Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 435/2014. Tribunalul ILFOV

Sentința nr. 435/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 1153/93/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

Sentința penală nr. 435

Ședința publică de la data de 15.05.2014

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE – R. M. R.

GREFIER – A. M.

Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de către procuror G. F..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestație la executare (art. 598 NCpp), privind pe contestatoarea Ț. D. G..

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns contestatoarea Ț. D. G. personal, aflată în stare de libertate, legitimându-se cu CI . nr._.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care expune obiectul cauzei - contestație la executare (art. 598 NCpp), stadiul procesual – fond, după care:

La interpelarea Tribunalului, contestatoarea Ț. D. G. și reprezentantul Ministerului Public arată că nu au cereri sau excepții de invocat și nici alte probe de administrat.

Nefiind cereri sau excepții de invocat și nici alte probe de administrat, în temeiul disp. art. 378 Cpp, Tribunalul constată terminată cercetarea judecătorească în cauză și față de art. 388 Cpp, acordă cuvântul în dezbateri.

Contestatoarea Ț. D. G., având cuvântul, solicită admiterea cererii, înlăturarea răspunderii în solidar cu fiul său P. A. de la plata despăgubirilor și ridicarea sechestrului astfel cum s-a dispus prin sentința penală de la fond întrucât fiul său este major și răspunde pentru faptele sale, iar dacă nu se va ridica sechestru urmează să piardă apartamentul .

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea cererii ca inadmisibilă întrucât răspunderea în solidar nu poate fi înlăturată.

Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin contestatia la executaare înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 26.03.2014, sub nr._, contestatoarea Ț. D. G. a solicitat,în fapt, în esență, înlăturarea răspunderii în solidar cu fiul său P. A. de la plata despăgubirilor către partea vătămată, precum și ridicarea sechestrului instituit asupra imobilului în care locuiește împreună cu copiii săi.

În motivare, contestatoarea Ț. D. G. a arătat că prin hotărârea judecătorească pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Ilfov a fost obligată, în solidar cu fiul său P. A., la plata unor despăgubiri către partea vătămată, însă la data la care hotărârea a rămas definitivă, fiul său a împlinit vârsta majoratului, motiv pentru care solicită înlăturarea răspunderii în solidar cu acesta.

La dosar s-au atașat, în fotocopii, următoarele înscrisuri: acte de stare civilă precum si înscrisuri de la OCPI și de la asociația de proprietari cu privire la imobilul în care locuiește. La solicitarea instanței, s-a atașat la dosar și copia sentinței penale nr. 21/2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov în dosarul nr._ .

Analizând actele si lucrările dosarului, instanța constată următoarele:

Prezenta cauză nu are ca obiect (juridic) o cale ordinară de atac deja exercitată de către petent, împrejurare ce ar atrage inadmisibilitatea acesteia (întrucât inadmisibilitatea, ca sancțiune procedurală, intervine în cazul în care părțile exercită drepturi procesuale epuizate deja prin alte căi procesuale ordinare similare).

De asemenea, față de art. 598 alin.1 lit.a) din noul Cpp, contestația la executare este admisibilă chiar și dacă hotărîrea atacată nu este definitivă (dar doar pentru motivul că respectiva hotărâre a fost pusă în executare, deși era nedefinitivă); per a contrario, cu atât mai mult contestația la executare este admisibilă dacă hotărîrea atacată este definitivă, astfel cum este și sentința în speță, care a rămas definitivă prin decizia penală nr.933 din 14.03.2014 a Înaltei Curți de Casatie si Justitie, secția penală (fila 26 la dosar). D. urmare, spre deosebire de procurorul de sedință (care a solicitat respingerea prezentei contestatii ca inadmisibilă), în temeiul art. 597 – 598 din noul Cod de procedura penala, Tribunalul constată admisibilă contestația la executare promovată în speță.

Cu privire însă la temeinicia contestației la executare promovată în speță, se constată că rămânerea definitivă a unei hotărâri judecătorești (văzând și art. 16 lit. i din noul Cpp) produce un efect pozitiv care constituie temeiul juridic al executării dispozitivului și poartă denumirea de autoritate de lucru judecat. Hotărârile penale definitive sunt susceptibile de modificări și schimbări în cursul executării numai ca urmare a descoperirii unor împrejurări care, dacă erau cunoscute în momentul pronunțării hotărârii, ar fi condus la luarea altor măsuri împotriva făptuitorului ori ca urmare a unor împrejurări intervenite după ce hotărârea a rămas definitivă.

Dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, trebuie să fie interpretat în lumina preambulului la Convenție. Unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, că soluția dată definitiv oricărui litigiu de către instanțe să nu mai poată fi supusă rejudecării (Hotărârea din 28 octombrie 1999, pronunțată în Cauza Brumărescu împotriva României, paragraful 61). Conform acestui principiu, niciuna dintre părți nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive și executorii (nici pe latură penală, nici pe latură civilă ) cu unicul scop de a obține o reanalizare a cauzei și o nouă hotărâre în privința sa.

Pornind de la premisele mai sus arătate, cu privire la temeinicia contestației la executare promovată în speță, se constată că această contestație vizează latura civilă a hotărârii penale rămase definitive, mai sus indicată. În acest sens, art.600 din noul Cpp arată că contestația privind executarea dispozițiilor civile ale hotărârii se face, în cazurile prevăzute la art. 598 alin. (1) lit. a) și b), la instanța de executare prevăzută la art. 597, iar în cazul prevăzut la art. 598 alin. (1) lit. c), la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută. Dispozițiile art. 598 alin. (2) teza a II-a se aplică în mod corespunzător. De asemenea, dispozițiile art. 597 alin. (1) - (5) se aplică în mod corespunzător. Prin urmare, prezenta instantă este competentă din punct de vedere material si teritorial să soluționeze prezenta contestație.

Si, trecând la analiza pe fond a prezentei contestații, instanța constată că aceasta este neîntemeiată pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează . Astfel, petenta contestă, în esență, aplicarea principiului solidarității raspunderii civile dintre părinți si copiii lor minori, atunci când minorii sunt trasi la raspundere civilă delictuală (raspunderea penală fiind o specie ,,mai gravă” de raspundere civilă delictuală...). E adevărat că la momentul promovării prezentei contestatii inculpatul P. A. (fiul petentei) era major, dar la momentul comiterii infracțiunii pentru care a fost condamnat prin sent. pen. nr. 21 / 2013 a Tribunalului Ilfov (e vorba de data faptei de vătămare corporală gravă – adică data de 14.05.2009), inculpatul P. A. (fiul petentei) avea 17 ani si 6 luni, adică era minor. Or, în aceste condiții, instanțele (de fond, dar si instantele superioare, de control judiciar) au fost obligate ca, pe latură civilă, să aplice disp. art. 998, 999 si 1000 alin.2 din vechiul Cod civil, cod în vigoare la data comiterii faptei, și să o oblige pe petentă în solidar cu inculpatul P. A. (fiul petentei) la plata de daune materiale si morale către partea civilă B. A., victima infractiunii comise de către inculpatul P. A. . De altfel, si după . noului cod civil (prin legile 287/2009 și 71/2011...), prevederile referitoare la aplicarea principiului solidarității raspunderii civile dintre părinți si copiii lor minori, atunci când minorii sunt trasi la raspundere civilă delictuală, au rămas neschimbate. Principiul solidarității raspunderii civile dintre părinți si copiii lor minori are în vedere, în esență, argumentul juridic că, dacă minorii comit infracțiuni generatoare de daune (materiale si /sau morale), ,,de vină” sunt și părinții minorului, pentru că nu i-au asigurat o educație corespunzătoare. Prezenta instanță este de acord că, în realitate, cel mai adesea părinții nu au vreo vină de acest gen (desi majoritatea părinților se străduiesc zilnic să iși educe copiii, acestia pot ,,derapa” în comportament în special datorită anturajului de ,,prieteni” sau auto-educației, în sensul că tinerii de 17-18 ani sunt la vârsta critică a actelor de bravură, prin care să ,,confirme” că ,,au devenit bărbați... ”). Dar legea trebuie întotdeauna să fie respectată ! Astfel că, indiferent de ,,părerea de om” a judecătorului (si care poate fi în sensul că o mamă care se străduieste singură să educe un tânăr de 17 ani -care tinde să facă acte violente de bravură- nu ar trebui să răspundă pentru pagubele provocate de un astfel de minor...), în toate situațiile în care minorii comit infracțiuni generatoare de daune (materiale si / sau morale), ,,de vină” – din punct de vedere juridic - sunt și părinții minorului, și niciun judecător nu poate să nu aplice legea, indiferent de ,,părerea de om” a judecătorului . În consecință, sent. pen. nr. 21 / 2013 a Tribunalului Ilfov este legală si temeinică pe latură civilă (de altfel, această sentință a fost modificată în căile ordinare de atac doar pe latură penală...).

Dar, revenind la argumentele petentei: e adevărat că la data la care sent. pen. nr. 21 / 2013 a Tribunalului Ilfov a rămas definitivă, fiul său împlinise vârsta majoratului. Dar, pentru ca în cauză să poată fi aplicabil cazul de admitere a contestației prevăzut de art. 598 litera c) din noul Cpp (când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare), această cauză de împiedicare a executării trebuia să existe la momentul comiterii faptei (și să fie descoperită doar după ce sentința a fost pusă în executare...). Or, la momentul comiterii faptei inculpatul P. A. (fiul petentei) avea 17 ani si 6 luni, adică era minor, împrejurare cunoscută de altfel de către toate instanțele (de fond, apel si recurs), instanțe care, fiind obligate să aplice legea ( adică să aplice art. 998, 999 si 1000 alin.2 din vechiul Cod civil, cod în vigoare la data comiterii infracțiunii de către fiul petentei...), au obligat-o pe petentă în solidar cu cu inculpatul P. A. (fiul petentei) la plata de daune materiale si morale către partea civilă B. A., victima infractiunii comise de către inculpatul P. A. .

Față de toate aceste argumente de fapt și de drept, în baza art. 600 din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) raportat la art.597 - 598 din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), prezenta instanță va respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petenta Ț. D. G..

Dată fiind culpa procesuală a petentei, în baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) instanța va obliga petenta la plata sumei de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 600 din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) raportat la art.597 - 598 din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), respinge ca neîntemeiată contestația la executare formulată de petenta Ț. D. G. - domiciliată în sector 1, București, ., ., legitimată cu CI . nr._.

În baza art. 275 alin. (2) din Codul de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) obligă petenta la plata sumei de 50 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_).

Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

R. M. R. A. M.

-pentru grefier aflat în c.o. semnează

P. Grefierul Tribunalului Ilfov.

- Red: jud. R.M.R.- 23.07.2014 -2 ex.

-Tehnored: jud. R.M.R. și grf. A.M. –

Tribunalul Ilfov

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 435/2014. Tribunalul ILFOV