Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4882/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4882/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-12-2015 în dosarul nr. 4882/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4882/2015
Ședința publică de la 07 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. A. C.
Judecător D. G. E.
Grefier I. R. M.
Pe rol, judecarea apelului formulat de apelantul S. JUDETEAN DE U. A. împotriva sentinței civile nr.966 din data de 03.09.2015 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. "S." DIN S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., în numele membrilor de sindicat M. V. și M. A., cauza având ca obiect drepturi bănești plata diferențe salariale tichete masă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că, înainte de stabilirea primului termen de judecată, în faza procedurii prealabile, au fost comunicate motivele de apel intimatului, care a formulat întâmpinare, fiind înregistrată la dosar la data de 15.10.2015. Răspuns la întâmpinare a formulat apelantul S. Județean de Urgență A., fiind înregistrat la dosar la data de 02.11.2015. De asemenea, se învederează Curții că ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere că părțile au lipsit la termenul de astăzi, dar au solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra cererii de apel de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată sub nr._, din data de 22 aprilie 2015, reclamantul S. S. DIN C. SPITALULUI JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A. - în numele și pentru membrii săi de sindicat M. V. și M. A. a chemat în judecată pe pârâtul S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., solicitând instanței ca, prin sentința ce se va pronunța, acesta să fie obligat la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masa aferente perioadelor 1 aprilie 2012 – 1 octombrie 2014 și 1 ianuarie 2015 pana la pronunțarea hotărârii și in continuare atât timp cât membrii de sindicat își vor păstra calitatea de salariați ai S. Județean de U. A. si cât timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente.
Prin sentința civilă nr. 966 din data de 3 septembrie 2015, Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04._12, invocată de pârât; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați – membrii de sindicat contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 22.04._14 și 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii – 03.09.2015 și în continuare cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective, la care se adaugă și dobânda legală. S-au respins pretențiile aferente perioadei 01.04._12, ca fiind prescrise.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt și de drept:
Reclamanții, membri de sindicat, sunt salariați în cadrul pârâtului, și, deși in conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 si art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil pe perioada 2012-2015 aceștia aveau dreptul sa primească lunar cate 20 tichete de masa, începând cu anul 2012 și pana in prezent angajatorul nu si-a îndeplinit obligația de acordare a tichetelor de masa decât in lunile noiembrie si decembrie 2014, pârâtul justificându-și refuzul pe împrejurarea că instituția publica are datorii la bugetul de stat situație în care nu poate acorda tichetele de masa.
Prin prezenta acțiune, reclamanții au solicitat instanței ca prin sentința ce se va pronunța acesta să fie obligat la plata către fiecare membru de sindicat a contravalorii tichetelor de masa aferente perioadei 1 aprilie 2012 – 1 octombrie 2014; 1 ianuarie 2015 pana la pronunțarea hotărârii și in continuare atâta timp cat membrii de sindicat isi vor păstra calitatea de salariați ai S. Județean de U. A. si cat timp cadrul normativ va rămâne neschimbat, cu actualizare la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente, susținând în esență că refuzul angajatorului de a acorda salariaților tichetele de masa in perioadele amintite – 1 aprilie 2012 – 1 octombrie 2014; 1 ianuarie 2015 si pana la pronunțarea hotărârii - este unul nejustificat, dreptul salariaților de a primi tichete de masa având o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015, astfel că în condițiile în care tichetele de masa au natura juridica a unui drept salarial, susținerile angajatorului că acordarea tichetelor de masa ar depinde de datoriile acumulate ori de înscrierea in capitolele bugetare a unor prevederi cuprinzând sumele necesare sunt lipsite de fundament juridic.
Examinând cu prioritate, conform art. 248 din codul de procedură civilă republicat, excepția prescripției dreptului material la acțiune invocată de pârât prin întâmpinare, referitoare la pretențiile aferente perioadei 01.04._12, prima instanța a constatat că aceasta este întemeiată și a fost admisă.
Astfel, potrivit art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune, în situația în care obiectul conflictului individual de muncă constă în plata unor drepturi salariale neacordate sau a unor despăgubiri către salariat, precum și în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator.
Cum obiectul cauzei de față vizează obligarea pârâtului la plata contravalorii tichetelor de masă neacordate pentru perioada 01.04._12, este evident că acesta se circumscrie prevederilor art. 268 alin. 1 lit. c) din Codul muncii, astfel că, față de data promovării acțiunii, dreptul material la acțiune pentru pretențiile aferente perioadei 01.04._12 s-a prescris.
Cu privire la restul pretențiilor, din considerentele ce se vor expune, acțiunea a fost apreciată întemeiată. Astfel, potrivit art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate valabil pentru perioada 2012 – 2015, în bugetul de venituri și cheltuieli vor fi cuprinse toate drepturile salariale și sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă conform legislației în vigoare.
Date fiind prevederile art. 40 alin. 2 lit. c din Codul muncii, angajatorul are obligația de a acorda salariaților toate drepturile ce decurg din lege, din Contractul colectiv de muncă aplicabil și din contractele individuale de muncă, iar din dispozițiile art. 148 din Legea nr. 62/2010 rezultă că executarea contractului de muncă este obligatorie pentru părți, neîndeplinirea obligațiilor asumate prin Contractul colectiv de muncă atrăgând răspunderea părților care se fac vinovate de aceasta.
Prin urmare, din cele expuse rezultă că angajatorul avea obligația de a respecta dispozițiile art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă și să cuprindă în bugetul de venituri și cheltuieli sumele aferente pentru acordarea tichetelor de masă, obligație îndeplinită de altfel.
Legislația în vigoare la care se face trimitere prin art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă este Legea nr. 142/1998, care prin art. 1 alin. 2 prevede acordarea tichetelor de masă în limita prevederilor bugetului de stat sau, după caz, ale bugetelor locale, pentru unitățile din sectorul bugetar, și în limita bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate potrivit legii pentru celelalte categorii de angajatori, precum și prevederile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, potrivit cărora personalul încadrat în unitățile sanitare publice finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate beneficiază lunar de 20 de tichete de masă.
Or, dispozițiile speciale ale art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, spre deosebire de dreptul comun aplicabil celorlalți salariați, Legea numărul 142/1998, care nu beneficiază de texte speciale, prevăd obligația de acordare a tichetelor de masă, nu posibilitatea acordării acestora.
Pe de altă parte, din analiza textelor de lege menționate, se reține că în sarcina angajatorului a fost instituită obligația acordării unui număr determinat de tichete de masă pentru fiecare lună, respectiv câte 20 de tichete lunar, fără ca această acordare să fie condiționată de existența fondurilor necesare plății prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli sau de existența altor obligații ale pârâtului, așa încât obligația de acordare a tichetelor de masă personalului sanitar era imperativă.
În legătură cu ultima condiție, se impune și precizarea că distribuirea tichetelor de masă a fost convenită la negocierea Contractului colectiv de muncă la nivelul ramurii sanitare prin trimitere la legislația aplicabilă, adică la O.U.G. nr. 115/2004 care se referă strict la unitățile sanitare finanțate din venituri proprii realizate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, astfel că este de neînțeles cum pârâtul, deși și-a asumat obligațiile prevăzute la art. 93 alin. 3 din Contractul colectiv de muncă, și era ținut de respectarea obligației de bună – credință în îndeplinirea obligației asumate, nu și-a îndeplinit-o decât parțial, respectiv pentru lunile noiembrie și decembrie 2014.
Mai mult, chiar și în situația în care angajatorul avea, potrivit susținerii sale, alte priorități, respectiv achitarea arieratelor, această împrejurare nu poate fi imputată reclamanților și nu conferă pârâtului, în calitatea sa de angajator, dreptul de a nu acorda salariaților drepturile stabilite prin prevederile legale menționate, întrucât nu se poate ignora principiul fundamental al dreptului român, potrivit căruia nimeni nu poate invoca în apărarea sa propria sa greșeală.
Așadar, existența priorităților menționate de pârât nu poate avea ca efect neplata drepturilor către salariați întrucât această interpretare se situează în afara prevederilor legale de vreme ce în cauză dreptul salariaților de a primi tichete de masa avea o tripla legitimare juridica - art. 1 din Legea nr. 142/1998, art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004, art. 93 alin. 3 din CCM la nivel de unitate valabil in perioada 2012-2015.
Dacă s-ar accepta ipoteza contrară, s-ar lăsa câmp liber de exprimare arbitrariului și în locul respectului datorat pentru obligațiile prevăzute în legi și alte acte cu valoare normativă, s-ar recunoaște angajatorilor instituții publice facultatea de a nu plăti drepturile prevăzute de lege, ceea ce nu poate fi primit.
Ca urmare, dat fiind faptul că dreptul la acordarea tichetelor de masă pentru perioada în discuție a fost stabilit atât legal, cât și convențional, iar dispozițiile art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004 reglementează obligativitatea acordării acestora, s-a apreciat că pretențiile reclamanților sunt întemeiate.
În consecință, s-a admis în parte acțiunea, și față de prevederile art. 11 din H.G. nr. 5/1999 și art. 10 din H.G. nr. 23/2015 privind aprobarea normelor de aplicare a Legii nr. 142/1998, a fost obligat pârâtul să plătească fiecăruia dintre reclamanții nominalizați – membrii de sindicat, contravaloarea tichetelor de masă aferente perioadei 22.04._14 și 01.01.2015 până la pronunțarea hotărârii – 03.09.2015, proporțional cu perioada de timp lucrată de fiecare dintre reclamanți, și în continuare cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat întrucât refuzul pârâtului de acordare a tichetelor de masă nu s-a manifestat doar în perioada 2012 – 2015, ci și în anii anteriori acestei perioade, când acesta și-a îndeplinit obligația doar după pronunțarea hotărârilor judecătorești promovate de membrii de sindicat.
Prin urmare, atât timp cât membrii de sindicat își mențin calitatea de salariați și cadrul normativ în materie rămâne neschimbat, tribunalul a apreciat că se impune obligarea pârâtului la acordarea tichetelor de masă și după pronunțarea prezentei hotărâri pentru ca salariații să nu mai fie puși în situația de a mai promova ulterior alte acțiuni cu același obiect.
În ceea ce privește problema actualizării unei sume de bani cu indicele de inflație la care se adaugă dobânda legală corespunzătoare, având în vedere prevederile art. 278 alin. 1 din Codul muncii, s-a apreciat că în cauză legislația civilă se aplică în toate cazurile în care legislația muncii nu conține dispoziții îndestulătoare, situație ce se regăsește și în cauză.
Astfel, potrivit art. 1516 din Noul Cod Civil, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar art. 1530 din același cod statuează: „Creditorul are dreptul la daune-interese pentru repararea prejudiciului pe care debitorul i l-a cauzat și care este consecința directă și necesară a neexecutării fără justificare sau, după caz, culpabile a obligației.”
În fine, art. 1531 referitor la repararea integrală conține prevederea potrivit căreia creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării, prejudiciul cuprinzând atât pierderea efectiv suferită de creditor. cât și beneficiul de care acesta a fost lipsit, iar în art. 1535 alin. 1 se prevede expres că în cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadență, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadență până în momentul plății, în cuantumul convenit de părți sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu, debitorul neavând dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plății ar fi mai mic.
Totodată, conform alin. 2 al aceluiași articol, dacă, înainte de scadență, debitorul datora dobânzi mai mari decât dobânda legală, daunele moratorii sunt datorate la nivelul aplicabil înainte de scadență, iar potrivit alin. 3 dacă nu sunt datorate dobânzi moratorii mai mari decât dobânda legală, creditorul are dreptul, în afara dobânzii legale, la daune-interese pentru repararea integrală a prejudiciului suferit.
Din interpretarea dispozițiilor legale anterior expuse, rezultă dreptul creditorului salariat de a i se plăti de către debitorul angajator atât suma de bani de care a fost lipsit în concret (contravaloarea tichetelor de masă), cât și actualizarea acestui debit cu indicele de inflație la data plății efective la care se adaugă dobânda legală aferentă.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul S. Județean de U. A., solicitând admiterea apelului, modificarea in tot a sentinței atacate in sensul respingerii cererii ca nefondata, pentru următoarele motive de nelegalitate și netemeinicie:
Instanța de fond a apreciat in mod greșit probele administrate in dosar si nu a avut in vedere apărările apelantei, in sensul ca aceste tichete nu au fost acordate salariaților unității sanitare in perioadele menționate, deoarece unitatea sanitara a avut alte priorități, respectiv achitarea arieratelor si eșalonarea la plata a datoriilor către bugetul de stat de aproximativ 270.000 lei/luna pe o perioada de 5 ani, cu toate ca, in perioada noiembrie 2014-decembrie 2014, angajații spitalului au beneficiat de cate 20 de tichete de masa.
Instanța de fond in mod greșit a admis capătul de cerere privind
actualizarea contravalorii tichetelor de masa cu indicele de inflație la care se adaugă si dobânda legală, fără a avea in vedere apărările în sensul ca prin cumulul acestora s-ar ajunge la o dubla reparație a prejudiciului, producând astfel grave vătămări si prejudicii unității sanitare, punând unitatea spitaliceasca in imposibilitatea achitării la timp si integral a acestor drepturi.
Mai mult de atât, instanța de fond, in mod greșit a acordat si in continuare contravaloarea acestor tichete de masa cat timp reclamanții au calitatea de salariați ai unității spitalicești, care, in opinia apelantului acest capăt de cerere este nefondat având in vedere ca pe viitor poate fi schimbata legislația in acest sens.
La data de 15.10.2015, prin Serviciul Registratură al Curții, a depus întâmpinare intimatul S. „S.” din S. Județean de Urgență A., în numele și pentru membrii săi, reclamanții M. V. și M. A., solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea ca fiind legală și temeinică a sentinței pronunțate de instanța de fond.
Apelantul a formulat și depus răspuns la întâmpinare în combaterea apărărilor formulate de intimat.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de dispozițiile art. 476 și urm. din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
S-a invocat faptul că unitatea sanitară a avut alte priorități, și anume achitarea arieratelor și eșalonarea la plată a datoriilor către bugetul de stat. Un astfel de motiv nu poate fi avut în vedere, deoarece dificultățile financiare nu pot constitui un impediment în executarea unei obligații legale, în condițiile în care, în bugetul de venituri și cheltuieli, existau sume aprobate cu această destinație. Apelantul pârât nu a contestat dreptul pretins de reclamanți sau incidența art. 23 din O.U.G. nr. 115/2004. Faptul că apelantul a ales să plătească alte cheltuieli, datorii la bugetul de stat, nu-l exonerează de îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege și asumate față de reclamanți.
Se reține, totodată, că instanța sesizată cu nerecunoașterea sau neacordarea unui drept este chemată să statueze asupra acestuia și să-l sancționeze dacă în urma cercetării judecătorești constată că la baza lui există vreun temei în lege sau în contract, iar nu în funcție de posibilitățile de plată ale debitorului, eventuala imposibilitate de executare putând fi constatată doar în urma parcurgerii procedurii de executare silită, dar nu în faza judiciară, în care instanța nu analizează solvabilitatea debitorului pentru a dispune realizarea, în contra acestuia, a unui drept sau interes de care creditorul se prevalează în mod legitim.
Actualizarea cu indicele de inflație a sumelor acordate și plata dobânzii legale aferente reprezintă modalități de reparare a prejudiciului cauzat reclamanților prin neacordarea voluntară a tichetelor de masă cu finalități diferite, și anume acoperirea prejudiciului efectiv, respectiv a beneficiului nerealizat, astfel că și acest motiv de apel va fi considerat drept nefondat.
Repararea integrală a prejudiciului, în cazul neexecutării unei obligații de plată a salariului, presupune atât actualizarea cu indicele de inflație a sumei datorate (acoperirea pierderii efective suferite de creditor) cât și plata dobânzii legale (beneficiul de care este lipsit salariatul).
Prin neexecutarea integrală a creanțelor, la data când erau datorate, adică atunci când au devenit certe lichide și exigibile, s-a produs în patrimoniul beneficiarului un prejudiciu care trebuie acoperit integral.
Acest prejudiciu constă atât în pierderea puterii de cumpărare a sumei de bani reprezentând aceste creanțe, prin devalorizarea monedei naționale, cât și în daune interese pentru neexecutare.
Prin acordarea acestor creanțe actualizate cu indicele de inflație nu înseamnă că au fost obligați pârâții la plata unei sume de bani mai mari decât cea datorată, ci este vorba de aceeași sumă, însă la valoarea de circulație din momentul executării. Actualizarea cu indicele de inflație urmărește, de fapt, păstrarea valorii reale a obligației bănești la data efectivă a plații, având un caracter compensatoriu, ce rezidă în faptul că repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobândă.
Dobânda legală reprezintă prejudiciul pentru beneficiul nerealizat (art.1084 din Codul civil), având natură juridică diferită de actualizarea cu indicele de inflație, reprezentând o sancțiune pentru neexecutarea obligației de plată. Daunele interese pentru neexecutarea obligației de plată care cuprind dobânda legală, așa cum prevăd dispozițiile art.1088 din Codul civil, au drept rezultat acordarea unei sume de bani mai mari decât cea datorată.
Cât privește natura juridică a dobânzii legale, aceasta este diferită de natura juridică a actualizării obligației cu rata inflației, prima reprezentând o sancțiune (daune moratorii pentru neexecutarea obligației de plată), iar a doua valoarea reală a obligației bănești la data efectuării plății – daune compensatorii. De asemenea, indicele de inflație reprezintă un calcul matematic aplicabil în cazul unui fenomen specific economiei de piață și prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, aduși astfel la actuala lor putere de cumpărare. Referitor la dobânda legală, aceasta reprezintă câștigul, folosul pe care l-ar fi obținut reclamantul din investirea banilor dacă aceștia ar fi fost plătiți la termen. Prin urmare, este admisibil cumulul dobânzii cu actualizarea obligației cu rata inflației, întrucât nu se ajunge la o dublă reparare.
Totuși, apelul este întemeiat în ceea ce privește soluția instanței de fond de a acorda dreptul după data pronunțării prezentei decizii, în continuare.
Se impunea respingerea cererii de plată a contravalorii tichetelor de masă și în continuare, cât timp reclamanții au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat. Interesul declanșării prezentului proces civil, acela de a obține recunoașterea și îndeplinirea unui drept nesocotit de angajator, nu subzistă pe o perioadă nedefinită așa cum a fost indicată de reclamanți - cât timp au calitatea de salariați ai pârâtului și cadrul legal rămâne neschimbat. Nu se poate specula asupra refuzului angajatorului de a aduce la îndeplinire în viitor această obligație, așa încât și interesul reclamanților este lipsit de certitudine, este eventual, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 33 teza I din Codul de procedură civilă, iar reclamanții nu se află nici în situațiile de excepție prevăzute de teza a II-a a aceluiași text de lege. Însă, pentru perioada ulterioară pronunțării sentinței și până la data pronunțării prezentei decizii interesul este unul cert, având în vedere că situația de fapt și de drept ce a generat declanșarea acțiunii civile a rămas neschimbată, motiv pentru care Curtea constată că trebuie admisă cererea până la această dată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 480 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite apelul declarat de S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., urmând a schimba în parte sentința atacată, în sensul că va respinge pretențiile reclamanților ulterioare pronunțării prezentei decizii - 07.12.2015, ca neîntemeiate.
Va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite apelul formulat de apelantul S. JUDETEAN DE U. A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.966 din data de 03.09.2015 pronunțate de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul S. "S." DIN S. JUDEȚEAN DE URGENȚĂ A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, în numele membrilor de sindicat M. V. și M. A..
Schimbă în parte sentința atacată, în sensul că respinge pretențiile ulterioare datei pronunțării prezentei, 07.12.2015, ca neîntemeiate.
Menține în rest sentința.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 7 decembrie 2015.
Președinte, D. G. E. | Judecător, D. A. C. | |
Grefier, I. R. M. |
Red. DAC
Dact: Z.G./4 ex/14.12.2015
Jud.fond: M. R.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 4869/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 4878/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
