Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de dreptul muncii / 2015

Decizia nr. 773/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-03-2015 în dosarul nr. 2546/122/2013

Dosar nr._ (Număr în format vechi 7194/2014)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE Nr. 773/2015

Ședința publică de la 11 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. G.

Judecător P. I. N.

Grefier M. P.

Pe rol soluționarea apelului formulat de apelanta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA "CFR MARFĂ" SA împotriva sentinței civile nr.316 din 22.05.2014, pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M. având ca obiect - drepturi bănești.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință după care:

Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reținând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra cererii de apel de față,constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 20.11.2013 sub nr._ reclamantul I. M. a chemat în judecată pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Marfa S.A., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se dispună obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate dintre drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din Contractul Colectiv de munca la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 si drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.08._11, salariului suplimentar 2009, 2010 si 2011 calculat conform clasei 1 de salarizare de 700 lei, ajutorul material pentru Paste si C., pentru anul 2010, prima pentru Ziua Feroviarului aferenta anului 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 01.08._11.

Prin cerere precizatoare reclamantul a arătat că solicită obligarea pârâtei la plata următoarelor drepturi bănești diferențele rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 si drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat in vigoare Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011; salariul suplimentar pentru anul 2010, calculat conform clasei 1 de salarizare de 700 lei; ajutorul material pentru C., pentru anul 2010; contravaloarea tichetelor de masa pentru perioada 20.11._11 sumele cuvenite urmând a fi actualizate cu indicele de inflație până la data plății efective.

Prin sentința civilă nr.316/LM/AS/22.05.2014, Tribunalul G. - Secția Civilă a respins excepțiile inadmisibilității, litispendenței, și prescripției dreptului la acțiune; a admis în parte acțiunea, formulată de reclamantul I. M., în contradictoriu cu pârâta S.N.T.F.M. „CFR MARFĂ” S.A., astfel cum a fost precizată; a obligat pârâta S.N.T.F.M. „CFR Marfă” S.A. să plătească reclamantului salariul suplimentar pentru anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, drepturi ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflație de la data plății; a respins capetele de cerere privind diferențele dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul minim brut de 700 lei prevăzut de art. 41 alin. 3 lit. a din CCM la nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 și drepturile salariale efectiv încasate în perioada 01.01.2011 – 16.02.2011 și diferența de 25% din salariul de bază reprezentând spor pentru lucrul în timpul nopții în zilele de sâmbăta, duminica și sărbători legale, corespunzător cu orele efectuate, în raport de salariul majorat, pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011.

Pentru a se pronunța astfel,Tribunalul a reținut, cu privire la excepțiile invocate de către pârâtă prin întâmpinare, următoarele:

Excepția de litispendență este reglementată de art.138 din Codul de procedură civilă, atât sub aspectul condițiilor în care ea operează, cât și al sferei celor care o pot invoca.

Astfel, în alin.1 se prevede că nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeași cauză, același obiect și de aceeași parte, înaintea mai multor instanțe competente sau chiar înaintea aceleiași instanțe, prin cereri distincte.

Pârâta S.N.T.F.M.”CFR Marfă” S.A. a arătat că pe rolul Tribunalului G. respectiv Tribunalul București au fost înregistrate două dosare având același reclamant, iar capătul de cerere privind acordarea diferențelor salariale pentru perioada 01.08.2010 – 31.12.2010 din dosarul nr._/3/2013 este comun cu obiectul dosarului nr._ .

A reținut tribunalul că prin cererea precizatoare din data de 18.03.2014 reclamantul și-a modificat obiectul în sensul că, printre altele, referitor la categoria de drepturi în legătură cu care pârâta a menționat că s-ar aflat pe rolul Tribunalului București dosarul nr._/3/2013, solicită obligarea pârâtei la plata diferențelor rezultate din drepturile salariale calculate în raport de valoarea salariului minim brut de 700 lei corespunzător clasei 1 de salarizare potrivit art.41 alin.3 lit. a din Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi nr. 722 pe anii 2008-2011 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.01._11, data de la care a intrat în vigoare Contractul Colectiv de Munca la Nivel de Ramura Transporturi pe anul 2011.

Or, față de această precizare, s-a reținut că dosarul nu mai corespunde din punct de vedere al obiectului cu dosarul aflat pe rolul Tribunalului G., astfel că, existența triplei identități – de părți, obiect și cauză – între cele două acțiuni în curs de judecată pe rolul a două instanțe de fond diferite, nu poate fi reținută.

Referitor la excepția prescripției dreptului material la acțiune – atât cea de 6 luni, cât și cea de 3 ani - în ceea ce privește drepturile bănești solicitate de reclamant, invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A., tribunalul a constatat că această excepție este neîntemeiată având în vedere că pentru drepturile bănești ce fac obiectul cererii sunt incidente prevederile art.268 alin.1 lit. c din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, care reglementează un termen de prescripție de 3 ani, termen care începe să curgă de la data nașterii dreptului la acțiune și nicidecum termenul de prescripție de 6 luni prevăzut de art.268 alin.1 lit. e din Codul muncii, fiind evident că raportul între cele două norme este cel dintre o normă specială – cea privind plata drepturilor salariale și o normă generală cea instituiră pentru ipoteza neexecutării unor clauze de altă natură ale contractelor de muncă, altele decât cele privind salariul sau alte drepturi bănești.

Momentul nașterii dreptului la acțiune trebuie stabilit prin raportare la prevederile legale care reglementează termenul de plată a drepturilor bănești solicitate, astfel încât, în raport de prevederile art.166 alin.1 din Codul muncii, potrivit cărora „Salariul se plătește în bani cel puțin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz”.

Tribunalul a reținut că dreptul la acțiune al reclamantului privind drepturile bănești pentru anul 2010 putea lua naștere cel mai devreme la data de 1 ianuarie a anului 2011.

Cum cererea de chemare în judecată a fost formulată la data de 20.11.2013, iar prin cererea precizatoare reclamantul și-a precizat cererea, respectiv a solicitat obligarea pârâtei la plata salariului suplimentar pe anul 2010, ajutorul material pentru C. pe anul 2010 și contravaloare tichete de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, tribunalul a constatat că la data respectivă nu se împlinise termenul de prescripție a dreptului la acțiune privind ajutorul financiar aferent anului 2010, astfel că excepția invocată de recurent a fost găsită ca fiind neîntemeiată.

În ce privește excepția inadmisibilității cererii invocată de pârâta SNTFM „CFR Marfă” S.A. pentru lipsa procedurii prealabile, tribunalul a reținut că neparcurgerea procedurii prealabile stabilită prin clauze din Contractul Colectiv de Muncă nu poate fi sancționată cu respingerea unei acțiuni de genul celei ce face obiectul prezentei cauze, căci ar însemna să se aducă atingere principiului fundamental prevăzut de art. 21 din Constituția României referitor la liberul acces la justiție.

Numai dacă o astfel de procedură prealabilă ar fi prevăzută printr-o lege ori printr-un act normativ cu aceeași forță juridică, s-ar putea vorbi despre aspectul inadmisibilității unei acțiuni, dar și într-o astfel de ipoteză, s-ar putea discuta problema constituționalității acelei norme juridice, asupra căreia doar Curtea Constituțională este competentă să se pronunțe.

Un contract colectiv de muncă rămâne ceea ce este, adică doar o convenție, neputând fi asimilat unui act normativ cu putere de lege și neavând forța juridică a unei legi. Nerespectarea sa poate atrage doar angajarea răspunderii contractuale, însă nu poate duce la negarea unui principiu constituțional și a unui drept ce are consfințire în Constituție, cum este liberul acces la justiție.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamantul I. M. este angajatul pârâtei și în perioada 2010 – 2011 i s-au acordat drepturile salariale așa cum rezultă din carnetul de muncă.

A reținut tribunalul că în situația reclamantului, clasa I de salarizare de la care s-a pornit calcularea salariului acestuia, în funcție de anumiți coeficienți de ierarhizare, a fost stabilită la 600 lei, sub salariului de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, aplicabil de la data de 01.01.2008.

Potrivit art. 41 alin. 3 lit. a) din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, „salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta”.

Acest contract a fost înregistrat sub nr.722/24.01.2008 și a fost publicat în Monitorul Oficial nr.3 din 11.02.2008. Din conținutul său reiese că părțile contractante sunt reprezentanții patronilor din activitățile de transporturi și conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.356/10.07.2001 a patronatelor, respectiv Confederația Naționala a Patronatului R. - C.N.P.R, Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România - U.N.T.R.R. și reprezentanții salariaților din activitățile de transporturi si conexe, constituiți conform prevederilor Legii nr.54/2003, cu modificările ulterioare, cu privire la sindicate, nominalizate in acest contract colectiv de munca.

În perioada 2009-2010, la nivelul pârâtei-recurente a fost valabil contractul înregistrat sub nr.2585/4.06.2009 la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București și actul adițional la acest contract, înregistrat la 21.04.2010, însă, prin aceste acte nu au fost preluate dispozițiile art.41 alin.2,3,4 din Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură transporturi pe anii 2008 - 2010.

Conform art.4 din Contractul Colectiv de Muncă Unic la Nivel de R. Transporturi pe anii 2008 – 2010 înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr.722/03/24.01.2008:

1) Prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 01 ianuarie 2006 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.

2) Dacă nici una din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu cu mult mai mult de 12 luni, respectiv încă un an calendaristic.

Potrivit adresei nr.141/DDS/10.03.2011 emisă de Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale – Direcția Dialog Social, fila 51 din dosar, Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi, înregistrat la M.M.F.P.S. sub nr.722/24.01.2008 a fost denunțat de Confederația Națională a Patronatului Român în data de 17.11.2010, astfel că acest contract nu și-a mai prelungit valabilitatea, fiind expirat la data de 31.12.2010.

Astfel, temeiul acordării drepturilor pretinse de reclamant pentru perioada 01.01.2011 – 16.02.2011, în temeiul art.41 alin. 3 lit. a din Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de R. Transporturi nr.722 pe anii 2008 – 2010, nu mai putea să producă efecte, fiind expirat din data de 31.12.2010.

În ceea ce privește plata salariului suplimentar pe anul 2010 instanța reține faptul că la nivelul unității s-a semnat Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar înregistrat sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit prin Actul adițional înregistrat la M.M.F.E.S. cu nr.370/20.06.2008 până la data de 31 ianuarie 2011 care prevede la art.30:

1) Pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv.

2) Salariul suplimentar se poate acorda și trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat.

De asemenea, art.30 alin.3 precizează că: Din veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie lunar în cadrul fondului pentru salarii, în procent de până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Din modul de formulare neechivoc și nesupus altei condiții decât desfășurarea ireproșabilă a activității rezultă caracterul pur și simplu al acestui drept pretins prin acțiune, precum și obligația părților de a constitui un fond suplimentar de salarii independent de profit, noțiune diferită de cea utilizată în contract, și anume venituri.

Având în vedere că fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se constituie tocmai prin reținerea unui procent de 10% din cadrul fondului de salarii realizat lunar, tribunalul reține că neaprobarea bugetului și lipsa fondurilor necesare plății salariului suplimentar pentru anul 2010 nu pot prezenta relevanță în cauză.

Tot astfel, acordarea ajutoarelor materiale de Paști și C. este reglementată de art. 71 din CCM la nivel de grup de unități ca un drept al salariaților neafectat de alte condiții decât cele prevăzute expres de norma citată.

Aspectele invocate de pârâtă, privind lipsa fondurilor necesare plății acestor drepturi salariale și neîndeplinirea criteriilor și indicilor de performanță nu pot fi reținute ca o justificare pentru neexecutarea acestor obligații contractuale și pentru faptul că acestea au fost asumate în urma negocierilor purtate cu sindicatele reprezentative.

Potrivit CCM la nivel de grup de unități înregistrat sub nr.2584/04.06.2019 care prevede că salariații vor beneficia de acest ajutor material, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 31.01.2011 prin actul adițional înregistrat sub nr.1713/21.04.2010 rezultă că ajutorul material de Paști și C. se acordă în continuare din fondurile angajatorului, astfel că reclamantul este îndreptățit la plata ajutorului material pentru C. pe anul 2010.

Cu privire la capătul de cerere privind acordarea contravalorii tichetelor de masă pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011, tribunalul a reținut că prin Contractul Colectiv de Muncă la nivel de grup de unități pe anul 2009/2020, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială a Municipiului București sub nr.2584/04.06.2009 și prelungit până la data de 31.01.2011, prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, părțile au înserat o clauză referitoare la tichetele de masă, în art.74. Astfel, potrivit acestui articol din CCM la nivel de grup de unități pe anul 2009/2010, începând cu data de 01.11.2007, salariații „CFR Marfă” S.A. beneficiază de câte un tichet de masă pentru fiecare zi lucrătoare, în condițiile legislației în vigoare.

C. legal general privind acordarea tichetelor de masă pentru toate activitățile din toate ramurile de servicii la nivel național îl reprezintă Legea nr.142/1998, unde la art.1 alin.1 se arată că „Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator”, iar la alin.2 al aceluiași articol se arată că „Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori”.

Pârâta nu s-a apărat în sensul că sumele necesare acordării tichetelor de masă nu ar fi fost prevăzute în buget, așa încât nu există motive pentru a încălca prevederile Legii nr.142/1998, precum și prevederile art.40 alin.2 lit. c din Codul muncii, potrivit cărora angajatorul are obligația să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.

În raport de cele ce preced, instanța de fond a obligat pârâta să calculeze și să plătească reclamantului drepturile bănești reprezentând contravaloarea tichetelor de masă cuvenite pentru perioada 20.11.2010 – 31.01.2011.

Tribunalul a precizat că, în privința acelor categorii de drepturi solicitate de reclamant și în legătură cu care pârâta a precizat că nu s-ar cuveni acestuia, pe motiv că anumite contracte de muncă încheiate la nivel inferior nu ar menționa drepturile respective, s-a reținut aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor Legii nr.130/1996 în vigoare la data instituirii drepturilor în favoarea salariaților și chiar la data la care drepturile respective trebuiau acordate, act normativ care, la art.8 prevede că „Clauzele contractelor colective de muncă pot fi stabilite numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege. (2) Contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior. (3) Contractele individuale de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă”.

În termen legal,împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel pârâta S. Națională Transport Feroviar Marfă „CFR MARFĂ" SA, criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:

Instanța de fond nu a analizat corect susținerile privitoare la excepția prescripției dreptului material la acțiune, în temeiul art. 268 alin. 1 lit. e din Codul Muncii pentru drepturile bănești solicitate prin cererea de chemare in judecata.

In speță sunt incidente dispozițiile art. 268 alin. 1 lit. e) din Codul Muncii, potrivit căruia "Cererile in vederea soluționării unui conflict de munca pot fi formulate in termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, in cazul neexecutării contractului colectiv de munca ori a unor clauze ale acestuia".

Învederează apelanta că obiectul cererii de chemare in judecata in aceasta cauza nu il reprezintă drepturile de natura salariala reglementate imperativ de art.159 si 166 din Codul Muncii la care instanța de fond face referire: „ Salariul se plătește in bani cel puțin o data pe luna, la data stabilita in contractul individul de munca, in contractul colectiv de munca aplicabil sau in regulamentul intern, după caz ".

Legiuitorul face distincție intre conceptul de salarizare si alte drepturi ce decurg din raportul de munca ceea ce înseamnă ca se permite acordarea de drepturi bănești cu alta natura juridica decât aceea de salariu. Prin urmare drepturile stipulate cu alt titlu decât acela de salariu, chiar daca sunt prevăzute sub forma băneasca, nu fac parte din categoria „drepturilor salariate" instanța de fond pronunțând astfel o hotărâre netemeinica si nelegala.

Având în vedere că prin cererea formulată de reclamant si înregistrata pe rolul instanței la 20.11.2013 s-a solicitat obligarea societății noastre la executarea unor clauze din CCM pe anul 2010, prin prisma prevederilor art. 268 alin.l lit. e din Codul Muncii, dreptul la acțiune al reclamantului este prescris.

Mai mult, este necesar să facem deosebire între contractul colectiv de muncă și cel individual sub aspectul caracterelor distincte ale acestora.

Contractul colectiv de muncă este un contract cu caracter general, permanent și obligatoriu pe perioada sa de valabilitate, perioadă determinată. Astfel, orice conflict colectiv în legătură cu executarea contractului colectiv de muncă, ca și conflict de drepturi, este în strânsă legătură cu perioada de valabilitate, termenul legal de prescripție al dreptului la acțiune fiind determinat și prin prisma acestui aspect.

Termenul de 6 luni prevăzut de art. 268 alin. (1) lit. e) din Codul muncii republicat, are în vedere faptul că orice conflict colectiv „trebuie să-și găsească soluționarea într-un termen rezonabil", îndeplinindu-se astfel un principiu constituțional statuat de art. 21 din Constituție, CCM-urile produc efecte numai pentru perioada pentru care au fost încheiate, astfel că, după termenul de încetare nu mai pot produce efecte juridice.

Cum de la data la care trebuiau acordate aceste drepturi până la data introducerii acțiunii au trecut mai mult de 6 luni solicităm admiterea excepției invocate si respingerea pretențiilor.

Instanța de fond in mod eronat a respins excepția lipsei procedurii prealabile sesizării instanței invocata de SNTFM CFR Marfa SA prin întâmpinare, considerând ca nu este obligatorie și ignorând, astfel, prevederile art. 125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar.

Ca o procedură prealabilă în soluționarea conflictelor de muncă, ca urmare a încălcării prevederilor sau a neîndeplinirii obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă, părțile semnatare au stabilit sesizarea comisiei mixte patronat-sindicate, care va constata cele sesizate de salariați sau organizațiile sindicale și își va exercita atribuțiile pentru rezolvarea diferendelor ori a problemelor ridicate, la nivelul întregii societăți.

Obligația sesizării inițiale a acestor comisii este prevăzută de art.125 din CCM la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „încălcarea prevederilor sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin contractul colectiv de muncă se constată de comisiile mixte patronat-sindicate, care vor propune cercetarea celor vinovați, iar rezultatele cercetării vor fi prezentate la termenul convenit."

Fiind o procedură specială si expres prevăzută de Contractul Colectiv de Muncă, trebuie respectată și pusă în practică înaintea introducerii cererii, după principiul de drept pacta sunt servanda având avantajul soluționării pe cale amiabilă și în același timp ducând la degrevarea instanțelor de judecată cu cereri inutile.

Având în vedere cele precizate, solicită apelanta să se constate că reclamantul, prin reprezentanții săi, nu au uzat de procedura prealabilă stabilită de CCM-urile în vigoare, nu au sesizat comisia patronat-sindicate în anul 2010 pentru care reclamă neîndeplinirea obligațiilor stabilite de CCM, situație față de care considerăm că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă și vă solicităm să constatați inadmisibilitatea acesteia in conformitate cu prevederile art. 193 Cod Procedura Civila.

Instanța de fond in mod eronat a admis capătul de cerere privind salariul suplimentar pe anul 2010.

Este necesar si util soluționării cauzei a se avea in vedere contractul colectiv de munca prin prisma tuturor dispozițiilor sale si nu interpretate in mod fragmentat numai anumite părți, anumite articole care convin ..

Astfel trebuie avut in vedere dispozițiile art. 21 din CCM Ia Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar „ Din veniturile realizate, după acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezerva, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări si securitate sociala si celelalte vărsăminte prevăzute de lege."

Art.21 este încadrat .- Sistemul Premial, care este urmat de capitolul - Alte Prevederi in care este inclus si art. 30 .

Consideră apelanta ca interpretarea corecta a textelor de lege mai sus enunțate, ca de altfel si structura CCM pe care reclamantul își întemeiază cererea, nu poate fi decât următoarea: numai după acoperirea tuturor cheltuielilor prevăzute la art. 21 se poate plați salariul suplimentar precum si celelalte prime si ajutoare materiale de care beneficiază salariații. Or trebuie avut in vedere ca SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anul financiar 2010 in pierdere deci nu putea acorda salarii suplimentare sau alte ajutoare si prime salariaților.

Având in vedere cele menționate solicita apelanta respingerea acestui capăt de cerere ca neîntemeiat.

De asemenea, solicită apelanta a se avea in vedere ca intre reprezentanții salariaților si administrație a fost încheiat actul adițional nr. 1713/21.04.2010 prin care părțile semnatare ale CCM au convenit neacordarea salariului suplimentar pe anul 2009 si neacordarea ajutoarelor materiale de C. pe anul 2010.

În mod subiectiv instanța de fond a admis capătul de cerere privind acordarea ajutorului material de C. pentru anul 2010, aplicat la diferența de salariu, in temeiul art.71 din CCM la nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar având in vedere dispozițiile art.21 din contract „Din veniturile realizate, (dupa acoperirea cheltuielilor, constituirea fondului de rezerva, al celui de dezvoltare, satisfacerea necesitaților de perfecționare, recalificare a personalului, unitățile feroviare constituie fondul de cointeresare prin premiere, plătește impozitele, taxele, cotele de asigurări si securitate sociala si celelalte vărsăminte prevăzute de lege."

În mod eronat instanța de fond a acordat tichete de masa pentru perioada 20.11._11 considerând ca nu s-a făcut dovada lipsei sumelor necesare acordării tichetelor de masa.

SNTFM CFR Marfa SA a încheiat anii financiari 2010 si 2011 in pierdere astfel încât nu au mai fost alocate fonduri pentru a plăti beneficii extrasalariale angajaților săi.

Tichetele de masa au fost solicitate in temeiul art. 81 din CCM Unic la Nivel de G. de Unități din Transportul Feroviar in condițiile legislației in vigoare. In conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, Legea 142/1998, privind acordarea tichetelor de masa „salariații din cadrul societăților comerciale, regiile autonome si din sectorul bugetar care încadrează personal, prin încheierea unui contract individual de munca, denumite in continuare angajator, pot primi o alocație individuala de hrana, acordata sub forma tichetelor de masa, suportata integral de către angajatori, ";„ Tichetele de masa se acorda in limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, si in limita bugetelor de venituri si cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori. "

Din lecturarea art. 1 din Legea 142/1998, rezulta condițiile in care pot fi acordate tichetele de masa: existenta unui contract individual de munca care sa prevadă aceasta posibilitate si capacitatea angajatorului de a suporta costurile tichetelor de masa .

Deci legea nu stabilește in mod imperativ obligația angajatorului de a acorda acest drept ci instituie doar o posibilitate, lăsând la latitudinea angajatorului care, in limita disponibilităților financiare, va acorda sau nu acesta bonificație.

Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:

În privința excepției prescripției dreptului material la acțiune privind obligarea apelantei pârâte la acordarea tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11, Curtea reține că dreptul la tichetele de masă solicitate în prezenta cauză își are izvorul juridic în Contractul Colectiv de Muncă încheiat la nivel de unitate și cel încheiat la nivel de grup de unități.

Prin urmare, termenul de prescripție în care poate fi formulată o astfel de acțiune privind acordarea unor drepturi izvorâte din Contractul colectiv de muncă este cel reglementat de dispozițiile art. 283 alin. (1) lit. e) din Codul muncii, în forma în vigoare la data promovării acțiunii, care dispune că: „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termenul de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia.”

Nu se poate reține că izvorul acestor drepturi este Legea nr. 142/1998 întrucât aceasta reglementează generic noțiunea și cadrul legal în care tichetele de masă pot fi acordate, iar hotărârea de aplicare a legii în cadrul unei unități, precum și condițiile concrete de acordare, se adoptă de către partenerii de dialog social, în urma negocierii contractului colectiv de muncă, convenția părților fiind izvorul juridic al dreptului pretins în prezenta cauză.

Pe de altă parte, spre deosebire de alte drepturi bănești convenite în contractul colectiv de muncă și care pot fi considerate ca făcând parte din salariu, potrivit art. 155 Codul muncii, tichetele de masă reprezintă o alocație de hrană ce nu are același regim cu salariul plătit angajatului, astfel că și regimul prescripției este unul diferit față de cel al dreptului salarial în sine.

Prin urmare, având în vedere că dreptul la acțiune privind tichetele de masă solicitate pentru perioada 20.11._11 putea fi exercitat în termen de 6 luni de la data scadenței pentru fiecare lună în care erau datorate, Curtea reține că termenul de prescripție de 6 șase luni era deja împlinit la data înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul G., 20 noiembrie 2013, motiv pentru care excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința acestor drepturi trebuia să fie admisă.

În privința celorlalte drepturile pretinse de apelantul reclamant (diferențe salariale pentru perioada 1.01.2011 – 16.02.2011; salariu suplimentar pentru 2010; ajutor C. 2010), Curtea reține că acestea, deși se regăsesc în contractul colectiv de muncă, fac parte din categoria drepturilor salariale individuale ale salariaților care nu au caracter de drepturi colective, astfel că nu sunt supuse termenului de prescripție de 6 luni, prevăzut de art.268 lit. e din Codul muncii, republicat, aplicabil unei alte situații juridice, atunci când se pune problema executării sau neexecutării contractului colectiv de muncă sub alte aspecte decât drepturile bănești recunoscute salariatului prin negocierile dintre partenerii sociali.

Prin urmare, termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art. 268 alin. 1 lit. c din Codul muncii pentru aceste drepturile salariale, aferente anilor 2010 și 2011, nu era împlinit prin raportare la data înregistrării acțiunii pe rolul tribunalului (8.11.2013), excepția prescripției dreptului material la acțiune pe aceste capete de cerere fiind corect soluționată de prima instanță.

Sub aspectul criticii invocate de apelanta pârâtă privind modul de soluționare a excepției lipsei procedurii prealabile sesizării instanței cu ignorarea prevederilor art. 125 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități, Curtea, în acord cu opinia instanței de fond, apreciază caracterul neîntemeiat.

Accesul liber la justiție reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime.

Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea depășesc posibilele avantaje.

Curtea reține că procedura prealabilă obligatorie apare ca fiind o piedică în calea realizării și obținerii de către salariat a drepturilor sale în justiție. Mai mult, o procedură constând în cercetarea celor vinovați de încălcarea sau neîndeplinirea obligațiilor stabilite prin Contractul colectiv de muncă apare, neîndoielnic, ca o încălcare a dreptului de acces la justiție, ce pune asupra salariatului o sarcină inoportună, cu atât mai mult cu cât procedura se rezumă la o acțiune de cercetare, și nu la încercarea efectivă de soluționare a conflictului pe cale amiabilă, astfel încât sesizarea comisiilor mixte patronat-sindicate este una cu caracter formal.

În ceea ce privește fondul cauzei, analizat din perspectiva art. 476 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:

Nu se poate reține că izvorul acestor drepturi este Legea nr. 142/1998 întrucât aceasta reglementează generic noțiunea și cadrul legal în care tichetele de masă pot fi acordate, iar hotărârea de aplicare a legii în cadrul unei unități, precum și condițiile concrete de acordare, se adoptă de către partenerii de dialog social în urma negocierii contractului colectiv de muncă, convenția părților fiind izvorul juridic al dreptului pretins în prezenta cauză.

Pe de altă parte, spre deosebire de alte drepturi bănești convenite în contractul colectiv de muncă și care pot fi considerate ca făcând parte din salariu potrivit art. 155 Codul muncii, tichetele de masă reprezintă o alocație de hrană ce nu are același regim cu salariul plătit angajatului, astfel că și regimul prescripției este unul diferit față de cel al dreptului salarial în sine.

Prin urmare, având în vedere că dreptul la acțiune privind tichetele de masă solicitate pentru perioada 20.11._11 putea fi exercitat în termen de 6 luni de la data scadenței pentru fiecare lună în care erau datorate, Curtea reține că termenul de prescripție de 6 șase luni era deja împlinit la data înregistrării cererii de chemare în judecată la Tribunalul G., 20 noiembrie 2013, motiv pentru care va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune în privința acestor drepturi.

Accesul liber la justiție reprezintă facultatea fiecărei persoane de a se adresa unei instanțe judecătorești pentru apărarea drepturilor sale sau valorificarea intereselor sale legitime.

Orice limitare a acestui drept, oricât de neînsemnată ar fi, trebuie să fie temeinic justificată, analizându-se în ce măsură dezavantajele create de ea depășesc posibilele avantaje.

Trecând la examinarea motivelor de apel care vizează soluționarea pe fond a cauzei, Curtea reține următoarele:

Cu privire la ajutorul material reprezentând prima de C. pe anul 2010, Curtea constată că prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, semnatarii contractului colective de muncă la nivel de unitate au convenit ca acordarea acestui drept să nu fie efectuată în anul 2010.

Totodată, prin actul adițional nr. 1713 la contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate pe anii 2009/2010 și înregistrat la data de 21.04.2010, părțile implicate în procesul de negociere a clauzelor contractuale au convenit ca la nivelul anului 2010 să nu fie acordat salariu suplimentar.

Chiar dacă această prevedere nu a fost reluată și în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, înțelegerea părților produce efecte pentru toată perioada indicată de reclamant, astfel că paralizează și aplicarea dispozițiilor CCM la nivel de grup de unități invocate de acesta.

Curtea apreciază că, atâta vreme cât nu s-a constatat nulitatea clauzelor cuprinse în Contractul colectiv de muncă al S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A. aferent anilor 2009/2010, astfel cum au fost modificate prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, acestea din urmă se impun părților contractante, instanța neputându-le înlătura de la aplicare și neputând da o altă interpretare clauzelor contractuale contestate.

Contractul colectiv mai sus arătat se supune, sub aspect juridic, dispozițiilor Legii nr.130/1996 și Codului muncii, în forma anterioară aplicării Legea nr.40/2011.

Este adevărat că, potrivit art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996, contractele colective de muncă, încheiate cu respectarea dispozițiilor legale, constituie legea părților, iar potrivit art.8 alin.2 din aceeași lege aceste contracte nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă la nivel superior, prevederi care sunt reluate și în Legea 62/2011 la art.132.

Însă, dispozițiile art.24 din Legea nr.130/1996 statuează nulitatea clauzelor cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 din aceeași lege, nulitate care se constată de către instanța competentă la cererea părții interesate. Numai dacă o astfel de cerere se admite, clauzele constatate de instanță ca fiind nule pot fi renegociate, iar până la renegocierea lor sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior, după caz.

Prin urmare, pornind de la caracterul obligatoriu pentru părțile contractante al dispozițiilor cu caracter normativ statuate prin contractul colectiv de muncă la nivel de unitate și actul adițional la acesta și având în vedere faptul că nu s-a constatat nulitatea clauzelor cuprinse în Contractul colectiv de muncă al SNTFM aferent anilor 2009/2010, astfel cum au fost modificate prin Actul adițional nr.1713/21.04.2010, Curtea constată că cererea reclamantului privind plata salariului suplimentar pentru anul 2010, și a a ajutorului material cu ocazia sărbătorii de C. 2010, este lipsită de temei și se impunea a fi respinsă.

Având în vedere cele reținute cu privire la inaplicabilitatea directă a unui contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități, în condițiile în care la nivelul inferior, la nivelul unității, există contract colectiv de muncă și în condițiile în care prevederile acestui contract, astfel cum au fost modificate prin actul adițional încheiat de părți, nu au fost constatate nule, Curtea nu va mai examina celelalte critici aduse sentințe apelate, aspectul mai sus analizat primând.

Pentru toate considerentele expuse anterior, Curtea va admite apelul formulat de apelanta pârâtă, în baza art.480 C.pr.civ., va schimba, în parte, sentința apelată, în sensul că va admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea de acordare a tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11 și, în consecință, va respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris, va respinge capătul de cerere având ca obiect salariul suplimentar pentru anul 2010 și C. 2010 ca neîntemeiat.

Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat apelanta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE MARFĂ SA "CFR MARFĂ" SA –CUI_ cu sediul procesual ales la sediul Centrului Zonal de Marfă București situat în București, . Nord nr.1-3,sector 1 împotriva sentinței civile nr.316 din 22.05.2014 pronunțată de Tribunalul G. - Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul I. M. CNP_ domiciliat în comuna Comuna Frătești, ., ., Județul G..

Schimbă în parte sentința atacată în sensul că:

Admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, în ceea ce privește cererea de acordare a tichetelor de masă pentru perioada 20.11._11 și în consecință, respinge acest capăt de cerere ca fiind prescris.

Respinge cererea privind acordarea ajutoarelor materiale pentru C. 2010 și salariu suplimentar 2010, ca neîntemeiată.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 martie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR

M. G. P. I. N.

GREFIER

M. P.

Red. Jud. PIN

Dact: Z.G./4ex/13.04.2015

Jud.fond: I.C. M.

← Anulare act. Decizia nr. 293/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Cereri. Decizia nr. 2368/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 773/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI