Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 172/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 172/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 494/63/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.172

Ședința publică de la 17 Februarie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C. T. O.

Grefier I. M. L.

Ministerul Public –P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat prin procuror A. B.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul B. I.-M., deținut în Penitenciarul Mărgineni, având ca obiect cerere de contopire a executării pedepselor (alte modificări de pedepse) (art.449 C.p.p.)

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat B. I.- M., asistat de avocat P. D., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul-condamnat, avocat P. I..

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței atașarea mandatelor de executare nr.420 din 08.11.2010 emis de Tribunalul O., nr.387 din 23.10.2013 emis de Tribunalul Prahova și nr.290/2012 din 05.12.2012 emis de Tribunalul D., după care:

Instanța invocă, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei și pune în discuție declinarea competenței în favoarea Tribunalului Prahova, în conformitate cu dispozițiile art.585 alin.2 C.p.p.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției, solicitând declinarea cauzei către Tribunalul Prahova.

Avocat P. D., în substituirea apărătorului desemnat din oficiu pentru petentul-condamnat, avocat P. I., este de acord cu declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Prahova.

Petentul-condamnat B. I.-M., având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

Dezbaterile fiind închise;

TRIBUNALUL

Asupra cauzei penale de față;

Prin cererea formulată la data de 14.01.2014 și înregistrată pe rolul instanței la data de 20.01.2014, sub nr._, petentul B. I.-M., deținut în Penitenciarul Mărgineni, a solicitat contopirea pedepselor la care a fost condamnat, conform mandatelor de executare a pedepsei închisorii nr.428/08.11.2010 emis în dosar nr._ al Tribunalului O., nr.2847/03.12.2010 emis în dosar nr._ al Judecătoriei B., nr.841/15.12.2010 emis în dosar nr._ al Judecătoriei Slatina, nr.166/01.03.2011 emis în dosar nr._ al Tribunalului B., nr.290/05.12.2012 emis în dosar nr._ al Tribunalului D., nr.387/23.10.2013 emis în dosar nr._ al Tribunalului Prahova.

A menționat petentul că mandatele de executare a pedepsei închisorii le va prezenta, în original, la primul termen de judecată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.34, 35, 36 C.p.

În vederea unei juste soluționări a cauzei au fost atașate, în copie, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.420 din 08 noiembrie 2010 emis de Tribunalul O., mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.387 din 23.10.2013 emis de Tribunalul Prahova, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.290/2012 din 05.12.2012 emis de Tribunalul D. –Secția Penală.

În ședința publică din data de 17.02.2014 instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței teritoriale de soluționare a cauzei și a pus în discuție declinarea competenței în favoarea Tribunalului Prahova, în conformitate cu dispozițiile art.585 alin.2 C.p.p.

Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma excepției de necompetență invocate, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 585 alin.2 C.p.p. instanța competentă să dispună asupra modificării pedepsei este instanța de executare a ultimei hotărâri sau în cazul în care cel condamnat se află în stare de deținere, instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se află locul de deținere.

În speța de față, instanța de executare a ultimei hotârâri de condamnare a petentului este Tribunalul Prahova ( sentința penală nr.261 din data de 12.06.2013, definitivă prin decizia penală nr.181/27.09.2013 a Curții de Apel Ploiești, în baza căreia a fost emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.387 din 23.10.2013).

De asemenea, conform datelor înscrise pe plicul de expediere a cererii reiese că, la data de 14.01.2014, data formulării cererii, petentul se afla în Penitenciarul Mărgineni, iar acesta este în circumscripția Tribunalului Prahova.

Față de aceste aspecte, raportat la dispozițiile art. 449 Cpp, instanța constată că, competența de a soluționa cauza aparține Tribunalului D..

În consecință, constatând că Tribunalul Prahova este atât instanța de executare a ultimei hotărâri, cât și instanța corespunzătoare în a cărei circumscripție se afla locul de deținere al petentului la data formulării cererii, se va admite excepția de necompetență teritorială ridică din oficiu, iar în baza art.50 C.p.p.rajp.al art. 585 alin.2 C.p.p. se va declina competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul B. I. M., în favoarea Tribunalului Prahova.

În baza art.275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

În baza art.272 alin.2 C.p.p., onorariul apărătorului desemnat din oficiu - în cuantum de 200 lei - se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de necompetență teritorială ridicată din oficiu de către instanță.

În baza art.50 C.p.p.raportat la art.585 alin.2 C.p.p.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe condamnatul B. I. M., fiul lui G. și G., născut la data de 19.11.1962, în ., domiciliat în Slatina, ., ..D, ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, în favoarea Tribunalului Prahova.

În baza art.275 alin.3 C.p.p.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În baza art.272 alin.2 C.p.p.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu - în cuantum de 200 lei - se va avansa din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 17.02.2014

Președinte,

C. T. O.

Grefier,

I. M. L.

Red.jud.CTO/ Tehnored. IML

5 ex/I.L. 03 martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări de pedepse. Art.449 C.p.p.. Sentința nr. 172/2014. Tribunalul DOLJ