Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 3329/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3329/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2015 în dosarul nr. 3329/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
DECIZIE Nr. 3329/2015
Ședința publică de la 29 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE R. G.
Judecător L. U.
Grefier M. L. V.
Pe rol soluționarea apelului formulat de apelantul S. S. din S. Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii de sindicat: O. M. și P. D., împotriva sentinței civile nr.571/09.06.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Județean de Urgență A., având ca obiect: drepturi bănești-plată diferențe salariale tichete de masă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că, în cadrul procedurii prealabile, motivele de apel au fost comunicate intimatei la data de 21.07.2015, care a formulat întâmpinare la data de 27.07.2015, comunicată apelantei la data de 04.08.2015, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la strigarea cauzei, în raport de prevederile art. 104 pct. 13 din ROIIJ, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la cea de-a doua strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de împrejurarea că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă conform prevederilor art. 411 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă, în temeiul art. 394 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului dedus judecății, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă formulată la data de 22.04.2015 reclamantul S. „S.” din cadrul Spitalului Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi de sindicat: O. M. și P. D., a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență A., obligarea acestuia din urmă la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masă aferente perioadei 01.04._14; 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii, obligarea pârâtului S. Județean de Urgență A. la plata către fiecare membru de sindicat a drepturilor corespunzătoare acordării tichetelor de masă în continuare atâta timp cât membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai Spitalului Județean de Urgență A. și cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu plata actualizată a contravalorii tichetelor de masă precum și plata dobânzii legale aferente.
Prin sentința civilă nr.571/09.06.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamantul S. „S.” din S. Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi de sindicat: O. M. și P. D., în contradictoriu cu pârâtul S. Județean de Urgență A..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut în ceea ce privește excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantului, pentru membrii de sindicat nominalizați în acțiune, că a fost analizată odată cu fondul cauzei, deoarece este o apărare pe fond, și a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art.268 alin.1 lit.c) din Codul muncii.
Față de dispozițiile legale precitate și în raport de data formulării acțiunii, în cauză nu au fost reținută operarea prescripției dreptului material la acțiune, pretențiile reclamanților înscriindu-se în termenul de trei ani, de la data nașterii dreptului la acțiune.
Reclamantele O. M. și P. D., reprezentate de S. S. din S. Județean A. sunt salariatele unității pârâte.
Acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998, art.23 din OUG nr.115/2004 și art.93 alin.3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012/2015.
Pentru ca pârâta să-și onoreze obligația față de reclamante în sensul acordării tichetelor de masă pentru perioadele 01.04._14; 01.01.2015 până la data pronunțării hotărârii, este necesar să-i fie alocate sume pentru această destinație din bugetul de venituri și cheltuieli al unității sanitare.
Bugetul de venituri și cheltuieli al Spitalului Județean A. finanțat integral din venituri proprii, funcționează pe principiul autonomiei financiare și trebuie interpretat în corelație cu prevederile art.1 din Legea nr.142/1998, privind acordarea tichetelor de masă, care stipulează: „1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă, suportată integral pe costuri de angajator.
2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori."
În considerarea acestor prevederi legale, s-a constatat că Legea nr.142/1998 nu stabilește în mod imperativ în sarcina angajatorului obligația de a acorda tichete de masă, ci doar posibilitatea acordării acestora, acordarea lor fiind condiționată de prevederea unor sume de bani cu această destinație.
Prin decizia nr.1601/2009 a Curții Constituționale, s-a statuat că dispozițiile art.1 din Legea nr.142/1998 sunt în sensul că alocația individuală lunară se poate acorda numai dacă angajatorul dispune de sumele bănești necesare și suficiente, acordarea tichetelor de masă nereprezentând o măsura de protecție socială de rang constituțional, întrucât nu este vorba securitatea și sănătatea salariaților, această măsură depinzând în totalitate de posibilitățile financiare ale angajatorului.
În același sens sunt și dispozițiile OUG nr.84/2012 privind stabilirea salariilor de baza personalului bugetar - art.15:
„1) În anul 2012, instituțiile și autoritățile publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare și prin Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, cu excepția instituțiilor finanțate integral din venituri proprii, nu acordă tichete de masă personalului din cadrul acestora și alin.2 în bugetele pe anul 2012 ale instituțiilor publice centrale și locale, astfel cum sunt definite prin Legea nr.500/2002, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr.273/2006 cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete-cadou și tichete de vacantă personalului din cadrul acestora".
Instanța nu a reținut susținerea reclamantului pentru membrii de sindicat nominalizați prin care face trimitere la art.93 alin.3 din CCM la nivel de unitate și înregistrat sub nr.3134/07.03.2012, prin care s-a stipulat că în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, conform legislației în vigoare, întrucât pârâta s-a conformat acestei prevederi, însă nu a dispus de sumele bănești necesare și suficiente, această măsură depinzând în totalitate de posibilitățile financiare ale angajatorului.
Iar angajatorul a făcut dovada că nu are astfel de resurse, în condițiile în care pentru a putea funcționa, a trebuit să achite arieratele acumulate, conform art.18 alin.1 din Legea nr.95/2006, spitalele publice, cum este și cazul pârâtei, fiind instituții publice finanțate integral din venituri proprii și funcționează pe principiul autonomiei financiare.
Prin urmare, în cauza de față, beneficiul tichetelor de masă nu este un drept, ci doar o vocație, de care profită personalul contractual doar după îndeplinirea cumulativă a celor două condiții, ceea ce nu s-a probat.
În cauză nu s-a făcut dovada posibilităților financiare ale pârâtei de a prevede în buget aceste sume reprezentând contravaloarea tichetelor de masă.
Cum pârâta nu a dispus de sumele necesare acordării tichetelor de masă, nu poate fi obligată la acordarea tichetelor de masă solicitate, a fost respinsă, ca nefondată, acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. „S.” din S. Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi de sindicat: O. M. și P. D..
În motivarea apelului, apelantul a arătat că în motivarea acțiunii a arătat, în esență, că refuzul angajatorului de a acorda salariaților tichetele de masă aferente perioadei 1 aprilie - 1 octombrie 2014; 1 ianuarie 2015 și până la pronunțarea hotărârii - este unul nejustificat, dreptul salariaților de a primi tichete de masă având o triplă legitimare juridică - art.1 din Legea 142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004, art.93 alin.3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012-2015, astfel că în condițiile în care tichetele de masă au natura juridică a unui drept salarial, susținerea angajatorului ca acordarea tichetelor de masă ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea în capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.
Prin sentința apelată, printr-o interpretare eronată a prevederilor legale care au reglementat dreptul la acordarea tichetelor de masă, prima instanță a reținut că beneficiul tichetelor de masă nu este un drept, ci doar o vocație, de care ar profita personalul contractual doar în condițiile în care s-ar face dovada posibilităților financiare ale paratei de a prevede în buget sumele de bani cu această destinație.
Prin această hotărâre instanța a reținut că pârâta nu a dispus de sumele de bani necesare acordării tichetelor de masă întrucât a trebuit să achite arieratele acumulate.
Consideră că sentința instanței de fond este nelegală, întrucât angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art.93 alin.(3) din Contractul Colectiv de Muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligație îndeplinită de altfel.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art.93 alin.(3) din Contractul Colectiv de munca este Legea nr.142/1998, care prin art.1 alin.(2) prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum și prevederile art.23 din O.U.G. nr.115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate în sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Ori, dispozițiile special ale art.23 din O.U.G. nr.115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariați, Legea nr.142/1998, prevede obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.
Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menționate, se reține că în sarcina angajatorului a fost instituită obligația acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca aceasta acordare să fie condiționată de existența fondurilor necesare plății prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sau de existența altor obligații ale paratului, așa încât obligația de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.
În legătura cu ultima condiție se impune și precizarea ca distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislația aplicabilă, adică la O.U.G. nr.115/2004, care se referă strict la unitățile sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînțeles cum pârâtul, deși și-a asumat obligațiile prevăzute de art.93 alin.(3) din CCM, și era ținut de respectarea obligației de bună-credință în îndeplinirea obligației asumate, nu și-a îndeplinit-o decât parțial, respectiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea, potrivit susținerii sale, alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, aceasta împrejurare nu poate fi imputată salariaților și nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile prevăzute prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea să propria sa greșeală.
Așadar, existența priorităților menționate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați, întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale, de vreme ce în cauză dreptul salariaților de a primi tichete de masă avea o triplă legitimitate juridică - art.1 din Legea 142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004, art.93 alin.3 din CCM la nivel de unitate valabil în perioada 2012 - 2015.
Prin urmare, consideră că în condițiile în care acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilit atât legal cât și convențional, iar dispozițiile art.23 din O.U.G. nr.115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, hotărârea primei instanțe de a respinge, ca nefondate, pretențiile este nelegală și se datorează unei greșite interpretări și aplicări a prevederilor legale la care a făcut referire.
Analizând apelul declarat, potrivit dispozițiilor art.477 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Reclamanții-salariați au solicitat obligarea pârâtului-angajator la plata contravalorii tichetelor de masă aferente perioadelor 1.04.2014-1.10.2014 și din 01.01.2015 până la data pronunțării hotărârii, arătând că tichetele de masă au fost acordate de angajator în lunile noiembrie și decembrie ale anului 2014.
Temeiul de drept al pretențiilor a fost reprezentat de art.1 din Legea nr.142/1998, art.23 din O.U.G. nr.115/2004 și art.93 alin.3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012/2015, dispoziții prin prisma cărora prima instanță a analizat cererea cu care a fost învestită.
Astfel, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1) și (2) din Legea nr. 142/1998: „(1) Salariații din cadrul societăților comerciale, regiilor autonome și din sectorul bugetar, precum și din cadrul unităților cooperatiste și al celorlalte persoane juridice sau fizice care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă, denumite în continuare angajator, pot primi o alocație individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă. Tichetele de masă sunt emise fie pe suport hârtie, fie pe suport electronic, sunt destinate exclusiv alocației individuale de hrană reglementate de prezenta lege și sunt suportate integral pe costuri de angajator. (2) Tichetele de masă se acordă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate, potrivit legii, pentru celelalte categorii de angajatori.”
Analizând excepția de neconstituționalitate a acestor texte legale, prin decizia nr. 297/2008, Curtea Constituțională a reținut că art. 1 din Legea nr. 142/1998 instituie doar o posibilitate pentru o anumită categorie de personal de a primi alocație individuală de hrană, acordată, în anumite limite, sub formă de tichete de masă, iar nu o obligație legală a angajatorilor.
Totodată, prin decizia nr. 1194/2008, Curtea Constituțională a observat că posibilitatea de acordare a tichetelor de masă salariaților constituie o modalitate alternativă de completare a remunerației lunare, prevăzută de lege și negociată de părți odată cu semnarea contractului individual de muncă.
Aceeași interpretare a fost dată reglementării și prin decizia nr. 14/2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui Recurs în Interesul Legii, prin care, cu privire la personalul contractual, s-a reținut că beneficiul tichetelor de masă nu reprezintă un drept, ci o vocație, ce se poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzute în buget sume cu această destinație și acordarea acestora a fost negociată prin contractele colective de muncă.
În conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. nr. 5/1999 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, „angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau cu reprezentanții salariaților, după caz, vor stabili prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, care să prevadă: a) numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor; b) numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților; c) criteriile de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă, ținând seama de condițiile concrete de lucru în care își desfășoară activitatea unele categorii de salariați, de prioritățile socioprofesionale și de alte elemente specifice activității.”
Dispoziții similare se regăsesc și în cuprinsul H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, care prevede în anexa 1, la art. 2 că „angajatorii, împreună cu organizațiile sindicale legal constituite sau, acolo unde nu este constituit un sindicat, cu reprezentanții salariaților, stabilesc prin contractele colective de muncă clauze privind acordarea alocației individuale de hrană sub forma tichetelor de masă, precum și forma suportului acestora, respectiv suport electronic și/sau hârtie, care să prevadă: a) numărul salariaților din unitate care pot primi lunar tichete de masă, precum și valoarea nominală a tichetului de masă, în limita celei prevăzute de lege, ținând seama de posibilitățile financiare proprii ale angajatorilor; b) numărul de zile lucrătoare din lună pentru care se distribuie tichete de masă salariaților; c) criteriile de selecție privind stabilirea salariaților care primesc tichete de masă, ținând seama de condițiile concrete de lucru în care își desfășoară activitatea unele categorii de salariați, de prioritățile socioprofesionale și de alte elemente specifice activității.”
Așa fiind, Curtea reține că tichetele de masă fac parte din categoria „alte venituri” și se acordă în condițiile prevăzute de lege și de contractul colectiv de muncă. Ele se suportă integral pe costuri de angajator și se acordă în limita prevederilor bugetare, conform art. 1 alin. 2 din Legea nr. 142/1998 angajatorul are libertatea de a decide dacă acordă tichete de masă și sub ce formă, în urma negocierilor cu salariații, prin organizațiile sindicale sau reprezentanții salariaților, după caz, în limita posibilităților sale financiare.
Dispozițiile cu caracter special din alte acte normative nu schimbă natura juridică a tichetelor de masă stabilită prin normele de drept comun.
Potrivit art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de maximum 20 de tichete de masă.”
Textul legal nu stabilește un număr fix al tichetelor de masă obligatoriu a fi acordate categoriei de personal la care se referă, ci determină doar numărul maxim de tichete ce poate fi negociat de partenerii sociali.
Potrivit prevederilor art. 93 alin. (1), (3) și (6) din Contractul colectiv de muncă încheiat la nivelul Spitalului de Urgență A., valabil în perioada 2012-2014 și înregistrat în Registrul unic de evidență al ITM Teleorman cu nr. 60/05.03.2012, depus în extras de reclamanții reprezentați de sindicat în dovedirea cererii de chemare în judecată (filele 10-11 din dosarul de fond): „(1) În scopul salarizării și acordării celorlalte drepturi prevăzute în prezentul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unități ale personalului din instituțiile sanitare publice finanțate de la bugetul de stat și de la fondul unic de asigurări de sănătate și/sau din fondurile autorităților publice locale sau din alte surse, părțile contractante vor purta negocieri pentru stabilirea fondurilor aferente acestei categorii de salariați și a surselor de constituire, înainte de adoptarea Legii bugetului de stat consolidat sau a rectificării bugetului de stat, cu respectarea legislației în vigoare. (3) În bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordare tichetelor de masă, conform legislației în vigoare. (6) Sistemul de salarizare a personalului din unitățile sanitare publice finanțate integral din venituri proprii se stabilește prin lege.”
Aceste clauze ale contractului individual de muncă nu prevăd un drept al salariaților de a beneficia de tichete de masă, ci stabilesc doar condițiile în care părțile trebuie să negocieze, stipulând înscrierea în bugetul de venituri și cheltuieli a tuturor drepturilor salariale, inclusiv a sumelor aferente acordării tichetelor de masă, după determinarea prin negocieri a numărului lor și a surselor de finanțare, cu respectarea dispozițiilor legale. Așa fiind, Curtea reține că dispozițiile alin. (3), nu pot fi interpretate izolat, în sensul dat textului de apelanți, ci sistematic, dându-se clauzei înțelesul ce rezultă din ansamblul contractului.
Tichetele de masă se acordă, astfel cum s-a reținut prin decizia nr. 1601/2009 a Curții Constituționale, „numai dacă angajatorul dispune de sumele bănești necesare și suficiente, pentru că altfel s-ar crea o obligație legală ce nu ar putea fi executată, or, este îndeobște cunoscut că norma legală nu poate fi ilogică. Legiuitorul nu poate deci obliga angajatorul la această prestație, care nu reprezintă o măsură de protecție socială de rang constituțional, nefiind vorba de securitatea sau sănătatea salariaților, și care depinde în totalitate de posibilitățile sale financiare.”
Or, în cauză, angajatorul s-a apărat arătând că nu a dispus de sume bănești necesare și suficiente pentru acordarea tichetelor de masă, în limita fondurilor disponibile tichetele fiind distribuite în lunile noiembrie și decembrie ale anului 2014.
Bugetul unității sanitare, finanțat integral din venituri proprii, funcționează pe principiul autonomiei financiare, iar angajatorul a făcut dovada că nu a avut resurse financiare pentru acordarea tichetelor de masă prevăzute în buget, în condițiile în care, pentru a putea funcționa, a trebuit să achite în perioada în litigiu arieratele acumulate, eșalonarea la plată a datoriilor către bugetul de stat fiind de aproximativ 270.000 lei/lună, pe o perioadă de 5 ani.
În plus, tichetele de masă reprezintă bilete de valoare ce se eliberează pe suport de hârtie sau în format electronic, având exclusiv destinația de alocație individuală de hrană, alocație ce nu poate fi acordată în altă formă decât cea prevăzută de lege (tichete), respectiv în bani, așa cum se solicită.
Astfel potrivit art. 9 alin. 5 din anexa 1 a H.G. nr. 23/2015 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă, „contravaloarea nominală a tichetului de masă, precum și costurile aferente emiterii tichetelor de masă pe suport electronic și/sau costul imprimatelor reprezentând tichetele de masă pe suport hârtie nu pot fi transferate de către angajator salariaților.” In alte cuvinte, salariaților nu le poate fi acordată contravaloarea tichetelor de masă, respectiv echivalentul bănesc al acestora.
Concluzionând asupra cauzei civile deduse judecății și reținând argumentele expuse in cele ce preced, in temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul promovat de S. S. din S. Județean de Urgență A. ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul S. S. din S. Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii de sindicat: O. M. și P. D., cu sediul în A., ., jud. Teleorman, împotriva sentinței civile nr.571/09.06.2015, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. Județean de Urgență A., cu sediul în A., ., jud. Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 29 Septembrie 2015.
PreședinteJudecător
R. GlodeanuLucia U.
Grefier
M. L. V.
Red.: R.G/26.11.2015.
Dact.: A.C./4ex.
12.10.2015
Jud. fond: N. T.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Anulare act. Decizia nr. 3419/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
