Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr. 551/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 551/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 17-06-2014 în dosarul nr. 4100/215/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 551/2014
Ședința publică de la 17 Iunie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M. G.
Grefier: C. A. G.
Ministerul Public – P. de pe lângă Tribunalul D. a fost reprezentat de procuror C. F.
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatoarea condamnată B. I., în prezent deținută în Penitenciarul C. împotriva sentinței penale nr. 225 din 18.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea condamnată, B. I. personal, aflată în stare de deținere și asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat D. Crenguța în substituirea apărătorului desemnat din oficiu, avocat D. N., în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr. 5603/2014 aflată la dosar (fila10) și a delegației de substituire pe care o depune la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Contestatoarea condamnată B. I. depune la dosarul cauzei un memoriu.
Apărătorul din oficiu al contestatoarei condamnate solicită instanței admiterea contestației declarată împotriva sentinței penale în măsura în care apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, iar pe fond rejudecând admiterea contestației la executare privind aplicarea legii penale mai favorabile.
Reprezentantul Ministerului Public solicită instanței respingerea contestației, menținerea sentinței penale atacate ca fiind temeinică și legală, întrucât pedeapsa prevăzută de lege nu depășește maximul special prevăzut de noile reglementări legale.
Contestatoarea condamnată B. I., având ultimul cuvânt, arată că își însușește concluziile apărătorului desemnat din oficiu, după care instanțe reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Asupra cauzei de față ;
Constată că prin sentința penală nr. 2254/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulată de condamnata B. I., fiica lui E. și a lui V., născută la 15 Decembrie 1967 în prezent deținută în Penitenciarul C..
S-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile art. 6 NCP.
În temeiul art. 275 alin. 2 Cpp, a fost obligată condamnata la 70 lei cheltuielile judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 05.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ contestația formulată de condamnata B. I. potrivit art. 23 din Legea nr. 255/2013 rap. la art. 595 C.p.p., privind aplicarea legii penale mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal.
În motivare, petenta a arătat că a fost condamnata la pedeapsa de 3 ani si 6 luni închisoare, solicitând să fie reevaluata pedeapsa potrivit noului Cod penal, prin aplicarea legii penale mai favorabile.
Urmare a adresei emise de instanță, Penitenciarul C. a înaintat în copie, fișa de evaluare privind pe petenta condamnata, copia mandatului de executare a pedepsei nr.152/2013 din 24.09.2013, copia s.p. nr. 136/23.01.2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitiva prin dec. pen. nr. 1773/24.09.2013 a Curții de Apel C..
Analizând actele dosarului, instanța a reținut următoarele:
Prin s.p. nr. 136/23.01.2013 a Judecătoriei Drobeta Turnu Severin, definitiva prin dec. pen. nr. 1773/24.09.2013 a Curții de Apel C., in baza art. 215 alin. 1-3 C.p. a fost condamnata inculpata B. I. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 291 C.p. a fost condamnata inculpata B. I. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art. 293 alin.1 C.p. a fost condamnata inculpata B. I. la pedeapsa de 3 luni închisoare.
În baza art.86 ind.5 C.p. a fost anulată suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sent.pen. nr.1835/23.09.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S., definitivă prin dec.pen.nr.758/28.03.2012 a Curții de Apel C..
În baza art.33 lit.a și art.34 lit.b cod penal au fost contopite pedepsele aplicate prin prezenta sentință cu pedepsele de un an închisoare pentru art. 215 alin. 1-3 C.p. cu aplic. art.74 alin.1 lit.a C.p., art.76 lit.c C.p., 2 luni închisoare pentru art. 291 C.p. cu aplic. art.74 alin.1 lit.a C.p., art.76 lit.e C.p. aplicate prin sent.pen. nr. 1835/23.09.2010 a Judecătoriei Dr.Tr.S., definitivă prin dec.pen.nr.758/28.03.2012 a Curții de Apel C., în pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare urmând ca inculpata B. I. să execute pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare .
În baza acestei sentințe penale s-a emis MEPI nr. 152/2013 din 24.09.2013.
Instanța a constatat că fiecare dintre pedepsele care i-au fost aplicate petentei condamnate prin sentințele penale sus menționate nu depășește maximul special prevăzut de noul cod penal pentru infracțiunile săvârșite de petenta.
Totodată, aplicând dispozițiile legale prevăzute de noul cod penal nu s-ar ajunge la o pedeapsă mai mică decât pedeapsa rezultanta care i-a fost aplicata petentei condamnate prin sentința penala sus menționata.
Potrivit art. 6 alin.1 Cp: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Iar potrivit art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal: pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Față de aceste considerente, instanța a constatat ca prezenta cerere este neîntemeiata, astfel că, instanta a respins contestatia la executare formulată de condamnata si va constata că nu sunt incidente dispozitiile art. 6 NCP.
În baza art. 275 alin. 2 C. proc. pen. a fost obligată condamnata la 70 lei cheltuielile judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație contestatoarea condamnată B. I., solicitând admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile.
Contestația este nefondată.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond a interpretat corect dispozițiile legale privind aplicarea legii mai favorabile în speță, soluția adoptată fiind temeinică și legală.
Potrivit art. 6 alin. 1 NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Pedeapsa pe care o execută condamnatul nu depășește maximul special prevăzut de noua lege astfel că în mod legal și temeinic nu s-a dispus aplicarea art. 6 alin. 1 C.p.
Față de cele de mai sus, văzând și disp.art. 275 alin. 3 C.pr.p.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge contestația formulată de contestatoarea condamnată B. I., fiica lui E. și a lui V., născută la 15 Decembrie 1967 în Bîcleș, jud. M., CNP_, domiciliat în ., împotriva sentinței penale nr. 2254/31.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, în prezent deținută în Penitenciarul C., având ca obiect intervenirea unei legi penale noi (art.595 NCPP).
Obligă petenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.06.2014.
Președinte,
M. G.
Grefier,
C. A. G.
Red.jud.M.G.
Tehnored. 5 ex./M.B.
Jud. fond: A.C.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 763/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 88/2014.... → |
|---|








