an.

Instanta a constatat că pentru pedepsele de: 4 luni inchisoare pentru art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 C.proc.pen. si art. 74 lit. c C.pen.; si 4 luni inchisoare pentru art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 320 ind.1 C.proc.pen. si art. 74 lit. c C.pen., aplicate prin sentinta penala nr. 112 din 08.05.2013 a Judecătoriei Oltenița pentru fapte din 13.05.2011, nu sunt aplicabile disp. art.6 C.proc.pen. Constată că pedeapsa aflată în executare, de 1 an si 4 luni închisoare, nu depășește maximul prevazut de legea penala noua cu privire la concurs, față de disp. art. 129 alin. 4 si alin.2 lit.b din Noul Cod Penal, astfel ca, in temeiul art. 6 din Codul penal, se va menține pedeapsa rezultantă de 1 an si 4 luni închisoare și s-a dispus emiterea unui nou mandat de executare pentru o durată de 1 an si 4 luni închisoare.

În baza art. 21, alin. 4 din Legea nr. 187/2012, a constatat că, din pedeapsa închisorii de 1 an stabilită prin sentința penală nr. 281/07.12.2010 a Judecătoriei Oltenița, condamnatul a executat perioada cuprinsă între data de 03.10.2013 și până la zi, partea executată din pedeapsa închisorii urmând a se considera ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenție.

A dispus, în consecință, anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 162 din 30.09.2013 emis de Judecătoria Oltenița în baza sentinței penale nr. 112/08.05.2013 a Judecătoriei Oltenița, definitiva prin decizia penala nr. 1762/27.09.2013 a Curtii de Apel Bucuresti.

În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat au rămas în sarcina acestuia.

Împotriva sentintei penale de mai sus, a declarat contestatie condamnatul B. G., care a criticat hotararea instantei de fond, fara insa a arata motivele de pentru nelegalitate si netemeinicie .

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului de fond, instanța reține următoarele:

Prin sentinta penala nr 316/01.02.2014 pronuntata de Judecatoria Medgidia in dosarul nr ._ a fost admisa sesizarea formulata de Comisia de Evaluare a incidentei aplicarii legii mai favorabile constituita in baza HG.NR 836/2013 din cadrul Penitenciarului P. A. privind pe condamnatul. B. G..

La termenul de judecată din 28.04 2014, contestatorul și-a manifestat voința în sensul retractării căii de atac promovate, declarând că își retrage contestatia formulată .

Văzând manifestarea de voință a petentului contestator care își produce efectele juridice în sensul în care a fost exprimată, tribunalul va lua act de retragerea contestatiei .

În conformitate cu art 272C.p.p., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Vazand si art 275 alin 2 cod pr. Penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.599 alin 3 cod proc penală,

Ia act de retragerea contestației formulată de condamnatul minor B. G. – fiul lui V. și G., născut la data de 21 iunie 1991, împotriva sentinței penale nr.316 din data de 01.02.2014 pronunțată de Judecătoria Medgidia în dosarul nr._ .

În baza art.275 al.2 Cod.proc.pen.

Obligă inculpatul contestator la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului (din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocat din oficiu în favoarea Baroului C. – avocat D. L. I. se avansează din fondurile Min-Justiției).

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 28.04. 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. DUMITRAOTILIA C.

JUD.FOND I. D.

Tehnored.jud.CD/06.05.2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Decizia nr. 281/2014. Tribunalul CONSTANŢA