Anulare act. Decizia nr. 293/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 293/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 47572/3/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6396/2014)
DECIZIE Nr. 293/2015
Ședința publică de la 26 Ianuarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Judecător D. G. E.
Grefier R. N. C.
Pe rol, judecarea recursului formulat de recurentul T. C.I. N. împotriva sentinței civile nr.4332 din data de 09.04.2015 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata R. S., cauza având ca obiect – anulare act.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspund recurentul T. C.I. N., prin avocat, intimata R. S., prin avocat P. A. M. ce depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/12.01.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs recurentului.
Recurentul T. C.I. N., prin avocat, având cuvântul solicită admiterea recursului cu modificarea în tot a sentinței recurate în sensul de a respinge acțiunea formulată de reclamantă.
Arată că în mod eronat instanța de fond a reținut că nu a dovedit vinovăția intimatei, apreciind că din tot probatoriul administrat în fața instanței de fond rezultă acest aspect.
Conform contractului de finanțare nr. 3947 aflat la fila 95 din dosarul de fond, acesta are anexă și un deviz afirmativ care prevedea suma totală corectă pe care intimata a afirmat că nu a avut cunoștință. Această afirmație este contrazisă de către un deviz estimativ care a fost întocmit de către intimată, aflat la fila 82 din dosarul de fond, și care prevede acele posturi.
Mai arată faptul că există o altă adresă la dosarul cauzei semnată de contabilul șef din care rezultă că instituția a luat toate măsurile privind întărirea disciplinei financiare.
Mai arată că instanța de fond a reținut faptul că în decizia contestată nu este precizată nici o atribuție pe care intimata ar fi încălcat-o, precizând că a enumerat obligațiile încălcate din contractul individual de muncă și din regulament, respectiv neexecutarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului.
Mai arată că cea mai gravă eroare a instanței de fond este aceea că a interpretat superficial probele aflate la dosar.
Solicită pentru cele învederate pe larg în cererea de recurs admiterea acestuia și modificarea în tot a sentinței civile recurate în sensul respingerii acțiunii în totalitate, fără cheltuieli de judecată.
Intimata R. S., prin avocat, având cuvântul solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Solicită a se reține: conform notei explicative aflate la dosar, intimata a arătat că acordul de parteneriat cu Ministerul Culturii a fost negociat în mod direct de către directorul instituției.
Arată că la data de 12.10.2012, acest acord nu exista în instituție, solicitând a se constata că, deși acordul are nr. 3947/06.08.2012, în partea dreaptă este trecut nr. 173/05.10.2012, nu poartă ștampila registraturii și nici numărul de ordine din Registrul de intrare-ieșire, încălcând Regulamentul de organizare și funcționare.
În mod corect arată că instanța de fond a reținut că decizia contestată nu conține mențiunile obligatorii prevăzute de art.252 din Codul muncii, solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată.
În temeiul art.150 Cod procedură civilă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Prin contestația înregistrată, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a, sub nr._, reclamanta R. S. a solicitat anularea deciziei nr.84/08.11.2012 și obligarea pârâtului T. C.I.N. la plata de daune morale în cuantum de 100.000 de lei.
Prin sentința civilă nr.4332 din data de 09.04.2014, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta R. S., în contradictoriu cu pârâtul T. C.I N.; s-a anulat decizia de sancționare nr.84/08.11.2012 emisă de pârât; a fost respinsă cererea de obligare a pârâtului la plata daunelor morale, ca neîntemeiată; a fost obligată pârâta la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că reclamanta a fost angajata pârâtului în funcția de economist contabil șef, pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.03.2003 potrivit contractului individual de muncă nr.24/20.02.2003, actului adițional la acesta încheiat la data de 01.03.2003 și fișei postului, ulterior fiind angajată prin cumul de funcții pe o perioadă de 6 luni și la Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
S-a reținut că, potrivit deciziei nr.84/08.11.2012 contestată, reclamanta a fost sancționată disciplinar pentru "omisiunea de a trece suma de 18.000 de lei necesară cazării trupei la Munchen, deși cunoștea detaliile financiare ale contractului, deoarece celelalte sume concordau cu sumele prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, aspecte ce au pus în primejdie bună desfășurare a turneului și a creat premisele prejudicierii imaginii Teatrului peste hotare" în temeiul prevederilor din fișa postului, ale Cap.VIII pct.2 lit.a,b,c din contractul individual de muncă, ale art.39 alin.2 lit.a,b,c și d din Codul Muncii, precum și ale prevederilor art.23 alin.2 lit.b din Regulamentul de Ordine Interioară.
Comisia de cercetare disciplinară prealabilă a fost numită prin decizia nr.79/23.10.2012.
Convocarea reclamantei la cercetarea disciplinară prealabilă a avut loc potrivit înscrisurilor aflate la filele 68,69 și 70 semnat de petenta de luare la cunoștință.
Cercetarea disciplinară a petentei a avut loc la data de 06.11.2012, ora 12:30 la sediul pârâtului.
Pârâtul a solicitat salariatei să formuleze o motivare și o notă explicativa cu privire la fapta imputată, astfel cum rezultă din înscrisurile aflate la filele 72 și 73, nota fiind data de reclamanta la data de 12.10.2012 și înregistrată sub nr.1227 la data de 06.11.2012.
Potrivit note explicative date, reclamanta a arătat că acordul de parteneriat cu Ministerul Culturii a fost negociat de d-na Tepus M., că la data de 12.10.2012 nu exista în instituție aprobarea cererii de finanțare și nici contractul de parteneriat cu Ministerul, că nu se cunoșteau termenii parteneriatului decât de către d-na Tepus, ca documentația obținerii acordului Direcției de Cultură, inclusiv devizul estimat și lista personalului care efectua turneul sunt semnate de d-na Tepus și că nu poate susține că a văzut vreun document ori că și-a însușit conținutul prin semnarea lor.
În procesul verbal de finalizare a cercetării disciplinare aflat la fila 74, s-a arătat că reclamanta nu și-a recunoscut greșeala, a încercat să o incrimineze pe d-na Tepus și nu a recunoscut că a luat parte la discuții cu reprezentantul german încă din luna iulie.
În același proces verbal, Comisia a conchis că neincluderea sumei de 18.000 de lei reprezentând cazarea pe teritoriul Germaniei ar fi dus teatrul în situația ca trupa, constatând că nu are bani de cazare s-ar fi întors în țară, ca spectacolul ar fi fost suspendat și că imaginea instituției ar fi avut de suferit în cadrul Diasporei Romanești din Munchen, iar dacă participanții nu ar fi realizat lipsa banilor decât la momentul la care ar fi ajuns la destinație și nu ar fi avut cum să se cazeze, ar fi dus la o nemulțumire a trupei care s-ar fi reflectat asupra prestației artistice dacă spectacolul s-ar fi ținut și ar fi revenit înapoi în țară după două zile de mers continuu.
Comisia a mai reținut că nu exista o bună comunicare și relaționare intre reclamanta și d-na Tepus din cauza incapacității reclamantei de a-și asuma răspunderea pentru faptele ce o incriminează prin negarea propriilor declarații, ca d-na Tepus a descoperit mai tot timpul erori în redactarea bugetului de venituri și cheltuieli și nu numai, ca d-na Tepus a constatat că s-a plătit ultima transa la contractul de lucrări la cabinele de la S. M. fără a se efectua recepția lucrării, precum și neplata unui contract de consultanță pe motiv că nu a existat referat de necesitate (deși acesta există și era valabil) și că, alte două salariate au stabilit ca parte din vina îi aparține d-lui U. L. și că, deși reclamanta se considera nevinovată, faptele relevă exact contrariul.
Comisia de cercetare disciplinară a analizat și lipsa petentei de la locul de muncă pe data de 10.12.2012 și faptul că aceasta a formulat la data de 12.12.2012 o cerere de acordare a concediului fără plată, însă nu a fost aprobată pe motiv că a fost tardiv formulată în raport de data pentru care se solicită.
Prin decizia nr.84/08.11.2012 s-a dispus sancționarea reclamantei cu 10% din salariu pe o perioadă de o lună, decizie despre care aceasta a arătat în scris că a luat cunoștință.
Instanța a reținut că fapta care a constituit abatere disciplinară nu a fost dovedită și nici susținută prin înscrisuri în cadrul cercetării disciplinare prealabile.
Decizia de sancționare descrie modul în care s-a realizat convocarea în vederea cercetării disciplinare și menționează că s-a efectuat cercetarea disciplinară prealabilă, însă nu menționează expres că a fost posibilă ascultarea acesteia cu privire la constatările cuprinse în referatul de sesizare a conducerii pârâtei aflat la fila 65 și nici nu a arătat care au fost probele pe baza cărora au fost formulate apărările salariatei, concluzionând nesinceritatea persoanei cercetate și o conduită care încalcă fișa postului doar în baza analizării notei explicative întocmita în patru puncte, data de către reclamanta anterior cercetării disciplinare.
Decizia de sancționare disciplinară a fost contestată de reclamanta care i-a adus critici de nelegalitate și netemeinicie, pe care instanța le-a apreciat întemeiate, pentru următoarele considerente:
Analizând atribuțiile din fișa postului reclamantei aflată la fila 57 de procesul verbal de cercetare disciplinară (fila 74), Regulamentul de ordine interioară (fila 107), devizul estimativ de cheltuieli (fila 99) și contractul de finanțare (fila 95), instanța a reținut că nu este precizată în decizia contestată nicio atribuție pe care reclamanta ar fi încălcat-o în raport de aceste înscrisuri, (deși atribuțiile acesteia sunt pe larg menționate la Cap.III din fișa postului privind descrierea activităților corespunzătoare postului - fila 58), după cum nu există nicio mențiune în fișa postului care să specifice în ce măsură conduita persoanei cercetate, în speță prin nesinceritatea constatată, aceasta a încălcat atribuțiile prevăzute în fișa postului.
Având în vedere că, din procesul verbal al comisiei de cercetare disciplinară nu rezultă care sunt atribuțiile încălcate prin “conduita nesinceră a reclamantei” constatată ca atare de pârât doar din analizarea celor patru puncte ale notei explicative în raport de fișa postului, instanța nu a putut să rețină nici încălcarea de către salariata a prevederilor Cap.VIII pct.2 lit.a, b și c din Contractul individual de muncă (fila 43) prin "omisiunea de a trece suma de 18.000 de lei cu titlu de cheltuieli de cazare", respectiv: nu rezultă în ce măsură reclamanta nu a executat sarcinile de serviciu stabilite în fișa postului și cele atribuite prin programele operative de activitate și nici care au fost acestea, nu se poate reține că reclamanta nu a respectat programul de lucru, regulile de disciplină și de comportament stabilite și stipulate ca atare în Regulamentul de ordine interioară și programele operative de activitate, aceste dispoziții neavând legătură cu fapta antamată, după cum nu se poate reține nici încălcarea obligației reclamantei de a avea disponibilitate și eficientă în a răspunde efortului colectiv depus în vederea desfășurării în condiții optime a activității instituției, prevedere care nu este explicită și care de asemenea, nu face obiectul cercetării disciplinare.
În ceea ce privește devizul estimativ (fila 99), despre care pârâtul a susținut că a fost semnat de către reclamanta care astfel a luat cunoștință despre programul și condițiile de finanțare pentru Proiectul “Zilele Culturale Romanești la Munchen – 2012”, instanța a constatat că acesta nu prezintă semnătura reclamantei, iar cheltuielile estimate cu cazarea nu au fost în cuantum de 18.000 de lei, ci de 23.140 lei, motive pentru care a înlăturat aceste susțineri ca neîntemeiate.
Instanța nu a putut să rețină nici încălcarea prevederilor art.23 alin.2 lit.b din Regulamentul interior referitoare la neexecutarea de către salariata "în termen și în condiții de maximă eficiență obligațiile de serviciu ce îi revin potrivit fisei postului, Regulamentului de organizare și funcționare ale teatrului, ale prezentului regulament și dispozițiilor date de conducerea Teatrului și de către șefii ierarhici" raportate la omisiunea de "a trece" suma de 18.000 de lei necesari cazării trupei în Germania (care totuși a fost cazata fără probleme), dar și la conduita nesinceră, la negarea săvârșirii vreunei abateri, ori la vreun aspect concret care a condus la punerea în pericol a bunei desfășurări a turneului, nerezultând nici din probatoriu obligațiile încălcate.
Instanța a reținut că nu rezultă nicio abatere concretă săvârșită de reclamanta care să fie reținută în decizia contestată ori în actele care au stat la baza emiterii acesteia, că faptele au fost menționate generic, parte din acestea neavând legătură cu obiectul cercetării disciplinare (vezi procesul verbal de cercetare care a stat la baza emiterii deciziei - fila 74), ci mai ales cu “lipsa de comunicare” dintre reclamanta și d-na Tepus M. care descoperea "mai tot timpul erori în redactarea bugetului de venituri și cheltuieli”, datorată incapacității reclamantei de "a-și asuma răspunderea pentru faptele ce o incriminează".
S-a reținut că pârâtul a avut la baza sancționării reclamantei veritabile scenarii potrivit cărora, urmare conduitei acesteia s-ar fi produs situații de genul: trupa ar fi ajuns în Ungaria și ar fi constatat că nu are bani pentru cazarea în Germania și ar fi făcut drum întors ori, participanții nu ar fi realizat lipsa banilor decât la momentul la care ar fi ajuns la destinație și nu ar fi avut cum să se cazeze ceea ce ar fi dus la o nemulțumire a trupei care s-ar fi reflectat asupra prestației artistice (dacă spectacolul s-ar fi ținut), ori ar fi revenit înapoi în țară după două zile de mers continuu, scenarii aflate în strânsă legătură cu constatarea de către Comisie a faptelor potrivit cărora reclamanta a avut deficiențe majore de comunicare și relaționare cu alți salariați și cu omisiunea de a trece suma de 18.000 de lei necesari cazării trupei în Germania (omisiune înlăturată până la plecarea trupei, având în vedere că s-au găsit banii și trupa a fost cazata în turneul din Germania fără probleme).
Răspunderea disciplinară a angajatului este reglementată de dispozițiile art.247 – 252 din Codul Muncii, iar sancțiunea disciplinară aplicabilă cu reducerea salariului de bază cu 10% pe o lună, de dispozițiile art.248 alin.1 lit.c din Codul muncii, din aceste dispoziții rezultând condițiile de legalitate și temeinicie pe care trebuie să le îndeplinească decizia de sancționare disciplinară emisă de angajator și procedura în urma parcurgerii căreia se emite decizia de sancționare.
În raport de aceste prevederi, tribunalul a analizat cu prioritate legalitatea, prin prisma criticilor formulate de reclamanta și a apărărilor pârâtului și a verificat modul în care au fost respectate dispozițiile imperative privind procedura răspunderii disciplinare din cuprinsul deciziei prin care s-a aplicat sancțiunea (pe baza înscrisurilor menționate) și, în subsidiar a fost analizată temeinicia aplicării sancțiunii disciplinare.
Potrivit art.247 din Codul Muncii, angajatorul dispune de prerogativă disciplinară, având dreptul de a aplica potrivit legii, sancțiuni disciplinare salariaților săi ori de câte ori constată că aceștia au săvârșit o abatere disciplinară.
Abaterea disciplinară este o faptă în legătură cu munca și care constă într-o acțiune sau inacțiune săvârșită cu vinovăție de către salariat, prin care acesta a încălcat normele legale, regulamentul intern, contractul individual de muncă sau contractul colectiv de muncă aplicabil, ordinele și dispozițiile legale ale conducătorilor ierarhici.
În temeiul art. 252 din Codul Muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Potrivit art. 252 alin.2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Verificând decizia contestată având în vedere dispozițiile legale menționate, instanța reține că aceasta nu conține mențiunile obligatorii prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 Codul muncii, faptele imputate nefiind menționate concret în raport de prevederile fisei postului, ale Regulamentului intern sau ale contractului individual de muncă, nerezultând astfel care este abaterea de care s-ar fi putut face vinovată reclamanta.
Potrivit dispozițiilor art.241 din Codul Muncii, angajatorul are atribut exclusiv întocmirea Regulamentului intern la nivel de unitate cu consultarea sindicatului sau al reprezentanților salariaților și cu luarea la cunoștința a salariaților despre conținutul acestuia.
Potrivit dispozițiilor art.242 lit.f din același act normativ, Regulamentul intern trebuie să cuprindă obligatoriu, abaterile și sancțiunile aplicabile.
Este evident că angajatorul nu poate stabili alte sancțiuni decât cele prevăzute la art.248 alin.1 și 2 din Codul Muncii și poate doza sancțiunea în funcție de gravitatea faptei și comportamentul general la locul de muncă al salariatului, însă doar angajatorul are latitudinea precizării sancțiunii aplicabile.
Analizând extrasul din Regulamentul de Ordine Interioară depus de intimata, instanța a reținut că, potrivit art.23 alin.2 lit.b referitoare la neexecutarea de către salariata "în termen și în condiții de maximă eficiență a obligațiilor de serviciu ce îi revin potrivit fisei postului, Regulamentului de organizare și funcționare ale teatrului, ale prezentului regulament și dispozițiilor date de conducerea Teatrului și de către șefii ierarhici" raportate la omisiunea de "a trece" suma de 18.000 de lei necesari cazării trupei în Germania, dar și la conduita nesinceră, la negarea săvârșirii vreunei abateri, la vreun aspect concret care a condus la punerea în pericol a bunei desfășurări a turneului) reclamanta nu se face vinovată de încălcarea acestor dispoziții.
Instanța a constatat că așa - zisa abatere nu a creat niciun prejudiciu paratului deoarece nu se reflectă în costuri suplimentare ori în disfuncționalități cauzate prin neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu de către reclamantă.
Câtă vreme reclamanta nu a încălcat regulile de disciplină muncii, instanță nu poate reține nici o gravitate a faptei care să conducă la sancționarea acesteia.
Instanța a constatat că procedura de cercetare disciplinară nu s-a desfășurat în conformitate cu prevederile art. 247-252 din Codul Muncii și art.31 din Regulamentul intern al paratului (fila 115), comisia concluzionând și luând hotărârea de a o sancționa pe salariata doar în baza analizei notei explicative data de aceasta, fără a analiza temeinic susținerile și probele de care a înțeles să se folosească, fiindu-i astfel încălcat dreptul la apărare.
S-a reținut că pârâtul nu a reținut nicio circumstanța în stabilirea sancțiunii disciplinare dispuse urmare ascultării reclamantei și apărărilor formulate de către aceasta în favoarea sa, susținute de eventuale documente justificative, cu atât mai mult cu cât reclamanta a susținut, fără a fi contestată, că sumele necesare cazării au fost “trecute” la timp și turneul s-a desfășurat fără probleme.
Instanța a constatat că salariata nu a săvârșit nicio faptă cu vinovăție dat fiind faptul că aceasta a cunoscut dispozițiile Regulamentului de Ordine Interioară al pârâtului, ale fișei postului și contractului sau de muncă și implicit, obligațiile stabilite în sarcina sa comunicate în conformitate cu dispozițiile legale cum rezultă din înscrisurile semnate de reclamanta de luare la cunoștință.
Din analiza actelor premergătoare sancționării nu rezultă concret motivele care au determinat-o, iar din cuprinsul deciziei contestate rezultă că aceasta nu cuprinde descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 alin. 2 lit. a și c din Codul Muncii, astfel cum au fost analizate de instanță.
Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că decizia de sancționare cu diminuarea salariului de bază cu 10% pe timp de o lună nu a stabilit în mod temeinic faptul că omisiunea de a trece suma de 18.000 de lei pentru cazarea trupei în Germania a cauzat un prejudiciu pârâtului și că vinovăția sa ar fi îmbrăcat cel puțin forma intenției indirecte, constând în dezinteresul reclamantei față de regulile de disciplină a muncii ori de îndeplinirea îndatoririlor specifice procesului de muncă, situații car nu au rezultat din probatoriul de la dosar.
În consecință, instanța a admis cererea de chemare în judecată și a anulat decizia de sancționare nr. 84/08.11.2012 emisă de pârât.
În ceea ce privește capătul de cerere privind obligarea pârâtului la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 de lei, acesta a fost respins de către instanță cu motivarea că reclamanta nu a făcut dovada întrunirii cumulative a condițiilor cerute de lege pentru angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtului.
Astfel, pe lângă fapta ilicită săvârșită cu vinovăție de către pârât, era necesară dovedirea existenței unui prejudiciu de natură morală, cauzat reclamantei tocmai prin fapta ilicită a pârâtului care a emis decizia de sancționare fără reținerea a 10% din salariu pe timp de o lună. Față de împrejurarea că nu s-a făcut o astfel de dovadă, deși aceasta incumbă reclamantei conform art. 249 Cod procedură civilă (art. 1169 C.civ.,) instanța a respins acest capăt de cerere ca neîntemeiat.
Instanța a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată parțiale în favoarea reclamantei.
- RECURSUL FORMULAT DE T. C.I. N.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs în termen legal și motivat, pârâtul T. C.I. N., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de recurs formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 coroborat cu art.3041 din Codul de procedură civilă, recurentul solicită admiterea recursului formulat, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată.
Se arată că în fapt, T. N. este o instituție de cultură aflată în subordinea Primăriei Municipiului București, scopul acesteia fiind promovarea culturii atât pe teritoriul României, cât și peste hotare.
Pentru îndeplinirea misiunii de cultură, T. a încheiat și încheie diverse parteneriate și acorduri de parteneriat.
În acest sens, T. N. a fost invitat să participe, prin Asociația pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor Românești din Munchen, la ZILELE CULTURII ROMÂNEȘTI LA MUNCHEN - 2012, cu spectacolul Umor, amor, fior de dor în ... București, un spectacol în regia doamnei D. L..
Perioada turneului a fost 12-18 octombrie 2012, iar spectacolul a avut loc în data de 14 octombrie 2012.
În perioadă anterioară, dar și la momentul efectuării turneului, reclamanta a deținut calitatea de salariat al Teatrului N., având funcția de "contabil șef", așa cum rezultă din Contractul individual de muncă nr. 24/20.02.2003 și actele adiționale.
Cheltuielile efectuării turneului au fost repartizate astfel: partenerul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național urma să acopere costurile de cazare și transport, Asociația pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor Românești din Munchen - onorariile (drepturi de autor și drepturi conexe) și costurile aferente promovării spectacolului, iar T. N. - diurna internă, cât și cea externă a persoanelor care efectuau deplasarea, precum și a recuzitei cosumabile și a taxelor de drum.
În acest sens, a fost încheiat și Contractul de finantare nr. 3947/06.08.2012 cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, contract ce a avut ca anexa Devizul estimativ care prevedea suma totală de 23.140 lei reprezentând "cheltuieli ocazionate de cazare”.
Anterior încheierii acestui contract, reclamanta, în calitatea sa de "contabil sef” al instituției a participat la discuții cu reprezentantul partenerului german, fiindu-i cunoscuți termenii contractuali cu privire la deplasarea în Germania și cunoscând faptul că o parte din bani, inclusiv suma de 18.000 lei ce reprezenta contravaloarea cazării pe teritoriul Germaniei, vor fi suportați de către Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, urmând ca banii să fie avansați de Teatru și recuperate ulterior prin decontul depus la Ministerul Culturii.
Cu toate acestea, la momentul întocmirii și avansării spre aprobare a Decontului de deplasare la Direcția Cultura din cadrul Primăriei Municipiului București, în calitatea sa de executant al dispozițiilor directorului instituției de cultură, respectiv de Șef contabil, reclamanta a omis a trece suma de 18.000 lei, reprezentând cazarea trupei de teatru la Munchen, pe teritoriul Germaniei, menționând doar costurile legate de cazarea pe teritoriul Ungariei.
Este evident faptul că reclamanta cunoștea detaliile financiare ale contractului, de vreme ce toate celelalte sume solicitate concordau cu sumele prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.
Mai mult, prin cumul de funcții, reclamanta era la acel moment și angajată a partenerului Ministerul Culturii și Patrimoniului, participând în mod direct la toate discuțiile purtate cu această instituție atât anterior semnării contractului de finanțare, cât și ulterior.
Apreciindu-se faptul că, prin această conduită, reclamanta și-a încălcat obligațiile din fișa postului și a pus în pericol buna desfășurare a turneului, creând premisele prejudicierii imaginii instituției de cultură peste hotarele țării, a fost constituită prin Decizia nr. 79/23.10.2012 comisia de cercetare administrativă, care urma să se întrunească la data de 26.10.2012, reclamanta fiind invitată să participe, așa cum rezultă din adresa nr. 1169/24.10.2012.
Deoarece la aceeași dată, respectiv la data de 24.10.2012, reclamanta a solicitat să i se acorde o zi de concediu de odihnă pentru ziua de 26.10.2012, când urmau să se desfășoare lucrările comisiei de disciplină, cercetarea administrativă s-a amânat inițial pentru dată de 31.10.2012 și ulterior pentru dată de 06.11.2012.
Comisia de disciplină, constituită conform Deciziei nr. 82/31.10.2012, a solicitat o Notă explicativa reclamantei, nota înregistrată sub nr. 1227/06.11.2012 și a încheiat Procesul verbal nr. 1235/06.11.2012 prin care s-a stabilit faptul că reclamanta nu a verificat documentele justificative anexate la factura, în vederea efectuării plății, propunând direcției ca aceasta să fie sancționata cu diminuarea salariului cu 10% pentru o lună. având în vedere faptul că aceasta a săvârșit o abatere gravă prin omiterea sumei de 18.000 în devizul de deplasare.
Astfel, conducerea Teatrului N., analizând toate aspectele de fapt și de drept referitoare la abaterea săvârșită, dar și conduita reclamantei anterior săvârșirii abaterii, circumstanțele personale ale acesteia, atitudinea ulterioară săvârșirii abaterii și ținând cont de propunerea Comisiei de cercetare disciplinară finalizata în baza procesului verbal nr. 1235/06.11.2012, a stabilit prin Decizia nr. 84/08.11.2012 faptul că într-adevăr fapta reclamantei constituie o încălcare a art. 2 lit. a, b și c din Cap. VIII al Contractului individual de muncă, a art. 39 alin. 2 lit. a, b, c și d din Codul muncii, precum și ale art. 23 alin. 2 lit. b din Regulamentul de Ordine Interioară.
Ulterior, la data de 12.11.2012, reclamanta a prezentat cererea de demisie, înregistrată sub nr. 1955/12.11.2012, solicitând aprobarea acesteia și încetarea raporturilor de muncă începând cu data de 12.11.2012, invocând existența unor tensiuni între această și conducerea Teatrului și motive care nu au legătură cu Decizia de sancționare nr. 84/08.11.2012.
Se subliniază faptul că, fiind aprobată cererea de demisie a reclamantei începând cu data de 12.11.2012, T. N. nu a mai aplicat sancțiunea de diminuare a salariului cu 10%, fiindu-i acordate reclamantei integral drepturile salariale aferente celor 7 zile lucrate în luna noiembrie.
Se apreciază că nu există niciun motiv de netemeinicie sau nelegalitate al hotărârii a cărei anulare se solicita, reclamanta neindicând în cererea de chemare în judecată vreun motiv concret de anulare.
Consideră că sentința recurată este netemeinică și nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor Codului muncii, având în vedere următoarele aspecte:
În mod eronat, instanța de fond a reținut faptul că "fapta care a constituit abatere disciplinară nu a fost dovedită și nici susținută prin înscrisuri în cadrul cercetării disciplinare", având în vedere faptul că la dosarul cauzei se afla înscrisuri care dovedesc fără dubiu abaterea disciplinară săvârșită de reclamantă, înscrisuri care au fost avute în vedere și în cadrul cercetării disciplinare.
Astfel, prin Nota explicativa înregistrată sub nr. 1227/06.11.2012, aflată la fila 73 a dosarului cauzei, contestatoarea și-a exprimat, și în scris, punctul de vedere referitor la fapta pentru care se efectua cercetarea disciplinară, având deci cunoștință despre obiectul cercetării disciplinare.
Referitor la susținerea contestatoarei a faptului că nu avea cunoștință de detaliile financiare ale contractului de finanțare și că, la data de 12.10.2012, nu existau în instituție aprobarea cererii de finanțare și nici contractul de parteneriat cu MCPN, se învederează următoarele:
Contractul de finanțare nr. 3947, aflat la fila 95 a dosarului de fond, contract care a avut ca anexă cererea de finanțare nerambursabilă în care era cuprins și devizul estimativ care prevedea suma totală de 23.140 lei reprezentând "cheltuieli ocazionate de cazare”, a fost încheiat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național la data de 06.08.2012;
Acest contract a fost comunicat ulterior Teatrului, după ce a fost semnat și de către Ministrul Culturii și Patrimoniului Național, și înregistrat la data de 05.10.2012, așadar afirmându-se cu rea-credința faptul că acesta nu ar fi existat în instituție la data de 12.10.2012;
Contestatoarea a semnat și înaintat spre aprobare înscrisul intitulat DEVIZ ESTIMATIV privind invitația Asociației pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor Românești din Munchen, la Zilele Culturii Românești, [ ... 1. perioada 12-18 octombrie 2012" (aflat la fila 82 a dosarului cauzei), întocmit de compartimentul contabil-. V.. Acest deviz prevedea doar costurile cazării trupei de teatru pe teritoriul Ungariei, respectiv suma de 5.139 lei, fiind omise costurile legate de cazarea la Munchen, pe teritoriul Germaniei, respectiv suma de 18.000 lei, neputând afirma că nu avea cunoștință de detaliile contractului, atâta vreme cât turneul se desfășura chiar la Munchen;
De asemenea, din semnarea acestui deviz, rezultă și faptul că reclamanta cunoștea cum sunt repartizate cheltuielile necesare efectuării turneului: partenerul Ministerul Culturii și Patrimoniului Național urma să acopere costurile de cazare și transport, Asociația pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor Românești din Munchen - onorariile (drepturi de autor și drepturi conexe) și costurile aferente promovării spectacolului, iar T. N. - diurna internă, cât și cea externă a persoanelor care efectuau deplasarea, precum și a recuzitei consumabile și a taxelor de drum.
Nu există niciun dubiu că reclamanta cunoștea detaliile financiare ale contractului de finanțare, fapt care rezultă și din întocmirea și semnarea Adresei nr. 1663/24.09.2012, înregistrată la Direcția de Cultură, Învățământ și Turism din cadrul Primăriei București, prin care se precizează faptul că instituția a luat toate măsurile privind întărirea disciplinei financiare în legătură cu "turneul Teatrului C.I. N. în Germania, la invitația Asociației pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor Românești, care se va efectua în perioada 12-18 octombrie 2012".
Mai mult, la data semnării contractului, contestatoarea deținea atât funcția de "contabil șef" al Teatrului N., dar și pe aceea de "consilier economic" în cadrul aceluiași Minister al Culturii și Patrimoniului Național, conform Deciziei nr. 45/29.05.2012, aflată la fila 63 la dosarul cauzei, prin care s-a aprobat angajarea cu cumul de funcții începând cu data de 01.06.2012;
Așadar, contractul de finanțare a fost semnat din partea Teatrului de către dna E. M. în calitate de "șef birou financiar contabilitate", tocmai ca urmare a solicitării contestatoarei, pentru evitarea unei situații de conflict de interese, șeful biroului financiar fiind însă subordonat contabilului-sef;
De asemenea, menționează că în mod eronat instanța de fond a reținut faptul că "nu este precizată în decizia contestată nicio atribuție pe care reclamanta ar fi încălcat-o în raport de aceste înscrisuri ... " .
Decizia respectă toate cerințele de formă și fond prevăzute în mod imperativ de art. 252 din Codul muncii, fiind emisă de către instituție după parcurgerea procedurii de cercetare disciplinară, declanșată ca urmare a întocmirii Referatului nr. 1131/12.10.2012.
Astfel, decizia contestată prevede faptul că fapta săvârșită de reclamanta constituie o încălcare ale Cap VIII punctul 2 lit. a, b și c din Contractul individual de muncă, încălcări ale art. 39 alin. 2 lit. a, b, c și d din Codul muncii, precum și ale art. 23 alin. 2 lit. b din Regulamentul de Ordine Interioară.
Referitor la dispozițiile Cap VIII punctul 2 lit. a, b și c din Contractul individual de muncă, se apreciază că este evident că fapta săvârșită de reclamanta, respectiv întocmirea unui deviz estimativ greșit și omisiunea de a trece suma de 18.000 lei cu titlul de cheltuieli de cazare pe teritoriul Germaniei" reprezintă o neexecutare a sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului și o evidentă lipsă de disponibilitate și de eficienta în vederea desfășurării în condiții optime a activității instituției.
De asemenea, este evident faptul că fapta reclamantei reprezintă o încălcare a dispozițiilor art. 23 alin. 2 lit. b din Regulamentul de Ordine Interioară, care prevăd faptul că salariatul are obligația de a "executa în termen și în condiții de eficiență maximă obligațiile de serviciu ce le revin potrivit fisei postului, regulamentului de organizare și funcționare ale Teatrului, prezentului Regulament și dispozițiilor date de conducerea Teatrului și de către șefii ierarhici".
Mai consideră că instanța de fond a constatat în mod eronat faptul că "devizul estimativ (fila 99), despre care pârâtul a susținut că fost semnat de către reclamanta care astfel a luat cunoștință despre programul și condițiile de finanțare pentru Proiectul "Zilele Culturale Românești la Munchen - 2012"… nu prezintă semnătura reclamantei, iar cheltuielile estimate cu cazarea nu au fost în cuantum de 18.000 lei, ci de 23.140 lei, motive pentru care va înlătura aceste susțineri ca neîntemeiate".
Instanța de fond a apreciat ca fiind nedovedită fapta săvârșită de către reclamantă, plecând de la premisă falsă că aceasta nu a semnat devizul estimativ întocmit pentru acest turneu.
Astfel, instanța de fond a făcut o gravă confuzie între devizul estimativ aflat la fila 82 a dosarului, respectiv devizul estimativ semnat de contestatoare și înaintat spre aprobarea conducerii, înscrisul intitulat DEVIZ ESTIMATIV privind invitația Asociației pentru Promovarea Culturii și Tradițiilor Românești din Munchen, la Zilele Culturii Românești, [ ... }, perioada 12-18 octombrie 2012", și devizul aflat la fila 99 a dosarul cauzei, deviz estimativ corect întocmit de Primăria Municipiului București.
Devizul aflat la fila 82 este cel semnat și înaintat spre aprobare către conducerea Teatrului, iar acest deviz prevedea doar costurile cazării trupei de teatru pe teritoriul Ungariei, respectiv suma de 5.139 lei, fiind omise costurile legate de cazare la Munchen, pe teritoriul Germaniei, respectiv suma de 18.000 lei.
Plecând de la această stabilire eronată a situației de fapt, instanța de fond a apreciat greșit că T. N. nu a dovedit faptul că reclamanta se face vinovată de săvârșirea unei abateri disciplinare, aspect care dovedește fără putință de tăgadă netemeinicia sentinței recurate.
Se mai arată că în mod greșit instanța de fond a apreciat faptul că nu a fost dovedită conduita nesinceră a reclamantei și săvârșirea faptei care a condus la punerea în pericol a bunei desfășurări a turneului, reținând eronat că acesta s-a desfășurat în bune condiții deoarece "omisiunea a fost înlăturată până la plecarea trupei, având în vedere că s-au găsit banii și trupa a fost cazata în turneul din Germania fără probleme", dar și faptul că " ... reclamanta a susținut, fără a fi contestată, ca sumele necesare cazării au fost "trecute" la timp și turneul s-a desfășurat fără probleme".
Instanța de fond dovedește, încă o dată, o analiză superficială a înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, a susținerilor recurentului, cu consecința stabilirii unei situații de fapt eronate, prin ignorarea Dispoziției de plată nr. 226/12.10.2012 aflată la fila 100 a dosarului cauzei, care demonstrează faptul nu ca reclamanta "a trecut" sumele corecte în deviz, ci faptul că managerul teatrului, printr-un avans de cheltuieli cazare", a fost persoana care a reușit să asigure suma necesară prin retragerea acesteia din Trezorerie, pe baza unei dispoziții de plată, cu o zi înaintea plecării trupei în turneu.
Instanța de fond a concluzionat greșit faptul că decizia de sancționare a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 247-252 din Codul muncii, "comisia concluzionând și luând hotărârea de a o sancționa pe salariata doar în baza analizei notei explicative dată de aceasta, fără a analiza temeinic susținerile și probele de care a înțeles să se folosească, fiindu-i astfel încălcat dreptul de apărare".
De asemenea, instanța a reținut faptul că "din analiza actelor premergătoare sancționării nu rezultă concret motivele care au determinat-o, iar din cuprinsul deciziei contestate rezultă că aceasta nu cuprinde descrierea faptei, motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 alin. 2 lit. a și c din Codul muncii, astfel cum au fost analizate de instanță".
Această motivare a instanței de fond nu este susținută de probatoriul administrat în cauză, respectiv de înscrisurilor care demonstrează fără tăgadă faptul că reclamantei i-a fost respectat dreptul de apărare, ca aceasta a fost ascultată în fața comisiei de disciplină și că această comisie a ținut cont de apărările exprimate de aceasta prin Nota justificativă.
Reclamanta s-a apărat afirmând faptul că nu a avut cunoștință de detaliile financiare ale parteneriatului cu Ministerul Culturii și că toate documentele au fost semnate de managerul instituției.
Se apreciază faptul că în mod corect au fost înlăturate aceste apărări ale contestatoarei, față de conținutul tuturor înscrisurilor din care rezultă fără putință de tăgadă conduita nesinceră a acesteia, fără a reitera cele susținute la punctul 1 al prezentului recurs.
De asemenea, tocmai pentru a-i fi respectat dreptul la apărare al salariatei, instituția a procedat, în două rânduri, la amânarea cercetării disciplinare, la solicitarea acesteia.
În speță, inițial, prin Decizia nr. 79/23.10.2012, s-a constituit comisia de cercetare disciplinară, în temeiul art. 251 alin. 1 și 2 din Codul muncii, care a stabilit faptul că cercetarea se va desfășura în dată de 26.10.2012, orele 12,00, fiind convocată și contestatoare pentru a-și expune punctul de vedere, prin adresa nr. 1169/24.10.2012, care cuprinde mențiunile olografe ale contestatoarei.
Imediat ce i-a fost comunicată adresa de convocare, contestatoarea, prin cererea înregistrată sub nr. 1170/24.10.2012, în aceeași zi deci cu primirea convocării, a solicitat aprobarea pentru data de 26.10.2012 efectuarea unei zile de concediu de odihnă pe anul 2012, deoarece este programată pentru o intervenție chirurgicală, nemaiprezentându-se la Teatru până pe data de 31.10.2012.
Ca urmare a acestui fapt, la data de 30.10.2012, s-a întocmit de către Biroul Resurse Umane Nota nr. 1188/30.10.2012, prin care s-a propus constituirea comisiei pentru dată de 31.12.2012.
La data de 31.12.2012, contestatoarea, prezenta fiind la ședința reunită a consiliilor artistic și administrativ, a învederat faptul că deține un certificat medical pentru perioada 25.10.-31.10.2012, cu toate că la data de 25.10.2012 contestatoarea s-a aflat în sediul Teatrului.
Ulterior, acest certificat medical acordat pentru perioada 25.10._12 a și fost depus la Resurse Umane.
Prin "Motivarea" întocmită de contestatoare, înregistrată sub nr.1222/05.11.2012, contestatoarea a încercat să lămurească aspectele contradictorii rezultate din cererea de concediu de odihnă formulată la data de 24.10.2012 pentru ziua de 26.10.2012 și certificatul medical ulterior, arătând faptul că, în realitate, prima intervenția stomatologică ar fi avut loc la data de 25.10.2012.
În cele din urmă, de comun acord, s-a stabilit faptul că cercetarea disciplinară să fie realizată la data de 06.11.2012. fiind emisă Decizia nr. 82/31.10.2012 de constituire a comisiei de cercetare, iar contestatoarea fiind convocata prin adresa nr. 1202/01.11.2012.
Prin Nota explicativa înregistrată sub nr.1227/06.11.2012, contestatoarea și-a exprimat, și în scris, punctul de vedere referitor la fapta pentru care se efectua cercetarea disciplinară, având deci cunoștință despre obiectul cercetării disciplinare.
Mai mult, din componența comisiei a făcut parte și dna E. M., salariat al compartimentului contabilitate, dar și domnul B. Voda, actor și reprezentant al Sindicatului N., tocmai pentru a fi asigurată o justă analiză a faptelor petrecute.
Practică judiciară și literatura de specialitate, în lipsa unei reglementări exprese, au stabilit faptul că, conducerea angajatorului poate fi sesizată de către șeful direct al salariatului, de alte persoane care lucrează în colectiv sau se poate sesiza chiar din oficiu, printr-un referat care să cuprindă faptele săvârșite, datele în care au fost săvârșite, persoanele care au fost de față și regulile încălcate de salariat.
Faptul că la redactarea procesului verbal au fost incluse și alte aspecte legate de invitarea altor persoane la ședința pentru a se stabili eventualele circumstanțe atenuante sau agravante ale salariatei, aspecte care țineau de analiza comisiei, nu semnifică că salariata a fost sancționată pentru alte fapte, ci doar faptul ca secretarul comisiei, în mod corect, a redat, în scris, toate discuțiile ce au avut loc în fața comisiei.
Mai mult, aceste aspecte denotă faptul că cele trei operații distincte ale procedurii de cercetare au fost realizate: cercetarea-propriu-zisă a faptei, ascultarea persoanei învinuite și verificarea apărărilor acesteia.
Ulterior, conducerea Teatrului N., analizând toate aspectele de fapt și de drept referitoare la abaterea săvârșită, dar și conduita reclamantei anterior săvârșirii abaterii, circumstanțele personale ale acesteia, atitudinea ulterioară săvârșirii abaterii și ținând cont de propunerea Comisiei de cercetare disciplinară finalizata în baza procesului verbal nr. 1235/06.11.2012, a stabilit prin Decizia nr. 84/08.11.2012 faptul că într-adevăr fapta reclamantei constituie o încălcare a pct. 2 lit. a, b și c din Cap. VIII al Contractului individual de muncă, a art. 39 alin. 2 lit. a, b, c și d din Codul muncii, precum și ale art. 23 alin. 2 lit. b din Regulamentul de Ordine Interioară, decizând sancționarea reclamantei, conform art. 248 alin. 1 lit. c din Codul muncii, cu diminuarea salariului timp de o lună cu 10%.
În consecință, solicită admiterea recursului, modificarea în parte a sentinței recurate, în sensul respingerii în tot a acțiunii formulată ca fiind neîntemeiată.
- ANALIZA RECURSULUI
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Codul de procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Intimata reclamanta a deținut calitatea de salariat al Teatrului N., având funcția de "contabil șef", așa cum rezultă din Contractul individual de muncă nr. 24/20.02.2003 și actele adiționale.
Prin decizia contestată, nr.84/08.11.2012, intimata reclamantă a fost sancționată disciplinar pentru "omisiunea de a trece suma de 18.000 de lei necesară cazării trupei la Munchen, deși cunoștea detaliile financiare ale contractului, deoarece celelalte sume concordau cu sumele prevăzute în contractul încheiat cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, aspecte ce au pus în primejdie bună desfășurare a turneului și a creat premisele prejudicierii imaginii Teatrului peste hotare" în temeiul prevederilor din fișa postului, ale Cap.VIII pct.2 lit.a,b,c din contractul individual de muncă, ale art.39 alin.2 lit.a,b,c și d din Codul Muncii, precum și ale prevederilor art.23 alin.2 lit.b din Regulamentul de Ordine Interioară.
Capitolul VIII punctul 2 lit. a, b și c din Contractul individual de muncă se referă la neexecutarea sarcinilor de serviciu stabilite prin fișa postului, și la cerințele de disponibilitate și de eficienta în vederea desfășurării în condiții optime a activității instituției.
Articolul 23 alin. 2 lit. b din Regulamentul de Ordine Interioară, prevede că salariatul are obligația de a "executa în termen și în condiții de eficiență maximă obligațiile de serviciu ce îi revin potrivit fisei postului, regulamentului de organizare și funcționare al Teatrului, prezentului Regulament și dispozițiilor date de conducerea Teatrului și de către șefii ierarhici".
În decizia de concediere se mai arată că atribuțiile din fișa postului privind gestionarea resurselor financiare ale instituției, întocmirea planurilor financiare și bugetare.
Omisiunea de a menționa suma de_ lei reprezentând costuri cazare pe teritoriul Germaniei în devizul estimativ înaintat spre decontare Ministerului Culturii rezultă din chiar conținutul acestui deviz (aflat la fila 82 a dosarului cauzei), semnat de intimata reclamantă și înaintat spre aprobare; acest deviz estimativ a fost întocmit de compartimentul contabil, respectiv de . V.. De asemenea, în devizul menționat erau prevăzute costurile cazării trupei de teatru pe teritoriul Ungariei, respectiv suma de 5.139 lei.
Potrivit art. 252 alin.2 Codul muncii, sub sancțiunea nulității absolute, în decizie se cuprind în mod obligatoriu:
a) descrierea faptei care constituie abatere disciplinară;
b) precizarea prevederilor din statutul de personal, regulamentul intern sau contractul colectiv de muncă aplicabil, care au fost încălcate de salariat;
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat în timpul cercetării disciplinare prealabile sau motivele pentru care, în condițiile prevăzute la art. 267 alin. (3), nu a fost efectuată cercetarea;
d) temeiul de drept în baza căruia sancțiunea disciplinară se aplică;
e) termenul în care sancțiunea poate fi contestată;
f) instanța competentă la care sancțiunea poate fi contestată.
Neîndeplinirea fie și doar a uneia dintre aceste cerințe prevăzute prin dispoziții legale imperative și cu caracter de ordine publică are drept consecință intervenirea sancțiunii nulității absolute a deciziei de sancționare disciplinară.
În hotărârea primei instanțe s-a reținut că în decizia contestată nu este menționată nicio atribuție pe care reclamanta ar fi încălcat-o, în acest fel încălcându-se art.252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, susținere eronată având în vedere următoarele considerente:
În decizia de sancționare disciplinară sunt indicate dispoziții din contractul individual de muncă, respectiv din regulamentul de ordine interioară, cu caracter general, care se referă în principal la executarea în termen și în mod eficient a atribuțiilor de serviciu. De regulă, indicarea dispozițiilor contractuale/regulamentare ce au caracter generic este insuficientă în vederea identificării abaterilor disciplinare, respectiv a modului concret în care s-a realizat încălcarea atribuțiilor de serviciu. În speța de față însă indicarea acestor dispoziții generale raportate la situația de fapt este suficientă în vederea stabilirii existenței/inexistenței abaterii disciplinare. Mai mult, în decizia de concediere sunt indicate atribuții din fișa postului privind gestionarea resurselor financiare ale instituției, întocmirea planurilor financiare și bugetare.
În acest sens, Curtea constată că intimata reclamantă avea funcția de contabil șef și aproba, prin semnătură, actele contabile care emanau de la departamentul pe care îl conducea; devizul estimativ, deși semnat de contabilul șef, în vederea decontării cheltuielilor de către Ministerul Culturii, nu a fost întocmit corect, din acesta fiind omisă suma de 18.000 lei reprezentând cheltuieli de cazare pe teritoriul Germaniei.
Prin urmare, intimata reclamantă nu și-a îndeplinit corespunzător atribuțiile de serviciu, semnând un deviz estimativ incorect, transmis spre aprobare conducerii recurentei pârâte.
Așadar, indicarea unor dispoziții care prevăd, în mod generic, obligația de îndeplinire corespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, precum și enumerarea atribuțiilor de serviciu ce reveneau angajatei, în speța de față, prin raportare la situația de fapt și funcția intimatei pârâte, este suficientă pentru a îndeplini exigențele art.252 alin. 2 lit. b din Codul muncii, scopul urmărit de lege (posibilitatea analizării abaterii disciplinare) fiind atins.
Prima instanță a mai reținut că din cuprinsul deciziei contestate nu rezultă motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de salariat, cerințe prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art. 252 alin. 2 lit. c din Codul Muncii. Și această susținere este eronată.
Dreptul la apărare al salariatului se asigură prin ascultarea acestuia în cadrul procedurii cercetării disciplinare și prin înlăturarea apărărilor formulate de acesta.
În speță, apărările salariatei, care au la bază susținerea de către salariată a faptului că nu cunoștea termenii contractului în baza căruia a fost întocmit devizul estimativ, au fost consemnate în nota explicativă, fiind înlăturate în decizia de sancționare și în referatul de cercetare disciplinară ca nesincere având în vedere participarea angajatei la negocierile ce au precedat înțelegerea privind decontarea de către Ministerul Culturii a sumelor reprezentând contravaloarea cazării trupei de teatru pe teritoriul Ungariei și al Germaniei.
În concluzie, Curtea constată că decizia contestată îndeplinește condițiile de formă prevăzute de lege.
Cu privire la temeinicia deciziei, Curtea constată că intimata pârâtă a susținut că omisiunea de a se indica în devizul estimativ suma de 18.000 lei cu titlu de cheltuieli de cazare nu îi este imputabilă, întrucât nu a cunoscut faptul că această sumă urma să fie decontată.
Prima instanță a reținut ca reală această susținere, menționând și că devizul estimativ nu este semnat de intimata pârâtă.
Din probele administrate în cauză rezultă însă că devizul estimativ a fost semnat de intimata pârâtă (fila 82 din dosarul de fond). În condițiile în care în devizul estimativ sunt indicate sume reprezentând cheltuieli de cazare pe teritoriul Ungariei, este evident că intimata cunoștea cuantumul acestor cheltuieli și, implicit, și actul juridic care prevedea aceste cheltuieli, respectiv Contractul de finantare nr. 3947/06.08.2012 cu Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, contract ce a avut ca anexa Devizul estimativ care prevedea suma totală de 23.140 lei reprezentând "cheltuieli ocazionate de cazare” (fila 99 din dosarul de fond).
Prin urmare, Curtea constată că, în condițiile existente, nu se poate explica în mod plauzibil că angajata sancționată cunoștea cuantumul cheltuielilor de cazare pe teritoriul Ungariei (5139 lei) și implicit actul juridic în care se menționa această sumă (contractul de finanțare nr. 3947/06.08.2012), însă nu cunoștea că urmau a fi decontate și cheltuielile de cazare pe teritoriul Germaniei, în cuantum de 18.000 lei (diferența dintre suma de_ lei și suma de 5139 lei), prevăzute în același contract.
Așadar, menționarea în devizul estimativ a sumei de 5139 lei implică cunoașterea actului în care este prevăzută această sumă, ceea ce implică, la rândul său, cunoașterea celorlalte elemente ale contractului de finanțare, respectiv suma de 18.000 lei reprezentând cheltuieli de cazare pe teritoriul Germaniei.
Prin urmare, din semnarea devizului de către intimata pârâtă rezultă prezumția simplă că aceasta trebuia să cunoască toate sumele ce urmau a fi incluse în devizul estimativ, omisiunea sumei de 18.000 lei fiindu-i astfel imputabilă.
În consecință, fapta sancționată disciplinar a fost săvârșită cu vinovăție.
În ceea ce privește sancțiunea aplicată, reducerea salariului de bază cu 10% pe o perioadă de 1 lună, instanța de fond a considerat că aceasta nu este proporțională cu gravitatea abaterii disciplinare întrucât omisiunea nu a produs niciun fel de consecințe.
Conform art. 250 din Codul muncii, angajatorul stabilește sancțiunea disciplinară aplicabilă în raport cu gravitatea abaterii disciplinare săvârșite de salariat, avându-se în vedere următoarele: împrejurările în care fapta a fost săvârșită, gradul de vinovăție a salariatului, consecințele abaterii disciplinare, comportarea generală în serviciu a salariatului.
Curtea reține că, deși omisiunea angajatei de a menționa suma de_ lei în devizul estimativ nu a produs consecințe grave, eventualele prejudicii au fost prevenite de conducerea intimatei care a asigurat suma de bani necesară înainte de plecarea în Germania. În consecință, evitarea consecințelor grave s-a realizat datorită altor persoane decât recurenta reclamantă, astfel încât potențialul faptei reclamantei de a produce prejudicii justifică sancțiunea disciplinară aplicată.
Pentru toate aceste considerente, în baza art.312 Cod procedură civilă,, Curtea constată că recursul este întemeiat, astfel încât va modifica în parte sentința atacată și va respinge acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. De asemenea, va înlătura dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată întrucât, în urma prezentei decizii civile, aceasta nu a căzut în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurentul T. C.I. N. împotriva sentinței civile nr.4332 din data de 09.04.2015 pronunțate de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata R. S..
Modifică în parte sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Înlătură dispoziția privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Menține în rest sentința civilă.
Ia act că recurenta nu solicită cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 26 Ianuarie 2015.
Președinte, E. D. B. | Judecător, M. P. | Judecător, D. G. E. |
Grefier, R. N. C. |
R.C. 02 Februarie 2015
Tehnored.: B.A.D./30.03.2015
Dact: S.Ș./2 ex./03.02.2015
Jud. fond: P. A.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 107/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 773/2015.... → |
|---|
