Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 344/2014. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 344/2014 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 27-08-2014 în dosarul nr. 7159/318/2014
Dosar nr._
Cod operator: 2443
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 344/2014
Ședința publică de la 27 August 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE Ș. Ș.
Grefier I. D.
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror C. Părăpăneață din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol soluționarea contestației formulată de condamnatul I. C. Ș. împotriva sentinței penale nr. 1713/01 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul-condamnat I. C. Ș. asistat de avocat B. S. A., apărător ales.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat s-a constatat contestația în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri:
Avocat B. S. A. pentru contestatorul condamnat I. C. Ș., a solicitat în principal admiterea contestației, desființarea sentinței și admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutarea liberării condiționate având în vedere că acesta a comis o infracțiune de prejudiciu și nu are antecedente penale cum greșit s-a menționat în considerentele hotărârii.
Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea contestației ca nefondată, susținând că sentința instanței de fond este temeinică și legală.
Contestatorul condamnat I. C. Ș. a achiesat la concluziile apărătorului.
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg J., sub nr._, petentul I. C. Ș. a solicitat liberarea sa condiționată, arătând că îndeplinește condițiile impuse de lege pentru a fi pus în libertate.
Judecătoria Tg-J. soluționând cauza prin sentința penală nr. 1713/01.07.2014 a respins cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat I. C. Ș. fiul lui I. și M., născut la data de 18.02.1988 în C., județul D., domiciliat în C., str. .. 76, ., CNP._, deținut în P. Tg-J., a fost menținut termenul de rediscutare a situației condamnatului la data de 19.11.2014 și a obligat petentul condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că din procesul-verbal nr. H2/_/21.05.2014 al Penitenciarului Tg-J., rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 5 ani închisoare, conform mandatului de executare a pedepsei nr. 655/2013, emis de Tribunalului Gorj, în baza sent.pen. nr. 570/2011.
La analiza în comisia de liberări condiționate din cadrul penitenciarului, s-a dispus amânarea rediscutării situației petentului pe o perioadă de 6 luni, respectiv la data de 19.11.2014, apreciindu-se că perioada executată este insuficientă.
Executarea pedepsei a început la data de 30.08.2011 și expiră la 16.01.2016, pedeapsa fiind egală cu 1827 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1218 zile, din care, în cazul în care muncește 305 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 913 zile efectiv executate. S-a reținut că acesta a executat de la 30.08.2011 până la 21.05.2014, un număr de 996 zile și i se consideră executate 226 zile arest preventiv, având în total 1222 zile câștigate și executate.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul, pe parcursul executării pedepsei, a participat la programe educaționale, a fost sancționat de 2 ori și nu a fost recompensat .
În conformitate cu prevederile art. 59 Cod penal din 1969, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Pe de altă parte, s-a reținut și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie este numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art.59 Cod penal), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional, de asistență socială, sunt în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Chiar dacă cel condamnat a executat fracția necesară, față de perseverența infracțională a acestuia, probată de condamnarea anterioară, instanța consideră că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.59 Cod penal și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.
Față de aceste considerente și în temeiul disp. art. 587 alin. 2 C.pr.pen., instanța a respins cererea de liberare condiționată formulată de petent și a stabilit termenul de rediscutare a situației sale la data de 19.11.2014.
Împotriva hotărârii primei instanțe condamnatul I. C. Ș. a formulat contestație, care oral, prin apărătorul ales a susținut în esență, că îndeplinește toate condițiile pentru a fi liberat condiționat, solicitând în principal admiterea contestației, desființarea sentinței și admiterea cererii de liberare condiționată, iar în subsidiar reducerea termenului de rediscutarea liberării condiționate având în vedere că acesta a comis o infracțiune de prejudiciu și nu are antecedente penale cum greșit s-a menționat în considerentele hotărârii.
Contestația este nefondată.
Examinând sentința contestată prin prisma motivelor invocate cât și din oficiu se constată că este temeinică și legală.
Potrivit art.59 alin.1 C.pen., din vechiul Cod penal, condamnatul care a executat 2/3 din pedeapsă în cazul închisorii de până la 10 ani, care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezii temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Deși, condamnatul a executat fracția cerută de lege, prima instanță a reținut în mod corect că acesta nu poate fi liberat condiționat.
Împrejurarea că persoana privată de libertate a manifestat interes la activitățile cu caracter educațional, de asistență socială sunt în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate corect de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei și nu relevă o atitudine deosebită, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.
Într-adevăr condamnatul nu are antecedente penale, însă gravitatea faptei săvârșite (retrageri frauduloase de numerar de la mai multe ATM-uri) și considerentele expuse, conduc la concluzia că prima instanță a conchis în mod corect că perioada executată nu este suficientă pentru resocializarea sa, astfel încât la punerea în libertate să nu mai săvârșească și alte infracțiuni.
În consecință, contestația urmează să fie respinsă ca nefondată în baza art. 4251 pct.1. lit.b C.pr.pen.
Văzând și dispozițiile art.274 și art.275 C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge contestația formulată de contestatorul – condamnatul I. C. Ș., fiul lui I. și M., născut la data de 18.02.1988 în C., județul D., domiciliat în C., str. .. 76, ., ., CNP._, deținut în P. Tg-J. împotriva sentinței penale nr. 1713/01 iulie 2014 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, ca nefondată.
Obligă contestatorul-condamnat la 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 27 august 2014 la Tribunalul Gorj.
Președinte,
Ș. Ș.
Grefier,
I. D.
Red. Ș.Ș.
Tehnored. I.D.
Jud.fond.s.P.
3 ex./28.08.2014
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 387/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 85/2014.... → |
|---|








