Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 722/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 722/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 9498/3/2013
Dosar nr._ (Număr în format vechi 4675/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.722
Ședința publică din data de 26.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE – L. H.
JUDECĂTOR - A. I. C.
JUDECĂTOR - M. C.
GREFIER - F. V.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă V. A. împotriva sentinței civile nr.5696 din data de 31.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. O. P. S.A., având ca obiect „acțiune în răspundere patrimonială”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 17.01.2014 cauza a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților, iar termenul de judecată de astăzi s-a acordat în vederea discutării excepției de perimare. După acordarea termenului de judecată s-a depus la dosar o cerere formulată de către recurenta-pârâtă V. A. prin care solicită redeschiderea judecății și soluționarea cauzei în lipsă.
Curtea, prealabil, constată că cererea recurentei-pârâte V. A. a fost formulată la data de 16.01.2015 (conform ștampilei poștale aplicată pe plicul de corespondență – fila 37 verso), iar cauza a fost suspendată la data de 17.01.2014 motiv pentru care termenul de perimare de un an de zile nu s-a împlinit.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă reține cauza în pronunțare cu privire la cererea de recurs.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalulului București sub numărul_, după declinare, reclamanta . a solicitat obligarea pârâtei V. A. la restituirea sumei de 2.046,82 lei actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
Prin sentința civilă nr.5696 din data de 31.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost admisă cererea privind pe reclamanta ., în contradictoriu cu pârâta V. A., și a fost obligată pârâta să achite reclamantei suma de 2.046,82 lei drepturi salariale necuvenite, sumă ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin sentința civilă nr.868/09.07.2008 Tribunalul Maramureș a obligat reclamanta să plătească contravaloarea suplimentarilor salariale pentru sărbătorile de P. și C..
Reclamanta a arătat că în executarea sentinței, prin B. M. M. I. în dosarul de executare 20/2009 a fost achitată pârâtei suma de 2.046,82 lei.
În executarea aceleiași sentințe reclamanta susține că a achitat pârâtei suma de 3091 lei la data de 03.09.2008.
Prin urmare, pârâta – salariat al reclamantei – se află în situația în care a încasat de la reclamanta-angajator o sumă nedatorată, fiind astfel obligat să o restituie (art.256 Codul muncii).
Referitor la excepția prescripției dreptului la acțiune, instanța a respins-o ca neîntemeiată, termenul de 3 ani curgând de la data de 26.02.2009, data eliberării sumelor de către executorul judecătoresc către parata-fila 26, astfel încât la data de 20.01.2012, data formulării cererii de chemare în judecata termenul nu fusese depășit.
Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei instanța reține că reclamanta a achitat paratei suma de 3091 lei așa cum reiese din înscrisurile de la filele 4 și 5 dosar Tribunalul Maramureș coroborate cu recunoașterea indirectă a paratei pe calea întâmpinării formulate, aceasta necontestând încasarea acestei sume, iar din procesul verbal de la fila 26 reiese că pârâta și-a realizat integral creanța în baza titlului executoriu și în dosarul de executare 20/2009 B. M. M. I., suma încasată fiind reprezentată de creanța de 1.837,55 lei la care s-au adăugat și cheltuielile de executare.
Cum pârâta nu a făcut dovada restituirii sumei încasate, a fost obligată la plata acesteia.
În consecință, față de cele ce preced, văzând dispozițiile art.256 CM, a admis cererea și a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 2.046,82 lei drepturi salariale necuvenite, suma ce va fi actualizată cu indicele de inflație la data plății, în speță neputându-se contesta faptul că moneda națională a fost și este în continuă devalorizare. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație și care trebuie să fie astfel aduși la actuala lor putere de cumpărare.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termen legal și motivat pârâta V. A..
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., recurenta a susținut că acțiunea nu a fost analizată corespunzător de instanța fondului iar soluția de admitere este una greșită întrucât reclamanta, cu toate că ulterior modificării acțiunii și-a întemeiat pretențiile exclusiv pe prevederile art.256 alin.1 C.muncii, a solicitat în continuare restituirea sumelor executate silit. Or, restituirea unor sume executate silit nu poate urmă decât calea specială consacrată în procedura întoarcerii executării. Această procedură specială nu poate fi aplicată, nefiind întrunite cerințele art.4041 sau 4042 C.Proc. Civ..
Analiza prezentei cauze trebuie să pornească de la parcurgerea istoricului litigiilor dintre părți, solicitând să se observe faptul că sentința civilă nr.868/9.07.2008 pronunțată de Tribunalul Maramureș a rămas definitivă și irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel Cluj.
Prin respectiva hotărâre s-a dispus obligarea pârâtei . plata către reclamanții - foști angajați a suplimentărilor salariale corespunzătoare sărbătorilor de Paști și C., fără a fi individualizată în mod concret suma care urmează a fi achitată.
Pârâta din prezența cauză, împreună cu ceilalți foști angajați, a formulat o cerere de plată voluntară adresată reclamantei, ocazie cu care au fost calculate și individualizate în mod concret sumele pe care acesta a considerat că este îndreptățit să ie primească.
Reclamanta a procedat la efectuarea unei plăti parțiale, în cuantum de 4.999 lei, refuzând să achite suma. Totală datorată, respectiv 6.636,55 lei (calculată prin actualizarea cu inflația).
Având în vedere această atitudine a reclamantei, fată de caracterul interpretabil al dispozitivului hotărârii care constituie titlul executoriu, pârâtul împreună cu ceilalți foști angajați s-a îndreptat cu o nouă cerere adresată Tribunalului Maramureș, având ca obiect lămurirea întinderii dispozitivului și înlăturarea omisiunii. Scopul acestui demers a fost tocmai acela de a lămuri cuantumul drepturilor cuvenite, în această procedură fiind depus în scris și punctul de vedere exprimat de reclamantă în mesajele email purtate cu ocazia plătii voluntare parțiale.
La data de 17.10.2008, prin încheierea dată în dosarul nr._, Tribunalul Maramureș a admis cererea vizând lămurirea întinderii dispozitivului și înlăturarea omisiunii vădite, stabilind în mod cert și neechivoc sumele pe care reclamanta trebuie să le plătească foștilor angajați, implicit și pârâtului din prezența cauză.
Împotriva încheierii reclamanta nu a formulat recurs, hotărârea rămânând definitivă și devenind astfel parte integrantă din Sentința civilă nr.868/9.07.2008, aspect menționat și pe cuprinsul acestei hotărâri, pe fila care conține dispozitivul.
În acest moment, de bună credință, având în vedere executarea parțială voluntară a hotărârii de către reclamantă s-a formulat cerere de executare silită, fiind format dosarul de executare silită nr.20/2009 al Executorului Judecătoresc M. M.. Cu această ocazie, am informat Executorul judecătoresc, chiar prin cererea de executare, despre primirea unei plăti parțiale iar executarea urma să poarte doar asupra restului neachitat.
Reclamanta nu a formulat contestație la executarea silită, neavând nicio obiecțiune cu privire la măsurile de poprire și distribuire a sumelor executate silit, achiesând la pretențiile noastre, achiesare care poate fi făcută și în faza de executare silită, aceasta fiind în realitate ultimă fază a procesului civil.
După cum a arătat și în fața primei instanțe, acțiunea este un hibrid între o cerere de dreptul muncii și o cerere privind întoarcerea executării care ar fi atras competenta materială a Judecătoriei.
În prezenta cauză titlul executoriu sau executarea silită nu au fost niciodată desființate.
Creanța stabilită prin hotărârea judecătorească lămurită și completată a fost certă, lichidă și exigibilă, sumele datorate fiind stabilite în mod clar prin încheierea de lămurire a dispozitivului, rămasă definitivă prin nerecurare.
Recurenta nu a cerut în fața primei instanțe administrarea vreunei probe în susținerea acțiunii, iar Tribunalul a greșit transformându-se în instanță de executare pentru a analiza modul în care s-a realizat executarea silită.
Hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă lămurită și completată ulterior, intrată în puterea lucrului judecat constituie teniei legal pentru executare.
Autoritatea de lucru judecat se referă și la cuantumul drepturilor stabilit de instanță iar dacă reclamanta ar fi considerat că acest cuantum este nejustificat avea dreptul de a-și formula apărări pe fond, de a exercita căi de atac, de a exercita recursul împotriva încheierii de lămurire sau de a exercita contestația la executare.
Susține inaplicabilitatea prevederilor art.256 Codul muncii în contextul în care restituirea unor sume executate silit este supusă unei proceduri speciale cuprinsă în instituția întoarcerii executării, conform principiului specialia generalibus derogant.
Prevederile art.257, precum și cele ale plătii nedatorate presupun că premisă esențială o plată voluntară, fapt care nu poate fi reținut în prezenta cauză unde sumele au fost obținute silit prin poprirea conturilor societății.
Nu este reală susținerea referitoare la reaua credință a pârâtei atâta timp cât acesta a efectuat toate demersurile legale privind lămurirea și completarea hotărârii și abia apoi a trecut la executarea silită.
În ceea ce privește modalitatea în care executorul judecătoresc a înțeles să efectueze executarea silită, este o chestiune ce poate fi soluționată doar de instanța de executare, competenta materială revenind judecătoriei. Cu toate acestea este de remarcat faptul că stabilirea sumelor de executat s-a realizat de către pârât prin chiar cererea de executare silită, ocazie cu care s-a adus la cunoștința executorului judecătoresc faptul că a existat o plată parțială și în ce cuantum.
Noțiunea de eroare scuzabilă nu poate fi regăsită în normele legale și nu poate sta la baza schimbării unei hotărâri judecătorești, cu atât mai mult cu cât reclamanta nu a cerut niciodată repunerea în termenele de îndeplinire a procedurilor care trebuiau urmate.
Instituția îmbogățirii fără justă cauză nu-și poate găsi locul în prezenta cauză: hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, lămurită și completată constituie just titlu și justă cauză a obținerii sumelor pe calea executării silite.
În concluzie, susține că nu se aflăm în prezența unei duble plăți ci în situația unei plăti integrale a sumelor datorate.
În condițiile în care titlul executoriu nu a fost desființat, intrând în puterea lucrului judecat, cererea privind restituirea sumelor executate silit este inadmisibilă în condițiile în care nu se poate discuta despre o plată voluntară făcută din eroare.
Nu sunt aplicabile prevederile art.256 alin.1 Codul muncii, nefiind încasată vreo sumă nedatorată. Toate plățile, fie făcute voluntar, fie executate silit au fost primite în temeiul unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat.
Mai mult, este de remarcat faptul că, prin executarea silită, pârâta din prezența cauză a primit doar suma de 1.837,55 lei, la această sumă adăugându-se cheltuielile de executare silită, respectiv onorariul executorului judecătoresc, onorariul avocațial și taxele de timbru.
Tribunalul nu putea să se pronunțe asupra restituirii unor cheltuieli de executare pentru că nu este competent material să analizeze chestiuni ce țin de executarea silită, împrejurare în care acțiunea nu este întemeiată nici sub acest aspect, fiind admisă în mod greșit.
Cheltuielile de executare nu pot face obiectul prevederilor art.256 Codul muncii sub nici o formă.
Jurisprudența relevantă:
Curtea de Apel Cluj s-a pronunțat constant fie în sensul menținerii hotărârilor Tribunalului Maramureș de respingere a acțiunilor O. P. SA împotriva altor pârâți - reclamanți în dosarul de fond și creditori în același dosar de executare fie în sensul admiterii recursului, modificării hotărârilor și respingerii acțiunilor {Dec. nr.4532/R/31.10.2012 atașată, deciziile pronunțate în dos._ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ ,_ atașate în extras). În dosarul de fond în care s-a pronunțat Sentința civilă nr.868/9.07.2008 care a constituit titlu executoriu au formulat acțiune 159 reclamanți. Deși toți au formulat cerere de executare silită în dosarul nr.20/2009 al Executorului Judecătoresc M. M., doar jumătate dintre aceștia au fost chemați în judecată pentru restituirea sumelor executate silit. O parte din aceste dosare, în care nu s-a invocat excepția necompetentei teritoriale au fost soluționate irevocabil prin decizii ale Curții de Apel Cluj la care am făcut trimitere mai sus.
De asemenea, și în alte cauze similare, alte instanțe au decis în acest sens –Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia civilă nr.4826/R din 26 iunie 2009 atașată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prin cererea ce face obiectul cauzei de față, astfel cum a fost precizată, intimata-reclamantă . a solicitat în temeiul art. 256 Codul muncii obligarea recurentei-pârâte la restituirea sumei de 2.046,82 lei.
Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 256 alin. 1 Codul muncii, „Salariatul care a încasat de la angajator o sumă nedatorată este obligat să o restituie”. Fără a nega faptul că este vorba de o prevedere specială din Codul muncii, Curtea apreciază că regimul comun al plății nedatorate este aplicabil și în cadrul conflictelor de muncă, timp cât legiuitorul nu a înțeles decât să enunțe incidența instituției plății nedatorate și în dreptul muncii, fără a detalia condițiile ce trebuie îndeplinite pentru a se putea vorbi de o plată nedatorată.
În consecință, și pentru plata nedatorată invocată în dreptul muncii trebuie verificată îndeplinirea condițiilor impuse de dreptul comun.
Astfel, prestația trebuie să fie efectuată cu titlu de plată, plata nu trebuie să existe din punct de vedere juridic în raporturile dintre părți, presupunând executarea de o persoană a unei obligații la care nu era ținută și pe care a făcut-o fără intenția de a plăti datoria cuiva.
Noțiunea de plată are în vedere în mod evident executarea unei prestații în mod voluntar, iar nu pe calea executării silite, astfel cum încearcă să argumenteze recurenta. Prin urmare, cu privire la sumele pentru care intimata a solicitat restituirea și care provin din executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. 20/2009 al B. M. M. I., nu se poate reține că acestea au fost achitate de recurentă cu titlu de plată, ci în cadrul unei executări silite. De altfel, pentru aceste sume legiuitorul a avut în vedere dispozițiile procesuale specifice din cadrul contestației la executare (art. 399 și urm. Cod proc. civ.), respectiv întoarcerii executării silite (art. 4041 și urm. Cod proc. civ.).
Nu se poate susține nici că plata a fost făcută din eroare, cât timp sumele în cauză au fost achitate în urma unei executări silite, așadar, în mod corect instanța de fond a apreciat că nu sunt întrunite condițiile cumulative ale plății nedatorate.
D. prin procedura specială a contestației la executare, potrivit art.399 Cod procedură civilă, debitoarea putea invoca faptul că executase debitul principal, dar nu a înțeles să procedeze astfel
Curtea reține și lipsa incidenței instituției jurisprudențiale a îmbogățirii fără justă cauză având în vedere considerentele de mai sus, pierderea din neglijență a căii speciale de acțiune (contestația la executare) nedeschizând calea utilizării instituției îmbogățirii fără justă cauză.
D. consecință, în baza art.312 al 1 C.pr.civ., Curtea va admite recursul si va modifica sentința în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă V. A., împotriva sentinței civile nr.5696 din data de 31.05.2013, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. O. P. S.A.
Modifică sentința în sensul că:
Respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 26.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
L. H. A. I. C. M. C.
GREFIER
F. V.
Red:L.H.31.03.2015
Dact: A.C.
06.03.2015
Jud. fond: I. Ș. B.
| ← Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2126/2015.... | Nulitate act. Decizia nr. 65/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
