Despăgubire. Decizia nr. 1397/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 1397/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 9271/3/2014

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7671/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 1397/2015

Ședința publică de la 13 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător P. I. N.

Judecător F.-G. R.

Grefier M. P.

Pe rol se află cererea de recurs formulată de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI CFR CĂLĂTORI SĂ împotriva sentinței civile nr.6008 din data de 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul FEDERAȚIA S. TRANSPORTATORILOR FEROVIARI DIN ROMÂNIA - SINDICATUL MECANICILOR DE LOCOMOTIVĂ PITEȘTI, Brojbă Gh.N., F. I., L. V., G. I. E., P. M., P. M., A. C., A. Firuța, A. C. M., C. I. I., B. I., B. G., B. V. M., B. M. G., B. I. C., C. I. G., C. I. C., C. I., D. R. M., D. M., D. I. M., E. D., F. I., F. F. I., G. L., G. M. I., I. V. F., I. G., I. G., L. V., L. L. M., L. N. I., M. I. R., M. F. M., M. C., M. D. G., Mânca F., Mânca I. I., Mânca I. D., M. I., M. V. M., M. M., N. F. D., N. M. G., O. Gh. I., O. I., P. T. C., P. R. C., P. M., P. S., P. I. A., P. V., P. A., R. M., R. M., R. P. M., S. C. V., S. C. D., S. M., S. I., S. I.-B., S. M. G., S. I. C., S. I. R., T. F. I., T. F. G., T. F., V. I. G., V. Gh. I., V. M. Denișa F., V. G. C., cauza având ca obiect drepturi bănești

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimata prin reprezentant P. M. ce depune delegație la dosar, lipsind recurenta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care

Intimata, prin reprezentant depune la dosar set înscrisuri.

Curtea constată îndeplinită sarcina intimatei de a depune la dosar listele cu împuternicirile date de către membrii de sindicat pentru introducerea acțiunii și efectuarea de acte procesuale de dispoziție.

La interpelarea Curții, reprezentantul intimatei arată că are cunoștință de existența Contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pentru anii 2009 – 2010 și actele adiționale ce vizează strict drepturile salariale invocate (actul adițional nr.1708/21.04.2010).

Curtea, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în combaterea motivelor de recurs.

Intimata, prin reprezentant, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile ca temeinică și legală.

Curtea declară închise dezbaterile, potrivit dispozițiilor art.150 din Codul de procedură civilă, și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale sub nr._/3/2012 reclamanta Federația S. Transporturilor Feroviari din România a solicitat obligarea pârâtei S. Națională de Transport Feroviar de Călători "CFR Călători S.A. (S.N.T.F.C. "CFR Călători SA), la plata; salariului suplimentar pentru anul 2010, echivalent cu salariu de bază de încadrare din decembrie, actualizat cu rata inflației la data plății efective, în baza art. 30 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat la MMFPS sub nr. 2836/20/28.12.2006 pentru perioada 28.12._08 și a actului adițional la acesta pentru perioada 29.12._10 înregistrat la MMFPS sub nr. 370/20.06.2008, prima Feroviarului, Paste și Cărciun pe anul 2010.

Prin încheierea de ședință de ta termenul de judecată din data de 13.03.2014, Tribunalul a dispus disjungerea cererii de chemare în judecată și formarea unor dosare distincte, cu termen de judecată la data de 08.05.2014, pentru când părțile vor fi citate, reclamanții prin reprezentant legal înregistrate manual pe rolul aceluiași complet de judecată, în funcție de sindicatele afiliate Federației S. Transportatorilor Feroviari din România, respectiv Sindicatul Salariaților din Depoul de Locomotivă București Călători, Sindicatul Personalului de drum Speranța P., Sindicatul Mecanicilor de Călători din Depoul CFR Suceava Nord, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători B., Sindicatul Locomotiva Bacău, Sindicatul Feroviar „Bucovina" Câmpulung Moldovenesc, Sindicatul Locomotiva Bârlad, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Depoul Iași, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Piatra O., Sindicatul Călători Feroviari din V., Sindicatul Profesional al Personalului de Locomotivă, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Pitești, Sindicatul Liber al Mecanicilor de Călători Petroșani, Sindicatul Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă Depou Sibiu, Sindicatul Liber Independent al Mecanicilor de Locomotivă Depou Satu M., Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Teiuș, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Sighișoara, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Târgu M., Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Jibou, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă B. Călători, sindicatul Locomotiva din Depoul Călători Medgidia, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Depoul Ploiești, Sindicatul Tehnic Feroviar de Călători Regionala București, Sindicatul Mecanicilor de Locomotivă Călători Palas C., urmând ca în prezența cauză Federația S. Transportatorilor Feroviari din România - Sindicatul Mecanicilor de locomotivă Pitești, să aibă calitate de reclamantă, și S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SĂ, calitate de pârâtă.

Prin sentința civilă nr.6008/22.05.2014 ,îndreptată material prin încheierea de ședință din data de 11.09.2014, Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale a respins ca neîntemeiată excepția prescrierii dreptului material la acțiune cu privire la acordarea premierii anuale acordate de "Ziua Ceferistului" pe anul 2010, a ajutorului material pentru Paste și C. pe anul 2010, precum și a salariului suplimentar aferent anului 2010 invocată de parata; a admis cererea privind îndreptarea erorii materiale strecurată în cuprinsul sentinței civile nr.6008/22.05.2014, pronunțată în dosarul nr._ al Tribunalului București, privind pe reclamanții G. I. E., P. M., P. M.,A. C., A. Firuța, A. C. M., C. I. I., B. I., B. G., B. V. M., B. M. G., B. I. C., C. I. G.,C. I. C., C. I., D. R. M., D. M., D. L M., E. D., F. I., F. F. I., G. L., G. M. I., I. V. F., I. G., lordache G., L. V., L. L. M., L. N. I., M. I. R., M. F. M., M. C., M. D. G.,Mânca Florinei, Mânca I. I., Mânca I. D., M. I., M. V. M., M. M., N. F. D., N. M. G., O. Gh. I.,- O. I., P. T.C., P. R. C., P. M.,P. S., P. I. A.,P. V., P. A., R. M., R. M., R. P. M., S. C. V., S. C. D., S. M., S. I., S. loan-B., S. M. G., S. L C., S. I. R., T. F. I., T. F. G., T. F., V. L G., V. Gh. I., V. M. Denișa F., V. G. C., Brojbă Gh. N., membrii ai Sindicatului Mecanicilor de locomotivă Pitești,prin Federația S. Transportatorilor Feroviari din România în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA; a obligat parata să plătească reclamantului F. I.," L. V. ajutorul material de P. aferent anului 2100, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premieră pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective; a obligat parata să plătească celorlalți reclamanți ajutorul material de P. aferent anului 2010, ajutorul material de C. aferent anului 2010, Premieră pentru Ziua Feroviarului aferent anului 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010, sume ce vor fi actualizate cu rata inflației la data plații efective.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:

Tribunalul a respins excepția prescripției dreptului material la acțiune, în cauză nefîind aplicabile dispozițiile art. 283 alin.1 lit. e din Codul muncii referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă, ci drepturile pretinse de reclamanți respectiv acordarea unor drepturi individuale, care chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă fac parte din categoria drepturilor bănești suplimentare respectiv drepturi individuale ale salariaților și nu au caracter de drepturi colective astfel încât nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni ci termenului de prescripție prevăzut de art. 268 alin. l lit. c și art. 268 alin. 2 și art. 171 din codul muncii după republicare, referitor la litigii în legătură cu drepturi și obligații pentru care nu s-a defipt de legiuitor un termen special, neavând relevanta că drepturile în discuție au luat naștere în urma negocierilor colective.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că Prima pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010 și Ajutor material de P. și C. pentru anul 2010, respectiv, salariului suplimentar pentru anul 2010, nu sunt drepturi salariale astfel cum sunt reglementate de prevederile art.155 din Codul muncii și nici venituri din salariu, astfel cum acestea sunt prevăzute de art.55 alin.(l)-(3) din Codul Fiscal și pe cale de consecință, nu sunt aplicabile prevederile art.268 alin. l lit. c) din Codul Muncii, întrucât, aceste venituri se acordă din fondul de salarii.

Și dacă s-ar considera că Prima pentru Ziua Feroviarului și Ajutorul material de P. și C. acordate de angajatori angajaților, în conformitate cu prevederile contractuale nu sunt drepturi salariale negociate individual acestea fac totuși parte din categoria unor drepturi individuale a salariaților ce iau naștere în temeiul existenței și executării contractelor individuale de muncă, drepturi reglementate ca și cadru general de lege chiar dacă sunt preluate în contractul colectiv de muncă sub aspectul condițiilor concrete de acordare, astfel încât, nu le este aplicabil sub aspectul prescripției extinctive textul 268 alin. 2 lit. c din codul muncii (după republicare) referitoare la termenul de prescripție de 6 luni aplicabil în situația neexecutării contractului colectiv de muncă ci prevederile art. 268 alin. 2 din codul muncii pentru Ajutorul material de P. și C. pentru anul 2010 și prevederile art. 268 alin. l lit. c, pentru drepturile reprezentând Prima pentru Ziua Feroviarului și salariul suplimentar pentru anul 2010, (care are natură juridică a unui adaos în sensul prevederilor art. 160 din codul muncii (prevederile art. 155 din Codul Muncii anterior republicării).

Pe fondul cauzei, Tribunalul a reținut următoarele:

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata către reclamanți a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, sume ce vor fi actualizate cu coeficientul de inflație de la data scadenței la data plății, Tribunalul reține următoarele:

Acestea sunt solicitate în temeiul prevederilor art. 71 din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31,01,2011. Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

Potrivit art. 71 prima și a doua liniuță din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008 (prelungit prin act adițional până la data de 31 decembrie 2011):

„Cu ocazia sărbătorilor de P. și de C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei I de salarizare... „„pentru Ziua Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliul de Administrație, la nivelul clasei I de salarizare,,.

Tribunalul a analizat pretențiile reclamanților în funcție de prevederile legale și contractuale în vigoare la data nașterii dreptului și a obligației de plată (anul 2010).

Din dispozițiile art. 247 Codul muncii și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți.

Mai mult, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin.1 litera b din Codul muncii, se desprinde concluzia clară a producerii efectelor prevederilor cu caracter minimal ale contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grupuri de angajatori față de toți salariații încadrați la toți angajatorii care fac parte din grupul de angajatori pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, indiferent de afilierea acestora la o organizație sindicală, câtă vreme contractele individuale de muncă sau contractele colective de muncă încheiate la nivel inferior nu pot cuprinde clauze care să cuprindă drepturi mai puțin favorabile salariaților decât cele stabilite prin contractul colectiv de muncă unic la nivel superior.

Întrucât art. 243 din Codul muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2009-2010 (prelungit prin act adițional până la data de 28 decembrie 2010 și ulterior până la 31 ianuarie 2011), să acorde salariaților proprii plata ajutorului material aferent sărbătorilor de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010.

Astfel, parata nu poate invoca suspendarea prevederilor echivalente din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă, în ceea ce privește obligația acesteia de a plăti angajaților ajutorul material cuvenit pentru sărbătorile de P. pentru anul 2010, respectiv premierea ocazionată de Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, de vreme ce clauza contractuală stabilită în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, obliga la plata acestor drepturi salariale.

De altfel, în anul 2010 Sărbătoarea Paștelui a fost sărbătorită în perioada 4-6 aprilie 2010, anterior încheierii Actului adițional nr. 1708/21.04.2010, invocat de pârâtă.

Mai mult, pârâta este membră a Asociației Patronale semnatare a Contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, prelungit prin act adițional până la data de 28 decembrie 2010 (respectiv 31.01.2011).

Totodată, aspectul că prin art. 69 din Contractul Colectiv de muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SĂ, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010, nu poate fi avută în vedere de instanță ca un argument al neplății acestor drepturi, din cel puțin două considerente.

Astfel, acestea au fost recunoscute prin art. 71 din Contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar valabil pe anii 2006-2008, înregistrat la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și Familiei sub nr. 2836/20 28.12.2006 și prelungit prin act adițional până la data de 31.01.2011, (contract încheiat la nivel superior celui încheiat la nivel de unitate și aplicabil intimatei în perioada 01.04._10).

Cu privire la ajutorului material de C. pentru anul 2010 respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor pe anul 2010, Tribunalul a îndepărtat susținerea pârâtei în sensul aspectului necuvenit al acestor drepturi prin invocarea prevederilor art. 69 din Contractul Colectiv de mnuncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, prin care s-a prevăzut că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică cu 01.01.2010 și a prevederilor Actului Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, prin care părțile au modificat prevederile art. 69 lit. a și b și au stabilit că prevederile privind plata ajutorului material de P. și C. și respectiv premierea pentru Ziua Ceferiștilor, se aplică începând cu 01 ianuarie 2011 și că nu se aplică în perioada 01.04._10.

Astfel, Tribunalul a constatat că reclamanții nu au solicitat aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SA, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr. 1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București, ci în temeiul prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezultă din art.4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. l lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a angajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Totodată, potrivit prevederilor înscrise în art. 40 alin. 2 litera c din codul muncii, angajatorului îi revine obligația de a acorda salariaților „toate drepturile ce decurs din lege, din contractul colectiv de munca aplicabil și din contractele individuale de muncă".

În conformitate cu prevederile art. 31 și art. 33 alin. 3 din Legii nr. 130/1996 (act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale), modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

În conformitate cu prevederile art. 244 din Codul Muncii (în forma în vigoare la data dreptului și a obligației de plată), contractul colectiv de muncă poate fi modificat pe parcursul executării lui, în condițiile legii, prin acordul părților iar conform art. 246 din Codul Muncii aplicarea contractului colectiv de munca poate fi suspendată prin acordul de voință al părților.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul că prevederile ar. 71 din acest contract colectiv de muncă „ar fi fost suspendate" prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare.

În cuprinsul acestuia se menționează în mod expres că „Măsurile stabilite se referă numai la anul 2009", cu consecința că ar putea fi invocat numai în privința drepturilor aferente anului 2009, iar pe de altă parte Tribunalul a constatat că acesta nu poate reprezenta în sine un act adițional privind modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia, câtă vreme modificarea contractului colectiv de muncă se poate realiza numai în condițiile legii, sau suspendarea aplicării unor prevederi din contractul colectiv de muncă, ce se poate realiza numai prin acordul de voință al părților.

Or, modificările aduse Contractului Colectiv de Muncă operează numai dace se comunică în scris organului la care se păstrează și devin aplicabile de la data înregistrării sau la o dată ulterioară, potrivit convenției părților (art. 31 alin. 2 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale).

Totodată, suspendarea aplicării contractului colectiv de muncă operează dacă este notificată în termen de 5 zile, organului la-care acesta a fost depus pentru înregistrare (art. 33 alin. 3 și alin. 4 din Legea nr. 130/1996 act normativ care guvernează executarea clauzelor contractuale

Devine evident în acest context că, față de împrejurarea că nu a intervenit în formă și cu formalitățile prevăzute de lege modificarea clauzelor contractului colectiv de muncă pe parcursul executării acestuia sau suspendarea acestora nici în anul 2009 și cu atât mai puțin în anul 2010, an neavut în vedere prin Procesul Verbal încheiat în data de 25.05.2009 între conducerea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și federațiile sindicale feroviare, Tribunalul constată că prevederile art. 71 din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, au fost în vigoare în perioada de referință, fiind obligatorii pentru părțile semnatare, potrivit art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. l litera b din codul muncii, mai sus redate.

În plus, intimata a invocat în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă prevederile unui act normativ, respectiv ale art. 7 din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici coroborate cu articolul 15 alineatul l din OUG. nr. 37/2008, privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, însă Tribunalul a constatat că aceste acte normative nu conțin nici o prevedere care să permită suspendarea unilaterală a executării unor clauze a contractelor colective de muncă.

Potrivit art. 7. din O.U.G nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici „- (l) Fundamentarea fondului de salarii anual, prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli al operatorilor economici, se va face pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, care nu va putea fi mai mare de 60% din indicele de creștere a productivității muncii, calculat în unități valorice comparabile sau în unități fizice, după caz. "

Or, aceste prevederi impun doar fundamentarea bugetelor de venituri și cheltuieli cu respectarea unor indici financiari în ceea ce privește indicele de creștere a câștigului salarial mediu brut lunar, iar nu acordarea drepturilor salariale și a celorlalte drepturi de natură salarială condiționată de asigurarea resurselor financiare pentru plata acestora.

Or, bugetul de venituri și cheltuieli rectificat pe anul 2010 cât și rubrica „cheltuieli de personal" sunt fundamentate la sfârșitul anului 2010 pentru începutul anului următor iar la constituirea acestuia angajatorul are obligația de a lua toate măsurile ca la cheltuielile de personal să prevadă cheltuielile cu toate drepturile salariate prevăzute de lege sau stabilite contractual (atâta vreme cât în acest caz, dreptul în discuție nu face obiectul unor limitări sau restricții instituite prin lege) câtă vreme, potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror oblișații ale anșajatorului, și aceasta indiferent de existența unor limitări cu privire la cheltuielile totale aprobate angajatorului

În acest context nu poate fi primită susținerea pârâtelor în sensul că pârâta are obligația utilizării veniturilor realizate conform prevederilor legale și a clasificației bugetare, câtă vreme potrivit art. 156 din Codul muncii, salariile trebuie plătite înaintea oricăror obligații ale angajatorului, aceasta fiind o obligație legală, expresa, fără ca pentru angajatorul pârât să fie prevăzute derogări.

Plata muncii către salariați și a drepturilor de natură salarială cuvenite ca urmare a desfășurării muncii în condiții neșociate lesal nu poate fi supusă unei condiții potestative din partea angajatorului cu consecința sistării acestora ori de câte ori angajatorul nu întocmește corespunzător bugetul astfel încât să fie în măsura să respecte prevederile art. 156 din Codul muncii referitoare la onorarea cu prioritate a obligațiilor salariale, iar împrejurarea că sumele respective sunt sume aprobate în bugetul de venituri și cheltuieli potrivit legii este o garanție a plății drepturilor în discuție, întrucât nu-i poate fi permis angajatorului și nici statului să prevadă acordarea unor drepturi pentru angajați ve care tot acesta să le condiționeze de voința sa de a aloca sau nu resursele financiare necesare plății acestora.

Tribunalul nu a reținut susținerea pârâtei în sensul în care Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, nu ar reprezenta o convenție legal făcută, întrucât ar contraveni unor „acte normative apărute ulterior semnării contractului colectiv de muncă".

Aceasta reprezintă o interpretare total eronată a cauzelor și efectelor nulității în legislația civilă în general și în legislația muncii, în particular.

Pe de o parte, Tribunalul constată că nulitatea este o sancțiune juridică ce intervine pentru nerespectarea oricăreia dintre condițiile legale necesare pentru încheierea valabilă a contractului.

Caracterul nulității de sancțiune de drept civil lipsește actul juridic civil de efectele contrarii normelor juridice edictate pentru încheierea să valabilă. Cu alte cuvinte nulitatea este sancțiunea ce intervine în cazul în care, la încheierea actului juridic civil, nu se respectă dispozițiile legale referitoare la condițiile de validitate ale actului juridic (indiferent că este vorba despre condiții de fond sau de formă)

Momentul în raport de care se apreciază conformitatea actului juridic cu Ieșea este acela al încheiem actului juridic, respectiv cauza nulității este contemporană momentului încheierii actului juridic, conform principiului „ tempus regit actum. "

Cu alte cuvinte cauza de nulitate există în momentul încheierii actului juridic și constă în nerespectarea unei dispoziții legale referitoare la încheierea valabilă a actului.

Or, în cazul de față pârâta nu invocă existența unor cauze de nevalabilitate a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011, care ar fi fost încălcate la data încheierii acestuia (iar nu ulterioare încheierii contractului, cauzele survenite neputând afecta valabilitatea actului încheiat legal la data facerii sale și supus legii de la data întocmirii) și nici nu arată expres care sunt prevederile legale pretins eludate la încheierea actelor adiționale la acesta, respectiv care sunt limitele prevăzute de lege de la care s-a derogat prin convenție și care ar atrage nevalabilitatea acestora sau care ar avea ca efect nulitatea acestora.

În acest context invocarea unei situații survenite ca fiind un aspect de natură a atrage nevalabilitatea convenției colective este nelegală.

În orice caz nu poate fi permis un refuz de executare întemeiat de nelegalitatea clauzelor fără a se solicita constatarea acestui caracter.

În plus, intimata invocă în refuzul de a executa clauzele contractului colectiv de muncă existența unor dificultăți economice care ar avea efectul unor cauze de exonerare, însă, nu justifică motivul pentru care a negociat, din calitatea de membru al patronatului, drepturi salariale pe care nu le poate onora.

Tribunalul a îndepărtat și apărarea pârâtei întemeiată pe prevederile art.12 din Legea nr. 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată, cu modificările ulterioare: în conformitate cu care; „contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare. Prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispozițiile legale".

Or, aceste prevederi legale sunt norme cu caracter special derogator și se aplică în mod expres salariaților din instituțiile bugetare, finanțate de la bugetul de stat și ale căror drepturi salariale nu se negociază ci se stabilesc prin lege în limite precise și ca atare, nu pot constitui obiectul negocierilor colective iar nu și societății pârâte, care este Societate Comercială și care se autofmanțează. indiferent de existența unor prevederi legale referitoare la aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli prin hotărâre de guvern, inițiată de Ministerul Transporturilor cu avizul Ministerului Finanțelor Publice și cel al Ministerului Muncii, Familiei și Protecției Sociale, în conformitate cu prevederile art.5 lit.a) din OUG nr.79/2008 coroborate cu art. 15 alin.(l) din O.U.G nr.37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar.

Salariaților care nu fac parte din instituțiile bugetare, li se aplică reguli proprii, respectiv cele referitoare la caracterul negociat al salarizării, nefiind în prezența unor drepturi a căror acordare și cuantum ar fi prestabilit prin lege, normele speciale neputând fi extinse prin analogie și la cazuri pe care acestea nu le vizează în mod expres.

În acest context, în condițiile în care dreptul reclamanților la plata drepturilor prevăzute de prevederile Art. 71 din contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2010 nu este afectat de vreo cauză de ineficacitate nu este afectat nici dreptul acestuia la acordarea sumelor cu acest titlu, reclamantul fiind îndreptățit la acordarea acestuia în perioada în care a fost sistată acordarea în mod unilateral.

Art. 41 alin. 5 din Constituție garantează caracterul obligatoriu al convențiilor colective între părți.

Existența sau inexistența resurselor financiare bugetare nu poate avea vreo influență asupra stabilirii sau recunosterii drepturilor salariale prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă.

A recunoaște angajatorului posibilitatea ca după negocierea contractului colectiv de muncă, deci după stabilirea drepturilor și obligațiilor reciproce ale părților, să fie exonerat de plata salariilor sau a drepturilor asimilate prevalându-se de scuza aprobării unui buget de venituri mult inferior celui necesar pentru respectarea obligațiilor salariale asumate prin contract, sau de faptul că unitatea face parte din categoria agenților monotorizati conform prevederilor OUG nr. nr.79/2008 privind măsuri economico-financiare la nivelul unor operatori economici, aprobată prin Legea nr.203/2009, ar însemna practic acceptarea unei negocieri pur formale cu consecința golirii de conținut a principiului negocierii salariale.

Nu a fost reținută nici susținerea pârâtei în sensul că această premiere nu este posibilă întrucât nu a fost stabilită de Consiliul de Administrație, întrucât, Contractul colectiv de muncă nu prevede că dreptul salariaților la premiul în discuție ar fi condiționat de existența unei hotărâri a Consiliului de Administrație, ci doar poate decide și alte alocări de venituri, însă nu poate decide dacă își execută o obligație necondiționată.

Mai mult, lipsa de preocupare a angajatorului pentru stabilirea cuantumului unor drepturi cuvenite salariaților nu poate duce la anihilarea dreptului acestora ce s-a născut în baza clauzelor contractului colectiv de muncă.

Față de cele reținute Tribunalul a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumelor reprezentând plata ajutorului material aferent sărbătorii de Paști și C. pentru anul 2010 și premierea pentru Ziua Feroviarului pentru anul 2010, în funcție de perioada efectiv lucrată de fiecare dintre reclamanți.

Aceste sume urmează a fi actualizate cu indicele de inflație la data plații efective, indicele de inflație reprezentând un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piața și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare.

Cu privire la capătul de cerere prin care s-a solicitat obligarea pârâtei ta plata către reclamantă a sumelor reprezentând salariul suplimentar echivalent cu salariul de încadrare din luna decembrie a anului respectiv, pentru anul 2010, Tribunalul a constatat că acesta este solicitat în temeiul prevederilor art. 30 alin. l din contractul colectiv de munca încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta, iar nu în temeiul prevederilor art 32 din Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate.

În acest context nu au relevanță apărările privind suspendarea acestei prevederi din Contractul Colectiv de Muncă aplicabil la nivel de unitate prin Actul adițional nr. 1708/21.04.2010, invocate de pârâtă.

Potrivit art.30 alin. l „Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar, echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv." Așa cum menționam mai sus, aceste prevederi sunt aplicabile în temeiul art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996, în vigoare la data nașterii drepturilor, respectiv, ale art. 238 raportat la art. 239 și art. 241 alin. l litera b din codul muncii, analizate la primul capăt de cerere și care se impun pentru aceleași considerații de drept și de fapt, nemaifiind necesară reluarea acestora.

Tribunalul a constatat că reclamanții nu au solicitat aceste drepturi în temeiul prevederilor Contractului Colectiv de Muncă pe anul 2009-2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar Călători „CFR Călători" SĂ, înregistrat la D.M.I.S. a Municipiului București cu nr. 2572 din 04.06.2009, înregistrat sub nr.1708/21.04.2010 la Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București ci în temeiul prevederilor art. 30 alin, l din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011.

Așa cum rezultă din art. 4 al actului adițional înregistrat sub nr. 370/20.06.2008, acest contract este aplicabil intimatei, conform anexei 4 la acesta.

În ceea ce privește obligativitatea prevederilor art. 30 alin. l din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04^01.2010 până la data de 31.01.2011. conform înțelegerii partenerilor de dialog social și având în vedere dispozițiile art. 241 alin. l lit. b și art. 283 alin. 3 din Codul muncii precum (în vigoare la data nașterii drepturilor) și faptul că, din perspectiva salariatului, acordarea unor salarii suplimentare, respectiv drepturi salariate suplimentare reprezintă un drept al acestuia, rezultă că acestui drept îi corespunde obligația corelativă a anșajatorului de acordare a acestuia în condițiile prevăzute de contractul colectiv pentru următoarele argumente:

Din dispozițiile codului muncii, art. 247 și cele ale Legii nr.130/1996 (acte normative care guvernează executarea raportului contractual), rezultă că orice contract colectiv de muncă se impune, în conținutul său, părților contractului individual de muncă. El guvernează aceste contracte ca o lege, impune obligații pentru angajator și creează drepturi în favoarea salariaților, atunci când clauzele contractului au un caracter concret și pot fi executate prin aducerea la îndeplinire de către părți. Contractul colectiv de muncă reprezintă un acord de voință și în același timp, un izvor de drept* o normă convențională, nesociată, impunându-se parților contractului individual întocmai ca și Iegea:

În cauză devin aplicabile prevederile art. 238 din codul muncii în conformitate cu care, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior, art. 239 și art. 241 alin. l litera b din codul muncii, în conformitate cu care „prevederile contractului colectiv de muncă produc efecte pentru toți salariații, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală", respectiv „clauzele contractelor colective de muncă produc efecte...pentru toți salariații încadrați la ansa/atoni care fac parte din grupul de anșajatori pentru care s~a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel;"

Întrucât art. 243 din Codul Muncii și art. 30 din Legea nr.130/1996 prevăd că executarea contractului colectiv este obligatorie și că neîndeplinirea obligațiilor asumate prin contract atrage răspunderea celor vinovați, Tribunalul constată că în cazul de față angajatorul era obligat în executarea art. 30 alin. l din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități din transportul feroviar, valabil pe anii 2006-2008 (înregistrat sub nr. 2836/20/28.12.2006 la Ministerul Muncii Solidarității Sociale și familiei prelungit prin actul adițional înregistrat sub nr. 629/04.01.2010 până la data de 31.01.2011. la acordarea și plata personalului propriu a sumelor reprezentând plata salariului suplimentar aferent anului 2010, salariaților care îndeplinesc condițiile de acordare, respectiv, „criteriile care condiționează acordarea salariului suplimentar pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic", respectiv, au avut o activitate ireproșabilă în cursul anului 2010 și nu au fost sancționați disciplinar cu una din sancțiunile prevăzute de art. 264 alin. l lit. c și art. 264 alin. l litera f din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, s-au cărora li s-au aplicat repetat sau cumulat în cursul anului calendaristic, sancțiunea prevăzută de art. 264 alin. l lit. d) și art. 264 alin. l litera e) din codul muncii în forma în vigoare în anul 2010, sau după caz, au absentat nemotivat de la serviciu mai mult de o zi, respectiv o tură, sau una din măsurile prevăzute la art. 42 pct. l lit. a) și art. 42 pct. l lit. b) din Statutul disciplinar al personalului din unitățile de transporturi.

În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de recurs recurenta S. Națională De Transport Feroviar De Călători CFR Călători SA prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători C., recurs întemeiat în drept pe disp.art.304 pct. 9 și art.304¹ din Codul de procedura civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele motive:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, recurenta consideră că sentința civilă nr. 6008/22.05.2014 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul București, a fost pronunțată cu încălcarea prevederilor legale, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 din Codul de procedura civilă,

Prin întâmpinarea formulată cât și prin notele de ședința, recurenta arată că a invocat excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la acordarea ajutorului material de P. și prima de „Ziua Ceferistului" pe anul 2010, a ajutorului material de C. pe anii 2009 și 2010 și salariul suplimentar aferent anului 2010 raportat la prevederile art.283 alin.(l) lit.e) Codul Muncii potrivit cărora: "cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 6 luni de h nașterea dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

A învederat faptul că, intimatul-reclamant a solicitat acordarea acestor drepturi în conformitate cu prevederile art.71 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.

Față de prevederile mai susmenționate, rezultă faptul că intimatul-reclamant a invocat nerespectarea unor clauze din contractul colectiv de muncă, respectiv cele care prevăd acordarea ajutorului material de P., C., prima de „Ziua Ceferistului" și salariul suplimentar speța de fata fiind un conflict de drepturi, în cauza fiind incidente prevederile art.5 coroborat cu art.67 lit.b) din Legea nr.168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul material de P., C., prima de „Ziua Ceferistului" și salariul suplimentar, deși sunt drepturi stabilite în bani, acestea nu sunt de natura salarială, ci drepturi stabilite prin clauzele contractului colectiv de muncă, cu un regim juridic distinct. Mai mult, contractul colectiv de munca folosește noțiunea de premiere, respectiv ajutor material echivalent cu aceea de recompensă și nu aceea de adaos sau spor.

Raportat la prevederile art.154 și art.155 din Codul muncii „salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de munca" acesta cuprinzând „salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri".

Astfel, norma generală definește salariul, componentele acestuia respectiv: salariul de bază, indemnizațiile sporurile, precum și alte adaosuri, precum și temeiul de drept și totodată izvorul obligațiilor parților acesta fiind contractul individual de muncă.

Or, ajutorul material de P., C., prima de „Ziua Ceferistului" și salariul suplimentar nu pot fi considerate drepturi salariale în sensul definiției de mai sus, pentru că nu sunt stipulate în contractul individual de muncă, nu reprezintă contraprestația muncii depuse de angajați (au caracterul unui drept suplimentar decurgând dintr-un contract colectiv de muncă) și nu se plătesc cel puțin o dată pe lună, ci au caracter anual.

Mai mult, aceste drepturi echivalează cu o recompensă acordată de angajator, astfel ca prima pentru Ziua Ceferistului se acorda datorită calității de „ceferist", ajutorul material pentru Paste și C. se acordă cu o ocazie prestabilită, iar salariul suplimentar se acorda pentru muncă ireproșabilă în cursul anului respectiv.

Or, dreptul de a acorda o recompensă, aparține exclusiv angajatorului, fiind o disponibilitate a acestuia și nu o obligație.

Referitor la ajutorul material de P. și C., însăși denumirea de "ajutor social", dezvăluie caracterul unor venituri de natura socială și nicidecum de natura salarială.

Așadar fiind drepturi acordate potrivit contractului colectiv de muncă, ele au mai degrabă scopul de a oferi protecție socială celor ce le primesc [în acest sens s-a statuat și prin Deciziile Curții de Apel București, nr.5378/2010, nr.l703/23.11.2011, nr. 8369 sinr. 8370 din 21.12.2011].

Fiind vorba despre drepturi cu caracter patrimonial ce izvorăsc din clauze ce nu au fost executate întocmai de către angajator, în speța de față sunt incidente prevederile art.283 alineatul 1 lit.e din Codul muncii, în conformitate cu care, cererea de chemare în judecata trebuie introdusă „în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

Prin urmare, avându-se în vedere că dreptul de a solicita acordarea primei ocazionate de Ziua Ceferistului s-a născut Ia data de 23.04,2010, ajutorul material de P. s-a născut la 04.04.2010, iar cel privind ajutorul material de C. s-a născut la 25.12.2009, respectiv 25.12.2010, iar dreptul de a solicita acordarea salariului suplimentar aferent anului 2010 s-a născut la data de 01.01.2011,fata de data introducerii acțiunii, respectiv 19.11.2012, raportat la prevederile art.283 alin. 1 lit. e din Codul Muncii, dreptul material la acțiune privind acordarea acestor drepturi pentru anii 2009-2010 este prescris.

Considera recurenta ca sentința recurata, în ceea ce privește soluția de admitere a acțiunii în sensul acordării salariului suplimentar aferent anului 2010 este dată cu aplicarea greșita a legii, ceea ce constituie motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 din Codul de procedura civilă.

Începând cu data de 04.06.2009 a intrat în vigoare CCM la nivelul SNTFC „CFR Călători"- SA pe anul 2009-2010, unde conform prevederilor art. 32 alin. (1) și (3] din acestea, acordarea salariului suplimentar se aplică începând cu 01.01.2010, iar prin semnarea Actul adițional nr.1708/21.04.2010 la CCM la nivel de unitate, prevederile art.32 alin. (1) și (3) referitoare lai acordarea salariului suplimentar pentru anul 2010, urmează să se aplice începând cu 01.01.2011.

Este de subliniat și faptul că prevederile art.32 alin.1 și (3] din CCM la nivel de unitate nu contravin prevederilor art.71 din CCM la nivel de grup de unități, fata de împrejurarea ca raportat Ia prevederile art. 247 din Codul muncii acest CCM se aplică numai în cazul în care nu exista CCM la nivel de unitate.

Chiar dacă în același timp erau în vigoare mai multe contracte colective de muncă, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi și cel la nivel de societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau salariul suplimentar și ajutoare materiale, trebuie dat eficiență contractului colectiv de muncă Ia nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților și, potrivit prevederilor art 11 alin. (3) din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioadă la care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau, după caz, instituției.

De asemenea, suspendarea acordării drepturilor bănești reprezentând salariu suplimentar, ajutoare materiale și premii este în concordanță cu situația financiară la nivelul societății, care, la sfârșitul anului 2009 a înregistrat o pierdere cumulată în valoare de 535.423,74 mii lei.

Potrivit art 32 alin 3 din CCM la nivel de societate, fondul necesar pentru acordarea salariului suplimentar se constituie lunar, în cadrul fondului de salarii, din veniturile realizate de societate, în procent de până la 10 la sută din fondul de salarii realizat lunar."

Astfel, salariul suplimentar pentru muncă ireproșabilă se acordă față de criteriile menționate în anexa nr.6 la contracte, sub condiția ca societatea să fi avut în anul 2010 venituri pentru constituirea fondului necesar pentru acordarea acestui salariu.

Precizează recurenta faptul că această condiție, respectiv constituirea fondului necesar pentru acordarea salariului suplimentar din veniturile realizate nu a putut fi îndeplinită motivat de faptul că S. Națională de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A. fiind o societate cu capital de stat, aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și unul din agenții economici monitorizați în baza prevederilor O.U.G. nr.79/2008 avea obligația respectării prevederilor art.7 alin.(l) din acest act normativ conform cărora: " ...indicele câștigului salarial mediu nu poate fi mai mare decât indicele productivității muncii, calculat în unități fizice sau după caz, în unități valorice în condiții comparabile, în funcție de specificul activității". Deci în conformitate cu aceste prevederi legale, recurentei i-a revenit obligația de a se încadra în fondul de salarii prevăzut în bugetul de venituri și cheltuieli aferent anului 2010, aprobat prin act normativ, iar fundamentarea fondului de salariu s-a făcut pe baza indicelui de creștere a câștigului salarial mediu brut și care nu putea fi mai mare decât indicele productivității muncii.

Conform bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2010, pe anul care face obiectul cererii, indicele de creștere a salariului mediu brut față de indicele productivității muncii este inferior celor reglementați prin O.U.G. nr.79/2008.

Având în vedere că în anul 2010 în execuția bugetară preliminată s-a înregistrat o economie de 1,98% (rând 35 din execuție) la cheltuielile cu salariile, iar productivitatea muncii a fost realizată în proporție de 100% (rând 121 din execuție) rezultă că au fost respectate din O.G. nr.79/2008.

Totodată, din execuția bugetară preliminară pe anul 2010, reiese că recurenta a înregistrat nerealizare a veniturilor cu 17,83%, respectiv 167.018 mii lei (rând 4 din execuție), fata de prevederile din BVC, înregistrând creanțe restante în cuantum de 115.700 mii Iei (rând 126 din execuție) ceea ce a determinat insuficiența fondurilor subscrisei, pentru achitarea plaților restante reprezentând arierate către furnizorii de combustibil, reparatori și prestatori de servicii, sumă în cuantum de 550.000 mii lei (rând 125 din execuție). În condițiile în care nu a putut onora plățile către furnizorii de materiale și servicii necesare desfășurării activității în condiții de operativitate, nu a dispus implicit nici de resurse financiare necesare acordării drepturilor de personal solicitate, respectiv salariul suplimentar pe anul 2010.

Față de cele arătate ,părțile semnatare ale contractului colectiv de muncă pe anul 2010 au renegociat prevederile art.32, astfel că prin actul adițional nr. 1708/21.04.2010 la CCM nivel de unitate au fost de acord că pentru anul 2010 prevederile privind acordarea salariului suplimentar să nu se aplice.

Considerentele instanței de fond referitoare la faptul că „ contractele colective de munca nu pot cuprinde clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior" sunt lipsite de fundament legal, atâta timp cât la nivelul SNTFC „CFR Călători" - SA există încheiat Contract colectiv de munca pe anii 2009/2010 cu valabilitate până la data de 31.01.2011.

Raportat la prevederile art.247 Codul muncii (în vigoare la acea dată), recurenta nu poate fi obligată să aplice și prevederile Contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități, deoarece existau contracte colective de muncă în vigoare care trebuiau respectate, acestea având prioritate față de Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

Prevederile art.71 din CCM la nivel de grup de unități nu se aplică raportat la prevederile art.247 din Codul muncii, conform căruia "În cazul în care la nivel de angajator, grup de angajatori sau ramura nu exista contract colectiv de muncă, se aplică contractul colectiv de munca încheiat la nivel superior".

De asemenea, dispozițiile art.37 din Codul Muncii dispun faptul că „drepturile și obligațiile privind relațiile de munca dintre angajator și salariat se stabilesc, prin negociere, în cadrul contractelor colective de muncă și al contractelor individuale de muncă". Ca atare, în situația în care recurenta ar fi avut obligația să aplice un contract colectiv de munca ierarhic superior celui aflat în vigoare s-ar fi încălcat și dreptul la negociere a acestor contracte colective de muncă.

Precizează recurenta că s-ar fi putut ignora prevederile Contractului colectiv încheiat la nivel de unitate numai în situația anularii acestui act, ceea ce nu s-a constatat, ci dimpotrivă acest contract a constituit legea părților producându-și efectele până în momentul expirării valabilității pentru care a fost încheiat.

Totodată, învederează recurenta că în conformitate cu prevederile art.1270 din Codul Civil: "contractul valabil încheiat are putere de lege intre părțile contractante".

Solicită recurenta să se rețină că angajatorul a respectat prevederile CCM aplicabil atunci când nu a acordat în perioada menționata de apelant drepturile bănești solicitate, existând acordul partenerilor sociali, care au semnat, depus și înregistrat contractele colective de muncă la nivel de unitate pe anii 2010-2012, conform metodologiei în vigoare.

La nivelul CFR Călători era în vigoare Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2009-2010, înregistrat la D.M.I.M.B. sub nr.2572/04.06.2009, modificat și completat cu Actul adițional nr.1708/21.04.2010.

În conformitate cu prevederile art.69 alin.[l) lit.a) și b) din Actul Adițional nr.1708/21.04.2010 din CCM la nivel de unitate CFR Călători pe anul 2009 - 2010 „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia din fondurile angajatorului de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști și C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei l de salarizare; b) pentru „Ziua Ceferiștilor" se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivelul clasei l de salarizare;Aceste prevederi se aplică începând cu 01 ianuarie 2011."

Din prevederea contractului colectiv de muncă mai sus enumerat rezultă indubitabil că părțile semnatare ale CCM CFR Călători au fost de acord ca prevederile referitoare la acordarea ajutorului material de P., premierea de Ziua Ceferistului și acordarea ajutorului material de C. pe anii 2009 și 2010 să nu se aplice.

Chiar dacă în același timp erau în vigoare mai multe contracte colective de muncă, cel încheiat la nivel de grup de unități din transporturi și cel la nivel de societate, în care existau aceleași prevederi ce acordau ajutoare materiale, trebuie dat eficiență contractului colectiv de muncă la nivel de societate, deoarece reprezintă voința părților și, potrivit prevederilor art.ll alin.(3] din CCM la nivel de grup de unități din transporturi: „Condițiile de diferențiere, diminuare sau anulare a participării la fondul de stimulare din profit sau la fondul de premiere, precum și perioada ia care se acorda cota de profit a salariaților, care nu poate fi mai mare de un an, se stabilesc prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate sau, după caz, instituției",

Totodată, apreciază recurenta că instanța de fond nu a ținut seama de aceste prevederi și în mod greșit, a avut în vedere dispozițiile art.71 din CCM la nivel de grup de unități feroviare, obligând-o, în mod netemeinic, să plătească intimaților - reclamanți ajutorul material de P. și prima de Ziua Ceferistului pe anul 2010 și ajutorul material de C. pe anii 2009 și 2010, atâta timp cât nu exista o prevedere legală aplicabila la nivelul societății, care să justifice acordarea acestor ajutoare bănești.

În concluzie, intimații nu pot beneficia de ajutorul material de P., prima de Ziua Ceferistului pe anul 2010 și ajutorul material de C. pe anii 2009 și 2010, întrucât aceste prevederi nu-și produc aplicabilitate în anii 2009 și 2010.

Solicită recurenta ca în cazul în care va fi admis recursul în ceea ce privește capătul principal de cerere, respectiv acordarea drepturilor bănești solicitate, să se modifice sentința în sensul respingerii cererii accesorii privind actualizarea sumelor.

În concluzie, pentru motivele, solicită recurenta admiterea recursului, și modificarea în tot a sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii ca nefondată.

La data de 03.03.2015, prin Serviciul Registratură al Curții a depus întâmpinare intimată Federația S. Transportatorilor Feroviari din România, în numele membrilor săi de sindicat, solicitând respingerea recursului și menținerea ca fiind leaglă și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.

Analizând actele dosarului prin prisma criticilor formulate de către recurenta pârâtă, care se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:

În ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune, Curtea apreciază că prima instanță a reținut în mod corect incidența reglementării prevăzute de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii, potrivit căreia dreptul la acțiune privind plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri se prescrie în trei ani de la data nașterii dreptului la acțiune, întrucât drepturile pretinse în cauză, chiar dacă se regăsesc în contractul colectiv de muncă, fac parte din categoria drepturilor salariale individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective, astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art.268 lit. e din Codul muncii, republicat, aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali.

Prin urmare, Curtea constată că termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru drepturile salariale aferente perioadei în litigiu nu era împlinit la data înregistrării acțiunii pe rolul tribunalului, respectiv 19.11.2012, dată la care face referire chiar recurenta.

În ceea ce privește fondul cauzei, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.69 alin.(l) lit.a) și b) din contractul colectiv de muncă pe anii 2009-2010 existent la nivelul CFR Călători, înregistrat la D.M.I.M.B. sub nr.2572/04.06.2009, astfel cum a fost modificat și completat prin actul adițional nr.1708/21.04.2010, „în afara ajutoarelor la care au dreptul potrivit legii, salariații vor mai beneficia de următoarele: a) cu ocazia sărbătorilor de Paști, C. se va acorda salariaților un ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare; de ajutorul respectiv nu vor beneficia salariații care, în cursul anului respectiv, au absentat nemotivat de la serviciu sau la data acordării ajutorului material sunt în CFS cu durata de un an; În perioada 1.04.2010 – 31.12.2010 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 1 ianuarie 2011. B) pentru Ziua Ceferiștilor se va acorda o premiere stabilită de Consiliul de Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor cel puțin la nivel clasei 1 de salarizare; în perioada 1.04.2010 – 31.12.2010 aceste prevederi nu se aplică, urmând a se aplica începând cu 1 ianuarie 2011.”

Organizațiile sindicale feroviare în numele salariaților și administrațiile feroviare, inclusiv administrația SNTFC „CFR Călători" - SA, prin procesul verbal încheiat în data de 25 mai 2009, au hotărât înghețarea salariilor de bază brute aferente claselor de salarizare prevăzute în grilele de salarizare, pentru anul 2009 și suspendarea acordării pe anul 2009 ajutoarelor materiale acordate salariaților cu ocazia sărbătorilor de Paste și C., respectiv a primei acordate pentru Ziua Feroviarului, însă prima instanță greșit s-a raportat la acesta de vreme ce drepturile pretinse în cauză vizează anul 2009, astfel cum rezultă din acțiunea introductivă.

Curtea reține părțile semnatare ale contractul colectiv de muncă al CFR Călători au fost de acord ca prevederile referitoare la acordarea ajutorului material de Paste si C. și prima de Ziua Feroviarului pe anul 2010 să nu se aplice, ci numai din 1.01.2011.

Intimatul nu a contestat în prezenta cauză faptul că organizațiile sindicale reprezentative au convenit de comun acord neacordarea ajutoarelor materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, C. și Ziua Feroviarilor, astfel că deși o astfel de convenție nu a fost reluată și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, această înțelegere a părților produce efecte, paralizând aplicarea dispozițiilor contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

În acest context, cum părțile implicate în procesul de negociere a clauzelor contractuale au convenit să nu fie acordate ajutoarele pentru C., Paste și Ziua Feroviarului, iar suspendarea ori neacordarea drepturilor o anumită perioadă era permisă de dispozițiile art.31 și 33 din Legea nr.130/1996, în vigoare pe perioada în litigiu, Curtea reține că dispozițiile contractului colectiv de muncă, modificat prin act adițional, se aplică cu prioritate față de prevederile invocate de intimat.

Faptul că intimatul a invocat în favoarea sa contractul colectiv de muncă încheiate la nivel de ramură și cel la nivel de grup de unități nu produce nici un fel de consecințe juridice, art. 238 din Codul muncii nefiind în măsură să conducă la concluzia înlăturării înțelegerii dintre partenerii sociali.

În speță nu se pune problema aplicării dispozițiilor contractuale mai favorabile față de împrejurarea că în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate nu sunt stipulate drepturi la un nivel inferior în sensul legii, angajatorul având posibilitatea neacordării acestor ajutoare materiale, fiind o măsură negociată cu reprezentanții organizațiilor sindicale și care are valoare de lege.

Prin înlăturarea temeiului convențional al acordării acestor prime, solicitarea reclamanților devine lipsită de temei juridic.

Curtea consideră că prevederile contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate se aplică în forma negociată întrucât beneficiile recunoscute salariaților sub forma unui ajutor material cu ocazia sărbătorii de C., de P., precum și sub forma premierii cu ocazia Zilei feroviarilor au valoarea unor drepturi salariale suplimentare care se acordă din fondurile angajatorului, caz în care convenția dintre partenerii sociali din unitate prin care s-a prevăzut neacordarea lor în perioada în litigiu din cauza lipsei fondurilor necesare plății lor trebuie aplicată cu prioritate.

Așadar, drepturile pretinse în cauză nu sunt drepturi fundamentale, ci drepturi suplimentare față de salariul prevăzut pentru munca prestată în cursul unei luni, astfel că angajatorul este în drept să le modifice în diferite perioade de timp, să le suspende, chiar anual, or să nu le acorde, în lipsa fondurilor necesare achitării acestora.

Prin urmare, dată fiind convenția partenerilor sociali în sensul neacordării drepturilor în litigiu din lipsa veniturilor societății, Curtea reține ca fiind neîntemeiată solicitarea intimatului de obligare a recurentei la executarea obligației de plată pretinse.

În ceea ce privește salariul suplimentar, Curtea reține că din interpretarea art. 30 din Contractul Colectiv de muncă la nivel de grup de unități, invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor formulate, rezultă că pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul va primi un salariul suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

Dreptul salariaților la acest salariu suplimentar este însă condiționat, pe lângă criterii subiective ce privesc comportamentul fiecărui angajat în parte, de existența sursei de finanțare prevăzută expres la art.30 alin.3 din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, în sensul că fondul necesar pentru acordarea salariului se constituie lunar din veniturile realizate în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Așadar, anual, angajatorul trebuia să constituie din fondul de salarii un fond special în procent de maxim 10% cu destinația plății salariului suplimentar.

Or, în contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi în perioada în litigiu, precum și plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, etc., nu poate fi obligat la plata salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.

Prin urmare, cum în perioada în litigiu la nivelul societății nu s-a constituit acest fond special, datorită realizării unui nivel al veniturilor scăzut și a dificultăților în constituirea fondului de salarii, reclamanți susțin în mod neîntemeiat că se poate plăti dreptul pretins pentru anul 2010, în temeiul art.30 din contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, de vreme ce nu există fondul special din care să fie făcută plata, iar o situație contrară nu a fost dovedită în cauză.

În plus, potrivit art.32 alin.1 și 2 din Contractul colectiv de muncă pe anul 2009 – 2010 al Societății Naționale de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, înregistrat la DMIS a Muncipiului București cu nr.2572/4.06.2009, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr.1708/21.04.2010 „pentru munca desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul societății, va primi un salariu suplimnetar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda și trimiestrial, în baza hotârării Consiliului de administrație, luată cu acordul părților semnatare ale contractului colectiv de muncă. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. Aceste prevederi nu se aplică în anul 2010, urmând a se aplica începând cu 1 ianuarie 2011.”

Pentru toate considerentele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, va modifica sentința recurată în parte, în sensul că va respinge acțiunea ca neîntemeiată, menținând dispoziția privind excepția prescripției dreptului la acțiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA-Prin Sucursala de Transport Feroviar de Călători C. împotriva sentinței civile nr.6008/22.05.2014 pronunțată de Tribunalul București-Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți G. I. E., P. M., P. M.,A. C., A. Firuța, A. C. M., C. I. I., B. I., B. G., B. V. M., B. M. G., B. I. C., C. I. G.,C. I. C., C. I., D. R. M., D. M., D. L M., E. D., F. I., F. F. I., G. L., G. M. I., I. V. F., I. G., lordache G., L. V., L. L. M., L. N. I., M. I. R., M. F. M., M. C., M. D. G.,Mânca Florinei, Mânca I. I., Mânca I. D., M. I., M. V. M., M. M., N. F. D., N. M. G., O. Gh. I.,- O. I., P. T.C., P. R. C., P. M.,^P. S., P. I. A.,P. V., P. A., R. M., R. M., R. P. M., S. C. V., S. C. D., S. M., S. I., S. loan-B., S. M. G., S. L C., S. I. R., T. F. I., T. F. G., T. F., V. L G., V. Gh. I., V. M. Denișa F., V. G. C., Brojbă Gh. N., membrii ai Sindicatului Mecanicilor de locomotivă Pitești, prin Federația S. Transportatorilor Feroviari din România.

Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:

Respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Menține dispozițiile privind excepția prescripției dreptului la acțiune.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 13 mai 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. G. P. I. N. R. F. G.

GREFIER,

M. P.

Red. Jud. RFG

Dact: Z.G./2 ex/

Jud.fond: M.A.G.

← Cereri. Decizia nr. 2368/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Contestaţie act. Decizia nr. 3095/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Despăgubire. Decizia nr. 1397/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Despăgubire. Decizia nr. 1397/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI