Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr. 1842/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1842/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-09-2015 în dosarul nr. 1842/2015
Dosar nr._ (Număr în format vechi_ )
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VII-A PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIE Nr. 1842/2015
Ședința publică de la 23 Septembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE P. I. N.
Judecător M. G.
Judecător A. C. B.
Grefier M. P.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de către recurenta C. G., împotriva sentinței civile nr.1598 din data de 24.02.2015, pronunțată de către Tribunalul București – Secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata . DE CALCULATOARE ELECTRONICE SA, având ca obiect - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta, personal și asistată de mandatar Simedre L. M., cu procură judiciară autentificată sub nr.137/26.01.2015 la BNP M. G. și Asociații, aflată la fila 39 dosar fond, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea Curții, mandatarul recurentei, arată că nu are grad de rudenie cu recurenta și nici nu are studii de specialitate.
Curtea constatând că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, cauza fiind în stare de judecată, acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Recurenta, personal, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA,
Asupra recursului de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.1598 din data de 24.02.2015, pronunțată de Tribunalul București - Secția a VIII-a Conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, a fost admisă, în parte, acțiunea completată formulată de reclamanta C. G., în contradictoriu cu pârâta ., prin lichidator judiciar Smart Tactic IPURL; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 01.12._14 actualizate cu indicele de inflație la data plătii efective; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale la sumele datorate acesteia, calculată de la data introducerii acțiunii, 27.09.2012 și până la achitarea efectivă a acestora; a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 99,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecată; s-a respins în rest cererea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta este salariata pârâtei, în baza contractului individual de muncă nr.5732-4359/15.10.1998, în postul de funcționar economic I.
Conform art.159 Codul muncii, salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă, iar pentru munca prestată în baza contractului individual de muncă fiecare salariat are dreptul la un salariu exprimat în bani.
Art.161 C.m. stabilește că salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații ale angajatorilor.
Instanța, în virtutea rolului activ a dispus citarea pârâtei cu mențiunea de a depune la dosar statele de plată doveditoare ale achitării drepturilor bănești solicitate.
Deși legal citată, pârâta nu s-a conformat dispoziției instanței, nedepunând nici un act din care să rezulte achitarea drepturilor bănești solicitate de reclamantă.
Potrivit art.168 alin.1 plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
În alin.2 al aceluiași articol legiuitorul a stabilit că statele de plată, precum și celelalte documente justificative se păstrează și se arhivează de către angajator în aceleași condiții și termene ca în cazul actelor contabile, conform legii.
Totodată în art.169. se stabilește că nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă, ceea ce nu este aplicabil reclamantei întrucât nu s-au depus nici un fel de probe în acest sens.
Pe baza materialului probator administrat în cauză, Tribunalul a constatat că pârâta este în culpă față de reclamantă prin neplata drepturilor salariale cuvenite pentru perioada 01.12._14 și ca urmare în baza art.159 și art.164 C.m. a obligat pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 01.12._14.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei de obligare a pârâtei la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor solicitate Tribunalul a constatat că aceasta se justifică având în vedere că pârâta este în culpă pentru neacordarea sumelor cuvenite reclamantei, precum și pentru neinițierea unor măsuri care să aibă ca finalitate plata acestor drepturi. În speță, nu există o cauză străină, care să conducă la ideea că neacordarea acestor drepturi nu s-ar datora culpei pârâtei. Astfel reclamanta are dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit ce include și beneficiul de care a fost lipsită. Indicele de inflație reprezintă un calcul matematic prin intermediul căruia se măsoară gradul de depreciere a valorii banilor aflați în circulație, coeficientul de scădere a puterii de cumpărare. Prin aplicarea în practică a acestui calcul banii sunt aduși la actuala lor putere de cumpărare, întrucât reclamanta a beneficiat de acești bani mult mai târziu decât aceștia i se cuveneau.
Pentru aceste considerente Tribunalul a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei reprezentând indicele de inflație calculat pentru drepturile salariale cuvenite și neachitate pentru perioada 01.12._14 la data plătii efective.
În ceea ce privește solicitarea reclamantei privind achitarea dobânzilor pentru aceste sume Tribunalul având în vedere prevederile art. 1.489. alin.2 teza a II a din Codul Civil potrivit cărora dobânda în cazul obligațiilor de a da o suma de bani, atunci când este cerută în instanță curge numai de la data cererii de chemare în judecată, a obligat pârâta la plata către reclamantă a dobânzii legale la sumele datorate acesteia calculată de la data introducerii acțiunii, 27.09.2012 și până la achitarea efectivă a acestora.
Referitor la obligarea pârâtei la plata compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2011-2014 proporțional cu perioada lucrată, a sporurilor și a valorii orelor suplimentare efectuate în perioada 01.12._12 sume ce vor fi actualizate cu rata inflației, la data efectuării plății, la plata dobânzilor legale calculate la aceste sume de la data introducerii acțiunii și până la efectiva achitare, Tribunalul a reținut următoarele:
Potrivit art.144 și 145 din Codul Muncii pentru perioada lucrată salariatul are dreptul la concediu de odihnă, proporțional cu activitatea prestată.
Potrivit art.146 alin.4 din Codul Muncii compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este posibilă doar în cazul încetării contractului individual de muncă.
Cum reclamanta este încă salariata pârâtei, aceasta nefăcând dovada în prezenta cauză că raporturile de muncă dintre părți au încetat, compensarea în bani a concediului de odihnă nu este posibilă, motiv pentru care acest capăt de cerere a fost respins ca neîntemeiat.
În ceea ce privește obligarea pârâtei la plata sporurilor, Tribunalul a reținut că reclamanta nu face dovada că beneficia sau că a negociat cu pârâta alte sporuri decât cele precizate în contractul de muncă și nici nu precizează în mod concret despre ce sporuri era vorba.
Referitor la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 01.12._12 s-a reținut că potrivit art.121 din Codul Muncii orele suplimentare se efectuează doar la solicitarea expresă a angajatorului. Reclamanta nu a făcut nici dovada efectuării acestor ore și nici dovada că angajatorul i-a solicitat efectuarea de ore suplimentare.
Pentru aceste considerente a respins și acest capăt de cerere și cererile accesorii acestuia ca neîntemeiate și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 99,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata reprezentând taxe notariale pentru întocmirea procurii, acestea fiind cheltuielile pentru care s-a făcut dovada efectuării lor.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal și motivat, reclamanta C. G., criticând soluția pentru nelegalitate.
Prin motivele de recurs formulate, recurenta a susținut că, deși la ultimul termen a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a administratorilor judiciari, instanța a respins-o ca neîntemeiată, iar această soluție este netemeinică și nelegală, în contextul în care, așa cum rezultă din cuprinsul hotărârii atacate (pag. 2 paragraful 7), instanța a reținut faptul că, prin Decizia 998/2014 Curtea de Apel București a casat hotărârea Tribunalului București prin care se dispusese deschiderea procedurii insolvenței și numirea administratorilor judiciari. Așa cum se poate observa verificând sistemul ECRIS, în conformitate cu art. 862 Cod pr. civ., în prezent, în dosarul nr.2._ * nu s-a dispus nici o măsură cu privire la redeschiderea procedurii insolvenței sau deschiderea procedurii falimentului și, pe cale de consecința, nu au fost numiți (sau reconfirmați cei numiți anterior) administratori sau lichidatori judiciari.
Un alt aspect de nelegalitate se referă la respingerea capătului de cerere ce vizează plata contravalorii concediului de odihnă neefectuat. Este adevărata susținerea instanței conform căreia, potrivit art. 146 al. 4 din Codul Muncii, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat se poate realiza doar în situația încetării contractului individual de muncă, prin aceasta normă juridică, legiuitorul având în vedere protejarea dreptului salariatului la repaus anual, astfel cum este consacrat de toate tratatele internaționale la care România este parte (care au fost enunțate anterior). Însă, este la fel de adevărat și faptul că, în conformitate cu art. 20 CDFUE, art. 14 al. 1 și 26 PIDCP și art. 1, 7 și 10 DUDO, recurenta are dreptul să fie egală în drepturi cu foștii săi colegi, care au beneficiat de compensarea concediului neefectuat în bani aceasta cu atât mai mult cu cât, în cazul în care desfacerea contractului individual de muncă al reclamantei va avea loc odată cu deschiderea procedurii falimentului (anticipată chiar de instanța de fond), recurenta nu va mai avea împotriva cui să se îndrepte pentru plata concediului de odihnă neefectuat, fiind în prezența unei încălcări flagrante a prevederilor tratatelor internaționale la care România este parte, care au fost enunțate anterior, și, în special, a art. 28 DUDO. Din aceste considerente, se impune aplicarea cu prioritate a prevederilor tratelor internaționale, astfel cum impune art. 20 din Constituție și, pe cale de consecința, admiterea acestui capăt de cerere astfel cum a fost precizat, respectiv obligarea paratei la plata contravalorii concediului neefectuat în perioada 2011 - 2014.
Un alt aspect de nelegalitate al acestei sentințe este neacordarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul mandatarului. În pag. 3 ultimul paragraf instanță menționează faptul că, «în baza art. 274 C. instanță va obliga parata la plata către reclamanta a sumei de 99,2 le cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxe notariale pentru întocmirea procurii, acestea fiind cheltuielile pentru care s-a făcut dovada efectuării lor », fără însă a preciza motivele de fapt și, mai ales, de drept care îndreptățesc respingerea cheltuielilor reprezentând onorariul mandatarului, așa cum impune art. 261 al. 1 pct. 5 Cod pr.civ. În realitate, în conformitate cu art. 1.499 din Noul cod civil (care este aplicabil contractului de mandat, conform art.6 al. 5 din Noul Cod civil) dacă prin lege nu se prevede altfel, dovada plății se face cu orice mijloc de probă, de aici înțelegând orice înscris (cu atât mai mult unul autentic) sau chiar recunoașterea în fața instanței a mandatarului - dacă instanță și-ar fi îndeplinit obligația legală consacrata de art. 129 al. 4 Cod pr.civ. în sensul de a solicita lămuriri. Din aceste considerente, se impune admiterea acestui capăt de cerere astfel cum a fost precizat, respectiv obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul mandatarului.
Având în vedere cele menționate anterior, se solicită admiterea recursului și modificarea hotărârii în sensul admiterii capetelor de cerere privind obligarea pârâtei la plata concediului de odihnă neefectuat în perioada 2011 - 2014 și la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul mandatarului.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor de recurs formulate, precum și în baza art.3041 Cod procedură civilă, în raport de actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Sunt fondate criticile recurentei-reclamante, referitoare la faptul că în mod greșit prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a administratorilor judiciari SP G. Consult IPURL și Legal Recovery IPURL, reținând că societatea pârâtă se află în procedura reorganizării judiciare.
Astfel, sub un prim aspect, Curtea apreciază că se impune, mai întâi, calificarea juridică a excepției invocate de reclamantă și reiterată în calea de atac a recursului, având în vedere motivele de fapt și de drept pe care aceasta se întemeiază, și anume faptul că cele două societăți sus menționate nu au calitatea de administratori judiciari ai societății pârâte . de Calculatoare Electronice SA, astfel că aceasta din urmă nu trebuia să fie citată prin administrator judiciar, potrivit dispozițiilor Legii nr.85/2006.
Prin urmare, este vorba despre excepția lipsei calității de administrator judiciar în ceea ce le privește pe SP G. Consult IPURL și Legal Recovery IPURL și, totodată, despre nulitatea sentinței astfel pronunțate, pentru judecarea pricinii fără citarea în mod nemijlocit a pârâtei chemate în judecată . de Calculatoare Electronice SA.
Sub aspectul temeiniciei acestei excepții, Curtea reține că, după ., societățile comerciale nu mai pot sta în judecată decât prin administratorul/lichidatorul judiciar, conform Legii nr. 85/2006, act normativ special, derogatoriu de la dreptul comun, citarea în cauză a administratorului/lichidatorului judiciar nefiind doar o chestiune de reprezentare, ci chiar de îndeplinire a procedurii de citare cu partea aflată într-o astfel de procedură specială.
Mutatis mutandis, în cazul în care societatea comercială nu este supusă acestei proceduri speciale, încălcarea dispozițiilor de procedură privind citarea persoanelor juridice de drept privat, la sediul social, potrivit art.87 alin.1 pct.2 din Codul de procedură civilă, încalcă exigența fundamentală a contradictorialității procesului civil, reglementat de art.129 din Codul de procedură civilă, care impune instanței interdicția de a dispune vreo măsură înainte ca aceasta să fie pusă în discuția părților legal citate.
În cauza de față, se reține că, așa cum rezultă din informațiile furnizate de aplicația internă de gestiune a dosarelor ECRIS (fișa dosarelor nr._ și nr._ *, înregistrate pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a, respectiv Curții de Apel București- Secția a VI-a), prin Decizia civilă nr.988/10.05.2013, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția a VI-a în dosarul nr._, a fost casată sentința civilă nr.1134/6 februarie 2013, prin care Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă a deschis procedura generală a insolvenței în ceea ce o privește pe debitoarea . de Calculatoare Electronice SA, și în baza art.27 alin.1 din Legea nr.85/2006, a casat sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă.
În rejudecare, dosarul nr._ a fost conexat la dosarul nr._ *, iar prin încheierea pronunțată în data de 17.07.2015 de Tribunalul București –Secția a VII-a s-a dispus admiterea excepției lipsei calității de reprezentant și respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, formulată de către debitoarea S.C. I. F. – Fabrica de Calculatoare Electronice S.A., ca fiind formulată de o persoană ce nu are calitatea de reprezentant al debitoarei.
Așadar, cum față de intimata-pârâtă nu s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței și, pe cale de consecință, nu au fost numiți sau confirmați administratori judiciari, este evident că SP G. Consult IPURL și Legal Recovery IPURL nu au această calitate și nu pot sta în judecată în numele societății pârâte.
Prin urmare, Curtea va admite recursul, în baza art. 304 pct. 5 și 312 alin.2 și 4 din Codul de procedură civilă, va casa sentința atacată și va rejudeca pricina în fond, urmând a avea în vedere și celelalte criticile invocate de recurentă cu privire la temeinicia sentinței.
Analizând pretențiile deduse judecății de reclamanta C. G., Curtea constată că acesta a făcut dovada raporturilor juridice de muncă dintre părți, depunând la dosar copia contractului individual de muncă nr.5732-4359/15.10.1998, încheiat pe durată nedeterminată, începând cu data de 01.04.1991, din care rezultă faptul că ocupă în cadrul societății postul de funcționar economic I.
Art.159 din Codul muncii prevede că salariul reprezintă contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de muncă.
Deși legal citat, angajatorul nu a depus la dosar statele de plată doveditoare ale achitării drepturilor bănești solicitate, în conformitate cu dispozițiile art. 168 alin.1din Codul muncii, potrivit cărora plata salariului se dovedește prin semnarea statelor de plată, precum și prin orice alte documente justificative care demonstrează efectuarea plății către salariatul îndreptățit.
Art.161 din Codul muncii stabilește că salariile se plătesc înaintea oricăror alte obligații ale angajatorilor, iar potrivit art.169 din Codul muncii
nicio reținere din salariu nu poate fi operată, în afara cazurilor și condițiilor prevăzute de lege, iar reținerile cu titlu de daune cauzate angajatorului nu pot fi efectuate decât dacă datoria salariatului este scadentă, lichidă și exigibilă și a fost constatată ca atare printr-o hotărâre judecătorească definitivă, în cauză nefiind depuse niciun fel de probe în acest sens.
Pe baza prevederilor legale mai sus enunțate și având în vedere faptul că angajatorul, căruia, în conformitate cu art.272 din Codul muncii, îi revine sarcina probei, nu a dovedit plata drepturilor salariale datorate reclamantei pentru perioada de referință 01.12._14, Curtea va admite, în parte, acțiunea formulată de reclamanta C. G., astfel cum a fost completată și va obliga pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei 01.12._14 și cuvenite în baza contractului individual de muncă.
Drepturile salariale sus menționate urmează a fi actualizate cu rata inflației calculată până la data plății efective a sumelor cuvenite cu acest titlu, iar dobânda legală aferentă acelorași sume va fi acordată de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective, reținându-se, sub acest aspect, că prin executarea cu întârziere a plății drepturilor salariale aferente perioadei 01.12._14, creditorul a suferit un prejudiciu care se impune a fi reparat atât prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens), cât și prin acordarea de daune – interese moratorii (lucrum cessans), sub forma dobânzii legale.
În cazul executării cu întârziere a obligației de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligației, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu și fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit, condițiile de angajare a răspunderii civile fiind cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existența unei fapte ilicite, vinovăția, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate, ținându-se cont de particularitățile executării unei obligații de plată a unei sume de bani.
Curtea va respinge capetele de cerere referitoare la obligarea pârâtei la plata compensării în bani a concediului de odihnă neefectuat în anii 2011-2014, proporțional cu perioada lucrată, a sporurilor și a valorii orelor suplimentare efectuate în perioada 01.12._12, întrucât, în conformitate cu dispozițiile art.146 alin.4 din Codul Muncii compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat este posibilă doar în cazul încetării contractului individual de muncă, scopul acestei reglementări fiind tocmai acela de protejare a dreptului salariatului la repaus anual.
Reclamanta este încă salariata pârâtei, la dosar neexistând dovezi în sensul că raporturile de muncă dintre părți au încetat, astfel că acordarea compensării în bani a concediului de odihnă nu este posibilă.
Cât privește principiul egalității în fața legii și al nediscriminării, invocat de reclamantă cu referire la prevederile tratatelor internaționale la care România este parte, dincolo de faptul că prezenta cauză nu are ca obiect acordarea de despăgubiri, pentru o presupusă faptă de discriminare, se reține că nu a fost indicat criteriul pe baza căruia a intervenit discriminarea și încălcarea principiului egalității.
Susținerile reclamantei, în sensul că unii dintre foștii săi colegi au beneficiat de această compensare, nu sunt de natură să dea temei legal acestei solicitări, în condițiile în care precedentul judiciar nu constituie, în sistemul de drept român, izvor de drept, instanța nefiind ținută de cele dispuse printr-o hotărâre judecătorească pronunțată într-o altă cauză.
De asemenea, sunt neîntemeiate și cererile privind obligarea pârâtei la plata sporurilor, în condițiile în care nu s-a precizat în mod concret despre ce sporuri era vorba și care este izvorul acestora, respectiv cel referitor la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 01.12._12, față de faptul că, potrivit art.121 din Codul muncii, orele suplimentare se efectuează doar la solicitarea expresă a angajatorului, sens în care reclamanta nu a produs nici un fel de dovezi.
În temeiul art.274 din Codul de procedură, pârâta va fi obligată să plătească reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecată, suma de 99,2 lei, reprezentând onorariul achitat notarului public A. A. pentru autentificarea procurii nr.137/2015, conform chitanței aflată la fila 69 dosar fond.
În ceea ce privește suma de 7.000 lei stabilită pentru remunerarea mandatarului reclamantei și solicitată cu titlu de cheltuieli de judecată, Curtea reține că, așa cum s-a apreciat în mod constant în doctrină și jurisprudență, în conținutul cheltuielilor de judecată intră taxele de timbru, timbru judiciar, onorariile avocaților și experților, cheltuieli făcute pentru administrarea probelor ori pentru deplasarea părților și martorilor la instanță, eventual și cazarea lor, dacă locuiesc în altă localitate decât cea a sediului instanței, sumele plătite pentru deplasarea instanței cu ocazia cercetării locale precum salariul cuvenit părților sau martorilor pentru ziua când s-au deplasat la instanță și pe care nu le-au încasat de la locul lor de muncă.
Date privind conținutul cheltuielilor de judecată sunt furnizate și de alineatele 2 și 3 ale art. 274 din Codul de procedură civil, care prevăd că judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi ca le-a făcut. Judecătorii au însă dreptul, spune alin. 3, sa mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.
Din cele mai sus expuse, rezultă că în cheltuielile de judecată se cuprind numai acele sume de bani care în mod real, necesar și rezonabil au fost plătite de partea care a câștigat procesul în timpul și în legătură cu acel litigiu, remunerația mandatarului nefiind avută în mod expres în vedere de legiuitor.
În cauza de față, se constată că reclamanta nu a dovedit suportarea efectivă a remunerației mandatarului, deși partea care a câștigat procesul are obligația de a proba cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 129 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Pe de altă parte, nici necesitatea și cuantumul rezonabil al remunerației în cuantum de 7.000 lei nu pot fi reținute, întrucât este vorba despre un mandat de reprezentare, pentru activități care în parte sunt ulterioare momentului obținerii hotărârii judecătorești irevocabile (legalizarea, învestirea cu formulă executorie, executarea silită a hotărârii) ori care nu pot fi realizate de mandatar, întrucât mandantul nu are domiciliul în străinătate (să răspundă la interogatoriul propus de partea adversă), și în condițiile în care, potrivit dispozițiilor art. 68 alin.4 din Codul de procedură civilă, mandatarul care nu are calitatea de avocat nu poate pune concluzii în fața instanței, iar activitățile juridice de consultanță și asistență juridică constituie activități specifice profesiei de avocat, reglementate în art. 3 din Legea nr. 51/1995, cu modificările și completările ulterioare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta C. G., împotriva sentinței civile nr.1598 din data de 24.02.2015, pronunțată de către Tribunalul București – Secția a VIII - a conflicte de muncă și asigurări sociale, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimata . DE CALCULATOARE ELECTRONICE SA.
Casează sentința recurată și rejudecând:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a drepturilor salariale aferente perioadei 01.12._14 actualizate cu rata inflației la data plății efective și dobânda legală de la data introducerii acțiunii și până la data plății efective.
Obligă pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 99,2 lei.
Respinge în rest acțiunea ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.09.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. I. N. M. G. A. C. B.
GREFIER
M. P.
Red.: P.I.N.
Tehnored. V.N./2 ex./11.11.2015
Jud. fond: M. A.
| ← Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... | Solicitare drepturi bănești / salariale. Decizia nr.... → |
|---|
