Despăgubire. Decizia nr. 3317/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3317/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 3317/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 3317
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE E. D. B.
Judecător M. P.
Grefier R. N. C.
Pe rol, judecarea apelului declarat de apelantul S. V., împotriva sentinței civile nr.929 din data de 02.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, cauza având ca obiect: contestație decizie de concediere.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns apelantul S. V., prin avocat Naubauer Ș., cu împuternicire avocațială la dosar fila 6, emisă în baza contractului de asistență juridică nr._/19.12.2013, intimata . SRL, prin avocat G. D., ce depune la dosar împuternicire avocațială emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 4557/57/03.07.2015.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, în raport de prevederile art. 392 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul S. V., prin avocat, având cuvântul arată că se află în prezența unei cauze de concediere disciplinară pentru absențe nemotivate. Arată că la dosarul cauzei sunt probe, recunoașteri de către angajator în sensul că, salariatul în perioada cuprinsă între emiterea deciziei nr. 3239/15.10.2012 pe care angajatorul a emis-o pentru reintegrarea salariatului și momentul la care același angajator consideră că salariatul trebuie concediat disciplinar pentru absențele nemotivate, este acoperit prin absența din țară a reclamantului plecat la muncă în Arabia Saudită. Concedierea salariatului după un an de zile de absențe nemotivate este de neconceput, întrucât angajatorul nu a făcut altceva decât să accepte situația, și nu poate da vina numai pe salariat precizând că urmărește să se îmbogățească pe seama angajatorului, când, ca angajator, a emis decizie de reintegrare, care nu a fost emisă în fapt, deoarece aceasta nu a fost comunicată salariatului pentru că nu era în țară. Angajatorul din 2012 putea să-l concedieze pentru absențe nemotivate, fiind o culpă a acestuia de care încearcă să se prevaleze în acest dosar. Salariatului i se impută perioada de dinaintea celei de a doua reintegrări pentru absențele nemotivate.
Pentru cele arătate solicită admiterea apelului, și rejudecând cauza anularea deciziei apelate întrucât este netemeinică, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Intimata . SRL, prin avocat, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a sentinței apelate. Fapta reclamantului de a nu se prezenta la muncă un an de zile, reprezintă o faptă imputabilă acestuia, fiecare angajat are obligația de a se prezenta la muncă în fiecare zi. Argumentul că acțiunea de a sancționa angajatul după un an de zile de absențe nemotivate este prescrisă, este neîntemeiat. Dacă ar fi fost urmat raționamentul apelantului, societatea nu ar avea la nici un moment posibilitatea de a-și concedia salariații care nu-și îndeplinesc obligațiile ce le revin conform fișei postului.
Arată că în prezenta cauză nu se face vorbire de două reintegrări și momentul reintegrării este unul singur, neputând fi două decizii de reintegrare.
În susținerea argumentelor depune la dosar note scrise, solicitând respingerea apelului ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea în raport de prevederile art. 394 din Codul de procedură civilă, constatând că apelul este în stare de judecată, îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
- SOLUȚIA PRIMEI INSTANȚE
Constata ca prin cererea inregistrata cu nr._ pe rolul Tribunalului Bucuresti, numitul Sfirlea V., cu domiciliul procesual ales in localitatea Bucuresti, sector 2, a chemat in judecata . SRL, cu sediul in localitatea T., judetul Constanta, pentru anularea Deciziei nr. 3178 din data de 6 decembrie 2013 emisa de parata ca fiind nelegala si netemeinică; obligarea paratei sa-i plateasca despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate la zi si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat daca angajatorul nu i-ar fi incalcat dreptul la munca prin decizia de concediere, calculata de la data luarii acestei masuri si pana la data reintegrarii efective; obligarea paratei la reintegrarea in postul de instructor sef; obligarea paratei la plata de daune morale in suma de 100.000 lei si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
Prin sentința civilă nr.929 din 02 februarie 2015, pronunțată de Tribunalul București, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul, SFIRLEA V., in contradictoriu cu parata . SRL, ca neintemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că, prin Decizia nr. 3178 din data de 6 decembrie 2013 emisă de către parata, s-a dispus ca, începând cu data de 16 decembrie 2013 să înceteze contractul individual de muncă al reclamantului, pe funcția de formator, care urmare a aplicării sancțiunii disciplinare, conform art. 248 alin.1 lit.e din art. 61 lit.a din CM, deoarece în perioada 22 octombrie 2010-19 noiembrie 2013 a absentat nemotivat. În motivarea deciziei s-a arătat că, pe perioada mai sus arătată, reclamantul nu s-a prezentat la locul de muncă, mai ales că a fost emisă decizie de reintegrare în funcție, începând cu data de 15 octombrie 2010. Analizând modul cum a fost întocmită decizia de concediere sub aspect formal, așa cum prevede art. 252 alin.2 din CM, instanța a observat că, aceasta cuprinde toate elementele obligatorii prevăzute de textul de lege menționat.
Astfel, decizia de concediere cuprinde descrierea în mod detaliat a faptei săvârșite, în sensul că în perioada 22 octombrie 2012-19 noiembrie 2013 acesta nu s-a prezentat la locul de muncă, deși parata a emis Decizia nr. 3239 din data de 15 octombrie 2012 prin care s-a dispus reintegrarea acestuia pe postul și funcția deținută anterior concedierii. S-a mai arătat în decizia de concediere că a fost notificat prin Adresa nr. 3253 emisă de parata să se prezinte la locul de muncă în vederea îndeplinirii formalităților de reintegrare a acestuia. De asemenea decizia de concediere a cuprins apărările formulate de reclamant și motivele pentru care acestea au fost înlăturate, în sensul că a fost plecat din țară în perioada octombrie 2012 și până în noiembrie 2013 în Arabia Saudită unde a lucrat în cadrul unei firme. Sunt arătate textele de lege încălcate de către reclamant, respectiv Secțiunea M pct.2 lit.b din CIM nr. 145/2009 și art. 11 lit.a și d din Regulamentul Intern, cu referire la art.248 lit.e din CM. Este menționată în decizia de concediere calea de atac împotriva acestei decizii cu termenul prevăzut de lege și instanță competentă, astfel că nu există motive de nulitate a acestei decizii sub aspect formal.
În ce privește temeinicia deciziei de concediere, instanța a observat din actele de la dosar că, după ce reclamantul a avut câștig de cauză într-un proces de reintegrare, prin hotărâre rămasă irevocabilă, la data de 15 octombrie 2012 parata a emis Decizia 3239 pin care s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția și postul deținut anterior concedierii. Instanța a observat că prin Adresa nr. 3253 din data de 15 octombrie 2012, parata a invitat reclamantul să se prezinte la locul de muncă în vederea efectuării formelor de reintegrare, conform hotărârii judecătorești, adresa ce a fost comunicată prin scrisoare recomandată, la adresa menționată, dar a fost returnată cu mențiunea lipsa domiciliu, deși acela era domiciliul real al reclamantului.
La data de 22 noiembrie 2013, reclamantul a fost convocat în vederea efectuării cercetării disciplinare pentru data de 2 decembrie 2013 în vederea efectuării cercetării disciplinare, cu mențiunea că în perioada 22 octombrie 2012-19 noiembrie 2013 nu s-a prezentat la locul de muncă. Instanța a observat că a fost efectuată cercetarea disciplinară a reclamantului prin care acesta a fost întrebat cu privire la faptele imputate, acesta răspunzând la întrebările puse de comisie, fiind întocmit Procesul Verbal de cercetare disciplinară cu nr. 3158 din data de 2 decembrie 2013 și propunerea de aplicare a sancțiunii disciplinare de încetare a contractului de muncă.
Susținerea reclamantului că a fost încălcat termenul de 6 luni prevăzut de art.251 alin.1 din CM instanța a considerat că aceasta apărare este neîntemeiată, deoarece fapta săvârșită de reclamant a avut un caracter continuu, în sensul că aceasta a început la data de 22 octombrie 2012 și s-a terminat la data de 19 noiembrie 2013, când în ziua următoare s-a prezentat la locul de muncă în vederea reangajării. Ori de la data de 20 noiembrie 2013 începe să curgă termenul legal de aplicare a sancțiunii, prevăzut de art.251 alin.1 din CM. În cazul de față, la data de 2 decembrie 2013 s-a efectuat cercetarea disciplinară cu propunerea de aplicare a sancțiunii de încetare a raporturilor de muncă, iar la data de 6 decembrie 2013 a fost emisă decizia de concediere ce a fost contestată de reclamant.
Susținerea reclamantului că se aplică Decizia nr.16/2012 în RIL a ICCJ cu privire la art.251 alin.1 din CM, instanța a considerat că această decizie a făcut o interpretare corectă a textului de lege mai sus menționat, în sensul că termenul de 30 zile se aplică de la data când comisia de cercetare disciplinara a finalizat cercetarea prealabilă a salariatului și a făcut propunerea de aplicare a sancțiunii salariatului. Ori parata a respectat aceste dispoziție legală și a aplicat sancțiunea în termenul legal de 30 zile de la data cunoașterii abaterii disciplinare săvârșită de reclamant.
De asemenea afirmația reclamantului că nu a fost integrat pe funcția și postul deținut anterior concedierii, instanța a considerat că aceasta este neîntemeiată, deoarece prin Decizia nr. 3239 din data de 15 octombrie 2012 emisă de parata s-a dispus reintegrarea lui pe funcția și postul deținut anterior măsurii de concediere ce este identic cu postul menționat și în contractul individual de muncă nr. 145 din data de 15 septembrie 2009 și Fișa Postului, unde este menționată funcția sau meseria de instructor șef.
Cu privire la susținerea tot de către reclamant că măsură este abuzivă și prea severă, instanța a considerat că această măsură a fost proporțională cu gravitatea faptei ce a constat în lipsa nejustificată de la locul de muncă de mai bine de 1 an de zile de la data emiterii deciziei de reintegrare a reclamantului.
Instanța a considerat că decizia de concediere contestată de către reclamant este și temeinică, nefiind motive de anulare a acesteia pentru motivele mai sus arătate. În această situație solicitarea reclamantului de reintegrare a acestuia și plata drepturilor salariale, sunt neîntemeiate, atâta timp cât decizia de concediere a fost considerată ca fiind legală și temeinica, nejustificând celelalte solicitări din partea reclamantului.
Cu privire la daunele morale solicitate prin acțiune, atâta timp cât decizia a fost considerată de către instanță ca fiind legală și temeinică, nu se poate susține că i-au fost aduse reclamantului prejudicii morale prin emiterea acesteia, fiind respinsă această solicitare ca fiind neîntemeiată.
În ce privește cheltuielile de judecată solicitate, deoarece reclamantul este în culpă pentru declanșarea prezentului proces, fiind considerată legală decizia contestată, acesta le va suporta în mod personal, potrivit art.451 alin.1 din NCPC, astfel că a fost respinsă și această solicitare prin prezenta acțiune.
- APELUL FORMULAT DE RECLAMANTUL S. V.
Împotriva acestei hotărâri, a declarat apel în termen legal și motivat, reclamantul S. V., criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie.
Prin motivele de apel formulate, întemeiate în drept pe dispozițiile art.466 și următoarele din Codul de procedură civilă, apelantul solicită admiterea apelului, astfel cum a fost formulat.
Se arată în fapt că, în mod greșit a considerat Tribunalul că ar fi neîntemeiată susținerea subsemnatului în sensul că a fost încălcat termenul de 6 luni prevăzut de alin. (1) al art. 252 (nu 251 cum eronat se menționează în sentința atacată) din Codul muncii.
Motivarea potrivit căreia fapta săvârșită de subsemnat ar fi avut un caracter continuu nu poate fi reținută, în condițiile în care, în realitate, fapta imputată a fost cunoscută de angajator încă din data de 22.10.2012, având în vedere evidența reflectată în condica de prezență a unității.
Mai mult, nu prezintă relevanță data la care angajatorul a luat act de săvârșirea abaterii disciplinare, de vreme ce legea condiționează momentul împlinirii termenului de 6 luni de cel al comiterii faptei și nu de poziția subiectivă a angajatorului - dacă el cunoaște ori nu abaterea salariatului (Curtea de Apel C., Secția conflicte de muncă și asigurări sociale, decizia nr. 7606/R/2008 - Jurindex).
Or, față de datele concrete ale prezentei cauze - la data de 22.10.2012 s-a constatat prima absență nemotivată a subsemnatului și abia la data de 06.12.2013 s-a emis decizia de concediere -, în logica motivării judecătorului de primă instanță s-ar ajunge la concluzia, de neacceptat, că orice sancțiune disciplinară pentru absențe nemotivate să poată fi aplicată oricând de către angajator, ceea ce ar echivala practic cu imprescriptibilitatea răspunderii salariatului!
Față de perioada în care angajatorul susține că s-ar fi săvârșit abaterea disciplinară (22.10._13), trebuie observat că nu se poate vorbi de absentare nemotivată de la locul de muncă în condițiile în care angajatorul abia în data de 20.11.2013 a procedat la un simulacru de reintegrare (nu la o reintegrare efectivă). D. în cazul în care angajatorul l-ar fi reintegrat efectiv în muncă, conformându-se hotărârii judecătorești irevocabile, iar apelantul nu ar fi respectat "cu strictețe programul de lucru stabilit de conducerea societății" (potrivit art. 11 din Regulamentul Intern al . SRL, învederat în Decizia nr. 3178/06.12.2013), s-ar fi putut activa în acest sens "prerogativa disciplinară" a angajatorului.
Pentru aceste motive, față de caracterul devolutiv al apelului solicită ca, în baza motivelor și mijloacelor de apărare invocate în fața primei instanțe, să se rejudece în fond cauza și să se dispună anularea în tot a deciziei nr. 3178/06.12.2013 emisă de intimata S.C. R. A. SERVICES SRL.
- ANALIZA APELULUI
Examinând sentința atacată în temeiul dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora „instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță”, Curtea reține următoarele:
Apelantul a susținut că angajatorul era decăzut din dreptul de a aplica sancțiunea pentru abaterea disciplinară reprezentată de absența nemotivată de la serviciu, avându-se în vedere că fapta a fost constatată de angajator la data de 22.10.2012, iar sancțiunea disciplinară a fost aplicată la data de 6 decembrie 2013.
Potrivit art. 252 alin. 1 din Codul muncii, angajatorul dispune aplicarea sancțiunii disciplinare printr-o decizie emisă în formă scrisă, în termen de 30 de zile calendaristice de la data luării la cunoștință despre săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de 6 luni de la data săvârșirii faptei.
Articolul 252 alin. 1 din Codul muncii prevede un termen de decădere de 6 luni, care se calculează de la data săvârșirii faptei.
În cazul faptelor continue, data săvârșirii faptei este data epuizării faptei, respectiv data la care încetează acțiunea/inacțiunea.
Fapta pentru care a fost aplicată abaterea disciplinară constă în absentarea apelantului, de la serviciu, în perioada 22 octombrie 2012-19 noiembrie 2013. Fapta de absentare nemotivată de la serviciu este o faptă continuă, care s-a epuizat la data la care apelantul s-a prezentat la serviciu, 20 noiembrie 2013. De la această dată începe să curgă termenul de decădere.
Prin urmare, sancțiunea disciplinară s-a dispus în termenul de decădere de 6 luni calculat de la data săvârșirii faptei – 20 noiembrie 2013, în condițile în care decizia prin care s-a aplicat sancțiunea disciplinară a fost emisă la data de 6 decembrie 2013.
Susținerile apelantului reclamant conform cărora termenul de decădere de 6 lui trebuia calculat de la data la care apelantul reclamant a absentat prima dată și cele privind imprescriptibilitatea răspunderii nu sunt corecte, având în vedere că fapta de absentare de la serviciu o perioadă de timp este o faptă continuă, iar în cazul faptelor continue data săvârșirii este echivelentă cu data epuizării, ci nu cu data săvârșirii primei acțiuni/inacțiuni.
Fapta continuă se caracterizează prin prelungirea, în chip natural a acțiunii sau inacțiunii, după consumare, până la intervenția unei forțe contrare. Epuizarea este dată de intervenția forței contrare.
În speță, fapta de absentare s-a consumat în prima zi în care apelantul a absentat nemotivat și s-a epuizat la data la care apelantul reclamant s-a prezentat la serviciu.
În concluzie, întrucât termenul de decădere de 6 luni se calculează de la data încetării faptei de absentare nemotivată de la serviciu, în mod corect a reținut prima instanță că nu a intervenit decăderea din termenul de aplicare a sancțiunii disciplinare.
Apelantul a susținut că nu a lipsit în mod nejustifict de la locul de muncă, în condițiile în care angajatorul abia în data de 20.11.2013 a procedat la reintegrare.
Susținerea este eronată, pentru următoarele considerente:
La data de 15 octombrie 2012 intimata a emis Decizia nr. 3239 prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului pe funcția și postul deținut anterior concedierii. Prin Adresa nr. 3253 din data de 15 octombrie 2012, intimata pârâtă a invitat reclamantul să se prezinte la locul de muncă în vederea efectuării formelor de reintegrare, conform hotărârii judecătorești, adresă ce a fost comunicată prin scrisoare recomandată, la adresa apelantului reclamant, dar a fost returnată cu mențiunea lipsa domiciliu, deși acela era domiciliul real al reclamantului.
Curtea reține că, în condițiile în care, prin hotărâre judecătorească, s-a dispus reintegrarea apelantului reclamant în funcția deținută anterior concedierii, pentru punerea în executare a sentinței civile nu era necesară emiterea unei decizii de reintegrare de către angajator. De asemenea, având în vedere principiul bunei credințe, reclamantul apelant nu trebuia sa aștepte emiterea unei decizii de reîncadrare pe postul deținut, deoarece odată anulată decizia de concediere acesta a redobândit calitatea de salariat pe care o avea anterior deciziei anulate. Astfel, în condițiile existenței sentințe civile de reintegrare, era suficienă prezentarea apeantului intimat la locul de muncă, pentru punerea acesteia în executare.
Curtea observă că intimatul reclamant nu a efectuat niciun demers în vederea reintegrării, respectiv nu s-a prezentat la locul de muncă și nici nu a comunicat angajatorului intenția sa de punere în executare a sentinței civile. De asemenea, Curtea reține că angajatorul a emis o adresă prin care a solicitat angajatului apelant să se prezinte la serviciu.
Așadar, susținerile apelantului conform cărora reintegrarea s-a produs la data de 20.11.2013 nu este corectă.
Curtea, reținând că în mod corect a constatat prima instanță legalitatea deciziei de concediere și având în vedere că nu s-au invocat alte critici cu privire la sentința civilă apelată, în baza art. 480 alin. 2 Cod procedură civilă, Curtea va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul S. V., având CNP_, cu sediul ales pentru comunicarea catelor de procedură la Cabinet de Avocat Naubauer Ș., în București, ..94, sector 2, împotriva sentinței civile nr.929 din data de 02.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a - Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SRL, cu sediul în ., jud. C., înregistrată la Registrul Comerțului din C. sub nr. J13/*2523/1998, Cod fiscal RO_,ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28.09.2015.
Președinte, E. D. B. | Judecător, M. P. | |
Grefier, R. N. C. |
Tehnored.: B.E.D./27.10.2015
Dact: S.Ș./4 ex./16.10.2015
Jud. fond: C. L. A.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 1356/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
