Despăgubire. Decizia nr. 286/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 286/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2015 în dosarul nr. 2574/3/2014
Dosar nr._ (Număr în format vechi 6652/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ
ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr.286
Ședința publică din data de 23.01.2015
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE D. E. O.
Judecător C. G. C.
Judecător M. V. D.
Grefier N. C.
Pe rol, soluționarea recursului formulat de recurenta S. NAȚIONALĂ DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI „C.F.R. CĂLĂTORI” S.A. - SUCURSALA DE TRANSPORT FEROVIAR DE CĂLĂTORI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.4639 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2014, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membra de sindicat M. M., având ca obiect „drepturi bănești”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Grefierul de ședință expune referatul cauzei, în cadrul căruia învederează instanței că intimata a depus la dosar întâmpinare, la data de 10.12.2014, prin serviciul registratură al acestei secții, precum și faptul că atât recurenta cât și intimata au solicitat soluționarea cauzei în lipsă, conform art.242 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că prin cererea de recurs și întâmpinare s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4639 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._ a fost respinsă excepția prescripției dreptului material la acțiune formulată de către pârâtă, a fost admisă, în parte, acțiunea formulată de reclamantul U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său M. M., în contradictoriu cu pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A. și a fost obligată pârâta la calcularea și plata către reclamant a diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei, conform art.41 al.3 lit.a din C.C.M. unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite, pentru perioada 01.10.2009 – 31.12.2010, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii acțiuni și cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Prin aceeași sentință, au fost respinse restul pretențiilor, ca neîntemeiate.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, potrivit dispozițiilor art.41 alin.3 lit.a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta.
În anexa nr.5 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, cuprinzând unitățile la care se aplică contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi, în care organizațiile sindicale semnatare au membri, la poziția nr.1 este menționată SNTFC CFR Călători SA - București.
În ceea ce privește excepția prescrierii dreptului material la acțiune, s-a dispus respingerea acesteia ca neîntemeiată, având în vedere faptul că, în speță, nu se poate reține incidența dispozițiilor art.268 alin.1 lit.e din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.e anterior republicării), conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: e) în termen de 6 luni de la data nașterii dreptului la acțiune, în cazul neexecutării contractului colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, întrucât drepturile solicite prin cererea de chemare în judecată au natura juridică au unor drepturi de natură salarială, ceea ce înseamnă că regimul juridic aplicabil, sub aspectul prescripției, este cel prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării), conform cărora conform cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
În ceea ce privește susținerea pârâtei din întâmpinare că pentru pretențiile din octombrie 2009 nașterea dreptului a intervenit la 31.10.2009, iar acțiunea reclamantului a fost înregistrată la Tribunalul București la data de 26.10.2012, Tribunalul a considerat că nu este întemeiată, având în vedere faptul că termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.268 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul muncii (art.283 alin.1 lit.c anterior republicării) se calculează începând cu data scadenței sumelor solicitate (adică începând cu data la care i se cuveneau a i se plăti drepturile pentru luna octombrie 2009), după rezultă din prevederile art.7 alin.1 din Decretul nr.167/1958.
Deși pârâta menționează în întâmpinare că dreptul material la acțiune al reclamantului privind pretențiile aferente anului 2009 s-a prescris, acțiunea fiind formulată după termenul de 3 ani, Tribunalul a reținut că în considerarea motivelor anterior expuse, nici sub acest aspect excepția nu este întemeiată.
Pe fondul cauzei, s-a arătat în ceea ce privește cererea formulată în contradictoriu cu S. Națională de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA, potrivit înscrisurilor prezentate de către reclamanți, necontestate de pârâtă, reclamantul – persoana fizică M. M., a avut calitatea de salariat ai pârâtei în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010.
În speță, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâta a susținut că prevederile din CCM la Nivel de Ramura Transporturi nu sunt aplicabile în speța, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
În consecință, s-a determinat dacă în aceste condiții pârâta poate fi obligată la plata diferențelor de drepturi salariale, în sensul în care s-a solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Conform dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Potrivit dispozițiilor art.24 alin.1 din același act normativ, clauzele cuprinse în contractele colective de muncă negociate cu încălcarea prevederilor art.8 sunt lovite de nulitate.
Tribunalul a considerat că apărarea pârâtei nu prezintă relevanță față de natura juridică a dispozițiilor art.8 alin.2 din Legea nr.130/1996, în vigoare în parte din perioada pentru care se solicită plata drepturilor respective.
Chiar dacă prin dispozițiile art.224 lit.d din Legea nr.62/2011 a dialogului social, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr.322 din_, s-a prevăzut că la data intrării în vigoare a prezenței legi se abrogă: d) Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.184 din 19 mai 1998, cu modificările și completările ulterioare, Tribunalul a apreciat că acest act normativ are relevanță în condițiile în care se solicită drepturi și din perioada în care acesta a fost în vigoare și mai mult decât atât, Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_ a fost încheiat conform art.10 și art.11 din Legea nr.130/1996, republicată, după cum rezultă din preambulul acestuia.
În speță, nu s-a făcut dovada acordării drepturilor salariale în sensul solicitat prin cererea de chemare în judecată completată și precizată.
Or, potrivit dispozițiilor art.241 alin.1 lit.c din Legea nr.53/2003 – Codul Muncii, în forma în vigoare la data încheierii Contractului colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_, publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, clauzele contractelor colective de muncă produc efecte după cum urmează: c) pentru toți salariații încadrați la toți angajatorii din ramură de activitate pentru care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel.
De asemenea, conform dispozițiilor art.40 alin.2 lit.c din Legea nr.53/2003 republicată – Codul Muncii, angajatorului îi revin, în principal, următoarele obligații: c) să acorde salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă.
Potrivit dispozițiilor art.4 alin.1 din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nr.722/2008 din_ publicat în Monitorul Oficial, Partea V nr.3 din_, prezentul Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi se aplică cu începere de la 1 ianuarie 2008 până la 31 decembrie 2010 inclusiv, cu posibilitatea revizuirii anuale, la nivel de unitate acesta producând efecte pe an calendaristic.
Conform alin.2 din aceeași prevedere contractuală, dacă niciuna din părți nu denunță contractul cu 30 de zile înainte de expirarea perioadei pentru care a fost încheiat, valabilitatea acestuia se prelungește până la încheierea unui nou contract, dar nu mai mult de 12 luni, respectiv cu încă un an calendaristic.
Cum, în speță, nu s-a făcut dovada denunțării înseamnă că acesta s-a prelungit conform prevederii contractuale.
În consecință, s-a dispus obligarea pârâtei la plata diferențelor dintre drepturile salariale calculate în raport de salariul de bază minim brut de 700 lei conform art.41 alin.3 lit.a din CCM Unic la Nivel de Ramura Transporturi pe anii 2008-2010 și drepturile salariale efectiv plătite pentru M. M. în perioada 01.10._11, sume actualizate cu rata inflației, de la data scadenței și până la data introducerii cererii de chemare în judecată, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data punerii în întârziere (data introducerii cererii de chemare în judecată), până la data plății efective.
Acordarea sumei actualizate în raport de rata inflației se impune față de principiul reparării integrale a prejudiciului, potrivit căruia creditorul este îndreptățit a pretinde repararea pierderii suferite, riscul devalorizării leului fiind pus în sarcina debitorului.
Pentru aceste sume, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți și a dobânzii legale de la data punerii în întârziere (data formulării în instanță cererii de chemare în judecată), până la data plății efective, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de către reclamant și a respins, ca neîntemeiată, cererea de acordare a dobânzii legale de la data nașterii dreptului și a ratei inflației de la data nașterii dreptului și până la momentul plății efective pentru ca reclamantului să nu-i fie imputata o îmbogățire fără justa cauza.
Având în vedere că la dosar nu s-a făcut dovada efectuării de cheltuieli de judecată instanța a respins ca neîntemeiată și această solicitare a reclamantului
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, în termen legal și motivat, pârâta S. Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R Călători S.A.
În motivarea recursului, întemeiat în drept pe dispozițiile art.304 pct.9 și art.3041 C.pr.civ., recurenta a susținut că, contractul valabil încheiat este legea părților contractante - art.236 alin.4 Codul muncii (în vigoare în anii 2009, 2010, 2011), art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996.
Învederează instanței de judecată că, în perioada 01.10.2009 – 31.12.2010 în care reclamantul-intimat Sindicatul Liber Feroviar Mișcare - Comercial a solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de SNTFC „C.F.R." S.A., a existat la S. Naționala de Transport Feroviar de Călători" CFR Călători"- S.A. contract colectiv de munca valabil încheiate la nivel de unitate pe anii 2009/2010 al cărui prevederi au fost obligatorii pentru părți, conform dispozițiilor art.7 alin.2 din Legea nr.130/1996 privind contractul colectiv de muncă, salariul astfel negociat fiind menționat și în contractul individual de muncă al reclamantului.
Ca atare, părțile au înțeles de comun acord că pentru anii 2009 și 2010, să stabilească un alt salariu minim la nivelul societății precum și alți coeficienții de ierarhizare, decât cei prevăzuți în C.C.M. la Nivel de R. Transporturi și, prin urmare, instanța de judecată este ținuta să analizeze cererea reclamantului prin prisma principiului forței obligatorii a convențiilor care reprezintă un motiv de ordine publică.
Mai mult, contractul colectiv de muncă la nivel de unitate aplicabil pentru anii 2009 - 2010 a fost încheiat cu respectarea contractului de muncă încheiat la nivel superior, respectiv Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare pe 2006/2008, a cărui valabilitate a fost prelungită prin act adițional până în anul 2010, astfel încât prevederile din C.C.M. la Nivel de R. Transporturi nu sunt aplicabile în speță, fiind incidente cele la nivel de unitate și grup de unități feroviare.
Pentru anii 2009 - 2010, prin actul adițional nr.370/20.06.2008 la Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de G. de Unități Feroviare 2008 - 2010 la art.4 se prevede prelungirea valabilității acestui contract pe o perioadă de 48 de luni, stabilindu-se salariile de bază brute corespunzătoare claselor de salarizare valabile de la 01.07._12.
Mai mult, prin C.C.M. la nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, sunt prevăzute clase și coeficienți de ierarhizare specifici activității feroviare, și mai mult clasa 1 de salarizare nu poate fi asimilata cu salariul minim de 700 lei prevăzut de C.C.M. pe Ramura Transporturi, deoarece în acest contract colectiv nu sunt prevăzute clase de salarizare ci numai coeficienți de ierarhizare pentru diverse categorii profesionale.
Având în vedere prevederile contractuale invocate mai sus și aplicabile în perioada în care reclamantul solicită diferența de salarii, solicită instanței de judecata să constate că drepturile cuvenite acestuia în temeiul contractului colectiv de muncă la nivel de unitate invocat în cererea introductivă și celui individual de muncă au fost plătite în mod corespunzător, societatea onorându-și obligațiile asumate întocmai și la timp.
Clauzele contractelor colective de munca încheiate la nivel inferior care conțin drepturi la un nivel inferior celor stabilite prin contractele colective de munca încheiate la nivel superior sunt lovite de nulitate, însă nulitatea va fi constatată de instanța competenta la cererea părții interesate - art.24 alin.1, alin.2, alin.3 și alin.4 coroborat cu art.8 alin.2 și alin.3 din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă, aplicabilă în perioada 2009 - 2010 de valabilitate a C.C.M. la Nivel de Unitate și C.C.M. la Nivel de G. de Unități.
Solicită instanței a se avea în vedere că, în perioada de valabilitate a C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare intimatul singur sau prin intermediul organizațiilor sindicale avea posibilitatea legală să solicite instanței competente constatarea nulității acestor clauze, în condițiile în care constatau ca clauzele prevăzute în art.7 și anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S. Naționala de Transport Feroviar de Călători "C.F.R. Călători" - S.A., conțin drepturi la nivel inferior fata de drepturile prevăzute în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi.
În acest context și în condițiile în care instanța de judecată astfel sesizată, a constatat nulitatea acestor clauze, clauzele respective puteau fi renegociate iar până la renegocierea acestora puteau fi înlocuite cu clauzele mai favorabile existente în contractele colective de munca încheiate la nivel superior.
Cererile de constatare a nulității unor clauze ale contractelor colective de muncă se pot formula pe toată durata existenței contractului colectiv de munca -art.268 alin.1 pct.d Codul muncii, (fost art.283 alin.1 lit.d).
Învederează instanței că, reclamanții au solicitat diferența de drepturi salariale, diferența rezultată dintre salariul de bază minim brut negociat în cuantum de 700 lei, prevăzut de dispozițiile art.41 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de Ramura Transporturi valabil pentru 2008 - 2010 și sumele efectiv primite în conformitate cu prevederile art.7 și Anexei 1 din C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A.
Ori, se poate observa că, reclamanții au solicitat înlocuirea unor clauze ale C.C.M. la Nivel de S.N.T.F.C. „C.F.R." S.A. și C.C.M. la Nivel de G. de Unități Feroviare, a căror existență s-a încheiat la 31.12.2010 cu clauze mai favorabile existente în Contractul Colectiv de Muncă la Nivel de Ramura Transporturi, expirat și acesta la data de 31.12.2010.
Însă, așa cum a arătat anterior, conform prevederilor legale în vigoare la data existenței contractelor colective de muncă, înlocuirea unor clauze ale acestora cu clauze mai favorabile existente în contractul de munca încheiat la nivel superior se poate face numai în urma sesizării instanței de judecată cu o cerere în constatarea nulității clauzelor respective.
Prin întâmpinarea formulată, intimata U. S. Libere Feroviare Mișcare - Comercial București (USLFMC București), în numele și pentru membrul său M. M., a invocat excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, iar pe fond respingerea recursului, ca neîntemeiat.
În ceea ce privește excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, deoarece din analiza cererii de recurs nu rezultă că Sucursala de Transport Feroviar de Călători București a formulat recursul în nume propriu, ci în numele societății „mamă” în virtutea puterii de reprezentare delegate de aceasta. Este adevărat că potrivit art. 43 din Legea nr. 31/1990 republicată, sucursalele sunt dezmembrăminte fără personalitate juridică ale societăților comerciale și că, având în vedere această dispoziție legală, rezultă că sucursala nu poate avea calitate procesuală într-un litigiu, în calitate de reclamant, această calitate revenind societății-mamă, dar, în cauză, sucursala a acționat în calitate de mandatar al societății mamă, așa cum rezultă din configurarea cererii de recurs.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 C.pr.civ., în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Criticile formulate de societatea recurentă privind aplicarea greșită a dispozițiilor art.268 alin.1 lit. d Codul Muncii, potrivit cărora cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate pe toată durata existenței contractului, în cazul în care se solicită constatarea nulității unui contract individual sau colectiv de muncă ori a unor clauze ale acestuia, precum și încălcarea prevederilor art.236 alin.4 Codul muncii, art. 7 alin.2 din Legea nr.130/1996, a principiului pacta sunt servanda (contractul valabil încheiat este legea părților contractante, critici ce reprezintă motive de modificare ale hotărârii recurate în baza art.304 pct.9 Cod pr. Civilă, sunt neîntemeiate, pentru următoarele considerente.
Curtea reține că în art. 41 alin. 3 lit. a din Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei și Egalității de Șanse sub nr. 722/03/ 24.01.2008, publicat în Monitorul Oficial Partea V, nr. 3/11.02.2008, s-a prevăzut că "Salariul de bază minim brut la nivelul ramurii transporturi, valabil din data de 1 ianuarie 2008 și negociat pentru un program complet de lucru de 170 ore medie/lună, este de 700 lei, adică 4,12 lei/oră, salariul fiind stabilit fără alte sporuri, adaosuri ori indemnizații incluse în acesta".
Curtea constată însă că prevederile art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu au fost aplicate de unitatea pârâtă, pe argumentarea potrivit căreia a fost stabilit un alt salariu minim la nivelul societății, precum și alți coeficienți de salarizare în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate - Contractul colectiv de muncă pentru 2009-2011 încheiat la nivelul SNTFC ”CFR Călători” SA, înregistrat la MMFES sub nr. 2572/04.06.2009, potrivit prevederilor Actului adițional nr. 370/20.06.2008 la CCM la nivel de grup de unități feroviare pe 2006-2008 (a cărui valabilitate a fost prelungită prin Actul adițional nr. 4294/28.12.2010 până la 31.01.2011).
Clauza contractuală înscrisă în art. 41 alin. 3 lit. a din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010 nu condiționează însă acordarea acestor drepturi de preluarea lor în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel inferior, respectiv la nivel de grup de unități și de unitate, fiind, din modul de redactare, imperative pentru angajator, după cum se prevede în dispozițiile art. 3 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010:
"(1) Clauzele prezentului contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi produc efecte pentru toți salariații încadrați în unitățile de transporturi și activități conexe din țară, indiferent de structura capitalului acestora.
(3) În cazul în care părțile au încheiat contract colectiv de muncă la nivel de unitate sau grup de unități înaintea semnării, înregistrării și publicării prezentului Contract colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi, cele de la nivelurile inferioare acestuia se vor adapta la prevederile sale, acolo unde prevederile minimale din prezentul contract nu au fost atinse sau ale cărui clauze nu se regăsesc incluse."
Or, recurenta pârâtă nu a respectat aceste obligații contractuale, deși prevederile contractelor încheiate la nivel superior sunt obligatorii și au caracter minimal pentru nivelurile inferioare.
Curtea mai reține că, în ceea ce privește contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de ramură, în conformitate cu art. 241 alin. 1 lit. c din Codul muncii, în varianta aplicabilă anterior republicării și art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996, sub imperiul căreia s-a încheiat, acesta produce efecte pentru toți salariații încadrați în toate unitățile din ramura transporturi pentru care a fost negociat.
Potrivit dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 130/1996, părțile au obligația să precizeze, în fiecare contract colectiv de muncă încheiat la nivel de grup de unități și de ramură de activitate, unitățile în cadrul cărora se aplică clauzele negociate; în cazul contractelor colective de muncă încheiate la nivelul ramurilor de activitate, unitățile componente ale acestora se stabilesc și se precizează de către părțile care negociază contractul colectiv de muncă, cu respectarea prevederilor legii.
Din coroborarea dispozițiilor legale invocate, Curtea constată că, în cazul contractelor colective de muncă încheiate nivel de grup de unități și la nivelul ramurilor de activitate, clauzele negociate sunt aplicabile doar în unitățile expres prevăzute în cadrul acestor contracte.
În aceste condiții, dispozițiile art. 239 Codul muncii, care reprezintă dreptul comun în raport cu legea specială, respectiv Legea nr. 130/1996, dispoziții aplicabile, trebuie interpretate în sensul că prevederile contractului colectiv de muncă la nivelul ramurilor de activitate produc efecte pentru toți salariații din unitățile în care se aplică clauzele negociate, expres prevăzute în contract, indiferent de data angajării sau de afilierea lor la o organizație sindicală din unitate.
Curtea apreciază că efectele contractelor colective de muncă la nivel de ramură de activitate se produc pentru toți salariații, indiferent de afiliere, încadrați la angajatorii la care se referă aceste contracte, unitățile trebuind să fie expres menționate în contract ca fiindu-le aplicabil.
Potrivit art. 123 din CCM unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, contractul colectiv de muncă unic la nivelul ramurii transporturi produce efecte după cum urmează:
1. în toate unitățile nominalizate în anexa nr. 5;
2. în toate unitățile din ramura transporturi și activități conexe, conform art. 11 alin. 1 lit. c din Legea nr. 130/1996.
Din anexa 5 la Contractul colectiv de muncă unic la nivel de ramură transporturi pe anii 2008-2010, Curtea constată că recurenta pârâtă se regăsește printre unitățile expres menționate în care se aplică, potrivit art. 123, prevederile respectivei convenții (poziția 1).
Potrivit art. 8 alin. 2 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă nu pot conține clauze care să stabilească drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractele colective de muncă încheiate la nivel superior.
Mai mult, dispoziții referitoare la caracterul minimal al drepturilor prevăzute în favoarea salariaților se regăsesc și în convenția colectivă la nivel de ramură. Astfel, potrivit art. 113 alin. 3, drepturile prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt considerate minime, de la nivelul cărora începe negocierea contractelor colective de muncă la celelalte niveluri, cu excepția celor care sunt stabilite în cuantum fix sau maxim. În același sens sunt și prevederile art. 114, conform cărora drepturile prevăzute în contractele individuale de muncă nu pot fi stabilite sub nivelul celor adoptate prin contractul colectiv de muncă și, după caz, ale celor încheiate la nivel inferior acestuia. Pentru începerea negocierii contractului colectiv de muncă la nivel de unitate, angajatorul va lua ca bază de negociere acest contract colectiv de muncă publicat în Monitorul Oficial.
Aceste dispoziții trebuiau să fie avute în vedere și în cazul contractului colectiv la nivel de unitate prin care s-a convenit asupra unei valori mai mici a salariului de bază minim brut, sancțiunea nerespectării standardului minimal reprezentat de dispoziția mai favorabilă cuprinsă în contractul aplicabil ramurii fiind înlocuirea de drept a clauzei conținute de contractul la nivel de unitate cu cea dintâi, căci reglementează același drept într-un cuantum superior.
Soluția se întemeiază pe prevederile exprese ale art. 24 din Legea nr. 130/1996, care deschid posibilitatea renegocierii, dispunând că până la realizarea acesteia, clauzele a căror nulitate a fost constatată sunt înlocuite cu prevederile mai favorabile cuprinse în lege sau în contractul colectiv de muncă încheiat la nivel superior.
Pe de o parte, Curtea reține că obiectul prezentei acțiuni nu îl constituie constatarea nulității clauzei contractului la nivel de unitate repudiat.
Pe de altă parte, în spiritul reglementării susmenționate, declararea nulității clauzei contractului de muncă negociat la nivel inferior se impune dacă se intenționează renegocierea ei, eventual peste standardul minim pe care-l instituie contractul cu sferă mai largă de incidență, dar nu este obligatorie pentru ca salariatul să se bucure de prevederile și drepturile mai favorabile consacrate de acesta, care i se cuvin oricum, ca nivel minim imperativ, actul bilateral fiind direct aplicabil și putând fi invocat nemediat pentru valorificarea beneficiilor pe care le recunoaște.
Conflictul dintre cele două tipuri de clauze nu reprezintă un caz tipic de nulitate, pentru ca una dintre ele (cea de la nivel superior) să nu poată produce efecte decât în ipoteza declarării nulității celeilalte, ci se soluționează întotdeauna în favoarea prevederii mai favorabile. Mai mult, clauza de la nivel inferior poate să și lipsească, ea fiind suplinită, în puterea dreptului, de dispoziția care la nivelul următor conturează dreptul subiectiv, atât ca existență, cât și ca întindere, iar din punct de vedere al efectului urmărit de beneficiar, nu se poate justifica vreo diferență între situația în care contractul la nivel inferior nu reglementează și cea în care reglementează contrar etalonului reprezentat de contractul colectiv de la nivel superior.
În privința efectelor clauzelor mai favorabile din convenția colectivă la nivel superior este irelevant că salariații unității au consimțit, prin reprezentanții lor, la un nivel al salariului de bază minim brut sub cel prevăzut de contractul colectiv la nivel de ramură, întrucât dispozițiile art. 8 din legea aplicabilă, anterior evocată, sunt imperative, negocierile făcute în contra lor fiind lipsite de efectele urmărite.
Mai mult, potrivit Contractului colectiv de muncă pentru 2009-2011 încheiat la nivel de unitate (SNTFC ”CFR Călători” SA), prevederile respectivului contract se vor adapta prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel superior, acolo unde prevederile minimale ale acestuia nu au fost atinse sau ale căror clauze nu se regăsesc incluse (art. 2 alin. 7).
Pentru considerentele arătate, în baza art.312 C.pr.civ., Curtea va respinge, ca nefondat, recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția lipsei capacității de exercițiu a recurentei, ca neîntemeiată.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurenta S. Națională de Transport Feroviar de Călători „CFR CĂLĂTORI” SA – Sucursala de Transport Feroviar de Călători București, împotriva sentinței civile nr.4639 din data de 16.04.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr._ /LM/2014, în contradictoriu cu intimata U. S. LIBERE FEROVIARE MIȘCARE-COMERCIAL BUCUREȘTI, în numele și pentru membra de sindicat M. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.01.2015.
Președinte Judecător Judecător
D. E. C. G. M. V.
O. ComșaDuca
Grefier
N. C.
Red.: M.V.D.
Dact.: S.Ș./2ex.
28.01.2015
Jud. fond: M. D.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 287/2015.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 1012/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
