Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 313/2014. Tribunalul ILFOV

Decizia nr. 313/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 25-09-2014 în dosarul nr. 18751/4/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL ILFOV - SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 313/C

Ședința publică din data de 25.09.2014

Tribunalul constituit din :

PREȘEDINTE: R. A.

GREFIER: F. C. M.

MINISTERUL PUBLIC – P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție a fost reprezentat de către procuror O. L..

Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție împotriva sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, privind pe intimatul D. O. F..

Potrivit art. 369 alin. 1 C. pr. pen., ședința de judecată a fost înregistrată cu mijloace tehnice audio.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul - condamnat D. O. F. personal, aflat în stare de detenție și asistat de apărători ales- avocat A. Ș., conform împuternicirii avocațiale nr._/2014( fila 34 d.i.).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

La interpelarea Tribunalului,apărătorul ales al intimatului-condamnat D. O. F., solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv trei rapoarte de recompensare eliberate de la data la care s-a judecat la instanța de fond cererea de iberare condiționată și până la momentul actual.

Reprezentantul Ministerului Public arată că având în vedere ca aceste înscrisuri sunt obținute după momentul pronunțării sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014, precum și faptul ca aceste înscrisuri vizează situația personală a condamnatului, apreciază proba ca fiind utilă, pertinentă și concludentă soluționării cauzei.

Tribunalul, în baza art. 100 C.p.p., încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de contestator, prin apărător ales.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Tribunalul acorda cuvântul in dezbaterea contestației.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul disp. art. 587 alin.3 C.p.p. rap. la art. 425 alin.2 lit. a C.p. solicită admiterea contestației formulate împotriva sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._, motivul contestației fiind legat de netemeinicia soluției pronunțată de către instanța de fond, constând in greșita admitere a liberării condiționate a condamnatului D. O. F..

Astfel cum a fost învederat și în scris P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție in motivele contestației atașate la dosar dar și susținute cu ocazia dezbaterilor ce au avut loc in cadrul Judecătoriei Sectorului 4 București, condamnatul, chiar dacă a îndeplinit fracția prevăzută de lege, in sensul codului penal din anul 1969, respectiv acesta a executat 977 de zile la data de 19.06.2014, are doar o vocație la liberare condiționată efectivă, neexistând date speciale chiar și reevaluând situația față de înscrisuri depuse la acest termen de judecată. care să impună la acest moment liberarea condiționată.

Solicita instanței să aibă in vedere la acest moment procesual gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat intimatul, respectiv trafic de influență la cel mai înalt nivel, respectiv Institutul Național de Magistratură.

Pentru aceste motive, solicită admiterea contestației formulate de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție.

Apărătorul ales al intimatului - condamnat D. O. F., având cuvântul, solicită respingerea contestației formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție privind pe intimatul D. O. F. și să se constate că sentința penală nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ este legală și temeinică, riguros și argumentat motivată pe toate aspectele care țin de natura instituției liberării condiționate.

De asemenea, solicita instanței să aibă in vedere că circumstanțele de timp, de loc, precum și nivelul la care s-a exercitat traficul de influență, cuantumul sumei ca obiect material sunt împrejurări de care s-a ținut cont o dată la stabilirea pedepsei aplicată de instanță.

Totodată, învederează instanței că pe parcursul acestui proces au existat judecători care au considerat că s-ar fi putut suspenda executarea pedepsei aplicate inculpatului iar la nivelul ICCJ, cu opinie separată, s-a apreciat ca și doi ani cu executarea pedepsei ar fi fost suficienți, toate aceste elemente le aduce in discuție apărarea ca sa contracareze argumentele relevate de Ministerul Public in prima parte a motivelor de contestație.

Cu privire la al doilea motiv de contestație al Ministerului Public, respectiv faptul că fracție executată este insuficientă, întrucât persoana condamnată ar executa pedeapsa in regim semideschis, apărarea menționează că regimul semideschis este stabilit de o Comisie din penitenciar, in baza legii de executare având in vedere aspectele privind pedeapsa pronunțată de instanță și comportamentul persoanei condamnate.

Referitor la comportamentul persoanei condamnate, arata apărarea că așa cum rezulta din toate înscrisurile depuse de penitenciar și cele depuse de apărare cu ocazia judecații pe fond, comportamentul condamnatului a fost unul ireproșabil iar faptul ca are perspectiva imediată a ocupării unui loc de muncă și faptul ca are in întreținere un copil minor care s-a născut pe timpul executării pedepsei, a cărui creștere și educare sunt puse in pericol întrucât soția nu realizează venituri, fapt confirmat de declarația autentică depusă la dosar, ceea ce face admisibilă cererea de liberare condiționată.

Mai arata că intimatul a îndeplinit fracția prevăzută de lege, a fost recompensat de 14 ori pana la data de 13.08.2014 și încă de 3 ori cum rezultă din înscrisurile atașate la acest termen de judecată și față de aceste aspecte, considera ca intimatul întrunește toate condițiile care tin de esența și de natura liberării condiționate.

Pentru aceste motive, solicită respingerea contestația formulată și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București.

Intimatului - condamnat D. O. F., având ultimul cuvânt, arată că a lucrat 2 ani și 2 luni in cadrul unei Secții cu deținuți infectați cu virusul ., in sensul că a servit masa acestora in condițiile in care nimeni nu a dorit să muncească in aceste condiții, cunoscând riscurile acestei boli. De asemenea, menționează că de 3 luni muncește voluntar tot in cadrul aceleiași secții, servește masa de 3 ori pe zi la 300 de deținuți, este înjurat in fiecare zi și amenințat că va fi infestat cu ., insa a rămas acolo să poată ajunge mai repede acasă.

Mai arata ca in data de 18.08.2014 a fost recompensat deoarece a ajutat o asistență medicală care a fost agresata de un deținut, aceasta considerând ca i-a salvat viața. Mai precizează că a muncit și a fost recompensat inclusiv permisie de plecare acasă.

Pentru toate acestea, consideră că a avut un comportament care să îl îndreptățească să fie liberat condiționat, menționând că are asigurat un loc de munca din data de 01.10.2014.

În concluzie, solicită respingerea contestației formulate de Ministerul Public și liberarea sa condiționată.

S-au declarat dezbaterile închise, după care:

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra contestației penale de față, constată următoarele:

Prin sentința penala nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ 2014, s-au dispus următoarele:

S-a admis propunerea de liberare condiționată privind pe condamnatul D. O. F..

S-a dispus liberarea condiționată a condamnatului de sub puterea MEPÎ nr.57/2012 emis de Tribunalul D. în baza sentinței penale nr.54/2011.

S-a atras atenția condamnatului asupra dispozițiilor legale privind revocarea liberării condiționate.

În temeiul art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

La data de 23.06.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 4 București, sub nr._, propunerea de liberare condiționată privind pe petentul D. O. F..

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut că la data de 19.06.2014 comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în ceea ce privește acordarea liberării condiționate, din cadrul Penitenciarului-Spital București-Jilava a analizat situația condamnatului și a considerat că acesta poate fi liberat condiționat.

Din procesul verbal nr.24/19.06.2014 rezultă că acesta se află în executarea pedepsei de 4 ani închisoare aplicată prin s.pen. nr.54/2011 a Tribunalului D., în baza căreia a fost emis mandatul de executare nr.57/2012. Executarea pedepsei a început la data de 08.05.2012 și va expira la 28.03.2016, deoarece se scade arestul preventiv de 40 zile; pedeapsa este egală cu 1461 zile iar pentru a putea deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 974 zile, din care, în cazul în care muncește 244 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate, și 730 zile efectiv executate. A executat de la 08.05.2012 până la 19.06.2014 un număr de 773 zile, a executat arest preventiv de 40 zile, i se consideră ca executate pe baza muncii prestate 164 zile, în total având 977 zile câștigate și executate.

În primul rând trebuie observat că instanța a facut aplicarea dispozițiilor legii penale mai favorabile, analizînd condițiile impuse de lege pentru acordarea beneficiului liberării condiționate conform legislației anterioare iar nu conform noilor reglementări penale și procesual penale intrate în vigoare la data de 01.02.2014.

Analizând condițiile impuse de cele două legi penale succesive pentru acordarea beneficiului liberării condiționate, instanța a constatat că legea penală mai favorabilă este cea a Codului Penal din anul 1969, această lege cuprinzând dispoziții mai permisive atât cu privire la cerințele imperative pentru acordarea liberării condiționate cât și cu privire la modul de supraveghere al petentului după ce acesta ar fi fost liberat condiționat. În plus, noua reglementare cuprinde cerințe suplimentare cum ar fi îndeplinirea integrală a obligațiilor civile, faptul că persoana condamnată are vocația de a fi liberată condiționat numai dacă execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis.

Astfel, instanța a constatat că sunt îndeplinite condițiile prev. de art.59, 60 din Codul penal din 1969 pentru acordarea liberării condiționate. Condamnatul a executat fracția obligatorie prevăzută de lege, a dat dovezi temeinice de îndreptare, a fost disciplinat și stăruitor în muncă.

Din actele aflate la dosar rezultă că petentul a avut un comportament foarte bun și a făcut eforturi în vederea reintegrării sociale. Petentul nu a fost sancționat disciplinar niciodată și a fost recompensat de 14 ori, inclusiv cu permisiunea de ieșire din penitenciar.

Petentul condamnat a participat la activitățile de educație și asistență psihosocială organizate la nivelul secției de deținere – dezbateri, concursuri tematice, cursul de operator introducere și prelucrare date, program de adaptare pentru viața instituționalizată.

Acesta desfășoară activități gospodărești în interesul locului de deținere. A acumulat un număr de 164 zile câștigate ca urmare a muncii prestate.

Execută pedeapsa în regim semideschis și nu este cunoscut cu antecedente penale.

În consecință, văzând și concluziile procesului-verbal întocmit de comisia constituită la nivelul locului de deținere, instanța a apreciat că perioada executată până la acest moment este suficientă pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei și în temeiul art.587 alin.1 Cod procedură penală cu aplic. art.5 alin.1 din noul Cod penal a admis propunerea și să dispună liberarea condiționată a condamnatului, care se poate reintegra în societate.

S-a atras atenția acestuia asupra dispozițiilor legale privind revocarea liberării condiționate.

În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, contestație înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 19.09.2014.

Motivele contestației au vizat netemeinicia hotărârii pronunțate ca urmare a greșitei admiteri a propunerii de liberare condiționată a condamnatului D. O. F..

Un prim argument al contestației îl reprezintă omisiunea instanței de judecată de a analiza argumentele procurorului susținute oral cu prilejul dezbaterilor cauzei.

Se menționează caracterul public, oral și contradictoriu al dezbaterilor unei cauze penale ce obligă instanța de judecată să analizeze toate argumentele prezentate și să se pronunțe efectiv și motivat asupra acestora.

Din analiza sentinței penale contestate se arată că rezultă faptul că instanța de fond a ignorat pur și simplu motivele prezentate de procuror pentru respingerea cererii de liberare condiționată, transformând participarea procurorului la dezbaterea cauzei într-o prezență formală, obligatorie potrivit legii, fără nicio conotație contradictorie și rezonabilă, principii de drept specifice unui proces echitabil.

În al doilea rând, se arată că potrivit legii, condamnatul are doar vocația la liberare condiționată, în cauza de față propunerea comisiei de liberare condiționată nefiind obligatorie pentru instanța de judecată care trebuie să țină cont și de fapta săvârșită de inculpat și gravitatea acesteia, reflectată în cuantumul mare al pedepsei pronunțate definitiv de instanța de judecată.

Astfel, s-a remarcat faptul că inculpatul a săvârșit o infracțiunea de corupție, respectiv traficul de influență, prevalându-se de o influență nereală asupra directorului I.N.M., pretinzând suma de 15.000 Euro pe care a primit-o de la denunțător pentru a-i asigura acestuia accesul la cursurile I.N.M .

Mai mult decât atât, se arată că inculpatul a precizat că este procuror la o unitate de parchet din București, iar traficul de influență s-a exercitat cu privire la un alt funcționar militar, respectiv, jandarm.

Nu în ultimul rând, inculpatul lucra la instanța de judecată din D., la biroul de presă, a fost prins în flagrant, iar suma de bani primită este importantă, trafica rea influenței im mediul academic judiciar, demonstrând și ele gravitatea faptei săvârșite de inculpat.

Toate aceste aspecte ale situației de fapt, au determinat instanța de judecată să aplice inculpatului, chiar și prin valorificarea art. 320 ind.1 din codul de procedură penală, o pedeapsă mare, de 4 ani închisoare cu executare în regim de detenție.

Semnificația acestui regim sancționator sever dispus de instanța de judecată, justificat de gravitatea faptei comise de inculpat, este aceea a necesității executării unei perioade de timp de detenție majoră, aptă a asigura astfel reeducarea condamnatului.

Prin cuantumul de pedeapsă aplicat de instanțele de judecată, s-a stabilit astfel ca durata de executare a pedepsei în regim de detenție să țină cont într-o mare măsură de gravitatea faptei penale săvârșite de inculpat și de regimul sancționator stabilit de instanța de judecată.

În aceste condiții, s-a apreciat că durata de executare a pedepsei în regim penitenciar nu este suficientă pentru admiterea cererii de liberare condiționată, față și de regimul de executare semideschis al acesteia.

În concluzie, pentru toate aceste argumente, în temeiul prevederilor art. 587 din codul de procedură penală se solicită Tribunalului Ilfov (art. 587 alin. 3-instanță de control judecătoresc în a cărei rază teritorială de află locul de detenție), admiterea contestației, desființarea sentinței penale contestate (Judecătoria Sectorului 4 București-art. 3 din O. U. G. nr. 116/2013), respingerea liberării condiționate a condamnatului D. O. F.,cu reiterarea unui termen de propunere, potrivit legii.

Examinând sentința contestată, față de motivele invocate și din oficiu, Tribunalul va respinge contestația formulată de P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, pentru următoarele considerente:

Tribunalul apreciază că judecătorul fondului a analizat în mod amănunțit situația condamnatului D. O. F. atât din punct de vedere legal cât și personal, pronunțând o soluție legală și temeinică.

Astfel, conform art. 100 al. 1 N.C.p. condițiile liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii sunt, printre altele:

a) cel condamnat a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi din durata pedepsei, dar nu mai mult de 20 de ani, în cazul închisorii mai mari de 10 ani;

b) cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis;

c) cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească;

d) instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.

Conform art. art. 59 C.p.1969, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau cel puțin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei.

Analizând comparativ instituția liberării condiționate în cazul pedepsei închisorii, conform disp. art. 59 C.p. 1969 și art. 100 NC.p., tribunalul constată că, sub aspectul condițiilor ce trebuie îndeplinite de condamnat pentru a beneficia de aceste dispoziții, dispozițiile legale din vechea lege sunt mai favorabile acestuia.

Astfel, legea nouă introduce condiții noi pe care condamnatul trebuie să le îndeplinească în cazul în care dorește să beneficieze de beneficiile liberării condiționate cum ar fi: cel condamnat să se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis și cel condamnat să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească. Prin al. 4 al art. 100 NC.p. s-a reformulat într-o manieră mai largă condiția cu privire la evaluarea din punct de vedere personal a condamnatului după executarea fracției obligatorii prev. de lege.

Analizând sesizarea și înscrisurile depuse instanța constată că numitul D. O. F. a fost condamnat prin sentința penală nr.54/2011 pronunțată de Tribunalul D. (mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 57/2012) la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 C.p și a început executarea pedepsei la data de 08.05.2012 și urmează să expire la data de 28.03.2016; transformată în zile pedeapsa este egală cu 1461 zile.

In cauză se constată că deținutul a executat de la 08.05.2012 până la 19.06.2014, 773 zile de închisoare, la care se adaugă 40 de zile considerate executate ca urmare a arestului preventiv și 164 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, în total 977 zile câștigate și executate, astfel că este îndeplinită cerința referitoare la durata executată din pedeapsa închisorii.

De asemenea, raportat la circumstanțele personale ale condamnatului, instanța are în vedere faptul că petentul pe durata detenției a avut un comportament foarte bun, a participat activitățile educative și asistență psihosocială organizate la nivelul secției de deținere, a desfășurat activități gospodărești in interesul locului de deținere, a fost recompensat de 14 ori, 2 recompense fiind cu permisiunea de ieșire din penitenciar cu durata de 24 de ore și nu a fost sancționat disciplinar pe perioada detenție.

În ceea ce privește gravitatea faptei pentru care a fost condamnat petentul, aceasta s-a reflectat în cuantumul pedepsei aplicate și automat în fracția pe care a avut-o de executat petentul, în acest moment prevalând modalitatea în care acesta a înțeles să se raporteze la condițiile de detenție. Acesta este și motivul pentru care cele susținute oral de către procurorul de ședință, cu privire la gravitatea faptei pentru care a fost condamant intimatul, nu pot fi analizate ca motive de admitere sau respingere a cererii de liberare condiționată.

Este important de reținut și faptul că petentul nu este cunoscut cu antecedente penale.

Instanța apreciază, față de cele arătate anterior, că există premisele că timpul executat a fost suficient pentru reeducarea condamnatului și că acesta, prin participarea activă la programele desfășurate în vederea pregătirii graduale pentru liberare, și-a format și consolidat o atitudine corectă față de valorile sociale, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială, scopul preventiv și educativ al pedepsei fiind atins, iar funcțiile de exemplaritate și eliminare temporară ale pedepsei fiind îndeplinite, astfel încât în viitor să se încadreze într-o viață normală, părăsind câmpul infracțional.

Pentru aceste motive, tribunalul, în baza art.4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 587 alin.3 C.p.p. va respinge ca nefondată contestația formulată P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

Va menține dispozițiile sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și va dispune punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului D. O. F. de sub puterea MEPI nr. 57/2012 emis de Tribunalul D. în baza sentinței penale nr. 54/2011.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În baza art.4251 al. 7 pct. 1 lit. b C.p.p. raportat la art. 587 alin.3 C.p.p. respinge ca nefondată contestația formulată P. de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, împotriva sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ .

Menține dispozițiile sentinței penale nr. 2704 din data de 13.08.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București în dosarul penal nr._ și dispune punerea de îndată în libertate (dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză) a condamnatului D. O. F. (fiul lui C. și C., ns. la 08.01.1977, CNP_) de sub puterea MEPI nr. 57/2012 emis de Tribunalul D. în baza sentinței penale nr. 54/2011.

În baza art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25.09.2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

R. A. F. C. M.

Red. și tehnored. jud.A.R. /2 ex./10.10.2014

Jud. Sectorului 4 / jud. M.C.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 313/2014. Tribunalul ILFOV