Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 312/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 312/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 17869/4/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 312/C
Ședința publică din data de 25.09.2014
Tribunalul constituit din :
PREȘEDINTE: R. A.
GREFIER: F. C. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de contestatorul C. C. R. împotriva sentinței penale nr. 2701/13.08.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ .
Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-condamnat C. C. R. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărător desemnat din oficiu-avocat Schramm C., conform delegației pentru asistență obligatorie nr._/2014 atașată la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea Tribunalului,apărătorul desemnat din oficiu al petentului -condamnat C. C. R., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv un certificat de deces și un certificat de casatorie.
Petentul prezintă instanței în original un Certificat de Calificare Profesională – Program de calificare operatorie in producere, validare și prelucrare date și un supliment al acestui certificat din data de 29.05.2013, pe care instanța le restituie petentului întrucât acestea nu are asupra sa copii, rămânând la dosar certificat de deces și certificat de căsătorie.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că nu se opune.
Tribunalul, în baza art. 100 C.p.p., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de contestator, prin apărător, instanța va ține cont și de înscrisul pe care petentul nu l-a depus la dosar întrucât nu avea copii după acest înscris.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul acorda cuvântul in dezbaterea contestației.
Apărătorul desemnat din oficiu al petentului - condamnat C. C. R., având cuvântul, solicită admiterea contestație formulată de petent, desființarea sentinței penale nr. 2701/13.08.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ , și, rejudecând, instanța să dispună liberarea condiționată a petentului, având in vedere că in cauza sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 100 alin.2 C.p.p., respectiv acesta a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege. De asemenea, învederează instanței situația condamnatului-contestator, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, a participat la activităților educative din cadrul penitenciarului, a fost recompensat de 3 ori și are o familie in întreținere.
Totodată, solicită instanței să aibă in vedere concluziile din procesul verbal înaintat de penitenciar în care menționează ca petentul poate fi liberat condiționat și timpul petrecut in penitenciar a fost suficient pentru reeducare.
Pentru aceste considerente, in baza disp. art. 587 C.p.p. solicită admiterea contestației formulate.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea contestației formulate de petent ca nefondată, apreciind sentința penală nr. 2701/13.08.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._ ca fiind legală si temeinica.
Contestatorul-condamnat C. C. R., având ultimul cuvânt, arată că regretă enorm cele întâmplate in cadrul penitenciarului a participat la programe educative, a participat in cadrul penitenciarului la munca voluntară și solicită instanței admiterea contestației să se poată întoarce la familie.
S-au declarat dezbaterile închise, după care:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penala nr. 2701/13.08.2014 pronunțată de către Judecătoria Sectorului 4 București in dosarul nr._, s-au dispus următoarele:
S-a respins ca nefondată propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul C. C. R. (fiul lui M. și D., născut la 16.12.1984 în București, CNP_).
S-a fixat termen de reiterare a cererii la data de 12.09.2014.
În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul pentru asistența juridică din oficiu se plătește conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
La data de 18.06.2014 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul C. C. R..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 12.06.2014 Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, din cadrul Penitenciarului București-Jilava a analizat situația condamnatului și a considerat că acesta poate fi liberat condiționat.
Din procesul verbal nr.23/12.06.2014 rezultă că petentul se află în executarea pedepsei de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.590/2007 pronunțată de Tribunalul Argeș, în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr.631/2008. Executarea pedepsei a început la data de 25.08.2007 și va expira la 24.08.2017; pedeapsa este egală cu 3653 zile, iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 2435 zile, din care, în cazul în care muncește 609 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, și 1826 zile efectiv executate. A executat de la 25.08.2007 până la 12.06.2014 un număr de 2484 zile, i se consideră ca executate pe baza muncii prestate 45 zile, în total având 2529 zile câștigate și executate.
În primul rând trebuie observat că instanța urmează a face aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, urmând a analiza condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014. Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat. În plus, noua reglementare cuprinde cerințe suplimentare cum ar fi îndeplinirea integrală a obligațiilor civile, faptul că persoana condamnată are vocația de a fi liberată condiționat numai dacă execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis.
Potrivit art.59 Cod penal, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsă prevăzută de lege, este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsă stabilită în mod obligatoriu de lege, însă acest lucru nu îi conferă un drept ci doar o vocație la acordarea liberării condiționate. Liberarea condiționată este o măsură de excepție, care trebuie justificată temeinic de comportamentul condamnatului, de natură a crea instanței convingerea că executarea restului de pedeapsă în stare de libertate ar conduce la atingerea scopului educativ și preventiv al pedepsei.
Instanța a constatat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, întrucât condamnatul a avut un comportament oscilant, nu a dat dovezi temeinice de îndreptare, nu a fost disciplinat, este cunoscut cu antecedente penale iar timpul executat din pedeapsă nu este suficient pentru reeducarea acestuia.
Astfel, instanța a observat că pe durata detenției petentul a avut un comportament oscilant, fiind sancționat disciplinar de 3 ori și recompensat de 3 ori. Faptul că petentul a muncit sporadic și a absolvit cursul de operator introducere și prelucrare date, nu echivalează cu existența unor dovezi de îndreptare sau că acesta ar fi depus eforturi serioase în vederea reintegrării sociale.
Simpla trecere a timpului în penitenciar nu poate conduce în mod automat la liberare condiționată, instituție juridică care de altfel ar trebui să garanteze cel puțin teoretic că petentul condamnat odată pus în libertate nu își va mai continua comportamentul infracțional.
Mai mult, petentul este recidivist, ceea ce impune prudență la analiza oportunității liberării condiționate la acest moment, raportat și la gravitatea deosebită a infracțiunii pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că este nevoie de executarea în continuare a pedepsei în vederea atingerii scopului educativ și preventiv al pedepsei, urmând să respingă propunerea de liberare condiționată ca nefondată.
Instanța a fixat un termen de reiterare a cererii la data de 12.09.2014 (trei luni de la momentul analizei în cadrul comisiei), termen considerat necesar în vederea reanalizării situației petentului.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Onorariul pentru asistența juridică din oficiu se va plăti conform Protocolului încheiat între Ministerul Justiției și Uniunea Națională a Barourilor din România.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație petentul condamnat C. C. R., contestație înregistrata pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 08.09.2014.
Contestația nu a fost motivată în scris, motivele care au stat la baza cererii fiind dezvoltate oral în fața instanței, la termenul de judecată.
Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va admite contestația formulată de petentul C. C. R., pentru următoarele considerente:
Astfel, conform art. 100 al. 1 N.C.p. condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii sunt, printre altele:
a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;
b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;
c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;
d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Conform art. art. 59 C.p.1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.
Analizând comparativ instituția liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, conform disp. art. 59 C.p. 1969 și art. 100 NC.p., tribunalul constată că, sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite de condamnat pentru a beneficia de aceste dispoziții, dispozițiile legale din vechea lege sunt mai favorabile acestuia.
Astfel, legea nouă introduce condiții noi pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească în cazul în care dorește să beneficieze de beneficiile liberării condiționate cum ar fi: cel condamnat să se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și cel condamnat să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Prin al. 4 al art. 100 NC.p. s-a reformulat într-o manieră mai largă condiția cu privire la evaluarea din punct de vedere personal a condamnatului după executarea fracției obligatorii prev. de lege.
Analizând sesizarea și înscrisurile depuse instanța constată că numitul C. C. R. a fost condamnat prin sentința penală nr. 590/2007 a Tribunalului Argeș (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 631/2008) la o pedeapsă de 10 ani închisoare, pentru complicitate la infracțiunea prev. de Legea 143/200 și a început executarea pedepsei la data de 25.08.2007 și urmează să expire la data de 24.08.2014; transformată în zile pedeapsa este egală cu 3653 zile.
In cauză se constată că deținutul a executat de la 25.08.2007 până la 12.06.2014, 2484 zile de închisoare și a câștigat ca urmare a muncii prestate 45 de zile, în total 2529 zile câștigate și executate, astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii .
De asemenea, raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, instanța are în vedere faptul ca petentul pe durata detenției a avut un comportament oscilant, dar a participat la activitățile de educație și intervenție psihosocială organizate la nivelul secției de deținere și a absolvit cursul de operator introducere și prelucrare date, a desfășurat activități productive in interesul locului de deținere și în exterior pentru beneficiari in perioadele iunie – iulie 2013 și septembrie 2013- ianuarie 2014, s-a implicat într-o activitate de voluntariat in exteriorul locului de deținere in luna septembrie, a fost sancționat disciplinar de 3 ori și recompensat pentru implicarea sa in cadrul activităților educative de 3 ori, inclusiv cu ridicarea a 2 dintre masurile disciplinare aplicate anterior.
Este adevărat că cel condamnat a mai suferit condamnări, respectiv 1 an cu suspendarea executării pedepsei prin s.p. 223/2004 pronunțată de Tribunalul București și 1 an cu suspendarea executării pedepsei prin s.p. 603/2004 pronunțată de Tribunalul București, dar acestea au avut loc in urma cu 10 ani, ceea ce face ca importanța antecedentelor penale să se diminueze o dată cu trecerea timpului, relevanță în cauză având comportamentul actual al condamnatului, care a înțeles să se conformeze regulilor și rigorilor detenției dând dovezi de îndreptare, conform procesului verbal întocmit de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.
Pentru aceste motive, instanța urmează să desființeze sentința atacată și, rejudecând cauza, în temeiul art. art.587 C.p.p. să admită propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul C. C. R., să dispună liberarea condiționată și punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului C. C. R. de sub puterea MEPI nr. 631/2008 emis de Tribunalul Argeș în baza sentinței penale nr. 590/2007.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art.4251 al. 7 pct.2 lit. a C.p.p. raportat la art.587 alin.3 C.p.p., admite contestația declarată de petentul C. C. R. (fiul lui M. și D., născut la data de 16.12.1984, CNP_) împotriva sentinței penale nr. 2701 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .
Desființează sentința atacată și, rejudecând cauza:
În temeiul art. art.587 C.p.p. admite propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul C. C. R..
Dispune liberarea condiționată și punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului C. C. R. de sub puterea MEPI nr. 631/2008 emis de Tribunalul Argeș în baza sentinței penale nr. 590/2007.
În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat în prezenta contestație rămân în sarcina statului, inclusiv onorariul apărătorului desemnat din oficiu Schramm C., în cuantum de 100 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
R. A. F. C. M.
Red. și tehnored. jud.A.R. /2 ex./10.10.2014
Jud. Sectorului 4 / jud. M.C.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 292/2014.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








