Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4932/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4932/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-12-2015 în dosarul nr. 4932/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia civilă nr.4932
Ședința publică din data de la 9 decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: R. F. G.
JUDECĂTOR: B. A. C.
GREFIER: B. M.
Pe rol se află cererea de apel formulată de apelanții-reclamanți M. G., B. C., S. R., D. A., P. P., U. C., L. E., S. V., V. M., T. L., P. E., S. F., M. L., M. M., C. M., L. M. E., V. C., P. D., B. M., C. Dumtiru, S. G., V. D., H. M., G. G., P. S. C., P. M., C. I., P. C., P. I., S. P., T. D., S. A., A. M. R., R. G., D. M., T. F., Șlomovici L. V., O. V., B. A. E., T. C., C. C., M. E. și C. G. împotriva sentinței civile nr.1615 din data de 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare și M. A. Naționale, cauza având ca obiect drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns: intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare și M. A. Naționale, prin consilier juridic, D. A., în baza delegației de reprezentare juridică depusă la dosar-fila 171, lipsind apelanții-reclamanți M. G., B. C., S. R., D. A., P. P., U. C., L. E., S. V., V. M., T. L., P. E., S. F., M. L., M. M., C. M., L. M. E., V. C., P. D., B. M., C. Dumtiru, S. G., V. D., H. M., G. G., P. S. C., P. M., C. I., P. C., P. I., S. P., T. D., S. A., A. M. R., R. G., D. M., T. F., Șlomovici L. V., O. V., B. A. E., T. C., C. C., M. E., C. G..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri de formulat și incidente de soluționat, în temeiul art. 392 din Codul de procedură civilă, Curtea deschide dezbaterile asupra cererii de apel.
Intimații-pârâți, prin consilier juridic, solicită respingerea apelului declarat de apelanții-reclamanți ca nefondat și menținerea sentinței civile atacate ca fiind temeinică și legală, având în vedere că premiul anual pentru anul 2010 a fost reglementat de prevederile Legii nr.285/2010, motiv pentru care acesta a fost inclus în majorările salariale aferente anului 2011.
Curtea în temeiul art. 394 din Codul de procedură civilă, închide dezbaterile.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată la data de 22.10.2013, pe rolul Tribunalului București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, reclamanții: M. G., B. C., S. R., D. A., P. P., U. C., L. E., S. V., V. M., T. L., P. E., S. F., M. L., M. M., C. M., L. M. E., V. C., P. D., B. M., C. D., S. G., V. D. (judecători, personal auxiliar, conex și contractual din cadrul Curții Militare de Apel), prin reprezentant S. R.; H. M., G. G., P. S.-C., P. M., C. I., P. C., P. I., S. P., T. D., S. A., A. M. R., R. G. (judecători, personal auxiliar, conex și contractual din cadrul Tribunalului M. Teritorial București); D. M., T. F., Șlomovici L.-V. A, O. V., B. A.-E., Tută C., C. C., M. E. Și C. G. (judecători, personal auxiliar, conex și contractual din cadrul Tribunalului M. București); au chemat în judecată pârâții Direcția-Instanțelor Militare din cadrul Ministerului A. Naționale, în calitate de ordonator terțiar de credite (art.44 alin.2 din Legea nr.304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare) și M. A. Naționale solicitând să se dispună: obligarea pârâților în solidar la plata premiului anual aferent anului 2010 (cel de-al 13-lea salariu) cuvenit fiecăruia dintre reclamanți, actualizat cu indicele de inflație începând cu data nașterii drepturilor și până la plata efectivă; obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.
Prin sentința civilă nr.1615 din data de 24.02.2015, pronunțată de Tribunalul București, s-a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut că reclamanții sunt judecători, personal auxiliar, conex și contractual de la instanțele militare din București.
Din dispozițiile art.25 din Legea nr.330/2009, în vigoare pe întreaga perioadă a anului 2010, abrogate prin Legea nr.284/2010, rezultă cu evidență că dreptul la premiu anual este un drept de natură salarială, fiind acordat „pentru activitatea desfășurată”, în raport de perioada lucrată.
În ceea ce privește exercitarea acestui drept de către reclamanți, Tribunalul a constatat că trebuie să se facă distincția dintre noțiunile de „drept subiectiv”, „obligație” și „plată”, între acestea existând diferențe specifice.
Astfel, „dreptul subiectiv” constă în posibilitatea recunoscută de lege subiectului activ ca, în limitele legii și ale moralei, să aibă o anumită conduită, să pretindă o conduită corespunzătoare – să dea, să facă sau să nu facă ceva – de la subiectul pasiv și să ceară concursul forței coercitive a statului, în caz de nevoie.
Prin „obligație” se înțelege îndatorirea subiectului pasiv al raportului juridic de a avea o anumită conduită, corespunzătoare dreptului subiectiv corelativ, conduită care poate consta în a da, a face sau a nu face ceva și care, la nevoie, poate fi impusă prin forța coercitivă a statului.
Prin „plată” se înțelege modul de stingere a obligației și aceasta constă chiar în executarea acesteia. (art. 1091 Cod civil).
În speță, dreptul subiectiv invocat de reclamanți constă în posibilitatea de a cere angajatorului să le remită anumite sume de bani cu titlu de premiu anual cuvenit în considerarea muncii desfășurate în anul 2010.
Corelativ acestui drept, angajatorului îi revine îndatorirea de a plăti reclamanților sumele de bani respective, iar „plata” înseamnă remiterea materială a sumelor de bani respective.
Împrejurarea că stingerea obligației angajatorului are loc la un moment ulterior perioadei pentru care dreptul s-a realizat prin trecerea timpului nu are nicio relevanță în ceea ce privește existența și consacrarea legislativă a dreptului la premiu, dreptul fiind pe deplin realizat și efectiv prin expirarea ultimei zile a anului 2010.
Prin art. 8 din legea nr. 285/2010, intrată în vigoare la data de 01.01.2011, s-au prevăzut următoarele: Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Legiuitorul a intervenit astfel în raportul juridic obligațional referitor la plata premiului (stingerea obligației angajatorilor), stipulând că „sumele” nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011.
Tribunalul a constatat că nu are mecanismul procesual și legal prin care să refuze aplicarea acestei reglementări, pe motiv că ar încălca dispozițiile constituționale referitoare la neretroactivitatea legii, singura instituție căreia Constituția i-a conferit atributul de a constata neconstituționalitatea sa (ca efect al încălcării textului constituțional privitor la neretroactivitatea legii) fiind Curtea Constituțională.
Nu poate fi vorba despre o operațiune de interpretare a textului art. 8 din Legea nr. 285/2010 pe care instanța o are la dispoziție, pe baza căreia să ajungă la concluzia că aplicarea nu poate conduce la soluții ce încalcă principiul neretroactivității în condițiile în care textul este clar și lipsit de orice echivoc în privința efectelor pe care legiuitorul a înțeles să le confere.
Așadar, Tribunalul a reținut că nu poate refuza aplicarea acestui text pe considerentul că ar fi retroactiv, deoarece dacă ar acționa în acest sens s-ar substitui atribuțiilor Curții Constituționale.
Prin urmare, argumentele reclamanților privitoare la retroactivitate sunt lipsite de relevanță, astfel de argumente putând fi valorificate doar în cadrul unei excepții de neconstituționalitate a textului respectiv, excepție ce nu a fost invocată în cauză.
Reținând mai sus că argumentele referitoare la retroactivitate sunt irelevante, Tribunalul a cercetat dacă, prin aplicarea textului art. 8 din legea nr. 285/2010 se aduce atingere unui drept fundamental al reclamanților, reglementat printr-o normă cu forță juridică superioară, respectiv art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Procedând la acest demers judiciar, Tribunalul a reținut următoarele:
Art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede următoarele: „Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor”.
Dispozițiile acestui text au fost interpretate și lămurite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în bogata sa jurisprudență, interpretarea dată fiind obligatorie pentru judecătorul național, acesta neputând ajunge la o concluzie contrară celei reținute de Curte.
În continuare, Tribunalul a expus sintetic principiile de interpretare a acestui text de lege, precum și sensul noțiunii de „bun”, astfel cum acestea se desprind din jurisprudența Curții Europene.
Astfel, art. 1 din Primul Protocol la Convenția Europeană a Drepturilor Omului cuprinde 3 norme distincte, strâns legate între ele:- o primă normă, de ordin general, este cea din prima frază a primului alineat care enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate: „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale”;- o a doua normă prevede posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate, privare supusă unor anumite condiții. Această normă este cuprinsă în cea de a doua frază a primului alineat: „nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”; - cea de a treia normă, cuprinsă în al doilea paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1, recunoaște statelor contractante posibilitatea de a reglementa modul de folosință a bunurilor ce formează obiectul dreptului de proprietate, în conformitate cu interesul general: dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor.
Instanța europeană a statuat în mod constant că, dacă prima normă are un caracter general, prin aceea că enunță principiul respectării dreptului de proprietate, celelalte două – posibilitatea privării de acest drept și, respectiv, supunerea exercițiului acestuia anumitor condiții – nu reprezintă altceva decât aplicații ale celei dintâi. Așa fiind, acestea din urmă trebuie să fie interpretate în lumina principiului general în scris în prima normă enunțată.
Tribunalul a verificat dacă art. 1 din Protocolul nr. 1 este aplicabil în materia dreptului la premiu anual al reclamanților, deci dacă premiul anual face obiectul protecției instituite de acest text.
Ulterior, s-a verificat dacă prin art.8 din legea nr. 285/2010 s-a realizat o privare a dreptului de proprietate al reclamanților sau doar o reglementare a dreptului de folosință, în oricare dintre situații urmând a se aprecia dacă aceasta a fost conformă Convenției.
În privința domeniului de aplicare al art.1 din Protocolul nr.1 Tribunalul a reținut că noțiunea de „bun” folosită în acest text are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale, ci se referă și la alte drepturi reale, la drepturi de creanță, la interese economice, adică la diverse valori patrimoniale, dacă sunt suficient de determinate și fundamentate din punct de vedere legal în dreptul intern.
În privința drepturilor asupra veniturilor salariale jurisprudența C.E.D.O. în acest domeniu este deosebit de nuanțată, iar din analiza ei rezultă că organele de aplicare a Convenției fac o distincție esențială între dreptul de a continua să primești în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul, câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată.
Astfel, în cauza Lelas v/Croația din 20 mai 2010 Curtea a statuat încă o dată că nu este consacrat de Convenție dreptul de a fi plătit în continuare cu un anumit cuantum al salariului, dar ceea ce s-a obținut, ce s-a câștigat, reprezintă un „bun” în sensul art. 1 din protocolul 1. Prin urmare, fiind prevăzut într-un act normativ, dreptul reclamantului la sume de bani zilnice pentru munca efectuată este suficient de determinat pentru a fi considerat bun.
Edificatoare în acest sens este și hotărârea Marii Camere în cauza Vilho Eskelinen c. Finlandei din 19 aprilie 2007 în care reclamanții susțineau că au dreptul la un supliment bănesc, care însă fusese abrogat. Curtea a statuat că pretenția poate fi considerată bun dacă este suficient de determinată și fundamentată legal în dreptul intern ( de ex. când există o jurisprudență constantă care să recunoască acel drept ). Curtea a reținut că reclamanții nu aveau o speranță legitimă de a primi un spor la salariu individual din moment ce schimbându-se condițiile pentru acordarea lui, dreptul la acel spor a încetat.
În mod similar și în speța Bahceyaka c/ Turciei din 13 iulie 2006 unde Curtea reiterează faptul că un venit viitor poate fi considerat „bun” numai dacă venitul a fost câștigat sau dacă există un titlu executoriu cu privire la acel venit.
În sfârșit, potrivit hotărârii Kechko c/ Ucrainei din 8 noiembrie 2005, Curtea statuează că este la latitudinea statului să determine ce sume vor fi plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate introduce, suspenda sau anula plata unor asemenea sporuri, făcând modificările legislative necesare. Totuși, dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru acestea au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să amâne plata lor, atâta vreme cât dispozițiile legale sunt în vigoare.
Rezultă, așadar, din multitudinea soluțiilor prezentate că dreptul la anumite beneficii bănești în calitate de salariat nu este un drept de sine stătător consacrat și apărat ca atare de Convenție, ci a fost asimilat de către Curte în anumite condiții unui drept de proprietate și analizat de perspectiva art. 1 al primului Protocol adițional la Convenție.
De aceea, dreptul salarial ca să fie considerat un „bun”, el trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de Convenție și consacrate de jurisprudența C.E.D.O., situație față de care Curtea se raportează și verifică constant legislația internă care instituie acele drepturi știut fiind că, Convenția nu garantează persoanelor dreptul de a obține pe viitor un anumit bun în lipsa unei baze legale a pretenției reclamantului, Curtea neputând crea un drept nou în favoarea acestuia.
Cu alte cuvinte, Convenția protejează dreptul la salariu, dar nu poate garanta pe viitor întinderea acestuia.
În consecință, Tribunalul a reținut că dreptul de a primi venituri salariale poate face obiectul de protecție al art. 1 din primul Protocol la CEDO, dacă are o fundamentare în legislația internă.
În cauza de față, dreptul la primirea premiului anual aferent anului 2010 a avut până la data de 01.01.2011 o fundamentare în legislația internă, respectiv art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Tribunalul a mai notat că în cauza de față nu se pune problema acordării în continuare, deci după data de 01.01.2011 a acestui premiu (pentru a verifica respectarea marjei de apreciere a statutului în reglementarea folosinței acestui drept începând cu 01 ianuarie 2011), ci acordarea sa pentru anul 2010, când el era consacrat în legislația internă, fiind realizat prin epuizarea ultimei zile a anului 2010.
În ceea ce privește „bunul” asupra căruia reclamanții pot invoca protecție, Tribunalul a reținut următoarele:
În cauza de față reclamanții se plâng de neacordarea premiului anual aferent anului 2010, în cuantumul și condițiile stipulate de art. 25 din Legea nr. 330/2009.
Cercetând perioada anului 2010, Tribunalul a constatat că acest text legal a fost în vigoare pe parcursul acestui an, astfel încât singura concluzie ce poate fi reținută este aceea că reclamanții au dobândit calitatea de titulari ai acestui bun la expirarea anului 2010.
S-a analizat dacă prin dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a realizat o privare de bunul reclamanților sau doar o reglementare a folosinței acestuia, în oricare dintre situații, urmând a se verifica dacă acestea au corespuns cerințelor art. 1 din Primul Protocol la CEDO.
Reținând mai sus că reclamanții erau titularii dreptului la primirea premiului la expirarea anului 2010 (erau titularii unui bun), Tribunalul a constatat că acest drept trebuia respectat, iar sumele de bani corespunzătoare acordate în luna ianuarie 2011.
Totuși, o astfel de plată nu s-a efectuat deoarece prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 s-a stipulat în mod expres că :Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi.
Reținând ca adoptarea art. 8 din Legea nr. 285/2010 constituie o ingerință în dreptul reclamanților în dreptul lor de proprietate, instanța a verificat dacă ingerința este justificată de interesul general și dacă se respectă proporționalitatea între interesul general și cel particular al reclamanților.
Jurisprudența Curții Constituționale este în sensul că o astfel de măsură este justificată dacă este motivată de interesul degrevării bugetului de stat într-o măsură care să respecte criteriul proporționalității cu situația care le-a determinat, fiind rezultatul unui echilibru între scopul declarat al legii și mijloacele folosite în realizarea lui, și dacă vizează în mod nediscriminatoriu toate persoanele aflate în ipoteza normei.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut constant că marja de apreciere de care dispun autoritățile naționale în implementarea politicilor sociale și economice trebuie sa fie una largă și cel mai adesea respectă dreptul statelor de a defini interesul public, cu condiția ca această definiție să nu fie în mod manifest lipsită de un fundament rezonabil. Din această perspectivă, măsurile edictate de Legea nr. 285/2010 au avut ca scop, degrevarea bugetului de stat de anumite cheltuieli, pe fondul unei crize economice generalizate și profunde și pentru a se crea premisele unei relansări economice.
Așa fiind, analizând în lumina practicii constante a CEDO, ingerința în dreptul la premiul anual al reclamanților, se apreciază că aceasta este justificată de un scop legitim și corespunde unui interes public. Cât privește raportul rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit, de natură a păstra un just echilibru între necesitatea protejării interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, s-a constatat că dreptul pretins este un premiu, nu un salariu lunar, în ultimă instanță o concesie a legiuitorului, condiționat de posibilitatea statului de a-l acorda, după resursele financiare de care dispune, posibilitate pe care o apreciere contrară a organelor comunitare, în stadiul actual al legislației europene, nu o poate suplini.
Această interpretare a fost îmbrățișată de Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin decizia nr.21/2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Decizia susmenționată este obligatorie pentru instanțe potrivit disp art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, astfel încât soluția de respingere se justifică și prin prisma acesteia.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel motivat în termen legal reclamanții pentru următoarele motive:
Tribunalul motivează respingerea acțiunii într-o manieră elegantă și elevată, dar fără a avea suport real dat de cifre sau date statistice, cu privire la degrevarea în mod real a bugetului de stat prin aplicarea disp.art.8 din Legea nr.285/2010.
În acest sens, sunt și dispozițiile art.17 din Legea nr.285/2010, care au prevăzut ca normele pentru stabilirea formulei de calcul ai salariilor și indemnizațiilor pentru anul 2011, vor fi elaborate în termen de 15 zile de la . legii. Deci la momentul adoptării Legii nr.285/2010 nu se cunoșteau costurile reale și dacă se degrevează în mod real bugetul de stat.
Sintagmele "scopul legitim" și "interesul general" reținute de către instanța de fond nu au niciun suport real, faptic și nu sunt dovedite prin documente care să ateste degrevarea bugetului de stat, fiind folosite în mod generic.
Potrivit art.25 din Legea nr.330/2009, personalul bugetar beneficiază, în mod obligatoriu, de premiul anual. Premiul și plata formează un tot unitar și nu pot fi separate, cu atât mai mult cu cât noua lege, respectiv Legea nr.285/2010 nu vorbește despre premiu anual, ci doar despre majorări. Legea nr.330/2009 arăta și cum se va face plata premiului, dispoziție imperativă și obligatorie pentru angajator. Cum plata premiului anual, în mod logic, nu poate fi făcută decât după prestarea activității pentru anul respectiv, este firesc ca plata să fie făcută după 31.12.2010, respectiv în luna ianuarie a anului 2011. Reclamanții au dobândit un drept prin desfășurarea activității potrivit Legii nr.330/2009 (drept care nu mai este prevăzut în Legea nr.285/2010) și prin urmare și plata trebuia făcută tot după legea veche.
Din formularea art.8 din Legea nr.285/2010 rezultă că "sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011". Legiuitorul nu este foarte clar și concis, pe de o parte, prevede că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu 2011, de unde rezultă că deși angajatorul are obligația de a plăti o creanță certă, lichidă și exigibilă, ca urmare a intrării în vigoare a acestei legi nu va mai fi obligat să execute plata. Pe de altă parte, stipulează că premiul anual va fi avut în vedere la stabilirea majorărilor salariale. Așadar, există o contradicție între premiul anual „nu se mai acordă” și acesta „se va avea în vedere la stabilirea majorărilor salariale”. Premiul anual nu poate fi confundat cu majorarea salariului, între cele două noțiuni nu se poate pune semnul egalității.
Art.25 din Legea nr.330/2009 stabilește condițiile în care se acordă premiul anual. Spre exemplu, prevede cum se va calcula premiul anual în cazul în care angajatul nu a lucrat tot timpul anului, a desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori a săvârșit abateri pentru care a fost sancționat disciplinar. Totodată, arată că premiul anual nu se acordă în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor.
În schimb, majorarea prevăzută de Legea nr.285/2010 stabilește majorarea pentru toate categoriile de salariați, fără a ține seama de timpul lucrat, abaterile disciplinare etc., stabilind o inechitate față de salariații care s-au comportat exemplar pe perioada respectivă.
Astfel, dispozițiile art.1 din Legea nr.285/2010 stabilesc că cuantumul brut al salariilor de bază/ soldelor funcției de bază/ salariilor funcției de bază indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fondurile publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Din interpretarea celor două texte de lege se poate deduce, cu titlul de exemplu, că angajatul care în anul 2010 a desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare, în temeiul art. 25 din Legea nr.330/2009 va fi îndreptățit să primească un premiu anual care va fi diminuat corespunzător activității nesatisfăcătoare.
Or, potrivit dispozițiilor Legii nr.285/2010 care stabilește cu titlu general că salariul se majorează cu 15% și în această majorare este inclus și premiul anual, angajatul va primi lunar fracția din premiul anual ca în final să primească un salariu, fără să mai fie afectat de activitatea nesatisfăcătoare prestată, fapt care nu s-ar fi întâmplat potrivit legii vechi.
Tot cu titlu de exemplu, dacă un angajat lucrează 6 luni, după care este înlăturat din funcție din motive imputabile acestuia, potrivit vechii legi, acesta nu va beneficia de premiul anual corespunzător timpului în care a prestat activitate, iar potrivit legii noi, acesta va încasa jumătate din premiul anual deși în virtutea principiilor care reglementau rațiunea premiului anual nu era îndreptățit.
Plata salariului anual ar fi trebuit să se facă în prima luna a anului următor ca urmare a evaluării activității desfășurate, a identificării posibilelor cauzele care diminuează premiul și a stabilirii în concret, pentru fiecare angajat în parte, a cuantumului premiului anual care i se cuvine.
Prevederile legii noi înfrâng principiile și condițiile în care se acordă premiul anual și prin urmare nu poate fi reținută afirmația că doar modalitatea de plată a premiului se modifică, atâta vreme cât orice angajat va primi un salariu majorat cu 15%.
Prin Legea nr.285/2010 s-a dorit o creștere salarială în dauna angajaților care beneficiau și de un premiu anual. Practic, condițiile acordării premiului anual erau îndeplinite, cuantumul salariului este același, doar factorii de majorare diferă.
Anul 2010 a fost singurul an în care s-a acordat premiul anual care a fost plătit eșalonat și succesiv în anul 2011, an în care nu se poate vorbi despre o creștere salarială și abia din 2012 se înregistrează, doar teoretic, o majorare salarială în dauna premiului anual anulat.
Prin Legea nr.285/2000 se înfrâng și dispozițiile privitoare la plată. Legea nr.330/2009 stabilește că plata se face uno ictu, iar noua lege modifică și stabilește că aceasta se va face succesiv (deși în teza I prevede că sumele nu se mai acordă). Afirmația că prin plata succesivă a premiului anual nu este afectat dreptul salarial nu poate fi reținută întrucât reclamanții au avut prefigurarea mentală că în luna ianuarie 2011 vor primi o suma de bani echivalentă cu media salariului de bază, iar la scadență află că suma cuvenită va fi plătită proporționat. S-ar putea vorbi chiar de o plată parțială, care potrivit art. 1490 C.civ. ar fi putea fi refuzată de către creditor, chiar dacă prestația ar fi divizibilă.
Soluția primei instanței este neîntemeiată dat fiind faptul că reclamanții nu solicită premiul ulterior anului 2010, deci după data de 01.01.2011, ci acordarea acestuia pentru anul 2010, atunci când acesta era consacrat în legislația internă, fiind realizat prin epuizarea ultimei zile a anului 2010.
Legea nr.285/2010 și Legea nr.284/2010 au fost publicate în Monitorul Oficial din data de 28.12.2010, intrând în vigoare cu data de 01.01.2011 (art.1 și respectiv art.46).
Tribunalul a menționat Hotărârea Kechko c/Ucrainei din 08.11.2005, prin care Curtea a statuat că "dacă printr-o dispoziție legală în vigoare se stabilește plata unor sporuri și condițiile pentru acestea au fost îndeplinite, autoritățile nu pot în mod deliberat să amâne plata lor".
Ca atare, având în vedere că la data intrării în vigoare a Legii nr.284 și 285/2010, respectiv 01.01.2011 condițiile de aplicabilitate a premiului anual au fost îndeplinite, art.8 din Legea nr.285/2010 sunt neconstituționale.
Având în vedere cuprinsul sentinței apelate, prin care judecătorul de la fond, a menționat că nu poate face analiza dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010, acest lucru fiind apanajul Curții Constituționale, apelanții înțeleg să invoce neconstituționalitatea prevederilor Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor art.1 coroborate cu cele ale art.8 din Legea nr.285/2010, precum și cu dispozițiilor art.1 alin.1 și art.16 ale Legii nr.118/2010, în interpretarea dată prin Decizia înaltei Curți de Casație și Justiție nr.21 din 18 noiembrie 2013, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.25 din Legea nr.330/2009: (1) Pentru activitatea desfășurata, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de baza sau a indemnizațiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premierea. (2) Pentru personalul care nu a lucrat tot timpul anului, premiul anual se acorda proporțional cu perioada în care a lucrat, luându-se în calcul media salariilor de baza brute lunare realizate în perioada în care a desfășurat activitate. (3) Premiile anuale pot fi reduse sau nu se acorda în cazul persoanelor care în cursul anului au desfășurat activități profesionale nesatisfăcătoare ori au săvârșit abateri pentru care au fost sancționate disciplinar. Aceste drepturi nu se acorda în cazul persoanelor care au fost suspendate sau înlăturate din funcție pentru fapte imputabile lor. (4) Plata premiului anual se va face pentru întregul personal salarizat potrivit prezentei legi, începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acorda premiul.
Potrivit art.1 din Legea nr.118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar: Cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%.
Potrivit art.16 din Legea nr.118/30.06.2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar: (1) Prevederile art. 1 - 3, art. 5, art. 6 alin. (1), precum și cele ale art. 9 - 14 se aplică până la 31 decembrie 2010. (2) Începând cu data de 1 ianuarie 2011 se vor aplica politici sociale și de personal care să asigure încadrarea în nivelul cheltuielilor bugetare rezultate ca urmare a aplicării măsurilor de reducere a acestora adoptate în cursul anului 2010, în condițiile Legii-cadru nr. 330/2009, precum și cu respectarea prevederilor legii bugetului de stat și ale legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2011.
Potrivit art.1 din Legea nr.284/2010: (1) începând cu 1 ianuarie 2011, cuantumul brut al salariilor de baza/soldelor funcției de baza/salariilor funcției de baza/indemnizațiilor de încadrare, astfel cum au fost acordate personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010, se majorează cu 15%.
Potrivit dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010: Sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acorda începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acorda în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, potrivit prevederilor prezentei legi. Potrivit disp.art.39 lit. w) din Legea nr.284/2010: la data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă: w) Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, cu modificările ulterioare.
Prin Titlul I, Principii generale, legea fundamentală consacră principiul egalității de șanse și al interzicerii discriminării. De asemenea, prin Titlul II, Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, este statuat principiul egalității în drepturi.
Potrivit art.15 din Constituție, cetățenii beneficiază de drepturile și libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.
Potrivit art.16 alin.1 din Constituție: Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
Potrivit art.53 din Constituție: (1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și al libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale, prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporționată cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existentei dreptului sau libertății.
Articolul 17 din Carta drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene (201 O/C 83/02) RO 30.3.2010 Jurnalul Oficial al Uniunii Europene C 83/389 - Dreptul de proprietate: (1) Orice persoană are dreptul de a deține în proprietate, de a folosi, de a dispune și de a lăsa moștenire bunurile pe care le-a dobândit în mod legal. Nimeni nu poate fi lipsit de bunurile sale decât pentru o cauză de utilitate publică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege și în schimbul unei despăgubiri juste acordate în timp util pentru pierderea pe care a suferit-o. Folosința bunurilor poate fi reglementată prin lege în limitele impuse de interesul general.
Prin Legea nr.118/2010, potrivit art.1, cuantumul brut al salariului s-a diminuat cu 25% (pentru perioada iulie 2010-decembrie 2010), iar prin Legea nr.284/2010 și 285/2010 s-a majorat începând cu 01.01.2011 salariul brut în plata la octombrie 2010 cu 15 %.
Deci, salariul la 01.01.2011 era cu 10% mai mic față de salariul prevăzut în Legea nr. 330/2009. Așadar, includerea premiului anual în procentul de 15% menționat în cuprinsul Legii nr.285/2010 nu este reală, salariul fiind deja diminuat cu 25% prin Legea nr. 118/2010.
În acest sunt și dispozițiile art.16 din Legea nr.285/2010, care precizează că majorarea totală a salariului brut nu poate fi mai mare de 15% față de nivelul acordat personalului plătit din fonduri publice pentru luna octombrie 2010 (în cadrul căruia opera deja reducerea de 25% aferenta legii nr.118/2010).
Prima instanță a reținut că premiul anual reprezintă un bun în sensul CEDO, iar reclamanții sunt titularii unui astfel de bun, analizând doar raportul rezonabil de proporționalitate între măsurile luate și scopul urmărit, de natură a păstra un just echilibru între necesitatea protejării interesului general și protecția drepturilor fundamentale ale persoanelor, după resursele financiare de care dispune.
Există o . soluții date de către Curtea Constituțională cu privire la aceste dispoziții considerate neconstituționale, dar în cadrul deciziilor deja publicate nu rezultă care a fost efectiv interesul general și modalitatea practică a acestor reduceri.
Reducerea salariului și eliminarea premiului anual s-a datorat imposibilității de plată ca urmare a crizei economice, sumele nefiind previzionate în mod corect; sau ca urmare a redirecționării sumelor aferente acestora către alte sectoare de activitate.
Având în vederea că Legea nr.330 a fost adoptată în anul 2009, iar imediat a fost modificată prin reducerea salariului și indemnizațiilor prin Legea nr. 118/2010, iar până în prezent fiind adoptate anual modificări ale acestora, apelanții apreciază că se încalcă principiul previzibilității prevăzut prin Convenție.
Cuvântul "lege" desemnând legea națională, trimiterea acesteia se referă după exemplul tuturor prevederilor Convenției, nu numai la existența unei baze în dreptul intern, ci și la calitatea legii: el impune accesibilitatea și previzibilitatea acesteia, precum și o anumită protecție împotriva atingerilor arbitrale ale puterii publice asupra drepturilor garantate prin Convenție.
Având în vedere modificărilor succesive la intervale mici de timp cu privire la cuantumul salariului și a altor sporuri/premii, Statul nu oferă nicio minimă garanție împotriva arbitrajului autorităților, acestea putându-se folosi în mod abuziv de noțiunea de interes general, fără a exista un control efectiv și o limită în care poate fi aplicat.
Astfel, prin Legea nr.118/2010 la art.16 aplicabilă din 01.07.2010 se face referire la condițiile cadru ale legii nr.330/2009, dar în decembrie 2010 se publică două noi legi, Legea nr.284/2010 și nr.285/2010, care nu mai țin cont de drepturile câștigate prin Legea nr.330/2009, cum ar fi premiul anual, autoritățile intervenind în mod arbitrar și abuziv prin suprimarea acestui drept, pe care Tribunalul, cât și ICCJ (decizia 21/2013) l-au încadrat în noțiunea de "bun" în sensul CEDO.
Apelanții apreciază că dispozițiile mai sus menționate încalcă principiile constituționale și ale convenției la care România este parte, motiv pentru care solicită înaintarea sesizării către Curtea Constituțională.
Pe fondul cauzei, apelanții solicită admiterea apelului, modificați în tot sentinței apelate cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată formulate.
Analizând actele dosarului apelul prin prisma motivelor de apel formulate, în conformitate cu art.477 C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată adresată primei instanțe apelanții reclamanți au susținut că sunt îndreptățiți să încaseze premiul anual pentru 2010, în temeiul art.25 din Legea nr.330/2009, întrucât acesta este un drept câștigat pe anul 2010, iar Legea nr.284/2010, în vigoare de la data de 1.01.2011, nu a prevăzut la art.39 pct.w decât abrogarea Legii nr.330/2009, fără nicio referire expresă la al 13 - lea salariu, ce trebuia plătit în luna ianuarie 2011.
Apelanții reclamanți au invocat că dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010 nu sunt aplicabile situației de fapt deoarece acestea au intrat în vigoare la data de 1.01.2011, iar dreptul sub forma premiului anual aferent anului 2010 era reglementat imperativ de Legea nr.330/2009, care a fost în vigoare până la data de 31.12.2010.
Interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, raportat la art.25 din Legea cadru nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice cu privire la acordarea premiului pentru anul 2010 personalului din sectorul bugetar a generat divergență de jurisprudență.
Ca urmare a sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție cu soluționarea unui recurs în interesul legii prin decizia nr.21/18 noiembrie 2013, obligatorie potrivit art.517 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art.25 din Legea nr.330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1 din Legea nr.285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
De asemenea, în ceea ce privește interpretarea dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010, Curtea Constituțională s-a pronunțat atunci când a exercitat controlul de constituționalitate al acestui articol prin deciziile constituționale nr.115/2012 și 252/2012, prin prisma dispozițiilor referitoare la neretroactivitatea legii, garantarea dreptului la salariu, a dreptului de proprietate privată, incidența dispozițiilor Convenției Europene a Drepturilor Omului și ale dreptului Uniunii Europene.
Astfel, cu privire la modalitatea în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, Curtea Constituțională a statuat că premiul anual pentru anul 2010 nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută de art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009.
Criticând modalitatea în care prima instanță a interpretat dispozițiile art.8 din Legea nr.285/2010, apelanții reclamanți au enunțat anumite dispoziții legale și au făcut referire, în mod generic, la „neconstituționalitatea prevederilor Legii-cadru nr.284/2010 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, a Legii nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice și a prevederilor art.1 coroborate cu cele ale art.8 din Legea nr.285/2010, precum și cu dispozițiile art.16 ale Legii nr.118/2010, în interpretarea dată prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție”, solicitând sesizarea Curții Constituționale, fără a indica însă și relevanța textelor constituționale care ar putea fi considerate a fi încălcate.
O astfel de formulare vagă și imprecisă inserată în cuprinsul motivelor de apel nu poate fi calificată de Curte drept o veritabilă excepție de neconstituționalitate a dispozițiilor enunțate, ci o critică adusă de apelanții reclamanți sentinței apelate, caz în care susținerile acestora vor fi analizate cu ocazia judecății apelului dedus judecății.
În acest context, analizând criticile aduse sentinței apelate, în limitele efectului devolutiv determinate de cea ce s-a supus judecății la prima instanță, respectiv motivele invocate prin cererea de chemare în judecată, conform art.478 alin.1 și 2 C.pr.civ., Curtea reține că dreptul apelanților reclamanți de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
În ceea ce privește modalitatea în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, Curtea nu poate accepta punctul de vedere al apelanților reclamanți privind acordarea premiului anual în condițiile prevăzute în forma anterioară de art.25 din Legea nr.330/2009, întrucât ar contraveni interpretării date dispozițiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.21/2013 pronunțată în soluționarea recursului în interesul legii, obligatorie, potrivit art.517 alin.4 din Codul de procedură civilă.
Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia amintită a reținut că prin modificarea formei de executare a obligației de plată a premiului anual, legiuitorul a acționat în limitele marjei de intervenție, recunoscută în domeniul politicii salariale, neexistând o încălcare a dreptului de proprietate privată al personalului plătit din fonduri publice asupra acestei creanțe de natură salarială.
De notat că prin decizia nr.332 din 30 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial nr.463/26 iunie 2015, de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale art.1 și art.8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 21 din 18 noiembrie 2013, Curtea Constituțională a reținut că nu pot fi primite criticile privind încălcarea principiului securității raporturilor juridice și a art.16 alin.2 din Constituție în condițiile în care nu se indică și modul în care Legea nr.284/2010 ar contraveni acestor principii și prevederi constituționale. De asemenea, analizând criticile referitoare la discriminare, Curtea Constituțională a reținut că nu se poate pune problema generării unei stări de discriminare sub aspectul încadrării în muncă și al ocupării forței de muncă.
De adăugat că prin decizia nr. 170 din 19 martie 2015, publicată Monitorul Oficial nr, 354 din 22 mai 2015, s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 și art. 13 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. II art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare, precum și ale art. 10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.
În considerente acestei decizii, Curtea a amintit jurisprudența sa și a reținut că „sporurile, premiile și alte stimulente acordate demnitarilor și altor salariați prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție. De asemenea, legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu. Legiuitorul, prin art. 8 din Legea nr. 285/2010, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază al/a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Premiul anual pe anul 2010, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009, a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public, și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, dar dispozițiile de lege criticate prevăd în același timp doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivității legii. Majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Cu privire la pretinsa încălcare a art. 16 alin. (1) din Constituție, Curtea a amintit jurisprudența sa potrivit căreia „situația diferită în care se găsesc persoanele în funcție de aplicarea principiului tempus regit actum nu poate fi considerată ca fiind contrară dispozițiilor constituționale referitoare la egalitatea în drepturi a cetățenilor.
Cu privire la încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, privind protecția proprietății private, Curtea reține că în jurisprudența sa referitoare la interpretare acestei norme din Convenție, de exemplu prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că statul este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Astfel, statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. În același sens este și Decizia de inadmisibilitate din 6 decembrie 2011, pronunțată în cauzele conexate nr. 44.232/11 și nr. 44.605/11 F. M. împotriva României și A. G. S. împotriva României, paragrafele 15 și 19, prin care Curtea amintește că, datorită unei cunoașteri directe a propriei societăți și a necesităților acesteia, autoritățile naționale se află, în principiu, într-o poziție mai adecvată decât instanța internațională pentru a stabili ce anume este "de utilitate publică". În consecință, în cadrul mecanismului de protecție creat de Convenție, este de competența acestora să se pronunțe primele cu privire la existența unei probleme de interes general. Considerând normal ca legiuitorul să dispună de o mare libertate în conducerea unei politici economice și sociale, Curtea respectă modul în care acesta percepe imperativele "utilității publice", cu excepția cazului în care raționamentul său se dovedește în mod vădit lipsit de orice temei rezonabil”
Caracterul obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale se extinde și asupra considerentelor, care devin obligatorii pentru cei care procedează la interpretarea și aplicarea respectivului articol de lege.
Prin urmare, nu pot fi ignorate deciziile Curții Constituționale prin care s-a reținut că dreptul la acordarea premiului anual nu a fost înlăturat prin abrogarea art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, ci reprezintă, în continuare, o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, în cursul anului 2011, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază.
Așadar, în speță, prima instanță a respins în mod corect cererea apelanților reclamanți de acordare a premiului pentru anul 2010 în forma supusă vechii reglementări, în condițiile în care legiuitorul a inclus premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art.25 din Legea-cadru nr. 330/2009, în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art.1 din Legea nr. 285/2010, astfel cum rezultă din art.8 din Legea nr.285/2010.
Pentru toate aceste considerente, având în vedere că prima instanță a interpretat și aplicat corect prevederile legale incidente în cauză, Curtea va respinge apelul ca nefondat în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelanții-reclamanți M. G., B. C., S. R., D. A., P. P., U. C., L. E., S. V., V. M., T. L., P. E., S. F., M. L., M. M., C. M., L. M. E., V. C., P. D., B. M., C. Dumtiru, S. G., V. D., cu domiciliul procesual ales la locul de muncă, respectiv la Curtea Militară de Apel, cu sediul în București, ., sector 5, H. M., G. G., P. S. C., P. M., C. I., P. C., P. I., S. P., T. D., S. A., A. M. R., R. G., D. M., T. F., Șlomovici L. V., O. V., B. A. E., T. C., C. C., M. E. și C. G., cu domiciliul procesual ales la locul de muncă, respectiv la Tribunalul M. Teritorial București, cu sediul în București, Calea Plevnei nr.145, sector 6, împotriva sentinței civile nr.1615 din data de 24.02.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți Direcția Instanțelor Militare, cu sediul în București, ., sector 5 și M. A. Naționale, cu sediul în București, ., sector 5
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 9 decembrie 2015.
Președinte, Judecător,
R. F. G. B. A. C.
Grefier,
B. M.
Red: R.F.G.,
Dact:N.V.
6 ex./
Jud. fond: P. G. E.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Obligaţie de a face. Decizia nr. 4938/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
