Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 638/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 638/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 07-05-2014 în dosarul nr. 5370/63/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 638
Ședința publică de la 07 Mai 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: D. G. G.
GREFIER: M. B.
Pe rol, judecarea cauzei penal privind pe condamnatul V. P. M., fiul lui G. și C., născut la data de 13.06.1961, în prezent deținut în Penitenciarul Dr. T. S., având ca obiect contestația la executare (art. 598 NCPP) – aplicarea legii penale mai favorabile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea persoanei condamnate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că, prin adresa nr. R/_/PDTSMH/22.04.2014, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin a înaintat, în copie, fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 320/2003 din 28.04.2004 emis de Tribunalul D., extras al minutei sentinței penale nr. 277/2003 din 11.04.2003 pronunțată de Tribunalul D., fișa de cazier, după care;
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față;
Prin cererea formulată la data de 08.04.2014 și înregistrată pe rolul instanței la 09.04.2014, sub nr._, condamnatul V. P. M. deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile în privința pedepsei de 19 ani închisoare.
În motivarea cererii, a arătat că a fost condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, prev. de art. 174, 175 lit. c, art. 176 lit. a Cp, solicitând reducerea pedepsei conform dispoz. art. 320/1 Cpp din 1969 și conform dispozițiilor Noului Cod Penal.
Urmare a solicitării instanței, prin adresa nr. R/_/PDTSMH din data de 22.04.2014, Penitenciarul Drobeta Turnu Severin a înaintat, în copie, fișa de evaluare a condamnatului, mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 320/2003 din 28.04.2004 emis de Tribunalul D., extras al minutei sentinței penale nr. 277/2003 din 11.04.2003 pronunțată de Tribunalul D., fișa de cazier.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 277/2003 din 11.04.2003 pronunțată de Tribunalul D. definitivă prin decizia penală nr. 2049/16.04.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 19 ani închisoare și 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a și b CP, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 175 lit. c, 176 lit. a Cp.
În baza sentinței menționate a fost emis MEPI nr. 320/2003 din 28.04.2004, iar executarea pedepsei a început la data de 19.04.2002.
Infracțiunea are corespondent în noul Cod Penal art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. h și art. 199 alin. 1.
Potrivit art. 6 alin. (1) C. pen., „când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.”
Însă, conform art. 4 din Legea nr. 187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, „pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.”
Potrivit dispozițiilor art. art. 188 alin. 1, art. 189 alin. 1 lit. h Cp, infracțiunea de omor calificat se pedepsește cu închisoarea de la 15 ani la 25 ani, iar potrivit art. 199 alin. 1 Cp, dacă faptele prevăzute de art. 188, 189 și art. 193-195 sunt săvârșite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime, astfel că în speță limitele de pedeapsă sunt de la 15 ani la 31 ani și 3 luni închisoare (30 ani).
Pedeapsa aplicată inculpatului de 19 ani este mai mică decât limita maximă prevăzută de NCP pentru această infracțiune, astfel că nu se impune reducerea pedepsei aplicate, față de dispozițiile art. 4 din Legea nr. 187/2012, această pedeapsă neintrând sub incidența instituției legii penale mai favorabile.
În consecință, în baza art. 595 C. proc. pen. rap. la art. 23 din Legea nr. 255/2013, cele două contestații la executare formulate de H. I. M. urmează să fie respinse.
În baza art. 275, alin. 3 CPP, cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013 rap. la art. 595 Cpp
Respinge contestația la executare formulată de condamnatul V. P. M.,fiul lui G. și C., născut la data de 13.06.1961, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin.
În baza art. 272 alin. 2 Cpp
Obligă contestatorul V. P. M. la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2014
Președinte, Grefier,
D. G. G. M. B.
Red. Jud. D.G.G.
Tehnored. M.B./30 Mai 2014
5 ex
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 947/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 699/2014.... → |
|---|








