Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 4024/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4024/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-10-2015 în dosarul nr. 4024/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 4024/2015
Ședința publică de la 28 Octombrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. G.
Judecător P. I. N.
Grefier M. P.
Pe rol soluționarea apelului declarat de apelanții S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, în numele membrilor de sindicat A. F. - C., B. S., M. E., M. C., D. G., S. P. F., M. I. V., R. E., E. D., P. O. A., M. N., B. D., J. M. T., G. E. I., R. C. R., I. I., G. E., M. M., B. F. L., S. M. A., M. M., D. M., B. L., G. F., N. V., împotriva sentinței civile nr.546 din data de 16.06.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. NR.1 N. B. (PREASNA), având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Curtea, constatând cauza în stare de judecată, reținând că s-a solicitat judecarea pricinii în lipsa părților, o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 07.04.2015 pe rolul Tribunalului Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat A. C. F., B. Ș., M. E., M. C., D. G., S. P. F., M. I. V., R. E., E. D., P. O. A., M. N., B. D., J. M. T., G. E. I., R. C. R., I. I., G. E., M. M., B. F. L., S. M. A., M. M., D. M., B. L., G. F., N. V., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR. 1 N. B. (PREASNA), solicitând să se dispună obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru perioada 01.01.2011 – 31.01.2015, reactualizată în funcție de indicele de inflație la data plății efective; obligarea pârâtei la calculul și plata dobânzii legale aferente drepturilor bănești cuvenite, începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 546 din data de 16.06.2015, pronunțată de Tribunalul Ialomița, s-a admis excepția prescripției dreptului material la acțiune cu privire la drepturile salariale scadente în perioada 01.01._12, invocată din oficiu și, pe cale de consecință, a respins cererea cu privire la aceste drepturi, ca prescrisă; a fost respinsă cererea formulată de reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI în numele membrilor de sindicat A. C. F., B. Ș., M. E., M. C., D. G., S. P. F., M. I. V., R. E., E. D., P. O. A., M. N., B. D., J. M. T., G. E. I., R. C. R., I. I., G. E., M. M., B. F. L., S. M. A., M. M., D. M., B. L., G. F., N. V., în contradictoriu cu pârâta ȘCOALA G. NR. 1 N. B. (PREASNA).
În considerente a reținut cu privire la excepția prescripției dreptului la acțiune invocată din oficiu cu privire la drepturile salariale anterioare datei de 07.04.2012, că potrivit Deciziei nr. 1/2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, „În interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 5, art. 201 și art. 223 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil și ale art. 6 alin. (4), art. 2.512 și art. 2.513 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, stabilește că prescripțiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeași dată, rămân supuse dispozițiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat, astfel încât atât instanțele de judecată, din oficiu, cât și părțile interesate pot invoca excepția prescripției extinctive, indiferent de stadiul procesual, chiar în litigii începute după 1 octombrie 2011.”
Cum această decizie are caracter obligatoriu, în conformitate cu dispozițiile art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă, instanța a invocat din oficiu excepția prescripției dreptului la acțiune în prezenta cauză pentru pretențiile anterioare datei de 07.04.2012, prin raportare la data înregistrării prezentei acțiuni pe rolul tribunalului și perioada pentru care se solicită de către reclamanți drepturile salariale, respectiv de la 01.01.2011.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că membrii de sindicat A. C. F., B. Ș., M. E., M. C., D. G., S. P. F., M. I. V., R. E., E. D., P. O. A., M. N., B. D., J. M. T., G. E. I., R. C. R., I. I., G. E., M. M., B. F. L., S. M. A., M. M., D. M., B. L., G. F., N. V., care au mandatat S. liber din învățământ să îi reprezinte în prezenta cauză, au calitatea de salariați la unitatea pârâtă Școala G. nr. 1 N. B..
Prin promovarea prezentei cereri de chemare în judecată, reclamantul solicită obligarea pârâtei la acordarea diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011 până la data de 31.01.2015.
Tribunalul a reținut că dreptul personalului bugetar, inclusiv al reclamanților, de a beneficia de premiul anual a fost reglementat de art. 25 din Legea nr. 330/2009, însă dispozițiile acestei legi și-au încetat aplicabilitatea după data de 31 decembrie 2010, întrucât la data de 01 ianuarie 2011 au intrat în vigoare noile politici salariale stabilite prin Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.
D. urmare, momentul plății premiului anual aferent anului 2010, în sensul art. 25 din Legea nr. 330/2009, cade sub incidența reglementărilor aduse de Legea nr. 285/2010, care prin art. 8 din Legea nr. 285/2010 statuează că „sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariate ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar potrivit prevederilor prezentei legi".
Este esențial faptul că prin deciziile nr. 115/2012 și 257/2012, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege.
Curtea Constituțională a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/ solda/ indemnizația de bază este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Totodată, prin decizia nr. 21/18.11.2013 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a stabilit că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Instanța supremă a reținut că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Însă, dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să își execute întru totul această obligație financiară și anume, eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Așadar, Înalta Curte de Casație și Justiție a concluzionat că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale la dreptul de proprietate privată.
Nu a fost reținută nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Înalta Curte de Casație și Justiție a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Prin urmare, având în vedere că cele statuate prin decizia nr. 21/18.11.2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii sunt obligatorii pentru instanțe, tribunalul va respinge cererea de acordare a diferenței de salariu reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, începând cu 01.01.2011, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal și motivat, reclamantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, în numele membrilor de sindicat menționați, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului formulat, se arată că în fapt, reclamantul a solicitat instanței de fond, în numele membrilor de sindicat, obligarea pârâtei-unități de învățământ la calcularea salariului reprezentând includerea premiului anual în salariul lunar, pentru perioada 01.01._15, reactualizată în funcție de indicele de inflație la data plății efective.
Apelantul critică hotărârea instanței de fond arătând că dreptul la premiul anual a fost menținut și după abrogarea art. 25 din Legea-cadru nr.330/2009, începând cu luna ianuarie 2011.
În acest sens, ICCJ a stipulat în deciziile menționate că majorarea salarială din anul 2011, rezultă ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare.
Curtea Constituțională, prin această interpretare cu caracter obligatoriu (preluată și în motivare a ICCJ), a statutat asupra modalității în care subzistă dreptul de creanță al angajatului în cadrul raportului juridic cu angajatorul, astfel încât el nu mai poate fi acordat în forma anterioara prevăzută de arte 25 din Legea cadru nr.330/2009.
Deși instanța de fond reține că "majorarea salarială din anul 2011 rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază este acordată și în continuare", apreciază că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prev. de art.1 din Legea nr.285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
Dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr.330/2009, fiind înlocuită cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă.
Interpretarea textului din motivarea Înaltei Curți de Casație și Justiție este de natură a ne îndreptăți la introducerea în salariu a premiului anual sub forma unei majorări a salariului lunar. De altfel, atât Înalta Curte, cât și instanțele ordinare au interpretat în același sens textul Legii nr. 221/2008 pentru acordarea unor diferențe cadrelor didactice.
Instanța de fond nu a analizat argument pe care reclamanții l-au dedus din dispozitivul deciziei nr. 21/2013 care nu prevede imposibilitatea acordării acestui drept salarial, ci "Stabilește că, în interpretarea și aplicarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispozițiilor art.1. din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
De asemenea, prin art. 8 din Legea nr.285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 878/28.12.2010 (în vigoare de la data de 31.12.2010) s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.
Instanța de fond nu a analizat dacă dreptul reclamanților de a beneficia de acest premiu este câștigat, atât timp cât dispozițiile legale ce îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, doar plata sumelor bănești fiind amânată pentru luna ianuarie a anului următor celui pentru care se acordă premiul, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivitătii.
În legătură cu acest principiu, este de observat că prin art.1 din Codul civil este consacrat, în concordanță cu prevederea înscrisă la art. 15 alin. 2 din Constituție principiul neretroactivității legilor.
Potrivit acestui principiu o lege devine obligatorie numai după promulgare și după aducerea ei la cunoștință prin publicare în Monitorul Oficial al României, ea rămânând în vigoare până când intervine o altă lege care o abrogă pe cea anterioară în mod explicit sau implicit.
D. consecință, ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de . legii celei noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii legi, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare.
De aceea în determinarea câmpului de aplicare a legilor în timp trebuie să se țină seama nu numai de prioritatea pe care o are legea nouă față de cea veche, ci și de siguranța raporturilor sociale, care impune să nu fie desființate sau modificate, fără un motiv de ordine socială, drepturile care, în momentul intrării în vigoare a legii noi, erau concretizate în acte de voință sau în raporturi definitiv încheiate valabil după legea existentă în momentul încheierii lor. Norma neretroactivității, înscrisă în art.1 din Codul civil, se referă la toate raporturile născute sub legea veche care nu și-au epuizat toate efectele. Este adevărat că aplicarea imediată a legii noi constituie principiul, iar supraviețuirea legii vechi, excepția și fără a admite că legea nouă poate fi interpretată în sensul de a guverna și asupra trecutului. Principiul aplicării imediate presupune . noilor dispoziții pentru toate situațiile ale căror efecte nu erau susceptibile să se producă sub imperiul legii vechi.
Or, în cazul apelantului, dreptul de a încasa premiul anual aferent anului 2010, era deja câștigat, chiar dacă plata era amânată până în luna ianuarie 2011, iar legile sus menționate ce au abrogat posibilitatea acordării lui intrând în vigoare ulterior perioadei prevăzută pentru acordarea lui.
De asemenea, trebuie observat că potrivit dispozițiilor art. 20 din Constituția României, intitulat "Tratatele internaționale privind drepturile omului", dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanța cu Declarația Universală a Drepturilor Omului cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, și legile interne au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
Așadar dacă instanțele de judecată că legile interne încalcă pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, conținând dispoziții mai puțin favorabile decât acestea din urmă, sunt obligate să ignore aceste prevederi și să facă aplicarea celor din reglementarea internațională mai favorabilă.
Procedând astfel, instanțele de judecată nu fac altceva decât să respecte dispozițiile art.20 din Constituția României, precum și pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte. În ceea ce privește prevederile internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului care au fost încălcate în speță, potrivit art.17 din Declarația Universală a Drepturilor Omului:" 1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura cât și în asociație cu alții;
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa".
Lipsirea reclamantului de dreptul de a mai primi vreodată sumele de bani aferente unui drept deja câștigat, reprezintă, indiscutabil o ingerință ce a avut ca efect privarea noastră de acest bun în sensul celei de-a doua faze a primului paragraf al art.1 din protocolul nr.1. Astfel că introducerea premiului anual în salariu se impune prin coroborarea tuturor textelor de lege sau a deciziilor antemenționate, deoarece pentru perioada de referință - nu s-a acordat al 13-lea salariu - premiul anual - și nici majorarea salarială, iar, prin decizia nr.21/2013 s-a statuat acordarea majorării în mod succesiv.
De asemenea, trebuie avută în vedere și soluția dată de Comisia Europeană în cauza C-310 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată, în temeiul art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, de Curtea de Apel Bacău) secția Civilă - România_în cauză aflată pe rolul acestei instanțe, privind interpretarea art. 15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE (JO L 180 din 19.07.2000 cu privire la punerea în aplicare a principiului egalității de tratament între persoanele indiferent de originea rasială sau etnică și a art. 17 din Directiva Consiliului 2000/78/CE (JO L 303 din 02.12.2000) de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă.
Intimatul, legal citat, nu a formulat întâmpinare pentru a-și exprima poziția procesuală.
Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel formulate, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea, reține următoarele:
Curtea constată că prin cererea de apel dedusă judecății, apelantul nu a criticat sentința în raport de modalitatea în care a fost soluționată de către instanța de fond cu privire la excepția prescripției dreptului material la acțiune, cu respectarea principiului disponibilității, ci a înțeles să reitereze motivele de fapt și de drept care au condus la promovarea acțiunii.
Deși apelul este o cale de atac devolutivă, ce provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt cât și în drept, controlul judiciar ținut a fi exercitat asupra sentinței fondului este supus unei limitări în privința caracterului devolutiv al căii de atac.
Instanța de apel recurge la o nouă judecată în limitele criticilor formulate de către apelant, potrivit principiului tantum devolutum quantum appellatum, reglementat de art. 477 din Codul de procedură civilă.
Prin urmare, de vreme ce apelantul a înțeles să critice doar soluția de respingere a pretențiilor ca nefondate, analiza legalității și temeiniciei hotărârii primei instanței va fi realizată în limitele fixate de parte.
În speță, pretențiile reclamanților se referă la acordarea unor diferențe salariale rezultate din includerea premiului anual în salariul lunar, dar susținerile nu pot fi primite fiind fondate pe o interpretare greșită a deciziilor Curții Constituționale și a deciziei pronunțate în recursul în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție.
Astfel, atât prin Decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, cât și prin deciziile nr.115/2012 si 257/2012 ale Curții Constituționale s-a reținut că dreptul de a pretinde acordarea premiului sub forma unui salariu de bază scadent în prima lună a anului următor celui lucrat s-a stins odată cu abrogarea Legii-cadru nr. 330/2009, fiind înlocuit cu o nouă modalitate de plată, prevăzută de lege, prin executare succesivă. Curtea constituțională a constat că art. 8 din Legea nr. 285/2010 reglementează, pe de-o parte, încetarea acordării premiului anual începând cu luna ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creșterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
Prin decizia nr. 21 din 18 noiembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că premiul anual aferent anului 2010, reglementat inițial prin art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009, a fost inclus, potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010, de către legiuitor în noua reglementare salarială, sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, fără a mai putea fi acordat în forma supusă vechii reglementări.
Interpretarea instanței supreme în sensul că premiul anual aferent anului 2010 a fost inclus sub forma unor majorări salariale stabilite în art. 1 din Legea nr. 285/2010, se impune obligatoriu potrivit dispozițiilor art.517 alin.4 Cod procedură civilă. În plus, Înalta Curte a reținut că nu se poate analiza includerea premiului în majorările salariale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 285/2010, ca argument de menținere a dreptului la plata premiului în forma anterioară, întrucât ar contraveni celor stipulate cu forță obligatorie de Curtea Constituțională.
În condițiile în care atât Înalta Curte, cât și Curtea Constituțională au statuat că majorările salariale stabilite potrivit art. 1 din Legea nr. 285/2010 au inclus, potrivit art.8, și premiul anual aferent anului 2010, drepturile lunare plătite reclamanților pe durata aplicabilității actului normativ fiind calculate cu aceste majorări, instanța nici nu mai putea face verificări și nici nu mai putea dispune în contra acestor aspecte, deciziile având caracter obligatoriu, potrivit legii.
Curtea va înlătura și toate criticile apelanților pe aspectul existenței unui drept câștigat și retroactivității legii, încălcarea dreptului de proprietate prin prisma angajamentelor internaționale, la principiul egalității prin raportare la dreptul comunitar, fiind cu totul nefondate. În fapt, prima instanță a analizat aceste aspecte, prin trimitere la deciziile Curții Constituționale și cele ale Înaltei Curți.
Legea nr. 285/2010 a făcut si obiectul controlului de constituționalitate, instanța de contencios constituțional reținând in cuprinsul deciziei nr. 115 din 9.02.2012 ca prevederile art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, nu încalcă nicio prevedere constituționala. Sumele solicitate de reclamanți reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate și garantate de Constituție, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizațiile și salariile de bază, premii periodice și alte stimulente, pe care le poate diferenția în funcție de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. Așadar, Curtea reține că nu se poate vorbi despre drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, așa încât nu este incident art. 41 din Constituție, care garantează salariaților dreptul la salariu.
Obligația de plată a unor sume de bani reglementată prin lege se constituie într-un drept de creanță al angajatului asupra angajatorului. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, de pildă în Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, că ține de marja de apreciere a statului acordarea beneficiilor plătite din fonduri publice angajaților săi. Statul poate introduce, suspenda sau înceta plata acestor beneficii, adoptând în acest sens modificările legislative corespunzătoare. Însă, în cazul în care o dispoziție legală în vigoare prevede acordarea unor asemenea beneficii, iar condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite, autoritățile statului nu pot refuza în mod deliberat plata acestora pe perioada cât prevederile legale sunt în vigoare.
Curtea constată că legiuitorul, prin aceleași dispoziții de lege criticate - art. 8 din Legea nr. 285/2010 -, a prevăzut ca sumele aferente premiului anual pentru anul 2010 să fie avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizația de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeași lege. Așadar, beneficiul premiului anual pe 2010, care reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă a angajatului asupra angajatorului său, este astfel recunoscut de acesta din urmă, modificată fiind, în concret, numai modalitatea de acordare, și anume eșalonat și succesiv, respectiv prin creșterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizației de bază. De altfel, nici art. 25 alin. (4) teza finală din Legea-cadru nr. 330/2009, în prezent abrogată, care prevedea acordarea acestui premiu "începând cu luna ianuarie a anului următor perioadei pentru care se acordă premiul", nu impunea o modalitate de executare uno ictu a obligației de plată, astfel că legiuitorul poate să reglementeze o modalitate de plată eșalonată care să satisfacă și să mențină un echilibru rezonabil, pe de o parte, între interesele angajaților în cauză, și, pe de altă parte, interesul public sub aspectul gestionării resurselor bugetare în contextul actualei crizei economice .
Totodată, Curtea constată că, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum și pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 283/2011, referitoare la instituirea pentru anul 2012 a unor măsuri financiare în domeniul bugetar, creșterea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizația de bază, este acordată și în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată același nivel al retribuției, în condițiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe anul 2011.
În concluzie, Curtea constată că nu se poate reține încălcarea prevederilor constituționale și convenționale referitoare la dreptul de proprietate privată. Premiul anual pe anul 2010 reprezintă o creanță certă, lichidă și exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public și constituie un "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, dar dispozițiile de lege criticate prevăd, în același timp, doar modalitatea prin care statul urmează să-și execute întru totul această obligație financiară, în forma arătată mai sus, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul sau întinderea acestei creanțe.
Având în vedere cele expuse, nu se poate reține nici încălcarea principiului neretroactivității legii civile, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție. Dispozițiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conținutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivități legii.
Măsura nu este nici discriminatorie, ci a fost edictata si s-a si aplicat tuturor categoriilor de salariați din sectorul public, neputând fi reținute nici susținerile apelanților în sensul nesocotirii dreptului comunitar pe acest aspect.
Curtea reține că apelanții-reclamanți sunt personal bugetar, iar drepturile acestora sunt stabilite prin lege, potrivit dispozițiilor art. 162 alin.3 din Codul Muncii. Adoptarea Legii nr. 285/2010 reprezintă prerogativa legiuitorului de a adopta acte normative în materia drepturilor salariale. Prin urmare, modul de salarizare al personalului bugetar este stabilit prin lege și reflectă posibilitățile financiare ale statului de a susține plata salariilor.
Așa cum am arătat, Curtea nu mai poate analiza decât pretențiile apelanților aferente perioadei 8.05.2012 – 31.01.2015, deoarece pentru cele anterioare datei de 7.05.2012 s-a admis excepția prescripției extinctive. Or, pe acest aspect, trebuie reținut că apelanții-reclamanți, care au calitatea de personal didactic și didactic auxiliar, au fost salarizați în raport de prevederile Legii nr. 63/2011, intrată în vigoare la data de 13.05.2011. Dar, acest act normativ nu are nicio prevedere referitoare la diferențe de drepturi salariale rezultate din includerea premiului anual, iar reclamanții nu pot avea decât drepturile stabilite de lege. Nu există niciun temei legal pentru pretențiile reclamanților aferente perioadei 8.05.2012 – 31.01.2015, deoarece nu mai erau aplicabile nici dispozițiile cuprinse în prevederile art. 25 din legea nr.330/2009, dar nici dispozițiile din Legea nr.285/2010. Recursul în interesul legii invocat de apelanți a avut în vedere cadrul normativ aplicabil în anul 2010, dar, începând cu data de 12.05.2011, prin . Legii nr.63/2011, există alte prevederi legale în baza cărora personalului didactic și auxiliar din învățământ este încadrat, reglementând un alt mod de stabilire a drepturilor salariale.
Astfel, potrivit art. 1, alin. 1 din Legea nr. 63/2011, începând cu data intrării în vigoare a acestei legi și până la 31 decembrie 2011, personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ beneficiază de drepturile de natură salarială stabilite în conformitate cu anexele la lege, cuantumul brut al salariilor de încadrare pentru personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, indemnizațiile de conducere specifice, sporurile, indemnizațiile, compensațiile și celelalte elemente ale sistemului de salarizare de care beneficiază personalul prevăzut la alin. (1), precum și metodologia de calcul al acestora, fiind prevăzute în anexele1, 2, 3a și 3b, după caz, anexa nr. 4 și anexă nr. 5, așa cum rezultă din alineatele 2, 3 și 4 ale aceluiași articol.
Mai mult, stabilind un nou cadrul legislativ pentru calculul și plata drepturilor salariale ale personalul didactic și didactic auxiliar din învățământ, Legea nr.63/2011 prevede expres în art.6 că orice alte dispoziții contrare cu privire la stabilirea salariilor și a celorlalte drepturi de natură salarială, în anul 2011, pentru personalul prevăzut la art. 1 alin. (1), se abrogă.
Pentru aceste considerente, în temeiul art.480 alin.1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelantul S. L. DIN ÎNVĂȚĂMÂNT CĂLĂRAȘI, cu sediul în Călărași, ., județul Călărași, înregistrat ca persoană juridică în baza sentinței civile nr. 8/3.04.1992, în Registrul Persoanelor Juridice de la Judecătoria Călărași, având cod fiscal_, cont ROCECECL0131RON0054436 deschis la C.E.C. Călărași în temeiul art. 28 corob. cu art. 211 din Legea nr. 62/2011 a dialogului social, în numele membrilor de sindicat A. F. - C., B. S., M. E., M. C., D. G., S. P. F., M. I. V., R. E., E. D., P. O. A., M. N., B. D., J. M. T., G. E. I., R. C. R., I. I., G. E., M. M., B. F. L., S. M. A., M. M., D. M., B. L., G. F., N. V., împotriva sentinței civile nr.546 din data de 16.06.2015, pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata ȘCOALA G. NR.1 N. B. (PREASNA), cu sediul în .), județul Călărași.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.10.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. G. I. P. N.
GREFIER
M. P.
Red./tehn. M.G./08.12.2015
Tehnored. V.N./4 ex./12.11.2015
Jud.fond: G. S.
| ← Acţiune în răspundere patrimonială. Decizia nr. 2000/2015.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
