Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 155/2014. Tribunalul GORJ

Sentința nr. 155/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 11-03-2014 în dosarul nr. 923/95/2014

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 155/2014

Ședința publică de la 11 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: G. C.

Grefier A. S.

Pe rol fiind soluționarea contestației la executare formulată de condamnatul P. T. D., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 32/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul O., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4512/13.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

La apelul nominal făcut în ședință a răspuns condamnatul P. T. D., asistat de avocat B. D., substituind apărător desemnat din oficiu, avocat U. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 530/20.02.2014.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care s-a trecut la soluționarea contestației.

Avocat B. D., substituind apărător desemnat din oficiu, avocat U. M., pentru condamnatul P. T. D., a solicitat admiterea contestației și aplicarea legii penale mai favorabile.

TRIBUNALUL,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj sub nr._, condamnatul P. T. D. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 332/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul O., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4512/13.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, arătând că a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 20 raportat la art. 174 - 175 C.pen., solicitând reducerea pedepsei spre minimul special prevăzut de lege.

Instanța analizând contestația formulată de condamnatul P. T. D., urmează să o respingă ca neîntemeiată, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 6 alin. 1 C.pen. „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim”.

Condamnatul execută o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a și b C.pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 174 - 175 alin. 1 lit. i și alin. 2 C.pen., care în prezent se regăsește în conținutul infracțiunii prevăzute de art. 188 C.pen., respectiv omorul, ce prevede o pedeapsă cuprinsă între 10 și 20 de ani și interzicerea unor drepturi.

Cum condamnatul a săvârșit o tentativă la infracțiunea de omor, limitele pedepsei s-ar încadra între 5 și 10 ani, ori pedeapsa pe care acesta o execută, respectiv 7 ani și 6 luni, nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru a putea beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile menționate expres în dispozițiile art. 6 alin. 1 C.pen.

Văzând și dispozițiile art. 275 alin. 2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 597 C.pr.pen. raportat la art. 599 C.pr.pen. respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul P. T. D., fiul lui I. și A., născut la data de 15.05.1986, cu ultimul domiciliu în ., CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 32/16.03.2009 pronunțată de Tribunalul O., rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4512/13.12.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Obligă contestatorul la 140 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu în avans din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 11.03.2014 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Grefier,

G. C. A. S.

Red. Gh.C.

Tehnored. A.S.

5 ex/ 28 Martie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 155/2014. Tribunalul GORJ