Obligaţie de a face. Decizia nr. 3319/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3319/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-09-2015 în dosarul nr. 3319/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 3319/2015
Ședința publică de la 28 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelanta . ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. SA - prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL împotriva sentinței civile nr.2134 din data de 10.03.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata F. H. HIDROSIND pentru membrul de sindicat SMADEA Ș. I., cauza având ca obiect contestație decizie de concediere disjuns din dosarul nr._/3/2014.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 21.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea în cauză pentru data de 28.09.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2134 din data de 10.03.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea privind pe reclamanta F. H. HIDROSIND în numele și pentru membrul său SMADEA Ș. I. în contradictoriu cu pârâta . E. ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. prin ..
A fost anulată decizia nr.2026/10.06.2013 emisa de parata.
A fost obligată parata la reintegrarea reclamantei in functia detinuta anterior emiterii deciziei de mai sus, retroactiv, cu incepere de la data concedierii.
A fost obligată parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data incetarii raporturilor de munca pana la data reintegrarii efective.
A fost obligată parata la plata catre reclamanta a dobanzii legale aferente drepturilor de mai sus, calculate de la data concedierii pana la data reintegrarii efective.
În considerentele hotărârii judecătorești, instanța de fond a reținut că reclamanta a fost salariata paratei in functia de economist, in cadrul Compartimentului Dezvoltare/Serviciul Dezvoltare-Retehnologizare, in baza contractului individiual de munca nr.1884/22.12.2009.
Prin preavizul de concediere nr._/20.05.2013, parata a pus in vedere reclamantei ca dupa expirarea unui termen de 15 zile lucratoare contractul individual de munca va inceta.
Preavizul a fost comunicat in data de 21.05.2013.
Prin decizia nr.2026/10.06.2013, parata a dispus incetarea contractului individual de munca, cu incepere din data de 12.06.2013, in baza art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, raportat la art.65 alin.1 din Codul muncii, ca urmare a desfiintarii postului.
În ceea ce priveste durata si modul de calcul al preavizului, instanta a retinut ca operatiunea de concediere a fost intemeiata inclusiv pe dispozitiile art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, dispozitii care prevad ca, prin derogare de la prevederile Codului muncii, preavizul va fi de numai 15 zile lucratoare, in locul celui de drept comun de 20 de zile prevazut de art.75 alin.1 C.muncii.
Avand caracter special, aceste dispozitii se vor aplica în mod prioritar, astfel incat, in speta, devine aplicabil preavizul de 15 zile lucratoare.
Preavizul a inceput sa curga in data de 22.05.2013 si s-a implinit in data de 11.06.2013, fara a intra în calcul nici prima zi, nici ultima zi a termenului.
Ca atare, contractul de munca putea inceta in data de 12.06.2013, asa cum s-a si mentionat in decizia de concediere.
În ceea ce priveste persoana competenta sa emita decizia, s-a reținut că, potrivit art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006, „desfacerea contractelor individuale de muncă ale personalului debitoarei se va face de urgență de către administratorul judiciar/lichidator”. De asemenea, tot administratorul judiciar/lichidatorul va acorda personalului concediat doar preavizul de 15 zile lucrătoare.
Cum textul legal este foarte clar, rezulta ca persoana competenta sa emita preavizele si deciziile de concediere era administratorul judiciar si nu administratorul special.
În ceea ce priveste definitia concedierii colective, procedura concedierii colective, continutul deciziei de concediere si caracterul real si serios al cauzei desfiintarii postului, instanța a constatat, față de dispozițiile art. 65 din Codul muncii, că atât concedierea individuala, cât si concedierea colectiva presupun desfiintarea unui post si nu inlaturarea unui salariat, acesta din urma fiind numai un efect.
Concedierea se efectueaza in considerarea postului si nu a salariatului.
Cu alte cuvinte, daca opteaza pentru concedierea pentru motive care nu țin de persoana salariatului, angajatorul este obligat să analizeze in mod obiectiv, independent si fara nicio legatura cu persoana care il ocupa, in exclusivitate oportunitatea pastrarii in organigrama sa, a unuia sau mai multor posturi determinate, analiza urmand a se realiza doar prin compararea atributiilor acelui post cu necesitatile economico-financiare concrete, de la un moment dat, ale angajatorului.
Cum motivele angajatorului trebuie sa reprezinte „cauza” desfiintarii postului, rezulta ca trebuie demonstrata existenta unei legaturi de cauzalitate, adica de necesitate, intre motivele invocate si desfiintarea unui anumit post.
Cu alte cuvinte, va trebui demonstrata necesitatea desfiintarii acelui post, adica a postului din decizia de concediere contestata, si nu doar necesitatea desfiintarii unor posturi in general din cadrul societatii angajatoare.
In cazul concedierilor colective, legiuitorul a impus, prin art.69 alin.3 din Codul muncii, ca prim criteriu de departajare, evaluarea realizarii obiectivelor de performanta.
In continuare, daca in urma acestei analize, salariatii obtin acelasi scor, legiuitorul da posibilitatea angajatorului ca, prin consultare cu sindicatele, sa apeleze la „criteriile prevazute in contractele colective de munca sau in lege”, criterii care cel mai adesea au un caracter social (art.69 alin.2 lit.d din Codul muncii).
In ceea ce priveste concedierile colective, legiuitorul a precizat expres ca angajatorul are obligatia de a preciza criteriile de departajare a salariatilor avute in vedere dupa aplicarea criteriului prioritar al evaluarii realizarii obiectivelor de performanta (art.76 lit.c din Codul muncii).
In speta de fata, parata este de acord ca, de principiu, regulile de mai sus sunt incidente cauzei, cu exceptia obligatiei prevazute de art.76 alin.1 lit.d din Codul muncii.
In ceea ce priveste aplicabilitatea art.76 alin.1 lit.d din Codul muncii.
Potrivit normei de mai sus, decizia de concediere trebuie sa cuprinda in mod obligatoriu „criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective”.
Parata sustine ca nu a aplicat o concediere colectiva, ci o concediere speciala, in regim de urgenta, reglementata de art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Instanta a inlaturat aceasta sustinere, deoarece calificarea unei concedieri ca fiind individuala sau colectiva se face, potrivit art.68 alin.1 din Codul muncii, in functie de numarul de salariati concediati din motive ce nu tin de persoana lor . 30 de zile calendaristice si nu in functie de procedura prin care se realizeaza concedierea.
Cu alte cuvinte, clasificarea concedierilor in individuale si colective se face in functie de un criteriu teoretic, abstract, astfel incat si notiunile care vor rezulta vor fi si ele pur teoretice.
Instanta nu a primit argumentul paratei in sensul ca, din moment ce se desfasoara accelerat, in regim de urgenta, atunci concedierea prevazuta de art.86 alin.6 din Legea nr.86/2006 nu poate fi colectiva.
In realitate, art.86 alin.6 din Legea nr.86/2006 nu face nicio referire la tipul concedierii, ci doar la desfacerea contractelor individuale de munca, astfel incat sunt vizate ambele tipuri de concediere, in functie de criteriile prevazute de art.68 alin.1 din Codul muncii, in ambele cazuri concedierea urmand a se face dupa o procedura accelerata.
Pe cale de consecinta, in cazul concedierii individuale, derogarea prevazuta de art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 va viza numai preavizul care va fi de numai 15 zile lucratoare, in locul celui de drept comun de 20 de zile prevazut de art.75 alin.1 din Codul muncii.
In cazul concedierii colective, derogarea va viza atat procedura, cat si durata preavizului.
Art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 mentioneaza ca in cazul concedierilor colective nu este necesara parcurgerea procedurii concedierilor colective prevazuta de Codul muncii.
Din titlul capitolului V, sectiunea a 5-a a Codului Muncii, care cuprinde art.68-74, rezulta ca obiectul de reglementare al acestei parti a codului il reprezinta „Concedierea colectiva. Informarea, consultarea salariatilor si procedura concedierilor colective”.
In primul rand, se observa ca se face distinctie intre operatiunea de definire a concedierii colective si procedura de aplicare a concedierii colective.
Astfel, art.68 din Codul muncii are ca obiect de reglementare exclusiv definirea concedierii colective.
In al doilea rand, se observa ca se face distinctie intre notiunile de informare si consultare, pe de o parte, si notiunea de procedura a concedierii colective, pe de alta parte.
Astfel, art.69 reglementeaza in exclusivitate procedura informarii sindicatului.
Art.71 reglementeaza in exclusivitate procedura consultarii, care presupune dreptul sindicatului de a face propuneri scrise si obligatia angajatorului de a raspunde in scris, in cadrul anumitor termene.
Art.72-73 reglementeaza in exclusivitate procedura concedierii colective, care consta in luarea de catre angajator a deciziei de aplicare a concedierii colective, in notificarea despre aceasta decizie a unor institutii publice (inspectoratul teritorial de munca si agentia judeteana de ocupare a fortei de munca) si a sindicatului si in asteptarea unui termen de 30 de zile pana la emiterea deciziilor, termen ce poate fi scurtat sau prelungit, dupa caz, la cerere, motivat, de catre autoritatile publice ce supravegheaza concedierea.
Cum scutirea prevazuta de art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 se refera numai la procedura concedierii colective, va rezulta ca informarea si consultarea raman obligatorii.
Aceeasi interpretare este data de Curtea de Justitie a Uniunii Europene, in Hotatarea pronuntata in cauza 235/10, D. Claes, instanta europeana aratand ca angajatorul care apeleaza la o concediere colectiva are obligatia de informare si consultare cu sindicatele (obligatie prevazuta de Directiva nr.98/59/CE a Consiliului) chiar si in ipoteza in care intra in faliment sau in dizolvare.
Din considerentele Curtii de Justitie a Uniunii Europene, din Hotatarea pronuntata in cauza 235/10, D. Claes si altii, paragraful 57, rezulta ca in cazul în care obligațiile care decurg din Directiva 98/59 nu sunt prevăzute în sarcina niciunei persoane, instanța națională este obligată să interpreteze dreptul național, în măsura posibilului, în lumina textului și a obiectivelor Directivei 98/59, astfel încât obligațiile prevăzute la articolele 2 și 3 din aceasta să fie respectate și îndeplinite.
Din titlul sectiunii a 5-a, a capitolul V al Codului Muncii si din modalitatea de reglementare ulterioara, instanta a retinut ca dreptul national (adica art.86 alin.6 din Legea nr.85/2005 raportat la art.68-74 C.muncii) permite o astfel de intepretare, in sensul directivei, adica al obligarii administratorului judiciar la respectarea obligatiilor de informare si consultare.
Distinct de cele de mai sus, referitoare la interpretarea legislatiei nationale, instanta a retinut ca dispozitiile art.86 alin.6 din Legea nr.85/2005, teza I, in partea referitoare la scutirea de la parcugerea procedurii concedierii colective, au fost declarate neconstitutionale prin decizia pronuntata de Curtea Constitutionala in data de 24.02.2015, decizie nepublicata in Monitorul Oficial pana la data pronuntarii prezentei sentinte.
Prin declararea ca neconstituionale a prevederilor legale ce au constituit temei juridic pentru emiterea deciziilor de concediere, devine evident ca respectivele decizii vor fi lovite de nulitate absoluta.
In al treilea rand, se observa ca prevederile legale privind emiterea deciziei de concediere si continutul ei nu sunt incluse in sectiunea destinata procedurii concedierii colective, ci in sectiunea urmatoare intitulata „dreptul la preaviz”.
Ca atare, art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006 nu scuteste angajatorul nici de obligatia informarii si consultarii, nici de obligatia de a emite decizia de concediere si nici de obligatia de a insera in cuprinsul acesteia toate elementele mentionate de art.76 alin.1, inclusiv cele prevazute la lit.d privind „criteriile de stabilire a ordinii de prioritati, conform art. 69 alin. (2) lit. d), numai in cazul concedierilor colective”.
In ceea ce priveste modalitatea in care, la emiterea deciziei de concediere, au fost respectate regulile de mai sus, instanta a constatat ca parata nu a realizat nici informarea, nici consultarea salariatilor, invocand faptul ca aceste etape ar fi incluse in procedura concedierii colective si ca ar fi exceptata de la obligatia de parcurgere a acestei proceduri de art.86 alin.6 din Legea nr.85/2006.
Dupa cum s-a aratat insa mai sus, dispozitiile legale de mai sus au fost declarate neconstitutionale in sedinta de judecata din data de 24.02.2015 a Curtii Constitutionale, astfel incat nu mai pot reprezenta temei pentru deciziile de concediere ulterioare.
Distinct de aspectele de neconstitutionalitate, instanta a retinut ca in perioada lor de activitate normele legale de mai sus trebuia interpretate in sensul ca informarea si consultarea nu fac parte din procedura concedierii colective si ca, in lumina Directivei nr.98/59/CE, administratorul judiciar avea obligatia respectarii celor doua etape.
Ca atare, deciziile de concediere emise in lipsa parcurgerii etapelor informarii si consultarii vor fi lovite de nulitate absoluta.
In al doilea rand, in ceea ce priveste cauza serioasa a concedierii, instanta a constatat din analiza continutului deciziei de concediere nr.2026/10.06.2013, rezulta ca, pentru a justifica desfiintarea postului de economist din cadrul Compartimentului Dezvoltare/Serviciul Dezvoltare-Retehnologizare, parata a invocat, in esenta, faptul ca se afla in insolventa, ca se impune o organizare mai eficienta, ca exista necesitati de ordin managerial, ca trebuie crescuta productivitatea muncii si ca se impune reducerea costurilor.
Pentru dezvoltarea motivelor de concediere, parata a facut trimitere la decizia nr.1419/20.05.2013 a administratorului judiciar prin care s-au decis posturile ce urmau a fi desfiintate si la decizia nr.1503/20.05.2013 a aceluiasi administrator judiciar prin care s-a stabilit noua organigrama a Sucursalei Curtea de Arges.
Analizand decizia nr.1419/20.05.2013, s-a constatat ca se reproduc aceleasi motive ca cele din decizia de concediere, vizand situatia financiara proasta a societatii si necesitatea reducerii costurilor, desprinzandu-se suplimentar motivul privind necesitatea reducerii in special a personalului de tip T..
Instanta a retinut ca motivul de mai sus justifica, cu titlu general, a posturilor de tip T..
Tinand seama de faptul ca la data de 19.05.2013 erau 185 posturi T. si ca se dorea ca dupa data de 20.05.2013 sa fie pastrate numai 164 posturi T., se ridica problema modului de selectare a celor 21 de posturi T. ce urmau a fi desfiintate.
In plus, trebuie precizat ca personalul de tip T. nu reprezenta o categorie de personal, ci era format din mai multe categorii de personal, deci din posturi cu totul diferite, precum economist, economist principal, referent, referent de specialitate, soferi, ingineri etc.
T. nu este denumirea unui post, ci este o denumire pur conventionala, utilizata pentru a desemna totalitatea posturilor de personal administrativ, auxiliar, de intretinere etc., care nu este implicat direct in activitatea principala de productie sau comercializare.
Ca atare, in primul rand, parata avea obligatia de a motiva alegerea pentru desfiintarea unei anumite categorii de posturi identice din cadrul “personalului T.”, spre exemplu, a posturilor de economist.
In al doilea rand, parata avea obligatia de a explica de ce numai o parte din posturile identice, de exemplu, din posturile de economist, au fost desfiintate si restul pastrate.
Or, sub acest aspect, parata a oferit doar explicatii cu titlu general, care nu justifica niciuna din etapele de mai sus.
Atat in cuprinsul deciziei de concediere, cat si in cuprinsul deciziei nr.1419/20.05.2013, parata a sustinut ca selectarea acestor posturi, ca de altfel selectarea tuturor posturilor desfiintate din intreaga societate, s-a realizat pe baza unor criterii de reorganizare, respectiv:
-orientarea pe procese a organizatiei:procese de nivel 0, de nivel 1 si de nivel 2.
-impartirea sucursalelor dupa numarul de angajati, in mari, mici si medii
-dispersia teritoriala a sucursalelor, in sensul ca acestea vor actiona pe raza mai multor judete
-externalizarea unor activitati
-comasarea unor activitati
-desfiintarea unor activitati/meserii
-redimensionarea unor activitati
-reducerea ponderii personalului T. in numarul total de personal
Instanta a retinut ca aceste criterii sunt aplicabile tuturor celor 185 posturi T. existente la data de 19.05.2013, nevazandu-se de ce ele s-au aplicat numai pentru 21 de posturi (printre care si al reclamantei) si nu s-au aplicat pentru restul de 164 posturi.
In cuprinsul deciziei nr.1503/20.05.2013, anexa nr.2, referindu-se strict la postul reclamantei, parata a mentionat ca selectarea lui s-a realizat deoarece:
-se impunea “redimensionarea unor activitati ca urmare a reorganizarii pe procese”, fara a se explica ce activitati au fost redimensionate, in ce sens au fost redimensionate si care sunt “procesele” in care s-au reorganizat. Nu se mentioneaza de ce numai postul reclamantei s-a incadrat in acest criteriu.
-se impunea “reducerea ponderii personalului T. in total personal”. Acest criteriu este insa valabil pentru toate cele 185 posturi T. existente la acel moment in societate, neexplicandu-se de ce a fost ales acesta.
- s-a constatat “un grad redus de ocupare a timpului de lucru”.
S-a constatat ca acest criteriu nu a fost incadrat de parata in Criteriile de Reorganizare, adica in randul criteriilor obiective care justificau alegerea pentru desfiintare a unei categorii anume de posturi (a posturilor de economist), ci printre Criteriile de Disponibilizare Individuale, adica printre criteriile care vizau persoana salariatilor si pe baza carora se justifica alegerea unuia sau mai multe posturi, dintr-o . mare de posturi identice (a unui anumit post de economist, din toate posturile de economist existente).
In primul rand, trebuie precizat ca, de principiu, aplicarea acestor ultime criterii, privind persoana salariatilor, presupunea ca in prealabil parata sa fi dovedit necesitatea desfiintarii categoriei de posturi din care facea parte postul reclamantului, dovada care insa nu a fost facuta.
In al doilea rand, presupunand ca s-ar fi ajuns la aplicarea criteriilor de selectare a salariatilor ce ocupa posturi identice, parata avea obligatia de a aplica prioritar criteriul indeplinirii obiectivelor de performanta prevazut de art.69 alin.3 din Codul muncii.
In al treilea rand, criteriul “gradului de ocupare a timpului de munca” nu este suficient detaliat, neintelegandu-se daca el are in vedere importanta atributiilor specifice postului sau daca vizeaza modul in care salariatul isi indeplineste in concret atributiile. De asemenea, nu se intelege modul in care s-a cuantificat acest grad si nici comparatia care s-a realizat cu celelalte posturi.
F. de cele de mai sus, instanta a retinut ca parata nu a dovedit cauza serioasa a concedierii postului ocupat de reclamanta, nedemonstrand existenta unei legaturi de cauzalitate, de necesitate intre motivele invocate si inlaturarea acestui post.
In consecinta, in baza art.80 alin.1 din Codul muncii, instanta a dispus anularea deciziei de concediere.
De asemenea, in baza art.80 alin.2 din Codul muncii, a dispus obligarea paratei la reintegrarea reclamantului, in functia ocupata anterior concedierii, retroactiv, cu incepere de la data concedierii.
In baza art.80 alin.1 teza a doua din Codul muncii, a obligat parata la plata catre reclamanta a unei despagubiri egale cu salariile indexate, majorate si reactualizate si cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data incetarii raporturilor de munca pana la data reintegrarii efective.
In ceea ce priveste acordarea dobanzilor legale pentru drepturile de mai sus, instanta a avut in vedere considerentele de principiu retinute de Inalta Curte de Casatie si Justitie in decizia nr.2/2014 pronuntata in cadrul unui recurs in interesul legii, in sensul ca: „În aceste condiții sunt incidente dispozițiile invocate ale art. 1082 și 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi și art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacră principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligației, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferită de creditor (damnum emergens), cât și beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans). Potrivit acelorași dispoziții, în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu.
În cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrală a prejudiciului, este remediată prin actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele prețurilor de consum.
Însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eșalonate a titlurilor executorii, impune și remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale”.
Ca atare, instanta a obligat parata la plata catre reclamanta si a dobanzii legale aferente drepturilor de mai sus, calculate de la data concedierii pana la data reintegrarii efective.
Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâta . ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. SA - prin administrator judiciar EURO INSOLV SPRL, cererea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ (Număr în format vechi_ ), solicitând să se dispună schimbarea sentinței și respingerea contestației.
În motivare, s-a arătat că, la momentul la care a dispus concedierea salariatei, apelanta-pârâtă era o societate aflată în procedura insolvenței, reglementată de Legea nr.85/2006, astfel cum rezultă din Sentința civilă nr. 7222/20.06.2012 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr._/3/2012, irevocabilă prin Decizia nr. 1774/18.10.2012 a Curții de Apel București.
La momentul actual apelanta pârâtă, începând cu luna februarie 2014, a revenit la starea de insolvență.
Reclamanta, din prezenta cauză, a fost concediată prin Decizia nr. 2026/10.06.2013, în cadrul concedierii colective ce a avut loc la nivelul societății intimate în cursul lunilor mai – iunie 2013.
Concedierea colectivă a apărut ca necesitate în urma rapoartelor întocmite la nivel de societate, după deschiderea procedurii insolventei, pentru a se lamuri care sunt cauzele pentru care societatea a ajuns in aceasta situație dificilă din punct de vedere economic.
Potrivit raportului cu privire la cauzele și împrejurările care au dus la apariția stării de insolvența ce a fost întocmit de către administratorul judiciar, una dintre aceste cauze a fost cea a supradimensionării personalului în general, si cea a celui T. in special, raportul menționând, pe lângă alte masuri ce se impun a fi luate in vederea ieșirii societății din aceasta stare si redimensionarea structurii de personal, cu alte cuvinte reorganizarea societății pe criterii de eficienta, de natură să atragă si reducerea cheltuielilor salariale.
Concedierea colectivă a fost dispusă de administratorul judiciar în baza atribuției conferite acestuia de către judecătorul sindic prin Sentința nr. 7222/20.06.2012, in conformitate cu prevederile art. 20 alin. 2 din Legea 85/2006.
Concedierea din cursul lunilor mai – iunie 2013 a fost urmată de alte două etape de reorganizare și de concediere, ajungându-se la concediere a aproximativ 800 de salariați.
Legalitatea și concordanța măsurilor luate de administratorul judiciar cu cele dispuse de judecătorul sindic prin hotărârea de deschidere a procedurii insolvenței, cu privire la redimensionarea structurii de personal, astfel cum acestea au fost dispuse încă din luna ianuarie 2013, prin Decizia 46 și continuate succesiv în lunile mai și iunie 2013, au fost confirmate prin Sentința civila nr.6251/20.06.2013, pronunțata de judecătorul sindic in dosarul de insolenta nr._/3/2012, prin care acesta a aprobat Raportul de activitate întocmit de administratorul judiciar EURO INSOL SPRL si Planul de reorganizare a debitoarei . in cuprinsul căruia in Capitolul 9 - Strategia de reorganizare a H. SA - la pct.9.1.7. - Renegocierea Contractului colectiv de munca, restructurarea personalului si a organigramei.
Un prim motiv de apel este acela că instanța de fond a depășit limitele învestirii prin obligarea apelantei pârâte la plata către intimata reclamantă a despăgubirilor prevăzute de art. 80 alin. 1 din Codul muncii.
Instanța a dat mai mult decât s-a cerut, întrucât capătul de cerere având ca obiect plata despăgubirilor a fost disjuns din dosarul inițial nr._/3/2013 în care organizația sindicală a acționat în numele a 16 salariați din cadrul SH Curtea de Argeș, formându-se un nou dosar cu nr._/3/2014 a cărui judecată a fost suspendată de drept la data de 22.09.2014 în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014. În aceste condiții, instanța nu putea dispune cu privire la plata despăgubirilor.
În ceea ce privește încălcarea dreptului la informare și consultare, a arătat apelanta pârâtă că argumentele instanței de fond în sensul nulității deciziei de concediere sunt nefondate și eronate, bazate pe interpretări excesive și unice în jurisprudența națională.
Instanța a interpretat forțat dispozițiile legale cu scopul de a demonstra obligativitatea procedurii de informare și consultare conform Directivei 98/59 și Cauzei 235/10 Davis Claes, deși textul comunitar nu poate avea aplicabilitate directă în dreptul intern.
În urma analizei prevederilor art. 69-73 din Codul muncii, rezultă că acestea reglementează o singură procedură a concedierii colective în două etape: de informare și consultare și de notificare. Art. 69 și art. 71 din Codul muncii nu pot fi privite separat și individual de restul textelor.
A mai susținut apelanta că Directiva 98/59 a fost transpusă în dreptul intern și nu poate fi invocată într-un litigiu între particulari, ci numai în contradictoriu cu statul, așa cum rezultă din jurisprudența CJUE.
Decizia Curții Constituționale reținută de instanța de fond pentru justificarea interpretării date cu privire la dreptul de informare și consultare nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data pronunțării sentinței apelate.
Cu privire la cauza reală și serioasă a desființării postului ocupat de intimată, apelanta a arătat că desființarea postului a fost impusă obiectiv de necesitatea reorganizării față de politica de eficientizare și reducere a costurilor la nivelul întregii societăți în contextul stării de insolvență.
Cauza este reorganizarea societății pe criterii de eficiență și rentabilitate economică, așa cum rezultă din decizia nr. 1419/2013, iar realitatea desființării posturilor este dovedită prin dispariția lor din statul de funcții și din organigrama ulterioară a SH Curtea de Argeș.
A mai arătat apelanta că art. 65 și art. 76 din Codul muncii nu fac referire la necesitatea motivării desființării fiecărui post din cele vizate de reorganizare.
Prima instanță nu a avut în vedere dreptul angajatorului de a-și organiza activitatea.
Din decizia nr. 1419/2013 rezultă cu claritate criteriile de reorganizare, prin aceeași decizie apelanta a aprobat normativul de constituire a structurilor organizatorice, a analizat și reorganizat activitatea fiecărei structuri organizatorice de la nivelul întregii societăți.
A menționat apelanta că reorganizarea s-a făcut în contextul stării de insolvență, conform art. 86 alin. 6 din Legea nr. 85/2006 care dă posibilitatea angajatorului in insolvență de a desface contractele de muncă de urgență.
Decizia de concediere este suficient motivată, prin precizarea cauzei desființării postului, urmare a reorganizării activității prin restrângerea activității în scopul diminuării costurilor și rentabilizării rezultatelor. Această atribuție a administratorului judiciar de redimensionare a organigramei de personal îi revenea conform art. 20 din Legea nr. 85/200, iar în exercitarea acestui drept apelanta nu a comis vreun abuz de drept.
În concret, în cazul intimatei, prin decizia nr. 1503/2013 s-a dispus desființarea Compartimentului Dezvoltare și a celui de Terenuri, activitatea lor fiind comasată în cadrul noului C. Dezvoltare unde își desfășura activitatea intimata, fiind desființat 1 post din cele 6.
În drept, apelul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 466 Cod procedură civilă.
S-a depus întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului ca nefondat.
A fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și urm.Cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În cea ce privește susținerea apelantei că prima instanță a depășit cadrul procesual prin obligarea la plata despăgubirilor în temeiul art. 80 din Codul muncii, constatăm că, într-adevăr, instanța de fond a dispus disjungerea din dosarul inițial, privind 16 salariați, a cererii având ca obiect plata drepturilor bănești, care în realitate se referă doar la plata despăgubirilor cuvenite în urma anulării deciziei de concediere. S-a format astfel dosarul nr._/3/2014 în care instanța a dispus suspendarea judecății în temeiul art. 75 din Legea nr. 85/2014 (fila 1 dosar fond). Prin hotărârea pronunțată în dosarul de față, format de asemenea prin disjungere din dosarul inițial, instanța a dispus obligarea apelantei pârâte la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate și reactualizate și cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamanta de la data încetării raporturilor de muncă până la data reintegrării efective. Curtea constată că, anulând decizia de concediere, instanța avea obligația de a dispune plata acestor despăgubiri în baza legii. Formularea art. 80 alin. 1 din Codul muncii este categorică „…instanța va dispune anularea ei și va obliga angajatorul …”. În consecință, nu se poate reține ca întemeiată afirmația apelantei că instanța de fond a dat mai mult decât s-a cerut. Aceeași obligație ar fi avut-o instanța de judecată și în ipoteza în care salariatul nu ar fi solicitat expres plata despăgubirilor, iar între aceasta și situația din speță nu există o diferență esențială. Măsura disjungerii nu ar putea fi invocată în vederea justificării neîndeplinirii unei obligații statornicite de legiuitor, cu consecința lipsirii salariatului de un drept recunoscut prin lege, fără ca instanța să aibă posibilitatea de a aprecia asupra acordării sau nu a despăgubirii. Sub aspectul posibilității de suspendare a unor astfel de cereri, conform reglementării specifice aplicabile procedurii insolvenței, Curtea constată că, deși legea specială nu distinge în funcție de natura cererilor, principale ori accesorii, trebuie avută în vedere natura particulară a cererii de plată a despăgubirilor în baza art. 80 alin. 1 din Codul muncii, care sunt acordate în baza legii, de instanța care este competentă să soluționeze contestația împotriva deciziei de concediere. Față de acestea, primul motiv de apel apare ca nefondat.
A susținut apelanta că dreptul la informare și consultare a salariaților nu era incident în cazul concedierii colective efectuate. Reținem că, față de Decizia nr. 64/2015 pronunțată de Curtea Constituțională, salariații unui angajator în insolvență care procedează la concedieri colective au dreptul de a fi informați și consultați, textul art. 86 alin. 6 teza I din Legea nr. 85/2006 fiind declarat neconstituțional. Împrejurarea că până la data de pronunțării sentinței de fond această decizie nu a fost publicată în Monitorul Oficial al României, moment din care devine obligatorie, nu este de natură să atragă nevalabilitatea sentinței în condițiile în care, pe de o parte, prima instanță și-a fundamentat soluția și pe alte considerente, în principal cel legat de independența acestui drept față de restul procedurii, iar, pe de altă parte, la acest moment decizia a fost publicată.
În consecință, apelanta avea obligația de a parcurge procedura informării și consultării salariaților așa cum prevede Codul muncii, în lipsa acesteia măsura de concediere a intimatei fiind lovită de nulitate. Din probele administrate nu rezultă că dispozițiile art. 69 și urm. din Codul muncii au fost întocmai respectate de apelantă. Discuțiile purtate în legătură cu noile organigrame și noul contract colectiv de muncă nu pot fi considerate a îndeplini cerințele legii, deoarece nu îmbracă formele prevăzute de Codul muncii și nu au fost realizate în scopul declanșării unei proceduri de concediere colectivă, ci într-un context diferit.
Curtea nu apreciază necesară analiza celorlalte argumente ale apelantei privitoare la această chestiune de vreme ce declararea ca neconstituțională a art. 86 alin. 6 teza I din Legea nr. 85/2006 este suficientă pentru a atrage nulitatea concedierii contestate în cauză.
Totodată, motivul de apel referitor la cauza reală și serioasă nu se impune a fi analizat atât timp cât nu a fost respectată o cerință esențială pentru validitatea unei concedieri colective, și anume informarea și consultarea salariaților, aspect ce trebuie analizat cu prioritate față de temeinicia ori netemeinicia deciziei de concediere.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, Curtea constată că apelul nu este fondat și-l va respinge ca atare.
În temeiul art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, va obliga apelanta la plata către intimata Smadea Ș. I. a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel, conform extrasului de cont de la fila 209 din dosarul de apel. Cuantumul cheltuielilor este unul rezonabil în raport de gradul de complexitate a cauzei, cu apărările formulate de intimată prin avocat, de miza litigiului pentru aceasta din urmă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de apelanta . ELECTRICE ÎN HIDROCENTRALE H. SA - prin administrator judiciar EURO INSOL SPRL cu sediul în sector 1, București, .. 15-17, . sentinței civile nr.2134 din data de 10.03.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata F. H. HIDROSIND pentru membrul de sindicat SMADEA Ș. I. cu sediul cu sediul ales la SCA C.&C. - . nr.10, parter, . București, ca nefondat.
Obligă apelanta la plata către intimata Smadea Ș. I. a sumei de 1240 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată avansate în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 28 Septembrie 2015.
Președinte, D. A. C. | Judecător, D. G. E. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. Jud.EDG./14.10.2015/4ex.
Jud.fond: C. J..
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
