Recalculare pensie. Decizia nr. 354/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 354/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 1336/98/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi 8018/2014)
Decizia Civilă Nr.354
Ședința Publică din data de 05 Februarie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulate de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița, împotriva sentinței civile nr.1721/F/08.10.2014, pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. V., cauza pe fond având ca obiect „recalculare pensie”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia învederează instanței faptul că pricina se află la primul termen de judecată, iar în ceea ce privește etapa procedurii prealabile, se arată că s-a procedat la comunicarea motivelor de apel formulate de către apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița, la data de 25.11.2014, către partea intimată adversă, astfel cum rezultă din dovada de înmânare atașată la fila 9 dosar apel.
Intimatul-reclamant M. V. nu a formulat, în termenul legal, întâmpinare la motivele de apel deduse judecății.
În același context se arată că prin cererea de apel formulată apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor prev. de art. 411 alin.(1) pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea soluționării dată fiind solicitarea părții apelante de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Asupra apelului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1721/08.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a admis cererea formulată de reclamantul M. V. împotriva pârâtei C. Județeana de Pensii Ialomița. A fost obligată pârâta să emită în favoarea reclamantului o decizie de recalculare a pensiei pentru limită de vârstă cu luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 20 ani și la plata diferențelor rezultate din această recalculare pe ultimii 3 ani, începând cu data de 26.05.2011, sume actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. De asemenea, a fost obligată pârâta să achite reclamantului suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință instanța a reținut că potrivit deciziei de pensionare pentru muncă depusă și limită de vârstă nr._/18.12.1991 rezultă că reclamantul, la data pensionării 01.10.1991, a avut o vechime în grupa I de muncă de 26 ani și 2 luni determinată în baza Legii nr.3/1977.
Reclamantul a investit instanța cu o cerere de „recalculare”, mai corect revizuire a drepturilor sale de pensie, stabilite în conformitate cu prevederile art. 14 din Legea nr.3/1977, după abrogarea acestui act normativ prin Legea nr. 19 din 17 martie 2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale.
În speță de față, însă, revizuirea deciziei emise în baza Legii nr. 3/1977 presupune o întoarcere, fictivă, la momentul efectuării recalculării, pentru a identifica eventualele erori comise de casa de pensii în îndeplinirea acestei proceduri. Or, acest moment se situează, în timp, la nivelul anului 1991 când reclamantul s-a pensionat și apoi la nivelul anului 2005, când OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/2004 erau în vigoare și reglementau exact aspectele care fac obiectul spetei.
Odată identificată o eroare în efectuarea procedurii de recalculare, aceasta poate fi remediata prin revizuirea deciziei, iar efectele unei astfel de revizuiri acoperă toată perioada cuprinsă între data stabilirii inițiale a drepturilor de pensie supuse revizuirii și data efectuării propriu-zise a revizuirii solicitate. Drepturile bănești decurgând dintr-o asemenea operațiune, se cuvin pensionarului, însă, numai în limita termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data introducerii cererii de chemare în judecată, fiind incidente în acest caz prevederile art. 1 alin. 1 coroborate cu ale art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă.
În consecință, tribunalul apreciază ca o cerere de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei stabilite în baza Legii nr. 3/1977, în conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, poate fi promovată și după abrogarea OUG nr. 4/2005 și HG nr. 1550/2004 prin Legea nr. 263/2010.
Temeiul juridic ale unei astfel de cereri îl constituie prevederile art. 107 alin. 1 și 2 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „în situația în care, ulterior stabilirii și/sau plății drepturilor de pensie, se constată diferențe între sumele stabilite și/sau plătite și cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv C. de Pensii Sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
Sumele rezultate în urma aplicării prevederilor alin. 1 se acorda sau se recuperează, după caz, în cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.”
Astfel, reclamant este îndreptățit că drepturile sale de pensie recalculate în baza Legii nr. 19/2000, ale OUG nr. 4/2005 și ale HG nr. 1550/2004 – deciziile de recalculare a pensiei de la filele 24-26 din dosarul cauzei, să fie determinate prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Drepturile de pensie ale intimatului reclamant s-au născut la data de 01.10.1991, în baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut în vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil.
Aceasta întrucât potrivit art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite în fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 01 aprilie 2001, în conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, “pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.
Legea nr. 3/1977 nu cuprindea noțiunea de „stagiu complet de cotizare”, care a fost introdusă abia începând cu Legea nr. 19/2000.
În art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 se prevede ca „stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezenței legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3.”
Art. 8 din Legea nr. 3/1977 prevedea ca “personalul muncitor care are o vechime în munca de minimum 30 ani bărbații și 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusă și limita de vârstă, la împlinirea vârstei de 62 ani bărbații și 57 ani femeile.”
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezultă că noțiunea de “stagiu complet de cotizare” prevăzută de Legea nr. 19/2000 corespunde noțiunii de “vechime în munca” prevăzută de Legea nr. 3/1977.
De altfel, și în art. 2 alin. 1 din HG nr. 1550/2004 se arata ca “stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în munca prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază sau care i se cuvine la data începerii operațiunilor de evaluare.”
Odată reținut acest aspect, se observa că art. 8 din Legea nr. 3/1977 reprezenta norma generală în materie de vechime în muncă necesară pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea în grupe superioare de muncă.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, “persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani în locuri care, potrivit legii, se încadrează în grupa I de muncă, sau cel puțin 25 ani în grupa II de muncă, la stabilirea pensiei li se ia în calcul, pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte:
- un an și șase luni pentru grupa I de muncă;
- un an și trei luni pentru grupa II de muncă.
(2) Pe această bază persoanele care au lucrat în grupele I și II de munca au dreptul, la cerere, să fie pensionate, la împlinirea vârstei de:
- 52 ani, pentru grupa I și 57 ani pentru grupa II, bărbații;
- 50 ani pentru grupa I și 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, și la 50 de ani, atât bărbații cât și femeile din grupa I de muncă, și la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de muncă.”
Deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul că, în mod real, după 20 de ani de activitate în grupa I de muncă, asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limita de vârstă, dacă îndeplineau și condiția privitoare la vârsta redusă. Prin urmare, aceasta era vechimea în munca cerută de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de vârstă, ceea ce înseamnă că acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosită de Legea nr. 19/2000.
În speța, reclamantul a desfășurat timp de peste 26 ani activități încadrate în grupa I de muncă. Prin urmare, tribunalul a admis cererea reclamantului și va stabili că stagiul complet de cotizare în cazul reclamantului este de 20 de ani, acesta fiind îndreptățit și la plata diferențelor de pensie începând cu 26.05.2011.
În baza art. 453 alin. 1 C. pr. civ., tribunalul a obligat parata la plata sumei de 600 lei către reclamant, cu titlu de cheltuieli de judecată.
În temeiul art. 36 din Regulamentul de Ordine interioară al instanțelor judecătorești opinia asistenților judiciari este concordanță cu soluția și considerentele expuse în motivarea prezenței hotărâri. Văzând și dispozițiile art. 155 din Legea nr. 263/2010
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel motivat, apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, apel întemeiat prevederile Legii nr. 19/2000 și Legii nr. 263/2010.
Prin motivele de apel formulate a arătat că soluția pronunțata ca fiind nelegala pentru următoarele motive:
În conformitate cu art. 196 din Legea 263/2010 au fost abrogate prevederile O.U.G. nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public precum și H.G. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare în vederea recalculării pensiilor din sistemul public.
A apreciat apelanta că în aceste condiții dreptul reclamantei de a solicita recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani în temeiul O.U.G 4/2005 nu mai subzista, prin abrogarea actelor normative invocate, începând cu data de 01.01.2011 a dispărut și temeiul legal care a stat la baza unor astfel de acțiuni în justiție.
Ori un act normativ își produce efecte atâta timp cât se afla în vigoare, drepturile consfințite de un asemenea cadru legal nu pot subzista după ieșirea din vigoare.
Așadar pentru cererile de recalculare potrivit O.U.G. nr.4/2005 și H.G.R. nr. 1550/2004 nu mai exista temei juridic după . Legii nr. 263/2010, cererea reclamantului fiind introdusa după data de 01 ianuarie 2011.
În acest sens s-a pronunțai și Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 5986/6.10.2011 în dosarul nr._ care arata ca „Nemaiavând suport legal, vocația reclamantului nu se mai poate transforma într-un drept subiectiv care să nască în sarcina casei județene de pensii o obligație corelativă”.
Practic raportul juridic necesar nu mai poate fi creat, pretențiile deduse judecații sunt lipsite de fundament.
A se vedea în acest sens sentința civilă nr. 4146/F/2012 în dosarul nr._ al Tribunalului Ialomița.
Asigurații care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă și ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 Iulie 1977- 31 martie 2001 au beneficiat de două facilitați:
- la vechimea în munca pentru stabilirea pensiei se luă în calcul pentru fiecare an lucrat în aceste grupe câte un an și 6 luni pentru grupa I și un an și trei luni pentru grupa a-II-a;
- la cerere puteau fi pensionate pentru munca depusă și limita de vârsta la 52 de ani pentru grupa I și 57 de ani pentru grupa a II a bărbații și la 50 de ani, respectiv 52 de ani femeile.
Legea 3/1977 nu prevedea acordarea pensiei pentru limita de vârstă cu vechime integrală, pentru o vechime în munca mai mică de 30 de ani, în cazul bărbaților. Astfel, în condițiile în care reclamantul a fost înscris ta pensie pentru limita de vârstă cu vechime integrală, așa cum rezultă din decizia mai sus menționata, vechimea integrală în munca nu putea fi mai mică de 30 de ani.
În acest sens s-a pronunțat Tribunalul Prahova, prin sentința civilă nr. 168/2008 în dosarul nr._
Din conținutul textelor de lege invocate rezulta că aceasta s-a referit la persoanele care fac obiectul condițiilor speciale reglementate de Legea 19720001a art.20 lit. a), c) și d), ceea ce înseamnă că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în perioada 01.07._01, care și-au desfășurat activitatea în fostele grupe I și II (deși în dispozitivul Deciziei nr. 40/2008 se utilizează sintagma „grupe speciale de muncă) la determinarea punctajului mediu anual se folosesc stagiile de cotizare prevăzute de art. 14 din Legea 3/1977”.
A proceda la calcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani înseamnă a eluda principiile Legii 19/2000, care statuează modul de calcul al pensiilor și a aplica un tratament discriminatoriu persoanelor care au lucrat în grupe speciale de muncă și s-au pensionat anterior intrării în vigoare a Legii 19/2000.
Potrivit art. 2 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii și alte drepturi de asigurări sociale sistemul public se organizează și funcționează având ca principiu, principiul egalității, care asigură tuturor participanților la sistemul public, contribuabili și beneficiari, un tratament nediscriminatoriu în ceea ce privește drepturile și obligațiile prevăzute de lege.
D. pentru care, considerăm că prin recalcularea drepturilor de pensie ale reclamantei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 ani s-ar crea un precedent care ar discrimina celelalte categorii de pensionari ale căror drepturi au fost stabilite sub incidența aceluiași act normativ, în speță Legea nr. 3/1977
Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea caii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, invocat de care reclamant face următoarele precizări:
Conform dispozitivului acesteia, dispozițiile art.77 alin. 2 raportat la art.43alin 1 și 2 sin Legea 10/2000 se interpretează în sensul că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 01 iulie 1977-31 martie 2011 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de munca este cel reglementat de art. 14 din Legea 3/1977.
Apelanta a învederat instanței faptul că prin minuta încheiata la data de 09 iunie 2010 la sediul CSM de către membrii Comisiei „Unificarea practicii judiciare, analizându-se decizia nr. 40/22.09.2008 a înaltei Curți de Casație și Justiție referitor la aplicarea dispozițiilor art.77 alin. 2 raportat la art.43 din Legea nr. 19/2000 s-a ajuns unanim la concluzia că singurele facilitați oferite de Legea nr. 3/1977 persoanelor care au lucrat în grupa I sau II de muncă sunt acordarea sporului de grupă și posibilitatea pensionarii înainte de împlinirea vârstei standard dispozițiile art. 14 neavând semnificația reducerii stagiului de cotizare utilizat la recalcularea pensiei fiind cel de 30 de ani.
În acest sens s-a mai pronunțat și Curtea de Apel Ploiești prin decizia civilă nr. 2214/2009 precum și Curtea de Apel Albă I. - decizia civilă nr. 982/2008.
Reclamantul a beneficiat de majorarea punctajului mediu anual prevăzut atât de OUG nr. 100/2008, acordându-i-se un punctaj suplimentar de 0,_, cât și de art. 169 din Legea nr. 263/2010 și implicit a primit drepturile bănești aferente, punctajul suplimentar fiind de 0,_ puncte.
La alin. 2 al aceluiași articol se stipulează că „prevederile alin. 1 nu se aplica în situația în care la recalcularea pensiilor în conformitate cu O.U.G. 4/2005 pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzute de acte normative cu caracter special.
Având în vedere aceste precizări apelanta consideră că reclamantul nu mai este îndreptățit Ia recalcularea pensiei prin utilizarea unui stagiu de cotizare de 20 de ani, scopul acestui articol fiind aceia de valorificarea perioadei de munca prestată de către asigurați în grupele I și II de muncă, astfel încât după adoptarea Legii 263/2010 nu se mai impune reducerea stagiului complet de cotizare pentru asigurații care au lucrat în aceste grupe și au fost pensionați în temeiul Legii 3/1977 iar nu al unor acte normative speciale care reglementau un stagiu de cotizare mai mic decât cel prevăzut de art. 8 din Legea 3/1977.
Mai mult decât atât, prin edictarea Legii nr. 263/_, art. 100 stabilește un nou sistem, cel al majorării punctajelor lunare pentru persoanele care au lucrat în erupe superioare de muncă, situație față de care cererea reclamantului ar fi trebuit respinsă.
În acest sens s-a pronunțat Curtea de Apel București în dosarul nr._ apelant-reclamant I. F..
A mai învederat apelanta, de asemenea instanței Legea 262/2008 pentru modificarea alin. 5 și 6 ale art.7 din OUG nr. 4/2005 care a prelungit termenul de depunere a cererilor de recalculare a pensiei și-a încetat aplicabilitatea în luna decembrie 2010, situație în care a considerat că reclamantul nu mai poate solicita recalcularea pensiei în cadrul termenului general de prescripție, atâta timp cât obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie recalcularea pensiei.
Cu privire la solicitarea reclamantului de a i acorda diferența de pensie actualizată cu inflația, în conformitate cu prevederile art. 102 din Legea 263/2010 privind sistemul unitar de pensii valoarea punctului de pensie se majorează anual cu 100% din rata inflației la care se adaugă 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu brut.
În aceste condiții valoarea punctului de pensie a fost indexata anual cu rata inflației, crescând de la 323,1 în 2006 la 790,7 în prezent,
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Prima instanță a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale incidente in cauza, Curtea însușindu-și în totalitate considerentele acesteia.
Intimatul-reclamant a investit instanța cu o cerere de revizuire a drepturilor sale de pensie, stabilite in conformitate cu prevederile OUG nr.4/2005, după abrogarea acestui act normativ prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Revizuirea deciziei emise in baza OUG nr. 4/2005 coroborată cu H.G. nr. 1550/2004 urmează a se efectua in baza acelorași acte normative, care vor continua sa guverneze raporturile juridice născute in perioada in care au fost in vigoare. Abrogarea unui act normativ are semnificația că acesta nu se mai poate aplica situațiilor juridice ivite ulterior abrogării. In speța de față însă, revizuirea deciziei emise in baza OUG nr. 4/2005, conform procedurii stabilite prin HG nr. 1550/2004, presupune o întoarcere fictiva la momentul efectuării recalculării, pentru a identifica eventualele erori comise de casa de pensii în îndeplinirea acestei proceduri. Or, acest moment se situează, in timp, la nivelul anului 2005, când OUG nr. 4/2005 si HG nr. 1550/2004 erau in vigoare si reglementau exact aspectele care fac obiectul spetei.
Odată identificata o eroare in efectuarea procedurii de recalculare, aceasta poate fi remediata prin revizuirea deciziei, iar efectele unei astfel de revizuiri acoperă toata perioada cuprinsa între data stabilirii inițiale a drepturilor de pensie supuse revizuirii si data efectuării propriu-zise a revizuirii solicitate. Drepturile bănești decurgând dintr-o asemenea operațiune, se cuvin pensionarului, insa, numai in limita termenului general de prescripție de 3 ani, calculat de la data introducerii cererii de chemare in judecata, fiind incidente in acest caz prevederile art. 1 alin. 1 coroborate cu ale art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripția extinctiva.
In consecință, Curtea apreciază ca o cerere de revizuire a deciziei de recalculare a pensiei stabilite in baza Legii nr. 3/1977, in conformitate cu principiile prevăzute de Legea nr. 19/2000, poate fi promovata si după abrogarea OUG nr. 4/2005 si HG nr. 1550/2004 prin Legea nr. 263/2010.
Temeiul juridic ale unei astfel de cereri îl constituie prevederile art. 107 alin.1 si 2 din Legea nr. 263/2010, conform cărora „în situația în care, ulterior stabilirii si/sau plății drepturilor de pensie, se constata diferențe intre sumele stabilite si/sau plătite si cele legal cuvenite, casa teritoriala de pensii, respectiv casa de pensii sectoriala operează, din oficiu sau la solicitarea pensionarului, modificările ce se impun, prin decizie de revizuire.
Sumele rezultate in urma aplicării prevederilor alin. 1 se acorda sau se recuperează, după caz, in cadrul termenului general de prescripție, calculat de la data constatării diferențelor.”
In ceea ce privește temeinicia cererii de revizuire care face obiectul cauzei, Curtea constata ca si sub acest aspect prima instanța a făcut o corecta aplicare a dispozițiilor legale.
Astfel, intimatul-reclamant este îndreptățită ca drepturile sale de pensie recalculate in baza OUG nr. 4/2005 si HG nr. 1550/2004 sa fie determinate prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 ani.
Drepturile de pensie ale acestuia s-au născut în 1991, in baza Legii nr. 3/1977, acesta fiind actul normativ care trebuie avut in vedere pentru determinarea stagiului complet de cotizare aplicabil.
Aceasta întrucât potrivit art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 1550/2004 privind efectuarea operațiunilor de evaluare in vederea recalculării pensiilor din sistemul public, stabilite in fostul sistem al asigurărilor sociale de stat potrivit legislației anterioare datei de 1 aprilie 2001, in conformitate cu principiile Legii nr. 19/2000, “pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977”.
Legea nr. 3/1977 nu cuprindea noțiunea de „stagiu complet de cotizare”, care a fost introdusă abia începând cu Legea nr. 19/2000.
In art. 41 alin. 4 din Legea nr. 19/2000 se prevede ca „stagiul complet de cotizare este de 30 de ani pentru femei și de 35 de ani pentru bărbați. Atingerea stagiului complet de cotizare se va realiza în termen de 13 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, prin creșterea acestuia, pornindu-se de la 25 de ani pentru femei și de la 30 de ani pentru bărbați, conform eșalonării prevăzute în anexa nr.3.”
Art. 8 din Legea nr. 3/1977 prevedea ca “personalul muncitor care are o vechime in munca de minimum 30 ani barbatii si 25 ani femeile are dreptul la pensie pentru munca depusa si limita de virsta, la implinirea virstei de 62 ani barbatii si 57 ani femeile.”
Din coroborarea acestor dispoziții legale rezulta ca noțiunea de “stagiu complet de cotizare” prevăzuta de Legea nr. 19/2000 corespunde noțiunii de “vechime in munca” prevăzuta de Legea nr. 3/1977.
Odată reținut acest aspect, se observa ca art. 8 din Legea nr. 3/1977 reprezenta norma generala in materie de vechime in munca necesara pentru deschiderea dreptului la pensie, dispoziții speciale fiind prevăzute pentru cei care își desfășurau activitatea in grupe superioare de munca.
Astfel, conform art. 14 din Legea nr. 3/1977, “persoanelor care au lucrat efectiv cel puțin 20 ani in locuri care, potrivit legii, se încadrează in grupa I de munca, sau cel puțin 25 ani in grupa II de munca, la stabilirea pensiei li se ia in calcul, pentru fiecare an lucrat in aceste grupe câte:a) un an si sase luni pentru grupa I de munca;b) un an si trei luni pentru grupa II de munca.
(2) Pe aceasta baza persoanele care au lucrat in grupele I si II de munca au dreptul, la cerere, sa fie pensionate, la implinirea virstei de:
a) 52 ani, pentru grupa I si 57 ani pentru grupa II, barbatii;
b) 50 ani pentru grupa I si 52 ani pentru grupa II, femeile.
(3) Persoanele care îndeplinesc condițiile prevăzute de alin. (1) sunt pensionate, la cerere, si la 50 de ani, atât bărbații cit si femeile din grupa I de munca, si la 55 ani bărbații sau 50 de ani femeile, din grupa II de munca.”
Deși, aparent, textul este concentrat pe aspectele privitoare la reducerea vârstei standard de pensionare, nu se poate face abstracție de faptul ca, in mod real, după 20 de ani de activitate in grupa I sau 25 ani în grupa a II-a de munca asigurații se puteau înscrie la pensie pentru limita de vârsta, daca îndeplineau si condiția privitoare la vârsta redusa. Prin urmare, aceasta era vechimea in munca ceruta de lege pentru a putea solicita pensie pentru limita de vârsta, ceea ce înseamnă ca acesta era stagiul complet de cotizare, după terminologia folosita de Legea nr. 19/2000.
In speța de fata, intimatul a desfășurat timp de peste 20 ani activități încadrate in grupa I de munca. Din cuprinsul deciziei de pensionare rezulta ca reclamantul a lucrat in locuri de munca ce se încadrează in grupa I de munca 26 ani, 2 luni si 24 zile.
Mai mult, Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 40/22.09.2008, dată în soluționarea căii extraordinare de atac a recursului în interesul legii, obligatorie pentru instanțe, conform art. 329 alin. 3 din Codul de procedură civilă, a statuat că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
Prin urmare, Curtea constată că, în cazul în speță, stagiul complet de cotizare este de 20 de ani, ca efect al aplicării art. 14 din Legea nr. 3/1977, astfel cum s-a reținut în sentința apelată, fiind astfel nefondată critica apelantei sub acest aspect.
Este adevărat că Legea 3/1977 nu mai este în vigoare, dar drepturile reclamantului sunt guvernate de legea de la data stabilirii drepturilor de pensie, iar actele normative ulterioare au stabilit că în procesul de recalculare pe Legea nr.19/2000, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
In ceea ce privește susținerile referitoare la considerentele deciziei pronunțate în recursul în interesul legii, Curtea reține că partea de hotărâre care este obligatorie în temeiul art.329 Cod procedură civilă este dispozitivul acesteia, iar Comisia pentru unificarea practicii nu are atribuții în sensul lămuriri întinderii și aplicării unei decizii pronunțate în interesul legii. Dispozitivul reprezintă rezultatul deliberării, la momentul pronunțării acestuia instanța dezînvestindu-se, astfel încât nu mai poate reveni prin intermediul motivării ulterioare asupra soluției pronunțate. Or, așa cum am arătat, prin dispozitiv s-a stabilit că stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis în intervalul 1 iulie 1977 – 31 martie 2001 și care și-au desfășurat activitatea în grupe speciale de muncă este cel reglementat de art. 14 din Legea nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat și asistență socială.
În ceea ce privește critica referitoare la actualizare, Curtea reține că prima instanță a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile de pensie cuvenite în baza acestei hotărâri și pensia încasată efectiv, aceste diferențe urmând a fi actualizate cu indicele de inflație, ca sume neplătite de către recurentă. Actualizarea anuală a pensiei de care a beneficiat intimatul nu are legătură cu diferențele de pensie la care acesta are dreptul. Cum prin neplata drepturilor de pensie in cuantumul prevăzut de lege în patrimoniul intimatului s-a produs un prejudiciu, acesta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit, motiv pentru care diferențele vor fi actualizate cu indicele de inflație pentru a acoperi devalorizarea monedei naționale.
Nu pot fi reținute nici susținerile apelantei referitoare la aplicarea dispozițiilor OUG nr.100/2008, deoarece intimatul-reclamant a fost beneficiarul procesului de recalculare a drepturilor de pensie, recalculare care, în baza art. 2 alin. 3 din H.G. nr. 1550/2004, trebuia sa aibă în vedere că pentru persoanele ale căror drepturi de pensie s-au deschis in intervalul 1 iulie 1977 - 31 martie 2001, stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual va fi cel reglementat de Legea nr. 3/1977.
Dispozitiile OUG nr.100/2008 îi exclude pe aceia în cazul cărora pentru determinarea punctajului mediu anual s-a utilizat vechimea în muncă necesară deschiderii dreptului la pensie prevăzută de acte normative cu caracter special.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanta-pârâtă C. Județeană de Pensii Ialomița, având Cod fiscal nr._, cu sediul situat în Municipiul Slobozia, ., județ Ialomița, împotriva sentinței civile nr.1721/08.10.2014, pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ /_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. V., identificat cu CNP_, cu domiciliul situat în ..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 februarie 2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
M. C. S. G. I. M. Colindeață
Red.M.C.
Tehnored.C.C./4 ex./ 11.02.2015
Jud.fond: D. R.
| ← Recalculare pensie. Decizia nr. 1209/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de pensionare. Decizia nr. 611/2015. Curtea... → |
|---|
