Obligaţie de a face. Decizia nr. 1491/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1491/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2015 în dosarul nr. 2843/3/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._ (153/2015)
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A
CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR.1491
Ședința publică de la 05.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE- A. D. Ș.
JUDECĂTOR - A. F.
GREFIER - E. D. C.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelantul M. C. împotriva sentinței civile nr.5899/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul personal, lipsă fiind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că reprezentantul avocat al apelantului a formulat cerere prin care solicită ca judecata să se desfășoare și în lipsă, cerere înregistrată la dosar la data de 05.05.2015, ora 9,32, după care,
Președintele completului procedează la verificarea identității apelantului, care prezintă CI, datele fiind consemnate în caietul de ședință.
Apelantul arată că nu are alte cereri de formulat, care să conducă la amânarea dezbaterilor.
Curtea constată închisă etapa cercetării judecătorești, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe cererea de apel.
Apelantul solicită admiterea apelului, potrivit motivelor invocate în cererea de apel.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5899/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._ a fost admisă acțiunea, în parte, în cauza formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. C.. A fost obligat pârâtul la plata către reclamanta a sumei de 4862 lei actualizata cu indicele de inflație la data plătii efective.A fost respinsă cererea privind plata cheltuielilor de judecata ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că:
Pârâtul a fost salariatul reclamantei în funcția de șofer autocamioane de mare tonaj în baza contractului individual de muncă nr.274/20.02.2013 (fila 7) din data de 21.02.2013 și până în data de 02.04.2013 când raporturile de muncă au încetat în baza art.61 alin. 1, lit. a din Codul muncii conform deciziei nr.90/02.04.2013.
Pârâtul în calitatea sa de conducător auto avea obligația conform fișei postului (fila 11) punctul 7 să respecte actele normative și legislația care reglementează circulația.
În data de 11.03.2013 în timp ce efectua o cursă România - Franța, conducând autovehiculul cu nr._ /_, a intrat pe un drum pe care avea accesul interzis din cauza tonajului mașinii. Încercând să efectueze manevra de întoarcere a rămas blocat pe un câmp. Pentru punerea mașinii pe carosabil a fost necesară intervenția unei firme de tractări auto.
Conform facturii service (fila 33) se constată că „la solicitarea comisariatului de poliție" s-a efectuat de către societate franceză emitentă a facturii activitatea de tractare a autovehiculului blocat într-o curte, acesta prezentând și unele avarii ca urmare a impactului cu un gard viu.
Pârâtul în calitate de salariat a semnat atât fișa postului cât și anexă la contractul individual de muncă prin care îi sunt stabilite atribuțiile de serviciu.
Atribuțiile de serviciu ale pârâtului sunt cele stabilite prin contractul individual de muncă, actele adiționale, fișa postului și prin regulamentul intern al societății.
Reclamanta solicită antrenarea răspunderii civile delictuale și a răspunderii patrimoniale a pârâtului pentru prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu, respectiv a obligațiilor contractului individual de muncă și a obligațiilor stabilite prin fișa postului și anume: respectarea actelor normative și legislația care reglementează circulația rutieră.
În legătură cu prejudiciul solicitat și faptele pentru care se solicită antrenarea răspunderii patrimoniale, mai multe aspecte au fost reținute de către instanță.
Astfel, în conformitate cu prevederile art.254 alin. 1 din C.M, salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor.
Răspunderea patrimonială a salariatului reprezintă o varietate a răspunderii civile contractuale, având aspecte particulare generate de specificul raporturilor juridice de muncă.
Din analiza prevederilor art.254 alin. 1 din codul muncii rezultă că, pentru a fi antrenată răspunderea patrimonială a angajatului, este necesară îndeplinirea cumulativă a mai multor condiții de fond între care existența unui contract de muncă valabil încheiat, calitatea de salariat la unitatea păgubită, existența unui prejudiciu creat patrimoniului angajatorului, fapta ilicită și personală a salariatului săvârșită în legătură cu munca sa, raportul de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția salariatului.
În legătură cu întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii patrimoniale enumerate mai sus, Tribunalul a reținut mai multe aspecte.
Prejudiciul.
Astfel, producerea unei pagube în patrimoniul angajatorului de către un salariat al său este de esența răspunderii patrimoniale.
Inexistența prejudiciului sau imposibilitatea dovedirii lui conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză.
Dovedirea în instanță a existenței prejudiciului în patrimoniul angajatorului creat prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu a salariatului, cade în sarcina angajatorului, fiind necesar ca din actele de constatare a pagubei sau din alte probe să rezulte neîndoielnic existența și întinderea cuantumului pagubei.
În acest context revine angajatorului sarcina de a dovedi atât existența cât și întinderea prejudiciului, respectiv caracterul real și cert al acestuia.
În speță, din analiza înscrisurilor depuse în probațiune de reclamantă Tribunalul a reținut faptul că aceasta a dovedit pe baza unor înscrisuri contabile și cu valoare probatorie și a unor date economice concrete existența prejudiciului în patrimoniul acesteia și întinderea cuantumului prejudiciului, ce urma a fi reflectat în diminuarea activului patrimonial, ceea ce presupune cu necesitate ca unitatea să prezinte înscrisuri și alte probe din care să rezulte neîndoielnic existența și întinderea pagubei, probe pe care unitatea reclamantă le-a produs, câtă vreme a prezentat documente contabile de sinteză din care să rezulte situația eventualelor pierderi concrete pe care le-a suferit reclamanta, respectiv a depus la dosarul cauzei facturile fiscale din care rezultă că reclamanta a fost nevoită să plătească unei firme franceze de tractări auto suma de 1.100,30 euro pentru deblocarea tirului dintr-o curte și repararea scăpărilor de aer generate de impactul cu un gard viu care a deteriorat și smuls furtunul flexibil de aer.
În acest context, Tribunalul a constatat că există dovezi ale existenței prejudiciului în cuantum de 1.100,30 euro echivalentul sumei de 4.682 lei solicitată de reclamantă, astfel încât, răspunderea patrimonială a salariatului pârât poate fi angajată.
Fapta ilicită.
Astfel, fapta prejudiciabilă ca element al răspunderii patrimoniale a salariatului, trebuie săvârșită de acesta în legătură cu munca sa, reprezentând orice faptă comisivă sau omisivă a salariatului ce presupune fie neexecutarea obligațiilor de serviciu și orice alte acte omisive în raport cu obligațiile de serviciu, fie încălcarea unor dispoziții prohibitive ale contractului individual de muncă, ale regulamentului intern sau ale legii.
Săvârșirea unei fapte ilicite și personale de către salariat în legătură cu munca sa este de esența răspunderii patrimoniale.
Inexistența faptei ilicite personale și prejudiciabile a salariatului cât și lipsa legăturii unei asemenea fapte cu munca salariatului conduce la exonerarea de răspundere patrimonială a salariatului în cauză.
Dovada existenței unei fapte ilicite săvârșite în legătură cu munca sa de către salariat, respectiv dovedirea în instanță a creării prejudiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu, cade în sarcina angajatorului.
În cauză, din analiza înscrisurilor depuse în probațiune de părți Tribunalul a reținut faptul că pârâtului i se impută încălcarea atribuțiilor de serviciu, respectiv a obligațiilor contractului individual de muncă și a obligațiilor stabilite prin fișa postului și anume: producerea unui eveniment rutier în urma căruia societatea angajatoare a fost nevoită să apeleze la o firmă de tractări auto pe teritoriul Franței, fiind nevoită astfel să achite acesteia contravaloarea serviciilor efectuate.
Un prim aspect reținut de Tribunal în legătură cu aceste încălcări ale obligațiilor contractuale de către pârât, se referă la efectele și natura acestor obligații și la dovedirea acestor încălcări.
Din cererea de chemare în judecată și din înscrisurile depuse în probațiune de reclamantă, Tribunalul a constatat că aceasta se sprijină pe probe concrete în dovedirea faptei ilicite și a vinovăției salariatului pârât în producerea prejudiciului, probează faptul că, pârâtul prin conducerea autovehiculului fără a respecta indicatoarele rutiere a intrat cu acesta pe un drum interzis, iar în momentul în care a dorit întoarcerea acestuia a blocat mașina într-o curte, fiind necesară intervenția unei firme de descarcerare.
Pârâtul recunoaște producerea evenimentului însă invoca lipsa semnalizărilor corespunzătoare pe acel segment de drum.
Reclamanta face dovada faptului că pârâtul și-a îndeplinit defectuos atribuțiile stabilite în contractul individual de muncă și în fișa postului cu consecința producerii prejudiciului invocat.
Pârâtul în apărarea să nu invocă decât faptul că deși a avut indicator de drum pentru tonajul mașinii sale, a intrat pe drumul care permitea accesul cu tonaj mai mic decât cel al mașinii conduse de acesta, fiind nevoit să facă manevra de întoarcere. Vina faptului că a intrat pe acel drum în care avea accesul interzis aparține în exclusivitate pârâtului, acesta neputând invoca propria culpă în încercarea de a-și demonstra nevinovăția.
Astfel, s-a dovedit existența raportului de muncă dintre salariatul pârât și angajatorul păgubit, care își are izvorul în contractul individual de muncă încheiat între părți, s-a demonstrat îndeplinirea celorlalte cerințe pentru angajarea răspunderii patrimoniale prevăzute de art.254 C. muncii, respectiv: fapta ilicită personală a pârâtului în legătură cu munca, legătura de cauzalitate între fapta ilicită a pârâtului și prejudiciul suferit de reclamantă, vinovăția pârâtului.
Față de cele reținute și față de motivele invocate de reclamantă în cererea de chemare în judecată Tribunalul a apreciat că în speță sunt incidente dispozițiile art.254 din Codul muncii și că potrivit art.272 C. muncii reclamantei îi revenea sarcina probei, că aceasta a făcut dovada vinovăției pârâtului, a existenței unei fapte ilicite săvârșite în legătură cu munca de către salariatul pârât, respectiv dovedirea în instanță a creării prejudiciului prin îndeplinirea necorespunzătoare sau neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
Pentru aceste considerente a fost admisă cererea și în consecință obligat pârâtul la plata sumei de 4.862 lei reprezentând prejudiciu.
Referitor la cererea reclamantei de obligare a pârâtului la actualizarea sumei cu indicele de inflație Tribunalul a reținut următoarele:
Factură a fost emisă în data de 12.03.2013. Se justifica actualizarea acestei sume având în vedere că pârâtul este în culpă pentru producerea prejudiciului. Astfel reclamantul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care a fost lipsit. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen economic, specific perioadei de trecere la economia de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin punerea în practică a acestui calcul banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare, întrucât reclamanta a fost nevoită să achite această sumă numai din vina exclusivă a pârâtului.
Pentru toate aceste considerente a fost obligat pârâtul la plata actualizată cu indicele de inflație a sumei de 4.862 lei.
În ceea ce privește cerea privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, Tribunalul a reținut că potrivit art.452 C.p.c., partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă, în condițiile legii, dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Cum la dosarul cauzei nu a fost depusă dovada efectuării acestor cheltuieli, Tribunalul a respins ca neîntemeiată această cerere.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, pârâtul M. C..
În motivarea cererii, întemeiat în drept pe dispozițiile art.466 C.pr.civ., apelantul a solicitat schimbarea hotărârii atacate și pe fond respingerea acțiunii, pentru următoarele motive:
Ca prim motiv de nelegalitate arătă că instanța de fond nu s-a pronunțat pe excepția invocată, aceea a inadmisibilității acțiunii având în vedere că în cauză nu s-au respectat dispozițiile legii privind medierea, nefiind convocat pentru a fi informat asupra procedurii medierii conform art. 60 ind.1.
La data introducerii cererii de chemare în judecată această procedură era obligatorie însă nu a fost respectată de către intimată, nerespectare care nu a fost sancționată de către instanța de fond.
Față de obiectul cererii așa cum a fost precizat de către intimată arătă că în mod eronat a apreciat instanța de fond că acțiunea este întemeiată.
Instanța de fond a apreciat greșit probele aflate la dosar și a interpretat greșit normele legale în materie, nici în aprecierea elementelor răspunderii patrimoniale nici in stabilirea cuantumului prejudiciului.
Nu și-a invocat propria culpă în producerea accidentului. Din cauza tonajului mare, s-a lăsat pur și simplu drumul. Supraîncărcarea care a dus la tonajul mare, a fost provocată de angajator.
Nu este adevărat că nu a respectat fișa postului și că din această cauză societatea a trebuit să apeleze la serviciile unei firme de tractare auto.
În ziua cu pricina a transportat marfa pe drumul indicat până la societatea de destinație, unde trebuia să descarce, mai avea de parcurs circa 300 m, când, înainte de trecerea peste un pod, au apărut două indicatoare: unul care interzicea încărcătura mai mare de 1,5 t iar celălalt îi indica, cu indicatorul pentru tonaj mai mare de 3,5 t că trebuia să o ia pe o rută ocolitoare.
Înaintea podului drumul era îngust și pietruit, încărcătura de pe autotrenul său era de 21-22 tone. A trebuit să facă manevra de întoarcere, din cauza faptului că plouase și că încărcătura foarte mare așa cum a arătat, de 21-22 tone, s-a lăsat drumul, adică autotrenul s-a împotmolit și de aceea, cu toată prevederea sa, a fost nevoie de a se apela Ia o firmă de tractări auto.
Subliniază faptul că de la data la care s-a întâmplat evenimentul care a necesitat tractarea și până în prezent nu i-a fost adus la cunoștință că a produs vreo pagubă, nu i s-a solicitat să plătească vreo despăgubire, nu a avut Ioc nici o discuție în acest sens.
Acesta nu a făcut decât să respect întocmai atât contractul cât și fișa postului dar și indicațiile rutiere și pe cele date de societatea angajatoare.
Nu se consideră vinovat în nici un fel de producerea nici unei pagube.
Pentru aceste motive solicită respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C T. A. ASTRA S.A a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
In cuprinsul întâmpinării se arată că motivele pentru care apelantul critica hotărârea primei instanțe sunt nefondate, din următoarele considerente:
In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocata raportat la dispozițiile Legii nr. 192/2006, arată că, prin Decizia nr. 226/08.05.2014 a Curții Constituționale s-a declarat neconstituțional art. 2 alin. 1 si alin. 1 indice 2 din Legea 192/2006, text de lege care impunea obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii si sancționa reclamanții care introducea acțiuni în instanță fără a parcurge aceasta etapa.
Instanța de fond, pentru a justifica soluția data, a analizat în mod amănunțit îndeplinirea cumulativa în speța a tuturor condițiilor impuse de art. 254 din Codul Muncii, prin raportare la situația de fapt reținuta și la înscrisurile depuse, în probatoriu, la dosar;
Din înscrisurile depuse ( factura emisa de firma franceza, bonul care atesta efectuarea plătii acesteia, extrasele de cont din care rezulta ca s-a trimis suma necesara de către societate pârâtului pentru achitarea facturii), precum și din apărarea intimatului pârât, rezulta, fără echivoc, existenta și întinderea prejudiciului, respectiv 1.100,3 EURO.
In ceea ce privește fapta comisa, chiar intimatul pârât arată că, deși exista un indicator care făcea referire la tonajul permis pe sectorul de drum pe care se afla, a intrat pe un segment de drum care permitea accesul cu tonaj mai mic decât al mașinii pe care o conducea si a fost nevoit sa efectueze o manevra care a avut ca si consecința producerea evenimentului descris mai sus si avarierea autovehiculului.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Apelantul-pârât a fost salariatul reclamantei în funcția de șofer autocamioane de mare tonaj în baza contractului individual de muncă nr.274/20.02.2013 din data de 21.02.2013 și până în data de 02.04.2013 când raporturile de muncă au încetat în baza art.61 alin. 1, lit. a din Codul muncii conform deciziei nr.90/02.04.2013.
Potrivit contractului său individual de muncă- M pct. 2 lit. k- acesta avea obligația „de a respecta legislația internă și internațională ce reglementează activitatea de transport rutier de mărfuri .”
În calitatea sa de conducător auto avea obligația conform fișei postului- punctul 7 -să respecte actele normative și legislația care reglementează circulația.
Prin nerespectarea indicatorului care interzicea . a vehiculelor cu tonaj mai mare de 1,5 tone, apelantul a produs angajatorului un prejudiciu reprezentant de plata facturii de 1100,3 Euro, către firma care a asigurat tractarea autovehiculului condus de apelant, blocat pe câmp .
În mod întemeiat prima instanță a constatat că sunt intrunite in cauză condițiile pentru angajarea răspunderii patrimoniale a apelantului-pârât .
Fapta ilicită constă in nerespectarea obligației asumată prin contractul de muncă si prin fișa postului, respectiv nerespectarea legislației internaționale ce reglementează activitatea de transport rutier de mărfuri .
În mod evident fapta a fost săvârșită cu vinovăție căci, cunoscând faptul că autovehiculul pe care îl conduce cântărește 21-22 tone, a pătruns pe un drum pe care era interzis accesul vehiculelor mai grele de 1,5 tone, rămânând blocat și necesitând tractarea de către o firmă specializată.
Chiar in cuprinsul cererii de apel se arată că la o intersecție erau două indicatoare, pentru un drum destinat vehiculelor cu tonaj mare ( mai mare de 3, 5 tone) și pentru cele cu tonaj mic. Cu toate că a văzut cele două indicatoare apelantul a ales drumul destinat vehiculelor cu tonaj mic, pentru că cealaltă rută era ocolitoare și el se grăbea la destinație. Faptul că mai avea doar câteva sute de metri până la destinație pe drumul interzis și era în întârziere nu poate constitui o justificare pentru încălcarea normelor de circulație .
De asemenea nu poate fi o cauză exoneratoare de răspundere împrejurarea că autovehiculul era supraîncărcat, căci blocarea pe câmp s-a datorat pătrunderii pe un drum care era destinat doar autovehiculelor cu tonaj mult mai mic-de 1,5 tone, nu faptului că vehiculul era supraîncărcat (21-22 de tone). Diferența dintre tonajul admis și cel al autovehiculului condus de apelant era atât de mare încât nu se poate aprecia că o supraîncărcare a acestuia al punctul de plecare ar fi determinat blocarea in câmp. În mod evident apelantul cunoștea ce greutate aproximativă are acest autovehicul la momentul incidentului, neexistând posibilitatea reală de a aprecia că tonajul permis ar fi fost doar puțin depășit prin supraîncărcare.
Prejudiciul societății angajatoare este reprezentat de contravaloarea facturii plătită firmei care a fost contactată pentru tractarea autovehiculului blocat .
Prin urmare, in temeiul dispozițiilor art. art.254 alin. 1 din C.M, potrivit cu care „salariații răspund patrimonial, în temeiul normelor și principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina și în legătură cu munca lor”, apelantul este răspunzător de prejudiciul produs societății intimate .
Curtea constată că in cererea de apel nu se aduc critici cu privire la cuantumul prejudiciului reținut in sarcina apelantului-pârât, nici cu privire la modul de calcul sau actualizarea acestuia. Prin urmare nu se vor analiza in etapa apelului aceste aspecte, reținându-se cuantumul prejudiciului avut in vedere de instanța de fond potrivit probelor din dosar .
In ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii, invocata de apelantul-pârât raportat la dispozițiile Legii nr. 192/2006, Curtea reține că prin Decizia nr. 226/08.05.2014 a Curții Constituționale s-a declarat neconstituțional art. 2 alin. 1 si alin. 1 indice 2 din Legea 192/2006, text de lege care impunea obligativitatea participării la informarea despre avantajele medierii si sancționa reclamanții care introducea acțiuni în instanță fără a parcurge aceasta etapa. Pe cale de consecință prezenta actiune nu poate fi constatată ca inadmisibilă pentru neîndeplinirea acestei proceduri .
Pentru considerentele arătate, Curtea, în baza art.480 C.pr.civ., va respinge, ca nefondat, apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelantul M. C. – CNP_, cu domiciliul în sat Amară, ., județ Ialomița, împotriva sentinței civile nr.5899/20.05.2014, pronunțate de Tribunalul București-Secția a VIII-a Conflicte de muncă și Asigurări sociale în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata . SA- C.U.I. RO_, cu sediul în București, ., sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 05.05.2015.
Președinte, Judecător,
A. D. Ș. A. F.
Grefier,
E. D. C.
Red:A.D.Ș./15 Mai 2015
Dact.: D.A.M
4ex./11.05.2015
Jud.fond:A. M.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 2414/2015. Curtea de Apel... | Contestaţie decizie de concediere. Decizia nr. 2187/2015.... → |
|---|
