Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 2000/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2000/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-10-2015 în dosarul nr. 2000/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
Decizia Civilă Nr.2000
Ședința publică din data de 29 Octombrie 2015
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE M. C.
JUDECĂTOR S. G. I.
JUDECĂTOR R. G.
GREFIER M. Colindeață
Pe rol se află soluționarea contestației în anulare formulate de contestatoarea R. Națională a Pădurilor – ROMSILVAS – Direcția Silvică Suceava, împotriva deciziei civile nr.1668/25.06.2015, pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimatul B. V., cauza pe fond având ca obiect: „acțiune în răspundere patrimonială”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, în cadrul căruia se învederează instanței faptul că pricina se află primul termen de judecată, precum și împrejurarea că pentru această dată s-a procedat la comunicarea motivelor contestației în anulare deduse judecății, către partea intimată adversă, astfel cum rezultă din citativul întocmit la data de 07.10.2015, atașat la fila 15 dosar.
Se mai arată, în același context, faptul că s-a procedat și la atașarea dosarului de fond în care s-a pronunțat decizia civilă atacată cu prezenta cale extraordinară de atac.
La data de 28.10.2015 s-a depus la dosarul cauzei prin intermediul serviciului „registratură” al acestei secții de către intimatul B. V. note scrise, într-un singur exemplar, față de cererea dedusă judecății, cu precizarea că pe această cale s-a solicitat judecarea pricinii în lipsă, în baza dispozițiilor prev. de art.242 alin.(1) din Codul de procedură civilă, cum de altfel s-a solicitat și de către partea contestatoare prin cererea formulată.
Curtea constatând cauza în stare de judecată o reține în vederea soluționării, dată fiind solicitarea ambelor părții de judecare a pricinii în lipsă.
CURTEA,
Deliberând asupra contestației în anulare, constată următoarele:
Prin decizia civilă civile nr.1668/25.06.2015, din pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011, a fost admis recursul formulat de recurentul B. V., împotriva sentinței civile nr.7559/27.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-A Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimata R. Națională a Pădurilor Romsilva și a fost modificată sentința în sensul că a fost respinsă acțiunea ca fiind prescrisă.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că prin cererea introductivă de instanță, formulată la data de 13.04.2011, intimata-reclamantă a formulat acțiune în răspundere patrimonială împotriva recurentului-pârât B. V., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 35.459,48 lei cu titlu de despăgubiri reprezentând contravaloarea prejudiciului pe care l-a produs Direcției Silvice Suceava – Ocolul Silvic Vamă.
Sub un prim aspect, în raport de modalitatea de aplicare a legii substanțiale în timp, se au în vedere data introducerii acțiunii, respectiv 13.04.2011 și dispozițiile art.278 alin.1 și art.268 lit.c din Codul muncii, republicat, precum și ale art.155 și art.211 alin.1 lit.c din Legea dialogului social nr.62/2011.
În conformitate cu art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, republicat, prevederi aplicabile în cauză, „Cererile în vederea soluționării unui conflict de muncă pot fi formulate: (...) c) în termen de 3 ani de la data nașterii dreptului la acțiune,... în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator”.
De asemenea, art.211 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011 prevede că „Cererile pot fi formulate: (...) plata despăgubirilor pentru pagubele cauzate (...) în termen de 3 ani de la data producerii pagubei”.
Conform art.201 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Codului civil, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt și rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.
Și art.6 alin.4 din Legea nr.287/2009 (Noul Cod Civil) cuprinde aceleași prevederi ca și legea de punere în aplicare, respectiv că prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor care le-au instituit.
Așadar, prescripțiile extinctive începute înainte de 01.10.2011 și neîmplinite până la această dată, reprezentând situații juridice în curs de realizare – facta pendentia – rămân supuse legii vechi, dându-se satisfacție principiului respectării așteptărilor legitime ale părților.
Instanța de recurs a reținut și faptul că în ședința din 17.02.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, a pronunțat Decizia nr.1 în dosarul nr.20/2013, prin care a stabilit, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art.5, art.201, art.223 din Legea nr.71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr.287/2009 privind Codul Civil și ale art.6 alin.4, art.2512, art.2513 din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art.18 din Decretul nr.167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.
Dispozițiile art.18 din Decretul nr.167/1958 sunt pe deplin aplicabile și în cauza de față, astfel încât prima instanță a invocat în mod corect, din oficiu, excepția prescripției extinctive, ca excepție de fond, peremptorie, de ordine publică.
Potrivit art.1 alin.1 și 2 din Decretul nr.167/1958, dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, atât în ceea ce privește dreptul principal cât și cu privire la accesoriile acestuia, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, respectiv în speță termenul de 3 ani anterior menționat, care curge în cazul răspunderii patrimoniale a salariaților față de angajator de la data nașterii dreptului la acțiune, și anume de la data producerii pagubei, astfel cum stabilesc expres dispozițiile speciale în materie cuprinse în art.211 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011.
În cauză dreptul recurentei-reclamante la despăgubire s-a născut la data de 27.12.2006, când s-a întocmit procesul verbal de cercetare administrativă nr._, prin care s-au constatat întinderea prejudiciului și persoană responsabilă.
Prin urmare, începând cu această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani, prevăzut de art.211 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011 și art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, în care recurenta-reclamantă putea introduce acțiunea în repararea pagubei cauzate de intimatul-pârât, termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune împlinindu-se la data de 27.12.2009.
În consecință, în condițiile în care pretențiile reclamantei au fost formulate la data de13.04.2011, apare ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Nu au fost primite susținerile intimatei în sensul că a fost întrerupt cursul prescripției dreptului material la acțiune, potrivit art.16 alin.1 lit.b din Decretul nr.167/1958, prin formularea la plângerii penale împotriva recurentului, prin care a solicitat atragerea răspunderii penale a făptuitorului pentru lipsa în gestiune.
Sub acest aspect, instanța de recurs a constatat că prin Rezoluția din 17.02.2010 dată în dosarul nr.6144/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală față de B. V., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art.214 alin.1, art.215 alin.1 și art.2151 Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, invocate de intimata, prescripția se întrerupe „prin introducerea unei cereri de chemare în judecată ori de arbitrare, chiar dacă cererea a fost introdusă la o instanță judecătorească, ori la un organ de arbitraj, necompetent”, alineatul final al aceluiași text de lege prevăzând că nu operează efectul întreruptiv de prescripție „dacă s-a pronunțat încetarea procesului, dacă cererea de chemare în judecată sau executare a fost respinsă, anulată sau dacă s-a perimat, ori dacă cel care a făcut-o a renunțat la ea”.
Prin urmare, prin formularea de către intimata-reclamantă a unei plângeri penale împotriva recurentului, față de care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală, nu se poate reține că ar fi operat întreruperea cursului prescripției extinctive, conform art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958. Împrejurările care întrerup prescripția prevăzute de acest text de lege nu se regăsesc în speță și, întrucât normele în materie cuprinse în Decretul nr.167/1958 au caracter imperativ, sunt de strictă interpretare și aplicare și nu pot fi extinse la situația invocată de intimata-reclamantă.
Pentru aceste motive, întrucât pretențiile intimatei-reclamante au fost solicitate pe calea acțiunii ce a învestit instanța în cauză după împlinirea termenului de prescripție edictat de lege, termen imperativ și de la care părțile nu pot deroga, se constată că este întemeiată excepția prescripției dreptului material la acțiune.
Față de considerentele expuse, Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod proc. Civ., raportat la art.304 pct. 9 C.., a admis recursul și a modificat sentința, în sensul că a respins acțiunea, ca fiind prescrisă.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare, contestatoarea R. Națională a Pădurilor Romsilva.
În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut că instanța de recurs a invocat, din oficiu, prescripția dreptului material la acțiune și a respins acțiunea ca fiind prescrisă.
În justificarea soluției sale instanța de recurs a reținut că dreptul recurentei-reclamante la despăgubire s-a născut la data de 27.12.2006, când a fost întocmit procesul verbal de cercetare administrativă nr._, prin care s-au constatat întinderea prejudiciului și persoană responsabilă, și, prin urmare, începând cu această dată a început să curgă termenul de prescripție de 3 ani prevăzut de art.211 alin.1 lit.c din Legea nr.62/2011 și art.268 alin.1 lit.c din Codul muncii, în care recurenta - reclamantă putea introduce acțiunea în repararea pagubei cauzate de intimatul - pârât, termenul de prescripție extinctivă a dreptului la acțiune împlinindu-se la data de 27.12.2009.
De asemenea instanța de recurs a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958.
În condițiile în care pretențiile Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva - Direcția Silvică Suceava au fost formulate la data de 13.04.2011, apare ca fiind întemeiată excepția prescripției dreptului la acțiune.
Consideră că aceste rețineri ale instanței de recurs sunt rezultatul unor grave erori materiale.
Astfel, reținerea instanței precum că dreptul la despăgubire s-a născut la data de 27.12.2006 când a fost întocmit procesul verbal de cercetare administrativă nr._ (corect_) este o eroare, acest proces-verbal nefiind un act de cercetare administrativă ci un document ce se întocmește cu ocazia controlului exploatării și reprimirii partizilor, respectiv un act de constatare (încheiat potrivit prevederilor art.33 alin.1 din Normele din 23.12.2002 privind stabilirea termenelor, modalităților și perioadelor de exploatare a masei lemnoase din păduri și din vegetația forestieră din afara fondului forestier, aprobate prin Ordinul nr.635/2002, publicat în Monitorul Oficial nr.91/13.02.2003) în care se arată motivele din care nu se poate reprimi partida, iar el nu stabilește cu exactitate cuantumul prejudiciului și cel vinovat de producerea lui.
Despre întinderea prejudiciului și persoana vinovată Direcția Silvică Suceava a luat la cunoștință în data de 21.05.2007 prin Procesul verbal nr.15.666/21.05.2007 întocmit de revizorul contabil C. C., când a fost stabilit cu exactitate întinderea prejudiciului și persoana vinovată.
Mai mult de atât, prejudiciul obiect al prezenței acțiuni îl constituie lipsurile din două partizi, respectiv 1018 - în care a fost încheiat Actul de constatare nr._/27.12.2006 la care face referire instanța de recurs, și partida nr.1099.
Prescripția este într-adevăr o sancțiune ce se aplică creditorului unei obligații ce rămâne în pasivitate, care se traduce prin trecerea timpului, fără manifestarea de voință în sensul recunoașterii dreptului pretins.
Termenul de prescripție începe să curgă de la dată când Direcția Silvică Suceava a luat la cunoștință despre paguba creată și de cel responsabil de producerea sa.
În speță Direcția Silvică Suceava a luat la cunoștință despre producerea pagubei la data de 21.05.2007 prin procesul-verbal nr.15.666/21.05.2007 întocmit de revizorul contabil C. C..
Urmare a constatărilor consemnate în acesta, Direcția Silvică Suceava a formulat plângere penală ce a fost înregistrată la data de 24.06.2008 la P. de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc și a făcut obiectul dosarului nr.614/P/2008.
Prin plângerea penală s-a constituit parte civilă cu suma de 40.449,07 lei.
Dosarul nr.614/P/2008 a fost transmis de către P. de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc în data 16.10.2012 la Tribunalul București pentru a fi atașat dosarului nr.54._ .
În consecință dosarul nr.614/P/2008 fiind atașat la prezentul dosar se poate verifica dacă Direcția Silvică Suceava s-a constituit sau nu parte civilă în cauză.
Prin Rezoluția din 17.02.2010 în dosar nr.614/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a fost dispusă scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B. V. cercetat pentru comiterea infracțiunii de "neglijență în serviciu", în considerentele acesteia reținându-se că în sarcina acestuia se poate reține cel mult o răspundere materială.
Data sesizării faptei penale se plasează înlăuntrul termenului de prescripție de 3 ani prevăzută de art.3 din Decretul nr.167/1958, în vigoare la acea dată, având chiar în vedere Nota de constatare nr._/27.12.2006.
Sesizarea organului de cercetare penală este o cerere ce trebuie interpretată ca reprezentând o cerere în sensul art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, menită să întrerupă cursul prescripției.
Rezoluția de scoatere de sub urmărire penală emisă la data de 17.02.2010 a lămurit aspectele penale fără a se apleca și asupra laturii civile și astfel, potrivit art.17 din Decretul nr.167/1958, după întreruperea ce a durat de la data sesizării Parchetului - 24.06.2008 - și până la momentul emiterii acesteia - 17.02.210 - a început să curgă o nouă prescripție.
Cum cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 13.04.2011, aceasta a fost făcută în termenul de prescripție extinctivă.
Ca practică judiciară a invocat Decizia nr.393/18.01.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosar nr.35._, în care într-o cauză similară a fost statuat că plângerea penală formulată împotriva pârâtului, trebuie interpretată ca reprezentând o cerere în sensul art.16 lit.b din Decretul 167/1958 menită să întrerupă cursul prescripției.
Pe de altă parte, chiar dacă a admis că pe perioada cercetării penale termenul de prescripție a fost suspendat, cererea de chemare în judecată este făcută tot înlăuntrul termenului de prescripție.
Astfel dreptul la acțiune s-a născut la data de 21.05.2007 și s-ar fi prescris la data de 20.05.2010.
Plângerea penală a fost înregistrată la data de 24.06.2008, deci după curgerea a 1 an o lună și 3 zile.
Perioada de soluționare a fost de 19 luni și 24 de zile, respectiv 24.06._10.
Cererea a fost înregistrată la data de 13.04.2011, la 14 luni și 26 zile după data de 17.02.2010.
Adunând cele 2 termene, cel dinainte de formularea plângerii penale și cel scurs de la soluționarea plângerii penale și formularea cererii de chemare în judecată, tot nu se depășește termenul de 3 ani.
În consecință Direcția Silvică Suceava a făcut dovada demersurilor întreprinse pentru tragerea la răspundere a celui vinovat de săvârșirea faptei ce a prejudiciat-o, aceasta rezultând și din sesizarea penală ce a făcut obiectul dosarului nr.614/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc.
Examinând contestația în anulare supusă judecății, astfel cum a fost precizată, Curtea constată că:
Motivele invocate de contestatoare nu constituie temei de exercitare a contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 317 și 318 din Codul de procedură civilă.
Față de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă, invocate de contestatoare, hotărârea instanței de recurs mai poate fi atacată, pe calea contestației în anulare speciale, în două ipoteze, și anume: când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale și când instanța, respingând recursul, sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Sub aspectul motivelor prevăzute de textul legal evocat, Curtea reține că prin greșeli ale instanței care deschid calea contestației în anulare, în prima dintre cele două ipoteze reglementate de menționatul articol, trebuie înțelese greșeli de fapt, iar nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a unor dispoziții legale. A admite contrariul, ar însemna să se ajungă la judecarea din nou a aceluiași recurs, ceea ce nu este admisibil.
Contestația este întemeiata pe dispozițiile art.318 alin.1 teza I Cod procedura civila, invocându-se existenta unei greșeli materiale a instanței de recurs, care, admițând recursul, a modificat sentința de fond în sensul respingerii acțiunii ca prescrisă. În fapt, contestatoarea invocă greșita soluționare a excepției prescripției extinctive a dreptului la acțiune, susținând că eronat a fost apreciat momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție extinctivă de 3 ani(„reținerea instanței precum că dreptul la despăgubire s-a născut la data de 27.12.2006 când a fost întocmit procesul verbal de cercetare administrativă nr._ este o eroare”) și că în mod greșit instanța de recurs a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art.16 lit.b din Decretul nr.167/1958, referitoarea la întreruperea termenului de prescripție extinctivă prin formularea plângerii penale.
Dar, toate aceste aspecte reprezintă critici de nelegalitate în ceea ce privește decizia pronunțată în recurs, în esență invocându-se încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce poate constitui motiv de recurs în baza art.312 al 9 Cod procedură civilă.
Or, din examinarea deciziei contestate, Curtea constată că instanța de recurs nu a săvârșit greșeli materiale, în sensul art. 318 din Codul de procedură civilă, greșeli de ordin procedural, constând în omiterea sau confundarea unor date materiale importante, care să fi avut drept consecință pronunțarea unei soluții greșite.
Modul în care a fost soluționată excepția prescripției extinctive a dreptului la acțiune, atât sub aspectului momentului de la care se calculează termenul de prescripție, cât și pe aspectul existenței unor cauze de întrerupere a acestuia, nu reprezintă greșeli materiale în sensul art.318 Cod procedură civilă, textul referindu-se strict la erori cu caracter procedural, de exemplu neobservarea de către instanță a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nicio judecată. Dar, contestatoarea critică soluția instanței de recurs, invocând greșita soluționare a excepției prescripției extinctive, aspecte care nu se încadrează în noțiunea de greșeli materiale, nefiind vorba de erori care să privească aspecte formale ale judecății în recurs, pentru verificarea cărora să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a situației de fapt, ci aspecte de nelegalitate, în fapt susținându-se greșita aplicare a legii, critici ce nu pot fi invocate în cadrul contestației în anulare, acestea putând fi eventual greșeli de judecată, și nu erori materiale ce pot face obiectul contestației în anulare.
Retractarea unei hotărâri prin intermediul contestației în anulare nu se poate realiza decât pentru motivele expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art.317 și 318 Cod procedură civilă, fiind vorba de o cale extraordinară de atac, iar criticile contestatoarei nu reprezintă greșeli materiale în sensul textelor de lege invocate, ci eventual greșeli de judecată, aspecte ce nu pot fi cercetate în cadrul contestației în anulare.
Pentru aceste considerente, în raport de dispozițiile art. 318 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge contestația în anulare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de către contestatoarea R. Națională a Pădurilor – ROMSILVAS – Direcția Silvică Suceava, împotriva deciziei civile nr.1668/25.06.2015, din pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VII-a pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, în dosarul nr._/3/2011, în contradictoriu cu intimatul B. V..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 29 octombrie 2015.
Președinte Judecător Judecător
M. C. S. G. R. G.
I.
Grefier
M. Colindeață
Red:M.C.
Dact: A.C./ ex.
16.11.2015
Jud. fond: L. H.; P. A.; E.L. U.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
