Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 265/2014. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 265/2014 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 621/93/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 265
Ședința publică de la data de 02.04.2014
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – R. M. R.
GREFIER – A. M.
Pe rol soluționarea sesizării din oficiu a Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava, privind pe condamnatul I. C., în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.72 / 2013 al Tribunalului București – Secția I Penală.
Cauza a fost reținută spre soluționare la data de 20.03.2014, când Tribunalul, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26.03.2014, apoi pentru 02.04.2014, când, după deliberare, a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL,
Analizând actele dosarului de față, constată:
1. Pe fondul cauzei, instanța constată că prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 19.02.2014 sub nr._, Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în baza HG nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului Jilava a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 42 din data de 20.01.2012, pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 604/19.02.2013 a ÎCCJ – Secția Penală, în privința condamnatului I. C..
Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile, a apreciat că față de condamnatul I. C. sunt incidente dispozițiile prev. de art. 6 NCp, în sensul reducerii pedepsei de 8 ani aplicată inculpatului în baza art. 48 alin. 1 NCp, rap. la art. 13 alin. 1 și art. 3 alin. 1 și 2 din Legea 143/2000 modificată, la 7 ani și 6 luni închisoare, conform fișei de evaluare întocmită de Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului București Jilava (fila 3 d.i.). De asemenea, Comisia a apreciat că în privința cuantumului pedepsei rezultante nu operează dispozițiile art. 4 și 6 NCp.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 6 NCp și art. 23 din Legea nr. 255/2013 modificată prin OUG nr. 116/2013.
La dosarul cauzei s-au depus copii ale M.E.P.I cu nr. 72 / 20.02.2013 al Tribunalului București – Secția I Penală, sentința penală nr. 42 din data de 20.01.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția I Penală, definitivă prin decizia penală nr. 604/19.02.2013 a ÎCCJ – Secția Penală, fișa de cazier judiciar, precum și fișa de evaluare întocmită de comisie, in original.
2. La data de 17.03.2014, prin registratura Tribunalului Ilfov, condamnatul I. C. a depus la dosar concluzii scrise (filele 33-37 d.i.), precum și o cerere prin care solicită sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 6 alin 1 din NCp, cu referire la art. 13 din Legea 187/2012 și art. 5 din NCp, în raport de dispozițiile art. 16 alin 1 din Constituiția României și de dispozițiile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv a dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ, raportat la art. 15 alin 2 și art. 16 alin 1 din Constituția României și la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (filele 38-45 d.i.).
1. Pe fondul cauzei, instanța urmează a respinge ca neîntemeiată sesizarea formulată în cauză, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit art. 6 alin. (1) NCP, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Față de dispozițiile mai sus invocate, instanța constată că în ceea ce privește pedeapsa de 8 ani de închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 26 VCP rap. la art.13 alin.1 din legea 143/2000 și art. 20 VCP rap. la art.3 alin.1 și 2 din legea 143/2000 aceasta se situează peste limita maximă de 7 ani si 6 luni de închisoare prev. de art.48 alin.1 NCP rap. la art.32 alin.1 NCP rap. la art.13 alin.1 și art.3 din legea 143/2000 (în reglementarea de după 01.02.2014), sens în care s-ar impune reducerea acesteia, conform art. 6 NCP .
Dar, având în vedere disp. art. 38 NCP rap. la art. 39 NCP, conform cărora, când s-au stabilit pedepse cu închisoarea se aplică pedeapsa cea mai grea, la care se adaugă un spor de 1/3 din totalul celorlalte pedepse stabilite, numitul I. C. ar urma să execute o pedeapsă de 8 ani închisoare, la care s-ar adăuga 1/3 din pedeapsa de 7 ani și 6 luni de închisoare, pedeapsa rezultantă fiind mai mare decât cea de 8 ani de închisoare pe care o execută condamnatul în prezent.
Având în vedere cele mai sus menționate, instanța urmează a nu reduce pedeapsa aplicată pentru infracțiunea prev. de art. 26 VCP rap. la art.13 alin.1 din legea 143/2000 și art. 20 VCP rap. la art.3 alin.1 și 2 din legea 143/2000, deoarece constată că doar reducerea acesteia, fără a urma algoritmul prev. de art. 39 NCP (deoarece i s-ar crea acestuia o situația mai grea), face ca această reducere a pedepsei închisorii să fie fără efecte juridice în ceea ce-l privește pe condamnat la acest moment, dat fiind că pedeapsa ce se cere a fi redusă a intrat în contopire cu o altă pedeapsă.
Măsura se impune și datorită faptului că rațiunea disp. art. 6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în situația aceluia care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, în sensul ca cel condamnat să nu execute, în prezent, o pedeapsă rezultantă (rămasă definitivă sub imperiul legii vechi) mai mare decât limita maximă prevăzută de legea nouă (legea nouă însemnând inclusiv disp. art. 38 NCP rap. la art. 39 NCP) pentru respectivele infracțiuni .
Pentru considerentele expuse, instanța urmează ca, pe fondul cauzei, să respingă ca neîntemeiată contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” .
2. Condamnatul I. C. a depus la dosar concluzii scrise (filele 33-37 d.i.), precum și o cerere prin care solicită sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate a disp. art. 6 alin 1 din NCp, cu referire la art. 13 din Legea 187/2012 și art. 5 din NCp, în raport de dispozițiile art. 16 alin 1 din Constituiția României și de dispozițiile art. 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, respectiv a dispozițiilor art. 4 și 5 din Legea 187/2012 cu referire la art. 12 din același act normativ, raportat la art. 15 alin 2 și art. 16 alin 1 din Constituția României și la art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (filele 38-45 d.i.).
În acest din urmă sens, în deliberare, în raport de prevederile art.29 alin.5 din legea 47/1992,Tribunalul trebuie să verifice dacă excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă. Astfel, din această perspectivă, față de disp. art. 29 alin.5 din legea 47/1992 raportat la disp. art. 29 alin.1,2 și 3 din legea 47/1992, prezenta instanță constată că excepția de neconstituționalitate invocată este admisibilă pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează.
În primul rând, excepția vizează o prevedere dintr-o lege în vigoare, și care are legătură cu soluționarea prezentei cauze, deoarece în baza disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014), se impune ( sau nu) reducerea pedepselor definitiv aplicate condamnatului în speță.
În al doilea rând, excepția a fost ridicată la cererea uneia dintre părți (în concret, la cererea condamnatului petent I. C.), în timpul derulării cercetării judecătorești (chiar dacă aceasta se desfășoară fără participarea procurorului și a condamnatului, conform art. 23 din legea 255/2013) în fața instanței de fond.
În al treilea rând, din verificările prezentei instanțe nu a rezultat că prevederile disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014) au fost până în prezent constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale.
Față de toate aceste argumente și conform art.29 alin.5 din legea 47/1992, Tribunalul va constata admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către condamnatul petent I. C., iar conform art.29 alin.4 din legea 47/1992 va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată în cauză.
Cu privire la temeinicia excepției de neconstituționalitate invocată, prezenta instanță constată că, față de art.29 alin.1 din legea 47/1992, Curtea Constituțională este singura instanță din România îndrituită (și, totodată, obligată) să decidă asupra temeiniciei sau netemeiniciei oricărei excepții de neconstituționalitate invocate în fața instanțelor judecătorești din România. Cu toate acestea, având în vedere prevederile art.29 alin.4 din legea 47/1992 (care, printre altele, impun instanței -în fața căreia s-a ridicat excepția- obligația de a formula o ,,opinie” asupra respectivei excepții), prezenta instanță are opinia că excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul în speță de către condamnatul petent I. C. este netemeinică.
Și aceasta în primul rând pentru că, prin raportare la art. 16 din Constituție, egalitatea în fața legii se păstrează pentru toți condamnații judecați în mod definitiv până la data de 01.02.2014, toți cei care sunt condamanți la pedepse mai mari decât maximul special prevăzut de legislația penală intrată în vigoare la data de 01.02.2014 urmând să beneficieze de reducerea pedepselor până la noul maxim special, fără nicio discriminare.
În al doilea rând, prin raportare la art. 15 alin.2 din Constituție, prezenta instanță are opinia că excepția de neconstituționalitate invocată în dosarul în speță de către condamnatul petent I. C. este netemeinică și pentru motivele ce vor fi arătate în cele ce urmează. Astfel, conform art. 15 alin.2 din Constituție, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile. Or tocmai o astfel de excepție este instituită de către disp. art. 6 alin 1 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014). E adevărat că excepția nu se aplică ,,de plano” (automat) tuturor petenților definitiv condamnați înainte de 01.02.2014, ci doar unora dintre aceștia (cei care îndeplinesc condiția de a fi condamanți la pedepse mai mari decât maximul special prevăzut de legislația penală intrată în vigoare la data de 01.02.2014…), dar această condiție nu intră sub incidența art. 15 alin.2 din Constituție, ci, eventual, sub incidența art. 16 din Constituție – iar sub acest din urmă aspect prezenta instanță și-a exprimat opinia mai sus.
În orice caz, față de argumentele mai sus prezentate și conform art.29 alin.5 din legea 47/1992, prezenta instanță reiterează că va constata admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către condamnatul I. C., iar conform art.29 alin.4 din legea 47/1992 va dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată în cauză.
În baza art. 275 alin. (3) din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
1. În baza art.23 din Legea 255/2013 raportat la art. 595 din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014), cu referire la art. 6 din noul Cod penal (în vigoare de la 01.02.2014), respinge ca neîntemeiată contestația la executare ca urmare a sesizării formulate de „Comisia de evaluare a incidenței legii penale mai favorabile” de la Penitenciarul București Jilava privind pe condamnatul I. C. - fiul lui C. și E., născut la data de 01.07.1969 în București, CNP_, cu domiciliul în București, ., ., sector 6, București, în prezent aflat în executarea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr.72 / 2013 al Tribunalului București – Secția I -a penală.
2. Conform art.29 alin.5 din legea 47/1992, constată admisibilă excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către condamnatul I. C.. Conform art.29 alin.4 din legea 47/1992, dispune sesizarea Curții Constituționale în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză de către condamnatul I. C..
În baza art. 275 alin. (3) din noul Cod de procedură penală (în vigoare de la 01.02.2014) cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare relativ la soluția dată pe fondul cauzei.
Fără cale de atac relativ la soluția dispusă cu privire la excepția de neconstituționalitate invocată în prezenta cauză .
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.04.2014.
PREȘEDINTE GREFIER,
R. M. R. A. M.
-Red. și tehnored.- Jud. R.M.R.- 14.04.2014 - 3 ex.
Tribunalul Ilfov.
.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 751/2014.... | Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... → |
|---|
