Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 611/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 611/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2015 în dosarul nr. 3997/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6884/2014)
DECIZIE Nr. 611/2015
Ședința publică de la 17 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. F.
Judecător A. D. Ș.
Judecător R. G.
Grefier Ș. T.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta-contestatoare S. Z. împotriva sentinței civile nr. 2011/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. A. SI INTERNELOR, având ca obiect: contestație decizie de pensionare.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimatul a solicitat prin întâmpinarea formulată la data de 12.02.2015 judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, după care:
Curtea, față de lipsa părților la strigarea pricinii, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, în ordinea listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă potrivit prevederilor art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și în raport de prevederile art. 150 Cod procedură civilă o reține în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea de recurs înregistrată pe rolul Curții de apel București la data de 2.09.2014, recurenta S. Z. a criticat sentința civilă nr.2011/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ , susținând că instanța de fond nu a reținut neconcordanțele flagrante existente între Anexa Deciziei nr._ privind revizuirea pensiei pentru autorul său (este vorba despre pensia obținută în calitate de urmaș al soțului predecedat) în care sunt expuse veniturile avute în vedere la efectuarea calculelor și datele ce rezultă dintr-un număr de două adeverințe și dintr-o adresă emisă de către Inspectoratul de poliție județean G..
Recurenta a susținut că în amintita Anexă, pentru perioada 1.08.1959 -1.01.2961, este înscris un salariu de 1618 ron lunar, în timp ce în adeverința nr._/11.11.2011 pentru perioada 1.08._61apar 0 venituri.
De asemenea, pentru perioadele 1.03.1957-1.05.1958 este înscrisă o retribuție de 1055 ron lunar, iar în perioada 1.05.1958-1.01.1959 este înscrisă o retribuție de 747 ron lunar, respectiv mai puțin de jumătate, deși fiecare ridicare în grad aducea după sine mărirea salariului, precum și acordarea unei prime.
Recurenta a mai invocat neconcordanțe între mențiunile adeverinței nr._/13.10.2011 emisă de Inspectoratul de poliție județean G. pentru perioada 1.04._76, adeverință în care veniturile sunt trecute ca fiind 0, cu motivarea că nu au fost regăsite date în statele de plată, însă, cu toate acestea în Anexa deciziei de pensioare, pentru această perioadă, sunt înscrise diferite sume ca reprezentând salariu, într-o ordine crescătoare, apoi descrescătoare și din nou crescătoare, nefiind deloc clar de unde au putut fi înscrise aceste sume oscilante în adeverința nr._ din 10.01.2012 dacă veniturile autorului său nu se regăseau în statele de plată, astfel cum atestă adeverința nr._/13.10.2011.
Recurenta a criticat și modalitatea în care în Anexa deciziei de revizuire apar înscrise mențiunile referitoare la gradul deținut de autorul său în diferite intervale cronologice, existând decalaje între datele la care autorul său, potrivit adresei nr._/7.11.2011 emisă de Inspectoratul de poliție județean G., a obținut gradele de locotenent major, maior, locotenent colonel și colonel, din Anexa deciziei de pensionare rezultând că autorul său ar fi ieșit la pensie, în anul 1990, doar cu gradul de locotenent colonel, deși, potrivit adresei mai sus amintite, soțul său a fost ridicat la gradul de colonel la data de 23.08.1982.
Recurenta a criticat și faptul că Tribunalul a respins administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară specialitatea contabilitate, motivat de unicul argument al vechimii dosarului, împrejurare care nu îi era datorată și care avea drept cauză intervalul forte mare de timp între data înregistrării cererii de chemare în judecată pe rolul Tribunalului București și data primului termene de judecată, interval ce a acoperit cronologic un an și patru luni.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art.304 pct.7, 8 și 9 Cod proc.civilă și art.304 indice 1 Cod proc.civilă.
Intimatul M. afacerilor interne a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Asupra recursului, Curtea reține următoarele:
Din cererea de recurs rezultă c recurenta este nemulțumită de veniturile care au fost luate în considerare pentru anumite intervale de timp, precum și de decalajul existent între mențiunile referitoare la momentele în care au intervenit înaintările în grad ale soțului său și datele la care, în mod nereal, aceste avansări în grad au fost menționate în Anexa Deciziei de revizuire.
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta reclamanta a criticat recalcularea drepturilor de pensie prin raportare la salariul mediu pe economie, în condițiile în care soțul său, ce a lucrat în departamentul securității statului, având funcții de conducere, nu a avut niciodată un salariu mediu, ci un salariu mult mai mare, desfășurându-și activitatea în condiții speciale. Prin cererea de chemare în judecată a fost criticată și neluarea în considerare a pensiei suplimentare, însă o critică similară nu se regăsește și în cererea de recurs.
Deși critică reținerea pentru anumite intervale de timp, conform dispozițiilor art.1 alin.3 și 4 din OUG nr.1/2011, a soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, pentru ipoteza în care veniturile primite în concret nu se regăsesc în adeverințele emise de foștii angajatori, totuși recurenta nu indică în concret cât ar fi primit soțul său cu titlu de soldă, pentru intervalele enumerate în cererea de recurs.
Împrejurarea că în adeverințele emise de fostul angajator nu se regăsesc înscrise niciun fel de venituri pentru anumite intervale, relaționat cu înscrierea în anexa deciziei de revizuire a unor sume corespunzător respectivelor intervale nefiind în nicio contradicție logică, cât timp însăși legea prevede că în cazul pensiilor pentru care, până cel mai târziu la data de 31.10.2011, nu pot fi identificate veniturile realizate lunar pentru anumite perioade, la stabilirea punctajului mediu anual se utilizează cuantum soldei de grad și al soldei de funcție minime corespunzătoare gradului militar deținut, dar nu mai puțin de salariul mediu brut /net pe economie, iar pentru perioadele anterioare anului 1952 se utilizează salariul mediu pe economie.
Faptul că în Anexă au fost trecute anumite sume pentru perioadele în care în adeverințele nr. nr._/19.12.2011 și nr._/26.09.2011 au fost înscrise zero venituri nu a fost de natură să fie în defavoarea autorului reclamantei, pentru că, în caz contrar, dacă ar fi fost înscrise zero venituri, pentru perioadele în care nu au fost regăsite date, cuantumul pensiei acestuia și, pe cale de consecință, cuantumul pensiei de urmașa a reclamantei recurente ar fi fost mai mic decât a fost recalculat.
Cu privire la oscilațiile înscrise în Anexa celei de a doua decizii de revizuire a drepturilor de pensie contestate (este vorba despre decizia nr._/25.02.2012 prin care a fost recalculată o pensie de urmaș pentru recurentă în sumă de 2217 ron, începând cu data de 1.01.2011), respectiv pentru 1.03.1957-1.05.1958 – sumă contributivă 1055 ron și pentru 1.05.1958-1.01.1959 doar 747 ron, ceea ce în opinia recurentei ar fi eronat, Curtea reține că aceste date au fost culese în baza adeverințelor predate Casei sectorială de pensii de către fostul angajator și prin folosirea regulii înscrisă în alineatele 3 și 4 ale art.1 din OUG nr.1/2011.
În Adeverințele nr._/19.12.2011 și nr._/26.09.2011, care se regăsesc la dosarul de fond, pentru intervalul 1.05._61 este înscrisă mențiunea zero venituri, această mențiune contravenind, într-adevăr, parțial, pentru intervalul 1.01._61 cu mențiunile Adeverinței nr._/13.10.2011 în care, pentru acest interval de două luni, este menționată suma de 1638 ron, însă această contradicție nu a avut efect negative în privința recalculării dispuse prin cea de-a doua decizie de revizuire contestată în prezenta cauză întrucât în Buletinul de calcul anexat celei de-a doua decizii de recalculare, comunicată recurentei în februarie 2012, pentru perioada 1.01._61, este consemnată suma contributivă de 1638 ron, iar nu zero venituri, cum apare înscris în celelalte două adeverințe.
Curtea subliniază încă o dată că, în situația în care recurenta susține că soțul său, care a deținut funcții de conducere în structura de securitate a miliției a obținut venituri mai mari decât cele consemnate în Buletinul de calcul, trebuia să probeze aceste susțineri, adică să indice în cifre și să probeze prin înscrisuri care a fost valoarea concretă mai mare a soldelor încasate lunar de către autorul său în exercitarea respectivelor funcții de răspundere, pentru că sarcina probei, ca în orice proces civil, cu excepția litigiilor de muncă, îi revine reclamantului.
Pentru intervalul 1.05._59, nicio adeverință din cele trei mai sus amintite nu atestă care a fost cuantumul concret al veniturilor realizate de către autorul reclamantei recurente, context în care pârâta intimată a făcut aplicarea art.1 alin.3 și 4 din OUG 1/2011, adică s-a raportat la solda minimă de grad aferentă gradului de locotenent, de aici provenind diferența între perioada anterioară pentru care s-a reținut o sumă contributivă mai mare și intervalul mai sus amintit pentru care a fost înscrisă o sumă contributivă mai mică.
Pentru intervalul 1.04._76, C. reține că prin adeverința nr._/13.10.2011 sunt înscrise zero venituri, însă, pentru aceeași perioadă, în celelalte două adeverințe emise de către același fost angajator la datele de 26.09.2011 ș 19.12.2011, aferent acestui interval, se regăsesc consemnate venituri lunare identice care, într-adevăr variază de la an la an, aceste venituri fiind cele valorificate în Buletinul de calcul( iar nu mențiunea zero venituri), în intervalul 1.01._72 fiind înscrisă, în toate cele trei adeverințe, mențiunea zero venituri, ceea ce a condus la înscrierea în Buletinul de calcul al celei de a doua decizi de revizuire a sumei contributive de doar 2846, mai mică decât cea precedentă și ulterioară de 3622 (pentru intervalele 1.01.1970-1.01.1972 și 1.07.1972-1.01.1973), această diferență justificându-se prin aplicarea de pârâtă, pentru intervalul 1.01._72, a dispozițiilor art.1 alin.3 și 4 din OUG nr.1/2011.
În privința celorlalte variații ale sumelor contributive aferente intervalului 1.04._76, acestea au fost preluate în Buletinul de calcul al celei de-a doua decizii de revizuire contestate exact cum au rezultat ele din adeverințele emise de fostul angajator la datele de 26.09.2011 ș 19.12.2011, iar dacă recurenta susține că altele ar fi fost veniturile reale obținute de defunctul său soț cea ar fi trebuit valorificate pentru intervalul amintit, trebuia să probeze aceste susțineri.
Toate aceste constatări ale instanței de control judiciar au putut fi realizate fără nicio dificultate, în absența unei expertize contabile, doar prin compararea mențiunilor celor trei adeverințe cu cuprinsul Buletinului de calcul al celei de-a doua decizie de revizuire contestată, ca urmare a modificării cererii de chemare în judecată inițială, prin raportarea acestora la dispozițiile OUG nr.1/2011, ceea ce demonstrează că nu era utilă, pertinentă sau concludentă administrarea probei cu expertiza contabilă nici în fața instanței de fond, cât timp explicația diferențelor de la rubrica sume contributive, aferentă Buletinului de calcul al celei de-a doua decizie de revizuire contestată se putea da și a și fost dată, prin compararea mențiunilor înscrisurilor depuse la dosarul de fond și prin aplicarea dispozițiilor legale incidente situației autorului reclamantei.
Expertiza contabilă ar fi fost utilă în măsura în care recurenta arăta în ce ar fi constat inadvertențele din Buletinul de calcul în raport de mențiunile din cele trei adeverințe emise de către fostul angajator, inadvertențe care l-ar fi dezavantajat pe autorul său la stabilirea drepturilor de pensie.
Or, prin cererea de recurs, recurenta nu face altceva decât să enunțe, cu titlu de exemple al unor așa-zise “grave neconcordanțe”, de fapt, cazurile în care pârâta nu a realizat altceva decât aplicarea dispozițiilor legale pentru perioadele în care fostul angajator nu identificat nivelul veniturilor realizate de către fostul său salariat, în aceste perioade fiind înscrise anumite sume prevăzute de dispozițiile legale care fac trimitere expresă la modalitatea de evidențierea acestora, tocmai pentru ca pensionarul sau urmașii acestuia, beneficiari ai pensiei de urmaș, să nu se afle în situația cea mai defavorizată în care pentru anumite luni sau chiar ani să îi fie trecută suma contributivă egală cu zero.
Printr-o expertiză contabilă nu se putea contesta sau stabili alte venituri decât înscrise în adeverințele depuse la dosarul de fond, doar dacă reclamanta, anterior solicitării acestei probe, ar fi depus la dosarul cauzei înscrisuri din care să rezulte alte venituri pretins a fi fost obținute de către autorul său în perioadele atestate în cele trei adeverințe, ar fi subzistat utilitatea realizării unui calcul al drepturilor de pensie în raport de veniturile dovedite de către recurentă, altele decât cele înscrise în cele trei adeverințe și atestate în mod corespunzător în Buletinul de calcul al celei de-a doua decizii de revizuire.
Curtea subliniază că aceste venituri au fost valorificate în Buletinul de calcul exact cum au fost expuse în cele trei adeverințe, iar acolo unde au existat unele neconcordanțe între adeverințe, pârâta a luat în considerare adeverințele care îl avantajau pe autorul recurentei în procesul de revizuire a drepturilor de pensie declanșat în baza OUG nr.1/2011.
Pentru perioadele în care toate cele trei adeverințe au indicat ca fiind zero veniturile realizate de către autorul reclamantei, pârâta a făcut aplicarea dispozițiilor art.1 alin.3 și 4 din OUG nr.1/2011, recurenta neindicând în concret, în cererea de recurs, în ce ar fi constat greșeala pârâtei cu privire la sumele efectiv reținute, expertul neputând exprima o părere în legătură cu aplicabilitatea sau nu a unei dispoziții legale, atribuție ce revine exclusiv în sarcina instanței de judecată, ci doar de a verifica corectitudinea unor calcule aritmetice și a reținerii unor valori pe baza cărora s-au realizat respectivele calcule matematice. Or aceste verificări au putut fi realizate de către instanța de control judiciar și, cu siguranță, și de către Tribunal, prin confruntarea înscrisurilor de la dosar și prin raportarea cuprinsului acestor înscrisuri la dispozițiile legale aplicabile, context în care administrarea unei probe cu expertiza nu ar fi fost utilă cauzei.
Nu subzistă o obligație automată a unei instanțe de judecată de a încuviința o probă doar pentru că aceasta a fost cerută de către una dintre părți, atribuția încuviințării probelor fiind trecută prin filtrul raționamentului juridic al judecătorului cauzei care a studiat dosarul, a înțeles problema juridică dedusă judecății, precum și situația de fapt ce rezultă din dosar, context în care urmează a încuviința doar acele probe necesare soluționării cauzei, iar nu toate probele despre care părțile consideră că ar putea fi utile, concludente și pertinente cauzei.
Desigur că motivarea refuzului Tribunalului de administrare a probei cu expertiza contabilă nu a fost una fericită și nici măcar exactă, niciun moment o parte neputând fi privată de administrarea unei probe pe motiv că dosarul se află de prea mult timp pe rolul respectivei instanței, cu atât mai mult cu cât această realitate nu poate fi imputată părții care, de altminteri, a și încercat să micșoreze acest interval, formulând o cerere de preschimbare a termenului de judecată, cerere i-a fost respinsă de către aceeași instanță.
Însă, în raport de situația de fapt și de drept a speței, măsura în sine a Tribunalului de respingere a administrării probei cu expertiza contabilă_ nu și motivarea acestei respingeri_ a fost una corectă, această probă nefiind, din motivele mai sus arătate, utilă, pertinentă și concludentă pentru judecată.
În privința susținerii referitoare la pretinse decalaje între mențiunile din Anexa deciziei de pensionare referitoare la datele la care autorul ar fi avansat în gradele militare și datele menționate în adresa nr._/2.11.2011, Curtea observă că recurenta face vorbire în cererea sa de recurs, în permanență, despre anexa deciziei de recalculare, fără a nominaliza la care din cele două decizii de revizuire contestate se referă, lăsând impresia că ar fi contestat doar o singură decizie de revizuire, în realitate aceasta contestând nu una, ci două decizii de revizuire emise de către pârâtă în baza OUG nr.1/2011.
În niciunul din cele două Buletine de calcul care însoțesc cele două decizii de revizuire contestate nu se regăsesc mențiuni cu privire la momentul de la care autorul recurentei ar fi avansat în grade militare, ci se regăsește mențiunea scrisă între paranteze “MILIT”, adică militar, astfel încât nu s-ar putea reține vreo eroare, câtă vreme în aceste documente nu sunt trecute gradele autorului reclamantei, ci doar mențiunea că acesta a fost militar.
Cel mai probabil, recurenta sau avocatul acesteia care semnează cererea de recurs face confuzie între Buletinele de calcul ce însoțesc cele două decizii de revizuire contestate și cuprinsul adeverințelor nr._/19.12.2011 și nr._/26.09.2011, în raport de conținutul adresei nr._/2.11.2011 referitoare la situația gradelor militare obținute de autorul său.
Procedând la compararea acestor date, se observă că situația gradelor militare din adresa nr._/2.11.2011 nu corespunde cu mențiunile din cele două adeverințe mai sus amintite, respectiv, decât referitor la data de la care autorul recurentei a deținut gradul de locotenent major (așa cum este menționat în adresă), în privința datelor la care autorul recurentei a obținut gradele de căpitan, maior, locotenent colonel, gradul de locotenent nefiind precizat în cele două adeverințe, deși a fost obținut de către autorul recurentei la data de 23.08.1982, cel mai probabil pentru că ambele adeverințe se opresc, în privința veniturilor atestate, la data de30.06.1984.
Însă, aceste neconcordanțe care există între două adeverințe și o adresă, toate emise de același fost angajator, nu sunt imputabile pârâtei, după cum recurenta nu arătat care ar fi relevanța concretă a acestor decalaje cu privire a calculul drepturilor de pensie ale autorului său, cât timp nu a fost în măsură să probeze că autorul său ar fi realizat venituri mai mari decât cele înscrise în cele două adeverințe în intervalele 23.08._63 (respectiv pentru două zile), 23.08.1969-3.12.1971 și 23.08._76 .
Cu privire la susținerea potrivit căreia autorul său ar fi fost pensionat luându-se în considerare gradul de locotenent colonel, iar nu pe cel de colonel, Curtea, procedând la verificarea deciziei inițiale de pensionare nr._/10.01.1990 reține că gradul autorului recurentei precizat expres de către Serviciul de pensii al Ministerului de interne a fost acela de colonel, mențiuni similare regăsindu-se și în deciziile cu același număr emise la datele de 10.04.1990, 20.04.1992,17.07.1996 (aceasta din urmă fiind prima decizie de pensie de urmaș).
Prin urmare, la data pensionării, dar și la data revizuirilor autorul recurentei avea gradul de colonel, indiferent de împrejurarea că cele două adeverințe nu atestă această realitate.
Având în vedere ansamblul considerentelor ce preced, Curtea, apreciind că în cauză instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică, nefiind incidente motivele de recurs prevăzute în art.304 pct.7,8 și 9 sau împrejurările la care fac trimitere dispozițiile art.304 indice 1 Cod proc.civilă, în baza art.312 alin.1 din Codul de proc.civilă în vigoare până la data de 15.02.2013, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-contestatoare S. Z. împotriva sentinței civile nr. 2011/21.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul M. A. SI INTERNELOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Februarie 2015.
Președinte, A. F. | Judecător, A. D. Ș. | Judecător, R. G. |
Grefier, Ș. T. |
Red:A.F.
Dact.: D.A.M.
2ex./10.03.2015
Jud.fond:V. C. M. S.
Ș.T. 20 februarie/2ex.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 354/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 1418/2015.... → |
|---|
