Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3722/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3722/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 3722/2015
Dosar nr._ (_ )
ROMÂNIA
C. DE A. BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ SI ASIGURĂRI SOCIALE
Decizia civilă nr.3722
Ședința publică din data de 15 octombrie 2015
C. constituită din:
PREȘEDINTE – P. A.
JUDECĂTOR - L. H.
GREFIER - F. V.
Pe rol soluționarea cererii de apel formulată de apelanții-reclamanți C. N., I. M., N. VICTORIȚA împotriva sentinței civile nr. 538 F din data de 08 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți C. DE A. BUCUREȘTI, M. JUSTIȚIEI și M. FINANȚELOR PUBLICE, în cauza având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că atât apelanții-reclamanți C. N., I. M., N. Victorița cât și intimatul-pârât M. Finanțelor Publice au solicitat soluționarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea conform art. 411 alin. 1 pct. 2 ultima teză Cod procedură civilă, C. reține pricina în pronunțare.
CURTEA,
Constată că prin sentința civilă nr.538F din data de 08.04.2015 pronunțată în dosarul nr._ de către Tribunalul Ialomița – Secția Civilă s-au dispus următoarele:
Respinge ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanții C. N., I. M. și N. Victorița în contradictoriu cu pârâții M. Justiției, C. de A. București și M. Finanțelor Publice.
Pentru a pronunța această sentință Tribunalul a reținut în esență următoarele:
Tribunalul a constatat că reclamanții au calitatea de personal contractual în cadrul Tribunalului Ialomița, iar pentru activitatea desfășurată în anul 2010 nu au beneficiat de premiul anual, cunoscut sub denumirea uzuală de „al 13-lea salariu”.
Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice prevedea la art. 25 „(1) Pentru activitatea desfășurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acordă în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul”.
De asemenea, Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 8 prevedea că: „Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi”.
Pentru anul 2011, conform mențiunilor din practicaua prezentei sentințe, instanța a constatat prescris dreptul material la acțiune al reclamanților, astfel că nu va mai analiza dacă aceștia erau sau nu îndreptățiți la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar.
În ceea ce privește anii următori, tribunalul a avut în vedere că începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut în niciuna dintre legile și ordonanțele anuale de salarizare. Astfel, Legea nr. 283/2011, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr. 83/2014 care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anii 2012-2015 nu au prevăzut acordarea premiului anual. Includerea acestui premiu anual în salariul lunar nu a fost prevăzută decât prin Legea 285/2010 și numai pentru premiul anual aferent anului 2010 care a fost folosit pentru a se acorda majorările salariale din anul 2011. Ulterior, nu mai există nicio altă prevedere legală care să stipuleze introducerea premiului anual aferent anilor 2011-2014 în salariul lunar, așa cum s-a dispus în mod expres prin Legea nr. 285/2010, astfel că solicitarea reclamanților apare ca neîntemeiată.
Tribunalul a constatat că nu a fost încălcat principiul neretroactivității legii invocat de reclamanți având în vedere că prin Decizia nr. 115/2012 C. Constituțională a analizat constituționalitatea art. 8 din Legea nr. 285/2010 și din perspectiva încălcării principiului neretroactivității legii, pronunțându-se în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate. În acest sens, C. Constituțională a reținut că dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii. C. a constatat că legiuitorul, prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 a prevăzut că sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Totodată, C. a constatat că creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 01 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În ceea ce privește susținerile reclamanților referitoare la privarea lor de un „bun” în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1, tribunalul le-a privit ca neîntemeiate. Astfel, chiar C. Constituțională în Decizia nr. 115/2012 a reținut că, într-adevăr, obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, C. Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marjă de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Aceasta este și situația din cauza de față în condițiile în care printr-o prevedere legală s-a dispus acordarea în anul 2011 a premiului anual prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază în anul 2011 și neacordarea acestui premiu anual începând cu anul 2012.
Aceeași concluzie se desprinde și din decizia nr. 21/2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii în care a reținut că prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
În ceea ce privește invocarea de către reclamanți a soluției dată de Comisia Europeană în cauza C-310/10, C. Constituțională a constatat prin Decizia nr. 115/2012 că în Hotărârea pronunțată în cauza C-310/10, C. de Justiție a Uniunii Europene a soluționat o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare, formulată de C. de A. Bacău, aceasta fiind respinsă ca inadmisibilă. C. de la Luxemburg a subliniat, cu acel prilej cu privire la relația dintre instanța națională și C. Constituțională abordată sub aspectul efectelor deciziilor Curții Constituționale, că "... nu este posibil (...), fără a fi încălcată repartizarea competențelor între Uniune și statele sale membre, să se confere supremație normei respective a Dreptului Uniunii în raport cu normele interne de rang superior, care ar impune, într-o astfel de situație, înlăturarea aplicării respectivei norme de drept național sau a interpretării date acesteia [de către instanța de contencios constituțional - n.n.] " (paragraful 47).
Pentru toate aceste considerente, tribunalul a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanți.
Împotriva acestei sentințe au formulat apel apelanții-reclamanți C. N., I. M. și N. Victorița prin care au solicitat admiterea în parte a cererii și obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anal în salariul lunar începând cu data de 01.01.2012 până la zi și acordarea dobânzii legal aferente.
În motivarea cererii de apel se arată de către apelanții că prin sentința civilă nr.538 F pronunțată în dosarul nr._ la data de 08.04.2015 Tribunalul Ialomița a respins cererea formulată de reclamanții: C. N., N. Victorița și M. I. împotriva pârâților: M. Justiției, C. de A. București și M. Finanțelor Publice și în temeiul art.426 C. pr. civ., asistenții judiciari au formulat opinie separată în sensul admiterii în parte cererii formulate de reclamanți și obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2012 până la zi și acordarea dobânzii legale aferente pentru următoarele considerente;
Prin dispozițiile art.8 din Legea nr. 285/2010 s-a stabilit că sumele corespunzătoare premiului anual pentru 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Totodată din expunerea de motive a Legii nr.285/2010 rezultă că majorarea salariului de bază din luna octombrie 2010 cu 15% asigură recuperarea parțială a diminuării de 25% a salariilor din sectorul bugetar și că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu ianuarie 2011 acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor prezentei legi.
Prin decizia nr.21/18.11.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că „premiul anual aferent anului 2010 reglementat inițial prin art.25 din Legea cadru nr.330/2009 a fost inclus potrivit art. 8 din Legea nr.285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr.285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări".
S-a reținut în considerentele deciziei mai sus menționate de asemenea că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariu este acordată și în continuare.
C. Constituțională s-a pronunțat la rândul său asupra dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 și a statuat că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea cadru nr.330/2009, ci reprezintă în continuare o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind în concret, numai modalitatea de acordare și anume eșalonat și succesiv prin creșterea în mod corespunzător a cuantumului salariului de bază.
În motivarea sentinței instanța a avut în vedere faptul că începând cu anul 2012, premiul anual nu a mai fost prevăzut în niciuna dintre legile și ordonanțele anuale de salarizare. Astfel, arată că Legea nr. 283/2011, OUG nr. 84/2012, OUG nr. 103/2013, OUG nr. 83/2014 care au reglementat salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anii 2012-2015 nu au prevăzut acordarea premiului anual.
Apelanții au menționat că includerea acestui premiu anual în salariul lunar nu a fost prevăzută decât prin Legea nr. 285/2010 și numai pentru premiul anual aferent anului 2010 întrucât ulterior, nu mai există nicio altă prevedere legală care să stipuleze introducerea premiului anual aferent anilor 2011-2014 în salariul lunar, așa cum s-a dispus în mod expres prin Legea nr. 285/2010.
Apelanții au arătat că, pe de o parte Înalta Curte de Casație și Justiție judecând recursul în interesul legii prin decizia nr.21/18.11.2013 a statuat că majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariu este acordată și în continuare, iar de pe altă parte salariul reclamanților nu a suferit nicio diminuare ulterior anului 2012.
Dacă s-ar merge pe ideea instanței în sensul că includerea premiu anual în salariul lunar nu a fost prevăzută decât pentru premiul anual aferent anului 2010 întrucât ulterior nu mai există nicio altă prevedere legală care să stipuleze introducerea premiului anual aferent anilor 2011-2014 în salariul lunar, ar însemna că salariul lunar al reclamanților este diminuat începând cu anul 2012 cu suma reprezentând premiul anual, ceea ce nu este cazul, salariul reclamanților având același cuantum începând cu anul 2011.
Apelanții au apreciat că pârâții deși aveau obligația legală potrivit art.272 din Codul muncii să demonstreze modalitatea concretă în care s-a efectuat includerea premiului anual în salariul lunar al reclamanților nu a făcut acest lucru, fapt pentru care solicită admiterea în parte a cererii reclamanților și obligarea pârâților la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar începând cu data de 01.01.2012 până la zi și acordarea dobânzii legale aferente.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate cât și din perspectiva dispozițiilor art. 479 alin. (1) teza I C. pr. civ., potrivit cărora instanța de apel va verifica, în limita cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță, C. pentru considerentele ce se vor arăta în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., va respinge apelul ca nefondat.
C. reține că instanța de fond a pronunțat o sentință temeinică și legală pe baza probatoriului administrat în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile.
Astfel, C. reține că apelantul a reluat același temei de drept pe care l-a invocat și în fața instanței de fond cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, or instanța de fond a reținut sub acest aspect că dispozițiile legale în cauză au fost supuse interpretării Înaltei Curți de Casație și Justiție care prin decizia nr. 21/2013 a statuat cu titlul obligatoriu următoarele:
„Admite recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință:
Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Obligatorie, potrivit dispozițiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă”.
În acest sens, instanța supremă a reținut în considerente următoarele:
Asupra interpretării dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010, C. Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului Ia salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.
Așa cum, în mod constant, a stipulat C. Constituțională, caracterul obligatoriu al deciziilor sale se extinde și asupra considerentelor, astfel încât acestea devin obligatorii pentru cei ce procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
În acest context se impune interpretarea dată de Curte referitor la faptul că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Or, raportat la această concluzie, se reține că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, începând cu luna ianuarie 2011. În acest sens, aceeași instanță a stipulat, în deciziile menționate, că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
C. Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu, a statuat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Din acest punct de vedere nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de C. Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
Prin urmare în aceste condiții în care prin cererea de apel se reiau același chestiuni de drept care au reprezentat temeiul judecății în fața primei instanțe, C. constatând că nu se aduc alte critici din care să rezulte nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate, își va însuși pe deplin motivele considerentele reținute de către instanța de fond, luând în considerare și caracterul obligatoriu al deciziei pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru aceste motive de fapt și de drept, C. în temeiul art. 480 alin. (1) C. pr. civ., urmează să dispună respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanții-reclamanți C. N. – CNP_, I. M. – CNP_ și N. VICTORIȚA – CNP_, toți cu domiciliul ales la Tribunalul Ialomița în Slobozia, ., jud. Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 538 F din data de 08 aprilie 2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți M. JUSTIȚIEI cu sediul în București, ., sector 5, C. DE A. BUCUREȘTI cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 5, sector 4 și M. FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 5, cod_ și sediul ales la AJFP Ialomița cu sediul în Slobozia, .. 14, jud. Ialomița, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.10.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
P. A. L. H.
GREFIER,
F. V.
Red.P.A./Dact/ C.C.
9ex/04.11.2015
Judecător fond - I. M.
| ← Despăgubire. Decizia nr. 3317/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 921/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
