Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 190/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 190/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 577/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR.190
Ședința publică de la data de 07.03.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: C. G.
GREFIER: C. V.
Pe rol soluționarea cererii formulata de petentul L. G., avand ca obiect contestatie la executare (art.598 NCPP).
Fără participarea procurorului și a condamnatului.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
TRIBUNALUL,
Prin contestatia înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov sub nr._ condamnatul L. G. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 270/24.03.2011, pronunțată de Tribunalul Bucuresti - Secția a II-a Penală, definitiva prin decizia penala nr.162/24.05.2011 a Curtii de Apel Bucuresti pentru savarsirea infractiunii de trafic si consum de droguri prev de Legea nr.143/2000.
Contestatorul a solicitat ca, in raport de dispozitiile noului Cod penal si a noilor reglementari legale intervenite de la ramanarea definitiva a hotararii si pana la executarea completa a pedepsei inchisorii, sa se dispuna reducerea pedepsei la care a fost condamnat
La dosarul cauzei a fost atasata fisa de evaluare intocmita de catre Comisia de la Penitenciarul Bucuresti Jilava privind aplicarea legii penale mai favorabile privind pe condamnatul L. G..
Comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul Jilava a apreciat ca nu se impune aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 270/24.03.2011, pronunțată de Tribunalul Bucuresti - Secția a II-a Penală, definitiva prin Decizia penala nr.162/24.05.2011 a Curtii de Apel Bucuresti pentru savarsirea infractiunii de trafic si consum de droguri prev de Legea nr.143/2000.
Analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 270/24.03.2011, pronunțată de Tribunalul Bucuresti - Secția a II-a Penală, definitiva prin decizia penala nr.162/24.05.2011 a Curtii de Apel Bucuresti, inculpatul L. G., a fost condamnat:
În baza art. 2 alin 1 și 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.p, art. 37 lit. a C.p. și art. 320 ind. 1 C.p.p. la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru infracțiunea de trafic de droguri de mare risc.
În baza art. 65 C.p. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și lit. b C.p. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 C.p. s-a revocat liberarea condiționată acordată pentru pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 665/24.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 2173/06.10.2003 a Curții de Apel București și s-a contopit pedeapsa de 11 ani, stabilită în prezenta cauză, cu restul de 894 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 665/24.04.2003 a Judecătoriei Sectorului 3 București, definitivă prin decizia penală nr. 2173/06.10.2003 a Curții de Apel București, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 11 ani închisoare.
S-a constatat că infracțiunea dedusă judecății în prezenta cauză este concurentă cu infracțiunea pentru care inculpatul L. G. a fost condamnat prin sentința penală nr. 873/F/29.10.2009 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 3420/01.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 36 alin.1 C.p., art. 33 lit. a C.p. și art. 34 alin.1 lit. b C.p. s-a contopit pedeapsa de 11 ani, stabilită în prezenta cauză, cu pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 873/F/29.10.2009 a Tribunalului București Secția a-II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 3420/01.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a dispus ca inculpatul L. G. să execute pedeapsa cea mai grea de 11 ani închisoare.
În baza art. 35 C.p. i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și lit. b C.p. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 71 C.p. i-au fost interzise inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a-II-a și lit. b C.p.
În baza art. 88 C.p. s-a dedus din durata pedepsei închisorii pronunțate timpul reținerii și al arestării preventive de la 26.09.2008 la zi.
Au fost menținute măsurile de siguranță dispuse prin sentința penală nr. 873/F/29.10.2009 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 3420/01.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
S-a dispus anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 873/F/29.10.2009 a Tribunalului București, Secția a-II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 3420/01.10.2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii în baza prezentei sentințe penale.
În baza sentinței penale menționate s-a emis MEPI nr. 523/30.05.2011 emis de Tribunalul Bucuresti – Sectia a II-a Penala,executarea pedepsei începând la data de 26.09.2008 si incetand la data de 25.09.2019.
Tribunalul urmează a respinge ca neîntemeiată cererea formulata de condamnatul L. G., având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Conform art. 2 alin. 1, 2 din Legea 143/2000, pedeapsa maximă prevăzută de lege este 12 ani închisoare.
Având în vedere că numitul L. G. a fost condamnat la pedeapsa de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 2 alin.1 si 2 din Legea nr.143/2000, Tribunalul reține că pedeapsa aplicată nu depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită.
Instanța nu va raporta pedepsele aplicate condamnatului la limitele noi prevăzute de lege reduse cu 1/3 dat fiind că condamnatul a beneficiat de disp. art. 3201 C.p.p din 1968 deoarece, chiar dacă în actuala reglementare există o instituție similară celei prev. de art. 3201 C.p.p. din 1968, și anume „procedura în cazul recunoașterii vinovăției”, conform 187 NCP, prin sintagma „pedeapsă prevăzută de lege” se înțelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârșită în forma consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei.
Măsura se impune și datorită faptului că rațiunea disp. art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația aceluia care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca cel condamnat să nu execute o pedeapsă mai mare decât limita maximă prevăzută de noua lege.
Pentru aceste considerente, în baza art. 595 C. proc. pen. va respinge ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată L. G., de aplicare a legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., va obliga persoana condamnată L. G. la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTARAȘTE:
În baza art. 595 C. proc. pen., respinge ca neîntemeiată cererea formulată de persoana condamnată L. G. ( fiul lui S. si R., nascut la data de 23.08.1973), de aplicare a legii penale mai favorabile.
În baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen., obligă persoana condamnată L. G. la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, care se vor achita în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B. - Cod fiscal_.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. G. C. V.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 238/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 218/2014.... → |
|---|








