Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 265/2014. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 265/2014 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 1174/118/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 265

Ședința publică din data de 09.04.2014

PREȘEDINTE – L. L.

GREFIER – A. R. R.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul C.,

reprezentat de PROCUROR – M. V.

Pe rol, soluționarea cererii formulate de condamnatul B. R. S. – fiul lui D. și O., născut la data de 05.06.1961, deținut în P. P. Albă, având ca obiect contestație la executare ( art. 598 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședință publică, cu respectarea disp.art.358 Cod de proc.penală, se prezintă condamnatul B. R. S. - în stare de deținere, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat P. C., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.257 și următoarele Cod procedură penală.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează părțile, obiectul dosarului aflat pe rol, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.

De asemenea menționează că a fost atașat dosarul acestei instanțe nr._, copia mandatului de executare a pedepsei nr. 674/21.03.2006 și cazierul judiciar actualizat al condamnatului.

Apărătorul din oficiu al condamnatului, avocat P. C., având permisiunea instanței, ia legătura cu condamnatul.

Condamnatul B. R. S., fiind întrebat de instanță, arată că-și menține contestația.

Nefiind alte cereri, excepții de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Apărătorul din oficiu al condamnatului, avocat P. C., având cuvântul, solicită admiterea cererii, având în vedere că așa cum rezultă din actele și înscrisurile dosarului,sunt aplicabile condamnatului disp. art. 396 C.p.p., având în vedere că acesta a recunoscut și regretat fapta.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației, având în vedere că motivele invocate nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.

Condamnatul B. R. S., în ultimul cuvânt, arată este de acord cu concluziile apărătorului său.

Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare.

După deliberare;

TRIBUNALUL

Asupra contestației la executare de față ;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului C. sub nr. de dosar_ petentul –condamnat B. R.-S., a formulat contestație la executare cu privire la pedeapsa de 24 ani închisoare, în executarea căreia se află, arătând în cerere că motivele și materialul probator le va prezenta în fața instanței.

În motivarea contestației, în ședința publică din data de 09.04.2014, prin apărător, în fața instanței, petentul precizează că pedeapsa aplicată acestuia prin sentința penală menționată este mult prea mare în raport de faptul că acesta a recunoscut infracțiunile comise și a acoperit prejudiciul, astfel că solicită reindividualizarea acestei pedepse invocând ca temei de drept al contestației la executarea pedepsei dispozițiile art. 461 lit. c și d c.p.p. în raport de dispozițiile art. 320/1 c.p.p. ( dispozițiile anterioare)

Analizând cauza instanța va reține următoarele aspecte :

Conform dispozițiilor anterioare ale art. 461 c.p.p. contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a.când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă,

b.când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare,

c.când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare și

d.când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Dispozițiile anterioare ale art. 461 c.p.p. își găsesc corespondent în disp. art. 598 c.p.p., actuala reglementare conform cărora contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a)când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b)când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c)când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;

d)când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

De asemenea dispozițiile art. 320/1 c.p.p. ( dispozițiile anterioare) își găsesc corespondent în disp. art. 396 alin. 10 c.p.p. rap. la art.374 alin.4 c.p.p.

Motivarea în drept a petentului – condamnat nu se încadrează în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege pentru contestația la executare cu atât mai mult cu cât acesta indică în concret dispozițiile art. 396 alin. 10 c.p.p. rap. la art.374 alin.4 c.p.p., neincidente în cauză, pe care se întemeiază contestația.

Astfel dispozițiile art. 396 alin. 10 c.p.p. rap. la art.374 alin.4 c.p.p. privesc o cauză aflată pe rolul instanței, în care nu s-a început cercetarea judecătorească, ori în cauză așa cum rezultă din actele și lucrările dosarului s.p.nr. 15/18.01.1999 pronunțată de Tribunalul C. în dos.pen.nr. 2419/1998 din această perspectivă cauza rămânând definitivă.

Mai mult, față de motivația în drept a contestației la executarea pedepsei tribunalul apreciază că nu se impune atașarea la dosarul cauzei a dosarului nr. 2419/1998 al Tribunalului C. în condițiile în care dispozițiile legale invocate nu sunt incidente în cauză.

Față de aceste considerente instanța urmează ca în baza în baza art. 599 rap.la art. 598 alin. 1 lit. d c.p.p. ;

Va respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul – condamnat B. R.-S. împotriva s.p.nr. 15/18.01.1999 pronunțată de Tribunalul C. în dos.pen.nr. 2419/1998.

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. ;

Va obliga pe contestator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariu avocat din oficiu P. C. se avansează din fondurile MJ către Baroul C. în favoarea avocatului nominalizat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE :

În baza art. 599 rap.la art. 598 alin. 1 lit. d c.p.p. ;

Respinge ca nefondată contestația la executare formulată de contestatorul – condamnat B. R.-S. – fiul lui D. și O., născut la data de 05.06.1961, împotriva s.p.nr. 15/18.01.1999 pronunțată de Tribunalul C. în dos.pen.nr. 2419/1998.

În baza art. 275 alin. 2 c.p.p. ;

Obligă pe contestator la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei onorariu avocat din oficiu P. C. se avansează din fondurile MJ către Baroul C. în favoarea avocatului nominalizat.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare .

Pronunțată astăzi în ședință publică, 09.04.2014.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

L. L. A. R. R.

Tehnored. jud. L. L./_/5ex

Emis 3 ./grefier

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 265/2014. Tribunalul CONSTANŢA